- Detalii
- Accesări: 2710
Ședință Protopopiat Toscana I

Marți, 15 mai 2018, parohia Sf. Muceniță Anisia din Empoli, a fost gazada preoților din Protopopiatul Toscana 1, pentru ședința protopopială.
Ziua a debutat cu Taina Sf. Liturghii, urmată de conferința cu titlul ,,Slujitori ai Bisericii - promotori ai Marii Uniri din anii 1600, 1859, 1918" susținută de Pr. Andrei Aioanei de la Parohia Empoli, apoi ședința protopopială condusă de Pr. Protopop Ioan Trandafir Bobârnea, unde s-a discutat despre problemele administrative și duhovnicești ale parohiilor noastre.
Întâlnirea s-a încheiat cu o agapă, pregătită de gospodinele din Parohia Empoli.
- Detalii
- Accesări: 1369
Stindardul Unirii la Ancona

Fotografii - Stindardul Unirii la Ancona - sâmbătă 12 mai 2018
{gallery}2018/351 2018.05.15.ancona/gallery}
- Detalii
- Accesări: 2270
HRAMUL PAROHIEI SFINȚII CHIRIL ȘI METODIU - SANREMO

Parohia Sanremo, la împlinirea a aproape 10 de existenţă, s-a aflat la ceas aniversar, întrucât pe data de 11 Mai s-a făcut pomenirea Sfinţilor întocmai cu apostolii cinstiți, Chiril şi Metodiu. Acesti sfinţi sunt un model de misiune pentru Biserica lui Hristos, care doreste să împărtaşească, în mod proaspăt şi realist, cuvântul Evangheliei. Acesti sfinti prin pilda vieţii lor şi prin misiunea pe care au desfăşurat-o, inspiră de veacuri întregi atât preoţii misionari cat şi comunităţile care doresc să primească în inima lor cuvântul lui Dumnezeu.
În acest fel anul acesta, vineri pe data de 11 mai, s-a săvârșit Sfânta Liturghie cu ocazia prăznuirii Sfinților Chiril şi Metodiu iar apoi sâmbătă 12 Mai Slujba de Priveghere cu Cuvânt de învăţătură. S-a subliniat rolul misionar al Sfinţilor Chrili şi Metodiu, evidenţiindu-se marturia lor actuală si astazi în viaţa Bisericii. Totodată, după Priveghere, în cuvântul catehetic s-a subliniat rolul sfinţilor locali care au întărit conştiinţa creştină în aceste locuri şi care de asemenea ne pot oferi modele misionare. In acest sens s-au amintit primii evanghelizatori ai zonei aferente Parohiei noastre:Sfinţii Episcopi Syr şi Romulus, apoi Sfantul Ierarh Benedict de Albenga şiSf. Cuvions Ampelie de la Bordighera, ale căror sfinte icoane au fost realizate anul acesta şi care au fost prezentate spre cunoastere si cinstire.
Duminică, 13 Mai,împreună cu un mare număr al credincioşilor, a avut loc festivitatea Hramului, săvarsindu-se slujbele de dimineata şi Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie festivă.După slujba a avut loc masa hramului, în parcul din spatele bisericii, unde a participat un numar aproximativ de 130 de credincioşi. In programul hramului mai amintim pregătirea mesei de către doamnelor din Comitetul parohial şi o mică Expoziţie de obiecte din patrimoniul cultural artistic popular al parohiei noastre. Mentionam si vizita parintelui nostru protopop Filip Sorin Constantin insotit de doamna preoteasa Maria Simona care au adaugat bucurie intregii Comunitati prezente.
Am dori sa amintim faptul ca slujirea la Parohia noastra de la Sanremo îşi incepe misiunea pe fondul evenimentul petrecut acum 10 ani, atunci când Episcopia Ortodoxă Româna din Italia si-a inceput lucrarea duhovniceasca prin înscaunarea Preasfințitului Părinte Siluan, care a devenit primul episcop ortodox al românilor din Italia. Astfel parohia noastră, în urma cu 10 ani, a fost înfiinţată prin sosirea pe aceste meleaguri a Părintelui Mihai Claudiu, venit din Arhiepiscopia Bucurestilor, care prin sfaturile şi prin îndrumarea Părintelui Protopop Filip Sorin Constantin, cu paşi mărunți, a început sa-şi împlinească vocaţia de parohie în formare. Bucuria noastra a tuturor a sporit iată după 10 ani, cand Episcopia noastră a primit un nou slujitor in persoana Preasfințitului Atanasie de Bogdania, care la 1 mai 2018 a fost ales şi hirotonit Episcop Vicar, ca persoană ajutătoare Intaistatatorului nostru, Presfinţitul Părintele nostru Episcopul Siluan.
Rând pe rând s-a trecut de la un pas la altul, observându-se o evolutie continuă a parohiei. După deschiderea bisericii, petrecută în Septembrie 2008, printre evenimente notabile amintim : Slujba de Sfinţire a Catapetesmei şi Slujba de Binecuvântare a lucrărilor de înnoire, în Decembrie 2010, apoi Slujba de târnosire a Bisericii ce a avut loc în Mai 2013, cand a fost sfinţit un altar nou destinat exclusiv slujirii Comunitătii noastre. În prezent comunitatea beneficiază şi de sprijin pastoral şi catehetic, în diferite programe, urmând angajamentele generale luate prin Departamentul de cateheză al Episcopiei, de Scoală pentru copii sau tineri, şi de diferite manifestări culturale organizate periodic.
Totodată Biseria, în timpul acestor 10 ani de străduinţă, a trecut prin numeroase încercări, putând aminti aici mai multe valuri de intemperii generate de precipitaţii abundente care au avariat acoperişul bisericii.Aceste infiltraţii de apa au distrus partial podeaua şi anumite părti din zidărie. Anul trecut pe 1 Decembrie, chiar de Ziua Naţională a Romaniei, evenimentele au depasit asteptarile datorita trecerii unui ciclon deasupra Bisericii. Toate acestea au declansat inceperea mai multor lucrări care, din fericire, se apropie de rezolvare : turnarea unei plăci de rezistenţa, schimbarea parchetului, reparaţii la pereţi şi acoperiş.
Cu bucurie insa pe plan duhovnicesc, ne incurajeaza faptul că in momentul cel mai semnificativ al vieţii Comunitatii: Sfanta Liturghie a Sfintei Invieri a Domnului cat si la Slujba Hramului dupa împărtăşirea credicincioşilor, potirul Sfintei Liturghii a rămas gol, ca o adevărată lucrare Dumnezeiască, prin participarea intensă a credincioşilor la invitaţia Domnului la Cina Sa.
Cu binecuvântarea Preasfințitului Siluan, anul acesta in luna septembrie vom căuta, la împlinirea celor 10 ani de existenţă, să marcăm evenimentul prin diferite activităţi cu caracter pastoral, misionar şi artistic ce se doresc infaptuite la Parohia noastră de la Sanremo.
Mulţumindu-I lui Dumnezeu pentru toate, Îi cerem să ne ajute în întreaga misiune pe care o desfășurăm spre a Lui slava și a noastră mântuire !
- Detalii
- Accesări: 1853
Primirea Stindardului Marii Uniri în Parohia ,,Sfântul Cuvios Ioan Iacob de la Neamț" Cento , Protopopiatul Emilia Romagna II

Fotografii de la Primirea Stindardului Marii Uniri în Parohia ,,Sfântul Cuvios Ioan Iacob de la Neamț" Cento , Protopopiatul Emilia Romagna II
- Detalii
- Accesări: 2380
Restrospectiva Trinitas TV - Congresului MOREM & Congresul NEPSIS MOREOM

Congresul Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale și Meridionale
A doua zi a Congresului MOREOM
Congresul Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale și Meridionale s-a încheiat
Congresul NEPSIS
Congresul NEPSIS a ajuns la final
- Detalii
- Accesări: 1847
9 mai 2018-100 de ani de la "nașterea in ceruri" a marelui poet George Coșbuc.

"Poetul țărănimii" a fost elogiat cu mult entuziasm duminică, 13 mai 2018, în parohia noastră SF. MC. FILOFTEIA - Riano după săvârșirea Sfintei Liturghii de enoriașii de toate vârstele.
Pe meleaguri străine, departe de țară, poeziile sale ne-au adus in suflet, așa precum scria Liviu Rebreanu: "lumină, sănătate, voioșie. Scrisul lui Coșbuc trăiește și va trăi cât va trăi neamul românesc".
Au fost recitate și cântate poezii celebre precum: Mama, Noi vrem pământ, Povestea gâștelor, La paști, La oglinda, Pe lângă boi, Lordul John si altele.
Ca bucuria să fie deplină a urmat agapa frățească pregătită cu multă dragoste de gospodinele din parohie.
Mulțumim Bunului Dumnezeu și Sfintei noastre ocrotitoare Sf. Mc. Filofteia, pentru toate binecuvântările primite!
- Detalii
- Accesări: 2157
Hramul parohiei din Casale Monferrato
În acest sfârșit de săptămână, cu mila și ajutorul Bunului Dumnezeu, Parohia “Sfântul Ioan Valahul” din Casale Monferrato a îmbrăcat haine de sărbătoare.
Astfel comunitatea credincioșilor români și moldoveni din localitate s-au adunat sâmbătă 12 mai în biserica parohiei, pentru a-l sărbători pe Sfântul Ioan Valahul ocrotitorul parohiei noastre.
Cu mare bucurie, duminică 13 mai, după Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie sărbătoarea Hramului parohiei a continuat pentru întreaga comunitate românească și moldovenească, cu o masă frățească.
Mulțumim Bunului Dumnezeu pentru binecuvântările pe care cu îmbelșugare le revarsă asupra noastră și Sfântului Ioan Valahul pentru purtarea de grijă !
Pr. Șutic Marius Călin – Casale Monferrato
- Detalii
- Accesări: 1684
Stindardul Unirii la Civitavecchia
Hristos a Înviat !
Duminică, 13 mai 2018, a sosit Stindardul Unirii în parohia Întâmpinarea Domnului di Civitavecchia.
Slăvit să fie Domnul pentru toate.
A consemnat Marin Trifan
- Detalii
- Accesări: 1955
Primirea Stindardului Marii Uniri la Verbania

Fotografii de la Primirea Stindardului Marii Uniri la Verbania, Piemonte I
- Detalii
- Accesări: 1956
SFÂNTUL MASLU ÎN PAROHIA GENOVA PROTOPOPIATUL LIGURIA

Vineri 11 mai la ziua Sfântului Ierarh Metodie și a Sfântului Cuvios Chiril luminătorii slavilor ,în parohia Genova cu hramul Sfântului Dimitrie Izvorâtorul de Mir s-a săvârșit Taina Sfântului Maslu. Au participat preoții din Protopopiatul Liguria precum și părintele Ciprian Calfa protopop al Protopopiatului Toscana II și părintele Cristian Puricescu de la parohia Pisa.
Sfântul Maslu a fost urmat de o conferință duhovnicească susținută de părintele Damaschin de la Mănăstirea Grigoriu din Muntele Athos .
A consemnat
Pr Protopop Filip Constantin Sorin
- Detalii
- Accesări: 2384
Duminica Familiei Creștine în Parohia Forli

Fotografii de la Duminica Familiei Creștine în Parohia Forli / 13.05.2018
- Detalii
- Accesări: 1923
Voluntarii Parohiei Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica Viterbo cercetand nevoiașii din Roma

Fotografii cu Voluntarii Parohiei Sfantul Ierarh Calinic de la Cernica Viterbo cercetand nevoiașii din Roma
- Detalii
- Accesări: 2903
Deschiderea Congresului Nepsis MOREOM

Fotografii de la Congresul Nepsis MOREOM - Paris - 11/13 mai 2018
Prima zi
- Detalii
- Accesări: 2115
Deschiderea Congresului Nepsis MOREOM

Fotografii de la Deschiderea Congresului Nepsis MOREOM - Paris - 11/13 mai 2018
Deschiderea și Grupuri din ITALIA











