- Detalii
- Accesări: 958
Întâlniri catehetice în Postul Nașterii Domnului
Cu binecuvântarea PS Siluan al Italiei, pentru perioada Postului Nașterii Domnului, Departamentul pentru cateheză al Episcopiei Italiei a propus câteva întâlniri tematice.
Astfel, primul invitat în cadrul acestui proiect a fost domnul conf. univ. dr. Vasile Timiș, inspector general de religie în cadrul Ministerului Educației și al Tineretului din România.
Domnia sa a susținut patru conferințe, în cadrul a trei protopopiate, respectiv Emilia-Romagna 1, Lombardia 1 și Lombardia 2 - în parohiile Piacenza, Milano, Lodi și Romano di Lombardia. În fiecare din aceste momente a îndemnat credincioșii în general și tinerii în special la o mai mare apropiere față de Biserică, îndemnând la o implicare continuă în viața comunității. Prin pilde dar și prin întâmplări adevărate petrecute la ora de religie în școlile din România, domnia sa a evidențiat importanța educației religioase din școală dar și din familie, prezentând nenumărate cazuri de probleme și ispite caracteristice generației actuale și oferind răspunsuri pertinente la fiecare dintre acestea.
Programul catehetic din Post continuă în data de 4 decembrie la Padova, pentru protopopiatele Triveneto 1 și 2 cu conferința PC Pr. Prot. Pompiliu Nacu, în 11 decembrie la Regio Emilia pentru protopopiatul Emilia-Romagna 1 cu conferința PC Pr. Prot. Valdman Traian și în 18 decembrie pentru protopopiatul Lombardia 2 cu conferința PC Pr. Cons. Vid Trandafir.
Nădăjduind pe viitor într-o creștere a acestei lucrări catehetice la nivelul întregii Episcopii a Italiei, dăm slavă lui Dumnezeu pentru toate!

Mai multe fotografii găsiți aici
- Detalii
- Accesări: 1325
Conferinţă cu tema “Activitatea şi opera Sfântului Ierarh Antim Ivireanul - izvor de ispiraţie pentru misiunea pastorală printre creştinii de azi” în Parohia Sfânta Muceniță Lucia din Venezia
Vineri, 25 noiembrie 2016, în parohia “Sfânta Muceniță Lucia” din Venezia, cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Episcop Siluan al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, Părintele Arhimandrit Dr. Policarp Chiţulescu, director al Bibliotecii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a susținut conferinţa cu tema “Activitatea şi opera Sfântului Ierarh Antim Ivireanul - izvor de ispiraţie pentru misiunea pastorală printre creştinii de azi”. Părintele Arhimandrit Policarp Chitulescu a prezentat în fața credincioșilor și preoților din protopopiatul Triveneto 1, diverse aspecte și evenimente din viaţa, scrierile şi lucrarea sfințitoare a Sfântului Antim Ivireanul, evidențiind rolul major pe care acest ilustru ierarh l-a avut în edificarea Bisericii și culturii române. Astfel a fost ilustrată cronologic activitatea Sfântului Antim, punctându-se momentele mai importante din viața acestuia, începând cu originea sa, ducerea în robie, răscumpărarea sa de către patriarhul Dosithei, continuând cu tunderea în monahism, hirotonirea ca ieromonah și înscăunarea ca mitropolit. Cunoașterea teologică și științifică au fost darurile cu care a fost înzestrat Sfântul Antim, însă darul cel mai deosebit era această harismă a cunoașterii diferitelor limbi, astfel el cunoștea foarte bine româna, georgiana, araba, turca, precum și limbile liturgice din acea vreme greaca si slavona. Aplecarea, dragostea și pasiunea sa pentru meșteșugul tipografiei este un alt dar de mare preț, de care s-a învrednicit acest sfânt păstor de suflete, pe care l-a fructificat din plin pentru luminarea poporului binecredincios din cele trei țări române. Prin lucrarea sa tipografică, ce va continua chiar și după consacrarea sa întru arhiereu, el aduce mai aproape de popor învățăturile cele sfinte ale Evangheliei Domnului Iisus Hristos. Deși era ”străin de neamul românesc”, a fost foarte aproape de poporul binecredincios al lui Dumnezeu, iubindu-l și căutând prin scrierile si predicile sale precum și prin cărțile tipărite să-l lumineze și să-l hrănească cu toată hrana cea bună și folositoare de suflet, Părintele protopop Avram Matei a mulţumit părintelui arhimandritului Policarp pentru frumoasa prelegere, mulțumind totodată preoților și credincioșilor veniți și din alte parohii la acest eveniment. Au urmat mai multe întrebări puse de credincioși, legate de viața și activitatea Sfântului Ierarh Antim, iar în încheierea serii a avut loc un concert de colinde și cântece patriotice susținut de corul parohiei Sfânta Muceniță Lucia.

Mai multe fotografii găsiți aici
- Detalii
- Accesări: 1630
Serbarea zilei naționale a României în parohia Voghera
Duminică, 27 noiembrie, îndată după săvârșirea dumnezeieștii Liturghii, în parohia din Voghera a avut loc serbarea zilei naționale a României, unde, prin cântece şi poezii patriotice pregătite cu multe emoții de copiii parohiei, s-a adus omagiu țării noastre. Totodată, s-au amintit momentele de răscruce ale istoriei poporului român binecredincios și binecuvântările pe care Dumnezeu le-a adus asupra lui încă de la începuturile formării sale.
La final, întru urări de sănătate și fericiți ani, părintele Cătălin a îndemnat pe credincioși la păstrarea valorilor culturale și tradiționale românești prin care se păstrează sfânta memorie a înaintașilor noștri care, cu prețul vieții, s-au luptat pentru a vorbi și trăi românește.
Relator preot Cătălin Ştergărel

Mai multe fotografii găsiți aici
- Detalii
- Accesări: 1211
Schimbarea locatiei bisericii din Monfalcone
Săptămâna ce s-a scurs a fost una plină de binecuvântări. Miercuri, am primit cheile de la spaţiul ce este în curs de cumpărare pentru a-l transforma în loc de rugăciune, in biserică. Joi şi vineri am participat la conferinţele organizate de Episcopia noastră, iar sâmbătă, până seara târziu, am înfrumuseţat spaţiul care până acum era nefolosit. La vecernia de sâmbătă a fost sfinţită apa şi locul unde duminică s-a săvârşit prima Sfântă Liturghie.
Toate acestea nu puteau avea loc fără o participare la rugăciunea în comun, cu citirea psalmilor de către credincioşii parohiei noastre, la care Dumnezeu nu a întârziat să ne răspundă.
Acesta este începutul, dar urmează încă un drum, nu scurt, până la semnarea contractului de vânzare-cumpărare, de aceea ieri credincioşii au fost îndemnaţi să nu înceteze rugăciunea.
Mulţumim Preasfințitului Siluan şi tuturor celor care ne susţin în acest demers, nu uşor.
De menţionat că actuala adresă este via IX Giugno, 86, Monfalcone.
A consemnat Pr. Paroh Victor Budeanu
Mai mullte fotografii găsiți aici
- Detalii
- Accesări: 780
Voluntariat parohial
Din buna tradiție a participării voluntarilor parohiei noastre ultimii trei ani la colecta alimentară pentru cei nevoiaşi, şi în acest an am ...

- Detalii
- Accesări: 2308
Atelier de pictură în parohia Lucca
Cu ajutorul Bunului Dumnezeu și al Maicii Domnului, sâmbătă, 26 noiembrie 2016, la prăznuirea Sf. Stelian - ocrotitorul pruncilor, în parohia "Sf. Antonie cel Mare" din Lucca, protopopiatul Toscana, a avut loc un atelier de pictură pentru copii și tineri. Acest gen de atelier se adresează atât celor care au talent și aptitudini în domeniul picturii, cât și copiilor care vor descoperi în amestecul culorilor un mod atractiv de petrecere a timpului liber.
Realizarea acestui atelier a fost posibilă, pe de o parte, datorită implicării doamnei Lilioara Bistriceanu care are pregătirea necesară în acest domeniu și care a acceptat cu mare drag să ne fie alături, pe de altă parte, datorită părinților și copiilor care au răspuns cu entuziasm provocării de a fi pictori.
Au participat aproximativ 30 de copii și tineri cu vârste cuprinse între 4 și 17 ani. Tema atelierului a fost: „Pictează ce simți tu!” Astfel s-au realizat pe obiecte precum: borcane, pahare, sticle, farfurii, diverse imagini: Maica Domnului, o biserică, clopoței, steluțe, crenguțe, Moș Crăciun... Totul s-a desfășurat pe fundalul colindelor tradiționale românești.
Încântați de reușita realizării acestui atelier, ne rugăm ca Bunul Dumnezeu să ne ajute să realizam și pe mai departe activități educaționale cât mai plăcute pentru copiii și tinerii din parohie.
A consemnat: Anca Avram, responsabil cateheză copii și tineri - parohia Lucca

Mai multe fotografii găsiți aici
- Detalii
- Accesări: 6184
Conferință de toamnă cu preoții din Nordul Italiei
Biserica Parohiei “Sfântul Ilie Tesviteanul” din Verona a găzduit joi, 24 noiembrie 2016, întâlnirea semestrială a preoților din zona de nord a Italiei. La evenimentul organizat cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Siluan, al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei (EORI), au participat clericii din protopopiatele Piemonte I și II, Lombardia I și II, Tri-Veneto I și II, Emilia Romagna I și II și Liguria.
Programul zilei a început cu Sfânta Liturghie, după care a avut loc conferința “Activitatea și Opera Sfântului Ierah Martir Antim Ivireanul - izvor de inspirație pentru misiunea pastorală printre creștinii de azi”, susținută de către pr. arhim. Policarp Chițulecu, viețuitor al Mânăstirii Radu Vodă din București și director al Bibliotecii Sfântului Sinod.
“Tema este extrem de importantă pentru noi cei din diaspora, deoarece avem nevoie de modele. Este necesar să cunoaștem viețile înaintașilor și modul cum au reacționat la problemele societății din vremea respectivă. Aceasta deoarece pastorația lor ne este izvor de inspirație. Iar dacă persoana respectivă, sau cum a fost Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul, a luptat pentru Biserica lui Hristos pe pământ străin, pentru noi este un motiv în plus să ne întărim în credință și să-i urmăm exemplul” a spus pr. Gabor Codrea, parohul Bisericii “Sfântul Ilie Tesviteanul” din Verona și protopop de Tri-Veneto II.
Manifestarea face parte din cadrul evenimentelor organizate, la nivelul Patriarhiei Române, cu prilejul anului 2016, declarat ca „Anul omagial al educaţiei religioase a tineretului creştin ortodox” şi „Anului comemorativ al Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul şi al tipografilor bisericeşti”.
Mai multe fotografii găsiți aici
- Detalii
- Accesări: 1808
Conferinţă cu tema “Activitatea şi opera Sfântului Ierarh Antim Ivireanul - izvor de ispiraţie pentru misiunea pastorală printre creştinii de azi” în Parohia Sfânta Cruce Torino II
Marţi, 22 noiembrie 2016, cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Episcop Siluan al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, a avut loc în parohia cu hramul “Înălţarea Sfintei Cruci”, din Torino , conferiţa cu tema “Activitatea şi opera Sfântului Ierarh Antim Ivireanul - izvor de ispiraţie pentru misiunea pastorală printre creştinii de azi” susţinută de Părintele Arhimandrit Dr. Policarp Chiţulescu, director al Bibliotecii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.
În prezenţa părintelui protopop Lucian Roşu, a mulţime de preoţi şi credincioşi din protopopiatul Piemonte I, Părintele Arhimandrit Policarp Chitulescu a prezentat câteva mărturii inedite, rod al unor cercetării asidue, cu privire la viaţa şi activitatea Sfântului Antim Ivireanul , acest “ vlădică de alt neam ce şi-a pus în slujba românilor darurile pe care Dumnezeu i le-a hărăzit”.
Pornind de la mărturiile documentare existente, Părintele Arhimandrit a oferit amănunte biografice cu privire la originea sa, contextul luării sale în robie de către turci dar mai ales cu privire la activitatea pe care a desfăşurat-o pe teritoriul ţării noastre, eruditul mitropolit Antim “împletiind sfinţenia şi misiunea, credinţa şi cultura, într-o armonie roditoare, cum puţini au reuşit, în cadrul Bisericii şi al culturii române”.
Filmul documentar realizat de Trinitas TV, dedicat Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul, intitulat “ Antim Ivireanul, fiu al Georgiei şi părinte al Ţării Româneşti”, pe care cei prezenţi l-au vizionat, a reprezentat de asemenea un bun prilej de a evidenţia personalitatea marelui Ierarh martir, care poate fi numit pe drept cuvânt “ctitor al limbii liturgice româneşti şi fondator al limbii române” dar şi “stâlp al ortodoxiei, prin tipărirea de cărţi în limbile popoarelor cucerite de turci : greci, bulgari, sârbi, arabi şi georgieni”. Sfântul Antim Ivireanul a fost un adevărat păstor al Bisericii lui Hristos, cuvintele ucenicului său Mihail Iştvanovici din prefaţa Evhologhionului de la Râmnic,1706, fiind edificatoare în acest sens :“Precum acel înţelept Iosif a umplut egipteneştile jitniţe de hrana vieţii trupeşti, aşa şi iubirea ta de Dumnezeu a umplut sfintele şi dumnezeeştile Biserici ale ţării noastre de hrana vieţii sufleteşti”.
“Cele spuse nădăjduiesc să fie ca o încurajare a celor ce trăiesc departe de patrie, de a-şi însuşi mai bine istoria poporului român pentru a face cunoscut şi altor popoare că avem o civilizaţie şi o cultură foarte bogată” a mai adăugat sfinţia sa.
Mai apoi Părintele protopop Lucian Roşu a mulţumit Arhimandritului Policarp “pentru dragostea cu care a răspuns la invitaţia de a susţine această conferită despre viaţa, activitatea şi lucarea pământească a Sfântului Antim Ivireanul pentru că lucrarea de sfânt continuă în ceruri prin mijlocirile pe care le face înaintea lui Dumnezeu”, invitând pe cei prezenţi să pună întrebări cu privire la ceea ce s-a discutat, răspunsurile fiind de asemenea foarte bine documentate.
Seara duhovnicească s-a încheiat cu o agapă frăţească , bucuria prilejuită de acest moment rămând prezenta în sufletele tuturor celor care au înţeles că Sfântul Antim Ivireanul este cu adevărat “ izvor de ispiraţie pentru misiunea pastorală printre creştinii de azi”.
Grosu Valeriu Andrei
Mai multe fotografii găsiți aici
- Detalii
- Accesări: 1347
Slujire Ortodoxă în limba română în Castelluccio dei Sauri (FG)
Prin mila Bunului Dumnezeu, marți, 15 noiembrie 2016 s-a început slujirea în comunitatea ortodoxă română din orașul Castelluccio dei Sauri (FG).
Pe viitor, Slujba Acatistului Sfântului Ierarh Nicolae al Mirelor Lichiei se va oficia în fiecare a treia marți din lună, de la orele 18:00, în Biserica Madonna delle Grazie din via Roma.
Dăm Slavă lui Dumnezeu pentru toate bunătățile Sale revărsate asupra noastră!

Mai multe fotografii găsiți aici
- Detalii
- Accesări: 1107
Scopul vieții umane - Cateheza Asti
Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Siluan al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, în Protopopiatul Piemonte II, are loc de doua ori pe lună o cateheza pe o temă dată, ținută în parohie de alt preot din altă parohie. De această dată, aceasta a fost pregătită de părintele Mihai Mogoșescu de la parohia "Sfântul Ioan Valahul" din Casale Monferrato (Protopopiatul Piemonte I), alăturându-se celorlalte patru parohii implicate (Canelli, San Damiano D'Asti, Pinerolo și Asti). Tema catehezei a fost "Scopul vieții umane" și s-a ținut la parohia "Sfinții Apostoli Petru și Pavel" din Asti, duminică, 20 noiembrie 2016.
Mai multe fotografii găsiți aici
- Detalii
- Accesări: 846
La sinfonia delle feste cristiane – Verona
Urmând îndemnul Preasfințitului Părinte Episcop Siluan de a face cunoscută spiritualitatea ortodoxă, parohia ”Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul și Sfântul Ierarh Zenon” din Verona, în colaborare cu Departamentul pentru Cateheză al Diecezei Catolice din Verona si cu Biroul pentru Pastorală prin Artă ”Karis” organizează un ciclu de întâlniri cu titlul: ”La sinfonia delle feste cristiane ".
În cadrul primei conferințe care a avut loc ieri seară în sala de conferințe a domului din Legnago, părintele protopop Gabor Codrea și un expert în arta religioasă occidentală au făcut o prezentare succintă a specificului praznicului Bunei Vestiri în Biserica Ortodoxă și în Biserica Catolică, după care s-a făcut o exegeză a icoanei și a unui tablou occidental al acestei Sărbători.
În explicarea icoanei, s-a evidențiat evoluția iconografiei praznicului, importanța semantică a culorilor, gesturilor, însemnelor, precum și felul în care icoana ”relatează” textul scripturistic, imnografia și scrierile patristice referitoare la praznicul Bunei Vestiri.
La final, la cererea participanților, s-a făcut o expunere succintă a ecclesiologiei ortodoxe.
Mai multe fotografii găsiți aici
- Detalii
- Accesări: 1849
Ședința lunara a preoților din Protopopiatul Lazio III
În seara zilei de luni, 21 noiembrie, la prăznuirea Intrării Maicii Domnului în biserică, la Parohia "Buna Vestire" din Latina, s-au întâlnit preoții Protopopiatului Lazio III împreună cu enoriașii Parohiei gazdă pentru a aduce cântări de laudă Maicii Domnului, săvârșind slujba Acatistului Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. În cuvântul de învățătură, Părintele Protopop Răzvan Săvescu (Parohia Genzano) a vorbit credincioșilor despre însemnătatea sărbătorii, în strânsă legătură cu Praznicul Nașterii Domnului.
După aceasta, preoții Parohiilor Latina, Valmontone, Nettuno, Sezze, Pomezia, Velletri, Gaeta și Aprilia au zăbovit în biserică, inițial pentru prezentarea a două referate despre educația religioasă și duhovnicească a copiilor, precum și despre sfaturile Sf. Porfirie Kavsokalivitul adresat femeilor însărcinate, iar apoi, în a doua parte a întâlnirii, pentru chestiuni administrative. De asemenea, s-a stabilit ca următoarea întâlnire, pentru preoții celorlalte Parohii din Protopopiat (Rocca di Papa, Pavona, Cisterna di Latina, Ardea, Lavinio, Frosinone și Alatri) să aibă loc în seara zilei de 6 decembrie, Sfântul Nicolae, la Parohia Sfântul Silvestru din Rocca di Papa.
Seara s-a încheiat cu o agapă creștinească oferită celor prezenți de către Comitetul Parohial, sub oblăduirea Pr. Paroh Ciprian Agavriloaei.

Mai multe fotografii găsiți aici
- Detalii
- Accesări: 1204
Ziua mulțumirii la Monfalcone
În săptămâna ce a trecut, duminică, la Monfalcone, a fost serbată Ziua de mulţumire în care credincioşii au adus laudă lui Dumnezeu pentru darurile primite într-un an de zile. Ne-am rugat atât în cadrul Sfintei Liturghii, cât şi in cadrul Te-Deumului ce a urmat.
Coşurile purtate de credincioşi au simbolizat darul pe care ei l-au adus lui Dumnezeu, ca semn al recunoştinţei. La final, darurile binecuvântate au fost împăriţite cu toţi cei prezenţi, împlinind astfel îndemnul preotului paroh ca nimeni să nu plece acasă cu ceea ce a venit.
Sărbătoarea s-a încheiat cu o agapă frăţească în cadrul căreia membrii parohiei au făcut cunoştinţă unii cu alţii.
A consemnat Pr. Paroh Victor Budeanu
Mai multe fotografii găsiți aici
- Detalii
- Accesări: 2549
O nouă etapă parohială a campaniei de donare de sânge "O șansă la viață" la Pescara
Sâmbătă 19 noiembrie 2016, un grup de credincioși ai parohiei ortodoxe Sfântul și Dreptul Simeon și Sfânta Prorociță Ana din Pescara au participat la o campanie parohială de donare de sânge intitulată sugestiv "O șansă la viață"











