- Detalii
- Accesări: 1677
Stindardul Marii Uniri - Parohia Teramo

Duminică 10 iunie 2018,in Parohia Ortodoxa Sfinții Mărturisitori din Trasilvania - Teramo, protopopiatul Abruzzo, cu binecuvântarea Preasfințitului Siluan, a poposit Stindardul Marii Uniri. După Sfânta Liturghie, într-un cadru solemn s-a săvârșit slujba de Te Deum, urmată de un program artistic marcând acest eveniment cu intonarea imnului de stat ,,Desteaptă-te române" urmat de poezii si cântece patriotice rostite de copii și adulții parohiei îmbrăcați in frumoase costume naționale.
Mulțumim Bunului Dumnezeu, pentru darurile ce le revarsă peste poporul român binecuvântat de pretutindeni.
Preot paroh Laurentiu Costache
- Detalii
- Accesări: 1750
Hramul Parohiei Sf. Chiril al Alexandriei din La Spezia, Protopopiatul Liguria.
Ziua de 09 iunie 2018, Parohia Ortodoxă Română din La Spezia a avut bucuria de a săvârși Sfânta Liturghie cu ocazia prăznuirii Sfântului Chiril al Alexandriei care este și ocrotitorul Bisericii noastre. În cuvântul de învățătură s-a amintit de viața dreaptă în credință a Sfântului, lupta Sa împotriva tuturor ereziilor din acea vreme și că Lui îi revine meritul de a fi prezidat Sinodul III ecumenic din anul 431 izgonind eresul cel hulitor a lui Nestorie și a formulat pentru totdeauna adevărul dogmatic că Sfânta Fecioara Maria e ”Născătoare de Dumnezeu”, prin acesta devenind un apărător al Maicii Domnului.
Duminica 10 iunie după săvârșirea Sfintei Liturghii credincioșii Parohiei s-au bucurat de sărbătoarea Hramului împreună cu Părinții din Protopopiatul Liguria și invitați din partea Bisericii Catolice. Mulțumim și dăm Slava Domnului pentru darurile Sale minunate.
A consemnat Pr. Daniel Codiță
- Detalii
- Accesări: 1452
Întâlnirea preoților din Protopopiatul misionar Campania-Molise

În data de 08.06.2018, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Siluan, al Episcopiei Române a Italiei, la Parohia ortodoxă română „Sfântul Paulin Episcop de Nola”, din localitatea Marcianise, provincia Caserta, a avut loc întâlnirea preoţilor din Protopopiatul Misionar,Campania-Molise.Întâlnirea a debutat prin săvârşirea unei scurte rugăciuni de către toţi preoţii din protopopiat. Apoi, lucrările ședinței s-au desfăşurat pe diferite teme.
În contextul Anului comemorativ la Marii Uniri de la 1918, a fost prezentat de către părintele George Bontea un referat despre contextul ideologic, social-politic și militar european al realizării Marii Uniri
În continuare, s-au dezbătut probleme întâmpinate de preoţii în cadrul activităţii de asistenţă religioasă, s-a discutat despre necesitatea intensificării lucrării de pastorație în rândul tinerilor, despre importanţa misiunii de catehizare a credincioşilor din parohii şi, spre finalul întâlnirii, s-au discutat probleme administrativ-contabile.

- Detalii
- Accesări: 3528
Pe urmele Sfinților Apostoli | PS Atanasie de Bogdania în pelerinaj la Amalfi și Salerno, alături de un grup credincioși

Cu ajutorul Domnului și cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Siluan, al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, Centrul de Pelerinaje „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” a continuat tradiția de a organiza anual un pelerinaj pe urmele Sfinților Apostoli Andrei, cel întâi chemat, și Matei, autorul primei Evanghelii din Canonul Noului Testament. Astfel, sâmbătă, 9 iunie 2018, Preasfințitul Părinte Atanasie de Bogdania, Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, alături de un grup de credincioși din Roma și împrejurimi, a participat la un pelerinaj care a avut ca obiectiv vizitarea orașelor Amalfi (în cripta catedralei aflându-se Sfintele Moaște ale Sfântului Apostol Andrei) și Salerno (unde se găsesc Sfintele Moaște ale Sfântului Apostol și Evanghelist Matei).
Pelerinajul, ca prilej de luare aminte la viețile Sfinților, nu poate fi început altfel decât prin rugăciune și meditație la biruințele Sfinților asupra lumii acesteia. Astfel, PS Atanasie de Bogdania, alături de grupul de pelerini, a săvârșit slujba Acatistului Sfântului Apostol Andrei în Catedrala din Amalfi. În cuvântul de învățătură, Preasfinția Sa a amintit de bucuria pe care credincioșii români stabiliți în Italia o pot avea, prin numeroasele Sfinte Moaște ale Sfinților Apostoli și Mucenici de pe cuprinsul Italiei, la care pot merge și se pot închina, amintind de viața Sfântului Apostol Andrei, ocrotitorul României, și de importanța misiunii săvârșite de dânsul pentru unitatea de credință a poporului român.
După slujba Acatistului, grupul de pelerini a vizitat localitatea Amalfi, aflată într-un zonă cu o peisagistică deosebit de frumoasă, apoi, la întoarcere, au pornit cu vaporul spre Salerno, acolo unde s-au închinat la Sfintele Moaște ale Sfântului Apostol și Evanghelist Matei, aflate în cripta Catedralei al cărui ocrotitor și este. PS Părinte Atanasie de Bogdania a săvârșit și la Salerno slujba Acatistului Sfântului Apostol Matei împreună cu pelerinii veniți de la Roma.
Dăm slavă Bunului Dumnezei pentru toate binefacerile pe care le revarsă asupra noastră și rugăm pe Sfinții Apostoli Andrei și Matei să mijlocească înaintea Tronului ceresc pentru mântuirea sufletelor noastre.
Sfintele Moaște ale Sfântului Apostol Andrei, cel Întâi Chemat, Ocrotitorul României, se află în cripta Catedralei din Amalfi încă din data de 8 mai 1208, fiind aduse aici de la Constantinopol de către legatul pontifical Pietro Capuano din Amalfi.
Sfintele Moaște ale Sfântului Apostol și Evanghelist Matei se află în cripta Catedralei din Salerno, al cărui ocrotitor este, fiind așezate aici în 6 mai 954 de către regele Gisulfie I.
- Detalii
- Accesări: 1869
Activități în parohiile EORI în perioada 04-10 iunie 2018

PROTOPOPIATUL LAZIO I
1. Luni, 04 iunie, Parohia “Buna Vestire” - Roma a găzduit întâlnirea clericilor și preoteselor din Protopopiatul Lazio I cu părintele Damaschin, viețuitor al Mănăstirii Grigoriu din Muntele Athos.
2. În perioada 10-16 iunie parohiile “Înălțarea Sfintei Cruci” - Roma și “Sfânta Mare Muceniță Anastasia” din Prato au organizat în localitatea Salaiole, pentru copii cu vârsta cuprinsă între 08-12 ani, tabăra “Nu uita că ești român”.
PROTOPOPIATUL PIEMONTE I
3. Miercuri, 6 iunie, în Parohia “Sfântul Niceta de Remesiana” – Susa s-a oficiat Taina Sfântului Maslu.
4. Parohia “Sfântul Apostol și Evanghelist Matei” – Ciriè găzduiește duminică, 10 iunie, conferința: “Provocările familiei”. Prelegerea va fi susținută de biofizicianul dr. Virgiliu Gheorghe.
PROTOPOPIATUL TOSCANA I
5. Joi, 7 iunie, în Parohia “Sfânta Muceniță Agripina” – Sesto Fiorentino s-a oficiat Taina Sfântului Maslu.
6. Vineri, 8 iunie, în Parohia “Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan” din Chianciano s-a oficiat Taina Sfântului Maslu.
PROTOPOPIATUL TOSCANA II
7. Luni, 4 iunie, clericii din Protopopiatul Toscana II au participat la Conferința preoțească din luna iunie. Evenimentul a fost găzduit de Parohia “Sfinţii Mucenici Zotic, Atal, Camasie şi Filip, de la Niculiţel” - Grosseto.
PROTOPOPIATUL TRIVENETO II
8. Pe parcursul întregii săptămâni elevii școlilor Betteloni, Cagliari, Fincato și Rossini au vizitat în scop catehetic Parohia “Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul” - Verona.
9. Duminică, 10 iunie, tinerii și credincioșii Parohiei “Sfântul Cuvios Irodion de la Lainici” din Padova Vest - Mestrino vor primi vizita grupului Nepsis al Parohiei “Sfântul Cuvios Ioan Iacob de la Neamț” – Rovigo.
---
10. Parohia “Înălțarea Sfintei Cruci” – Torino va găzdui luni, 11 iunie, conferința: “Stresul și implicațiile lui în viața de familie și sănătatea mentală a omului modern”. Prelegerea va fi susținută de biofizicianul dr. Virgiliu Gheorghe.
Echipa Departamentului de Comunicare și Imagine al EORI
- Detalii
- Accesări: 1925

- Detalii
- Accesări: 2723
Slujire Ortodoxă în limba română în Manfredonia (FG).

Cu binecuvântarea Preasfințitului Siluan, și cu disponibilitea preotului paroh, don Alessandro Gambuto, de la Parohia Stella Maris din Manfredonia, s-a început slujirea în comunitatea ortodoxă română din acest oraș.
În viitor, Slujba Acatistului Sfântului Ierarh Nicolae al Mirelor Lichiei se va oficia în fiecare primă zi de joi din lună, de la orele 17:00 în Biserica Santa Maria Stella Maris din Manfredonia, situată în corso Manfredi, 258.
- Detalii
- Accesări: 1783
Convorbirea preoților și a credincioșilor din Lazio 3 cu pr. Damaschin de la Mănăstirea Grigoriu din Sf. Munte Athos

Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Siluan al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, miercuri seara, 06 iunie 2018 a avut loc la Parohia Sfântul Policarp al Smirnei din Cisterna di Latina, întâlnirea preoților și a preoteselor, dar și a credincioșilor cu părintele Damaschin de la Mănăstirea Grigoriu din Sfântul Munte Athos.
Cu toții am avut bucuria de a ne împărtăși din vasta experiență monahală a părintelui. Apoi au urmat întrebări pe care le-au pus atât preoții cât și credincioșii prezenți cu referire la greutățile și problemele actuale ale vieții creștinești.
Mulțumim Lui Dumnezeu pentru această întâlnire!
- Detalii
- Accesări: 1787
Școala parohială Cagliari

Încheierea anului catehetic și atelierul de pictură pe sticlă. Atelierul va continua și în vacanță.
- Detalii
- Accesări: 2191
Cateheză ortodoxă la Parohia Ortodoxă Română - Chianciano Terme

Ca și în anii precedenți Parohia “Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan” din Chianciano Terme, protopopiatul Toscana I, a găzduit marți, 05 Iunie 2018, cursul de cateheză ortodoxă susţinut de Pr. Ioan Horbaniuc, la care au participat elevii clasei a V- a de la şcoala generală din Chianciano Terme.
Copiii au participat la o lecție interactivă în care Părintele le-a vorbit despre Sfânta Liturghie ȋn Biserica Ortodoxă, și Sfintele Taine. De asemenea au fost explicate prezența Iconostasului și icoanelor din Biserica, simbolistica și culorile folosite la pictarea icoanelor şi dispunerea acestora pe Iconostas. În partea a două a întâlnirii, s-au adresat întrebări legate de subiectele discutate, atât din partea doamnei profesor, cât şi din partea elevilor.
La finalul întâlnirii, copiilor li s-au oferit daruri.
A consemnat Psa Cristina Lişman Horbaniuc
- Detalii
- Accesări: 2486
Stindardul unirii la Cosenza

Duminică 3 iunie, după Sfânta Liturghie, la biserica Parohiei Sfântul Proroc Daniel și sfinții trei tineri din Cosenza a fost săvârșită Slujba Tedeum-ului cu ocazia sosirii în Protopopiatul Calabria a stindardului unirii. După Tedeum, copiii de la școala parohială au prezentat un program de cântece patriotice, începând cu intonarea imnului de stat ” Deșteaptă-te române !” .
Se cuvine să mulțumim Domnului pentru toate binefacerile primite, dar și doamnei profesoare Ana Niga, care își dedică cu devotament o parte din timp copiilor care vin să participe la cursul de limba română și la cateheză.
Slavă Domnului pentru toate !
a consemnat pr. Ioan Manea
- Detalii
- Accesări: 1440
Încheierea cursurilor de la școala românească a parohiei Pescara

La biserica parohiei Sfântul și Dreptul Simeon și Sfânta Prorociță Ana, din localitatea Pescara a avut loc festivitatea de încheiere a cursurilor școlii românești a parohiei. După slujba de mulțumire cu ocazia încheierii cursurilor școlii românești a parohiei Pescara a avut loc premierea copiilor.
Toți copiii au primit diplomele de merit pentru anul catehetic 2017-2018.
- Detalii
- Accesări: 4428
Zi de sărbătoare la Valmontone.

Duminică, 3 iunie, în Parohia Sf. Arhidiacon Ștefan din Valmontone, a fost o întreită bucurie deoarece, după Sfânta Liturghie, s-a serbat Ziua părinților, Ziua copiilor și spre sfârșitul zilei, a avut loc un concert de pian în Palazzo Doria Pamphilj, Sala dell'Aria, la care au participat tineri români și italieni.
La acest eveniment intercultural, coordonat de doamna profesoară Cătălina Diaconu, a fost prezent, pe lângă alte autorități locale și primarul orașului Valmontone.
Slavă lui Dumnezeu pentru toate!
Pr. Iosif Ciontu
- Detalii
- Accesări: 2982
Duminica Tuturor Sfinților în parohiile episcopiei noastre - Știre în curs de actualizare

foto: doxologia.ro
Vicenza - Ziua Copiilor la Parohia Sf. Mare Mucenic Gheorghe din Vicenza
Sfârşit an catehetic - parohia Susa
Copilărie dulce melodie! - Verona II
Ziua Internațională a copiilor la Modena
Ziua copilului în Parohia Teramo
DUMINICA PĂRINȚILOR ȘI COPIILOR ÎN PAROHIA SAVONA
Ziua copiilor – Bologna II
Ziua copiilor în Parohia Sfântul Chiril al Alexandriei din La Spezia Protopopiatul Liguria
Hramul Parohiei "Toți Sfinții" - Thiene
Legnago
Moment emoționant de ziua copilului, în care ne-am adus aminte de copiii de pretutindeni, aflați în suferință din cauza războiului sau a sărăciei și care nu se pot bucura de această zi dedicată lor.












