- Detalii
- Accesări: 942
Proiectul " Dar din Dar "

Cu binecuvântarea Preasfințitului Siluan, Episcopul românilor din Italia, a fost finalizată prima etapă a proiectului Parohiei noastre "Dar din Dar". În continuare vom lăsa faptele şi imaginile să vorbească...
- Detalii
- Accesări: 812
Adunare Protopopială, Taina Sfântului Maslu și hramul Bisericii Sfântul Chiril al Alexandriei, Protopopiatul Liguria
Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Siluan ,vineri 09 iunie 2017 in Parohia Sfântul Chiril al Alexandriei din La Spezia Protopopiatul Liguria a avut loc Adunarea Protopopială, Taina Sfântului Maslu si hramul Biserici. Conferința a fost susținută de către Pr. Gheorghiță Andronic cu tema Anul omagial dedicat Sfintelor Icoane. În cuvântul de învățătură PC Părinte Protopop Constantin Filip a dezvăluit viața si activitatea Sfântului Chiril al Alexandriei, care este zidul cel nestricat al Ortodoxiei, ocrotitorul Maicii Cuvântului, al Împărătesei cerurilor dar si ocrotitorul Parohiei noastre. Adunare a fost încheiată cu agapa frățească unde a avut loc discuții pe tema activităților din cadrul Protopopiatului. Mulțumim Lui Dumnezeu si dăm Slava pentru această binecuvântată zi .
A consemnat Pr. Daniel Codiță
- Detalii
- Accesări: 1105
Adunarea Protopopială a Protopopiatului Triveneto II
Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Siluan, joi, 8 iunie 2017, în biserica parohiei Verona 1 a avut loc Adunarea Protopopială a Protopopiatului Triveneto 2.
Programul a început cu slujba Acatistului Sfintei Treimi, după care părintele Marius Manea, de la parohia Thiene, a susținut conferința: Actualitatea, importanţa şi necesitatea sfintelor icoane pentru viaţa şi misiunea Bisericii astăzi.
După aceea a fost prezentată expoziția de icoane pe sticlă a monahiei Justiniana Kiraly, de la mănăstirea "Adormirea Maicii Domnului" - Florești, Arhiepiscopia Vadului Feleacului și Clujului, prilej cu care, atât monahia, cât și PC Părinte Anastasie, duhovnicul mănăstirii, ne-au împărtășit câteva idei despre spiritualitatea iconografică transilvană.
Adunarea a continuat cu discuții administrative și evaluări ale ultimelor activități din Protopopiat.
Adunarea s-a încheiat cu o agapă frățească oferită de parohia gazdă.
Pentru toate, dăm Slavă lui Dumnezeu!
- Detalii
- Accesări: 1186
Breno - Sfântul Maslu și întâlnire de protopopiat

Joi, 8 iunie, în Parohia Breno a avut loc întâlnirea preoților cercului pastoral Brescia, din cadrul Protopopiatului Lombardia 1.
Cu această ocazie, s-a săvârșit și taina Sfântului Maslu spre folosul duhovnicesc al credincioșilor.
La finalul slujbei, părintele Ciprian Onuță de la parohia Asola, a susținut un referat legat de tema anului omagial al icoanelor.
Părintele paroh Ionel Cristea a mulțumit părinților slujitori și credincioșilor pentru prezența lor.
Seara s-a încheiat cu scurte îndrumări administrative și organizatorice, din partea părintelui protopop Nicolae Cazacu, referitoare la organizarea taberei de munte în luna iunie cu copiii protopopiatului Lombardia 1.
- Detalii
- Accesări: 777
O nouă apariție editorială pentru tineri

Episcopia Ortodoxă Română a Italiei și Mănăstirea Adormirea Maicii Domnului de la Roma, prezintă o nouă apariție editorială, dedicată tinerilor ortodocși și anume Agenda pentru Tineri. Agenda pentru tineri își propune să devină, pentru tânărul ortodox, o călăuză duhovnicească pe tot parcursul anului bisericesc și școlar, dar și un spațiu în care se pot nota date și evenimente importante.
Agenda pentru tineri cuprinde tot anul bisericesc și școlar (septembrie 2017/august 2018) și va putea fi achiziționată, începând cu luna iulie, prin cadrul departamentului de materiale al Episcopiei Italiei (email:

- Detalii
- Accesări: 1252
Întâlnire cu elevi și părinți de la Școala Medie "Vittorio Betteloni" din Verona.
În săptămâna aceasta, parohia ”Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul și Sfântul Ierarh Zenon” din Verona a organizat în biserica parohială două întâlniri cu elevii din clasele a 2-a a Școlii Medii "Vittorio Betteloni" din Verona.
În prima întâlnire, de luni, profesorii, elevii și unii dintre părinții acestora au participat la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, ghidați de doamna preoteasă Patricia Codrea.
În cele două întâlniri, părintele protopop Gabor Codrea a făcut o prezentare succintă a Bisericii Ortodoxe, insistând asupra câtorva aspecte ale spiritualității ortodoxe și a răspuns la multele întrebări adresate de către elevi, părinți și de către profesorii care i-au însoțit.
După aceea, cu toții au făcut o vizită ghidată a Centrului Social-Cultural, explicâdu-li-se activitățile parohiei.
Întâlnirea s-a sfârșit cu o agapă oferită de parohie și de părinții elevilor.
Cu toții au primit iconițe din partea parohiei.
Întâlnirea se înscrie în programul "I Ragazzi alla scoperta di Verona", promovat și susținut de "Assesorato all'Istruzione" al Primăriei Verona.
- Detalii
- Accesări: 2181
Întâlnire duhovnicească a preoților din Protopopiatul Lazio III la Parohia Sf. Anastasia din Genzano

Pentru preoții de la parohiile de pe cuprinsul Protopopiatulului Lazio III (Ardea, Aprilia, Anzio, Nettuno, Albano Genzano, Rocca di Papa, Velletri, Cisterna di Latina, Frosinone, Pavona, Latina, Pomezia, Gaeta și Sezze) seara zilei de 6 iunie a fost un prilej deosebit, mult așteptat, pentru a se întâlni la rugăciune și discuții duhovnicești.
Astfel, la invitația și convocarea Pr. Protopop Răzvan Săvescu, la biserica Parohiei pe care acesta o păstorește, Parohia Sf. Anastasia din Genzano, începând cu ora 18,30 s-a săvârșit în sobor slujba Acatistului Sf. Anastasia, urmând ca apoi, în aer liber, la umbra unui copac secular, vechi in zile de 350 de ani, întâlnirea să continue cu prezentarea a două referate, despre Pogorârea Sf. Duh în iconografie și, respectiv, despre reprezentarea Sf. Duh în icoane.
Seara s-a încheiat cu o agapă oferită cu drag celor prezenți de către Comitetul Parohial, în ambientul minunat al Lacului di Nemi, bucurându-ne de împreună ședere precum și pentru fratele nostru pr. Daniel Surubaru de la Parohia Pavona, a cărui aniversare a zilei de naștere a avut loc in aceeași zi.
Slavă lui Dumnezeu pentru toate!
- Detalii
- Accesări: 1663
Expoziția "Martiri și mărturisitori din închisorile comuniste" - Verona 1
În cadrul Anului Omagial al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului, în perioada 15 mai - 11 iunie, parohia "Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul și Sfântul Ierarh Zenon" din Verona organizează în biblioteca parohială expoziția " Martiri și mărturisitori din închisorile comuniste", a artistei grafice Cristina Tofan.
Pe lângă portretele unora dintre " Sfinții închisorilor" sunt expuse cărți și reviste ce relatează crâmpeie din viața acestor fii ai Bisericii Neamului.
În toată această perioadă, copiii și tinerii de la Școala Duminicală " scormonesc" în viața acestora, își notează întâmplări, cuvinte și gesturi din viața unui martir și le împărtășesc celorlalți într-un fel de șezătoare menită să descopere acel tezaur minunat de credință, verticalitate și coerență, lăsat moștenire de cei ce au suferit în închisorile comuniste pentru credința lor.
Duminică după duminică descoperă că spiritul de jertfă, de dragoste față de cel de-alături se naște doar în cei ce fac ale lor cuvintele Mântuitorului Hristos: "iubiți pe vrăjmașii voștri, binecuvântați pe cei ce vă blestemă, faceți bine celor ce vă urăsc..." (Mt. 5,44).
Scopul principal al expoziției este acela de conștientizare a faptului că cei ce au pătimit în închisorile comuniste, ca și cei care și-au păstrat verticalitatea în afara închisorilor, constituie în cele din urmă bogăția Bisericii și a Neamului.
- Detalii
- Accesări: 2756
Milano - Hram și eveniment cultural
În ziua de duminică, 4 iunie 2017, Parohia Ortodoxă Română din Milano a prăznuit hramul la sărbătoarea Pogorârea Duhului Sfânt. După Sfânta Liturghie săvârșită de preoții Traian Valdman, Teodor Munzer Hamdan și Giacomo Ferrigno s-a dat citire pastoralei Sinodului Mitropolitan pentru praznicul Rusaliilor.
Părintele Teodor a prezentat credincioșilor grupul de copii participanți și premiile obținute de aceștia la Festivalul Bucuriei pe Protopopiatul Lombardia I.
În după amiaza aceleiași zile a avut loc o întâlnire cu Maestrul Dan Puric pe tema “Să fii român!” introdusă de dl. Ionuț Drăgotesc și Părintele Traian.
La acest eveniment cultural au participat doamna Consul Iulia Adriana Cupșa-Kiseleff din partea Consulatului General al României la Milano, PC Protopop Nicolae Cazacu din partea Protopopiatului Lombardia I, PC Protopop Pompiliu Nacu din partea Protopopiatului Lombardia II și doamna Violeta Pătrunjel-Popescu din partea Institutului cultural Italo-Român.
- Detalii
- Accesări: 1152
Sărbătoare in parohia Înălțarea Domnului din Florența: expoziție de icoane si încheierea anului școlar de cateheza si a cursului de iconografie bizantină a parohiei

Duminică 4 iunie după slujba Vecerniei Rusaliilor in parohia Înălțarea Domnului din Florența s-a inaugurat expoziția de lucrări iconografice si icoane care au încununat cursul de iconografie bizantină „Icoana lui Hristos in suflet de copil” organizat in parohie de părintele paroh cu ajutorul doamnei P.Maria, pictoriță acreditata a Patriarhiei. Părintele paroh Ionuț Coman a înmânat copiilor si tinerilor participanți ai cursului diplomele de merit si participare la curs si cu ocazia încheierii anului școlar catehetic 2016-2017. Datorita devotamentului doamnelor invatatoare si profesoare, cărora le mulțumim, activitatea scolii si a Laboratorului de limba si tradiție română urmând să se desfășoare in continuare si pe ediția de vara. Sărbătoarea a continuat in localurile Institutului Salesian din apropiere care a găzduit evenimentul cu un program artistic de opera si de dans susținut de grupul tinerilor corului Nepsis condus de doamna C. Mirabela, profesionista soprana urmat de prânzul tradițional al Hramului. Slavă lui Dumnezeu pentru toate.
P Ioan Coman
- Detalii
- Accesări: 1402
Festivalul Bucuriei- Protopopiatul Piemonte II Sud
Duminică, 4 iunie, după ce Duhul Cel Sfânt a bucurat poporul prin împreuna rugăciune revărsând darurile Sale de pace și bucurie, statornicind pe unii și aducând pe alții în Corabia Mântuirii noastre, Biserica, ne-a încântat prin talentul tinerilor protopopiatului nostru.
Zece parohii s-au silit a aduce tuturor celor prezenți, mici și mari, bucurie din bucuria lor.
Știind că adevărata bucurie e cea împărtășită, copii s-au întrecut pe terenul de sport și pe scenă în măiestria cântecului vocal și instrumental, poeziei și dansului, picturii și sculpturii.
Astfel la Asti s-a întâlnit latura artistică a protopopiatului iar la Pinerolo cea sportivă. Toate secțiunile au reprezentanți la etapa finală a Festivalului de la Moncalieri.
Spre sfârșit, doamnele din comitetul parohial astigean, au bucurat pe cei mici și mari cu măiestria bucatelor.
Mulțumim Domnului pentru acest dar minunat al nevinovăției, atât de viu în chipurile copiilor, care mereu cheamă și atrage pe cei mari, mulțumim copiilor și părinților pentru grija de a împărtăși cu ceilalți bucuriile lor.
Știind că numai în comunitate omul poate pune în valoare darurile Duhului, susținute de efortul propriu, avem nădejde că astfel de evenimente vor continua și se vor înmulți în Protopopiatul nostru.
Pr Marius Trifina- responsabil tineret, Protopopiatul Piemonte II
- Detalii
- Accesări: 2206
Praznicul Pogorârii Duhului Sfânt în parohiile episcopiei noastre
![]()
- Detalii
- Accesări: 1162
Încheierea anului școlar-catehetic 2016 - 2017 în parohia Trento

Ne-a chemat la El Hristos
Prin părinți și prin Părinte,
Să-nvătăm doar ce-i frumos
Și în gânduri, și-n cuvinte.
Suntem copii în astă parohie
Și-n casa Tatălui Ceresc venim
Că să găsim iubire și-armonie,
Și ca pe Domnul Nostru să slăvim.
Copii suntem. Și Domnul ne iubește
Doar suntem, încă, sinceri și curați
Iar de greșit...Mai îndrăznim, firește
C-așa-s copiii dulci, neastâpărați.
Noi vă dorim ca în vacanța mare
Să vă-nsoțească îngerii mereu.
Și printre toate cele necesare
Să nu uitați, cumva, de Dumnezeu.
- Detalii
- Accesări: 1377
FESTIVALUL BUCURIEI - LOMBARDIA II

Cu binecuvântarea PS Siluan al Italiei, în data de 2 iunie a avut loc în Parohia ”Sfântul Ierarh Andrei Șaguna” - Romano di Lombardia Festivalul Bucuriei pentru Protopopiatul Lombardia II, participând credincioși din Parohiile Milano Nord - Monza, Bergamo, Como, Limbiate, Cormano, Lecco, Pioltello și Romano di Lombardia.
Invitatul special a fost Pc Pr. Prof. Dr. Daniel Benga de la Facultatea de Teologie din București, care a ținut o conferință cu tema: ”Relația dintre duhovnic și credincioși”, prezentând personalitatea Părintelui Arsenie Papacioc.
Tineri din toate parohiile enumerate s-au implicat apoi în actul artistic și sportiv, prin dans, teatru, poezie, cântece și desen, precum și prin fotbal, baschet și șah.
Un moment deosebit l-a constituit Caravana Jocurilor, organizată pentru cei mai mici participanți care s-au implicat exemplar. Cu toții au primit diplome și au câștigat premii și medalii!
Reprezentanții votați de juriu pentru etapa națională de la Moncalieri sunt:
- echipa de dansuri populare de la Cormano
- Mariș Alessandro - Romano di Lombardia - interpretare la chitară
- Luca Alexandru - Varese - interpretare la pian
Predând ștafeta Festivalului viitor Parohiei Varese, dăm slavă lui Dumnezeu pentru toate!
Pr. Gelu Porumb











