- Detalii
- Accesări: 1464
Zi de bucurie la parohia Borghesiana | PS Siluan a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie

În Duminica a 24-a după Pogorârea Sfântului Duh (Învierea fiicei lui Iair), 29 octombrie 2023, Preasfințitul Părinte Episcop Siluan al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie la Parohia „Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou din Basarabi” din Roma – Borghesiana, păstorită de Preacucernicul Părinte Nicolae Strugaru. Vizita Preasfinției Sale încununează zilele dedicate cinstirii ocrotitorului parohiei, Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, care este pomenit, în fiecare an, la data de 27 octombrie. La momentul potrivit, ierarhul a hirotesit întru ipodiacon pe tânărul Ovidiu Popa, pe seama parohiei gazdă.
În cuvântul de învățătură, Preasfințitul Siluan a tâlcuit evanghelia zilei.
La finalul Sfintei Liturghii, Preasfințitul Siluan i-a felicitat pe preotul și pe credincioșii parohiei pentru cumpărarea complexului ce găzduiește parohia și a binecuvântat lucrările efectuate la amenajarea lăcașului de slujire și a spațiilor adiacente.
Predica Preasfințitului poate fi ascultată accesând link-ul: https://youtu.be/GWVsf-rT2Ho
Parohia „Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou din Basarabi” din Roma-Borghesiana a fost înființată la data de 1 ianuarie 2004, de către Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Iosif al Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale și Meridionale. În anul 2008, Preasfințitul Părinte Episcop Siluan îl numește ca preot paroh pe părintele Dumitru Simuț, iar, din anul 2017, preot paroh a fost numit părintele Nicolae Strugaru. Adresa bisericii este: Via Bolognetta, 60, Borghesiana (Roma).
Departamentul de Comunicare și Imagine al EORI
- Detalii
- Accesări: 349
Festivalul Din Inimă de Român în parohia Enna – Sicilia

În duminica a XXIV - a în parohia Enna din protopopiatul Sicilia a avut loc festivalul din Inimă de Român în prezența unui număr mare de credincioși veniți din tot cuprinsul parohiei și nu numai. Această binecuvântată zi s-a desfășurat sub entitatea portului popular și a tradițiilor populare discutate. Aceste valori ale poporului nostru sunt folosite pentru a ne apropia mai mult de Sfânta Biserică și de Dumnezeu.
- Detalii
- Accesări: 610
Liturghie arhierească la parohia „Sfântul Alexie, Omul lui Dumnezeu” din Roma

Duminică, 29 octombrie 2023, a 24-a după Rusalii (Învierea fiicei lui Iair), Preasfințitul Părinte Atanasie de Bogdania, Arhiereul vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie la parohia „Sfântul Alexie, Omul lui Dumnezeu” din Roma – Torre Spaccata, păstorită de Preacucernicul Părinte Gabriel Popescu.
În cuvântul de învățătură, ierarhul a vorbit despre faptul că, suferința și durerea schimbă firea omului din interior și îl poate face pe acesta, dintr-un necredincios, să devină, cu adevărat, mărturisitor al Învierii. Credința și smerenia, alături de suferință și durere, mișcă inima Domnului, Care dăruiește vindecare și viață, celor care cer acestea de la El.
La finalul slujbei, Preasfinția Sa a sfințit cu agheasmă catapeteasma și a binecuvântat lucrările săvârșite la lăcașul de cult.
Pentru a răsplăti osteneala tuturor celor care au ajutat la împodobirea bisericii, Preasfințitul Atanasie de Bogdania a oferit Consiliului și Comitetului Parohial Gramată episcopală de apreciere, iar părintele paroh a fost hirotesit întru iconom.
Predica integrală a ierarhului poate fi ascultată accesând link-ul: https://youtu.be/ILYrZ8qxNIE
Parohia „Sfântul Alexie, Omul lui Dumnezeu” din Roma-Torre Spaccata a fost înființată în anul 2011 de către Preasfințitul Părinte Episcop Siluan al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, când, la cea vreme era paraclis episcopal, fiind numit ca preot slujitor, părintele Gabriel Popescu. În anul 2017, paraclisul episcopal a devenit parohie. Activitatea pastorală și misionară a parohiei se desfășoară într-o capelă a unui complex sanitar, care este amenajată cu tot ceea ce este necesar pentru slujirea ortodoxă. Adresa bisericii este: Via Torre Spaccata 157, Roma (lângă stația de metrou Torre Spaccata).
Departamentul de Comunicare și Imagine al EORI
- Detalii
- Accesări: 349
Festivalul " Din Inimă de Român" Fiumicino

Fotografii - Festivalul " Din Inimă de Român" Fiumicino
- Detalii
- Accesări: 722
Nepsis Roma III - Pe urmele Sfinților la Napoli

Sâmbătă, 28 octombrie 2023, grupul de tineri Nepsis al parohiei Înălțarea Sfintei Cruci din Roma a organizat o excursie la Napoli.
Traseul de vizitare al orașului a inclus pe lângă obiectivele principale, religioase și turistice, și vizita la Parohia Ortodoxă Română "Sfântul Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava" din Napoli.
Intrând în biserica parohiei dinspre agitația orașului plin de turiști, tinerii au găsit o oază de liniște și de lumină în tumultul centrului istoric.
Părintele paroh Florin Bontea i-a întâmpinat pe tineri cu multă dragoste și, după un moment de rugăciune, i-a îndrumat printr-un cuvânt de învățătură pe tema rugăciunii, ascultării, credinței, muncii și iertării, ce nădăjduim să rodească în inimile lor.
Cu ospitalitatea caracteristică, părintele i-a ghidat pe tineri la punctele principale ale orașului, poposind în bisericile unde se găsesc Sfinții cei mai importanți ai Cetății.
Tinerii au putut afla despre Sfântul Ierarh Ianuarie, ocrotitorul orașului, despre Sfântul Grigorie Luminătorul Armeniei, la ale căror sfinte moaște s-au închinat și despre alți sfinți ale căror sfinte moaște sunt păstrate în bisericile orașului.
Cu toții au simțit că o singură zi a fost prea puțin spre a putea cunoaște pe Sfinții locului și a se bucura de priveliștile acestui oraș.
Slavă lui Dumnezeu pentru Sfinții Săi, pentru darul tinereții și pentru tinerețea fără de bătrânețe pe care o va dărui celor ce-L iubesc pe El!
- Detalii
- Accesări: 865
Hramul din filia Trapani, parohia Alcamo

Zi de sărbătoare în parohia Alcamo, filia Trapani cu ocazia hramului. După ce am îmbrăcat costumele noastre populare am pornit sfioși spre Sfânta Biserică am început slujba Utreniei apoi a urmat Dumnezeiasca Liturghie unde am văzut îndrăzneala și răbdarea femeii din Evanghelie care arată faptul că bolile trupului și ale sufletului nostru nu sunt incurabile, indiferent cât de grave sau de îndelungate ar fi. Chiar și atunci când putem vorbi despre o „moarte spirituală”, putem spera contrar oricărei evidențe, că lângă Hristos vom afla vindecare, iar cuvintele adresate copilei, „Scoală-te!”, sunt adresate tuturor creștinilor, tinerilor și vârstnicilor deopotrivă, ca îndemn la introspecție, la ieșire din rutina cotidiană, din obișnuința păguboasă pentru suflet, sau mai grav, din moartea spirituală, în care propriile deprinderi păcătoase îi țin prizonieri.
O agapă frățească în semn de mulțumire Sfintei Tavita a fost oferită de credincioasele parohiei noastre.
Slavă lui Dumnezeu pentru toate darurile revărsate asupra noastră!
- Detalii
- Accesări: 400
Atelier creativ-educativ la parohia Verona 1

În cadrul atelierelor creativ-educative de sâmbătă, care fac parte din Proiectul activităților timpului liber, copiii Școlii Parohiale Verona 1 au început atelierul cu tema: “Culorile toamnei”.
Sub atenta îndrumare și coordonare a doamnei preotese și a unor mame, copiii își exprimă creativitatea și imaginația, construind obiecte din resturi de materiale găsite acasă.
Atelierul este un instrument catehetic modern, agreat de copii, care îmbină în mod armonios activitățile practice, de creație, cu rugăciunea și discuțiile tematice interactive.
Astfel de activități sunt un prilej de socializare și de petrecere a timpului liber în mod constructiv de către copiii parohiei, introducându-i în fascinanta lume a creației, moment în care ei înșiși descoperă faptul că pot realiza lucruri frumoase și pot deveni modele unii pentru ceilalți.
Obiectivul acestui atelier este stimularea imaginației copiilor și creșterea autostimei.
Prin acest tip de activități, pe care parohia noastră le organizează periodic, se urmărește dezvoltarea abilităților practice ale copiilor, precum și capacitatea lor de a-și transmite emoțiile, de argumentare logică și de ascultare. Este aceasta o importantă contribuție la completarea educației formale a copiilor și tinerilor, prin inserarea unei conștiințe fundamentate pe principiile moral-creștine, atrăgându-i și menținându-i in acest fel cât mai aproape de sânul Bisericii, arătându-le că numai lucrurile făcute în duh de rugăciune, cu Dumnezeu în suflet și în gând, aduc bucurii depline.
A consemnat: preoteasa Patricia Codrea
- Detalii
- Accesări: 447
Simpozion dedicat Părintelui Dumitru Stăniloae la Roma

Sâmbătă, 28 octombrie 2023, Universitatea Pontificală „Sant’Anselmo” din Roma a fost gazda Simpozionului cu titlul „Pentru o teologie filocalică: contribuția teologică a Părintelui Dumitru Stăniloae la viziunea creștină”, prin care s-a dorit, cu ocazia aniversării a 120 de ani de la naștere și a 30 de ani de la trecerea în veșnicie, organizarea unui moment de aprofundare a moștenirii teologice lăsate posterității de către marele teolog român.
Cu această ocazie, Preasfințitul Părinte Episcop Siluan al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei a participat la eveniment și a adresat un cuvânt de salut participanților, evocând trăsăturile specifice ce au caracterizat personalitatea, viața și opera părintelui Dumitru Stăniloae.
Saluturi instituționale au venit din partea organizatorilor: preotul profesor Fernando Rivas, vice rector al Universității Pontificale „Sant’Anselmo” și domnul Antonio Manzela, coordonator științific la Universitatea „Sapienza” din Roma.
Au susținut comunicări: preotul Michel Van Parys, stareț emerit al Mănăstirii „Sfânta Cruce” din localitatea belgiană Chevetogne, doamna dr. Alessia Brombin, profesor universitar la Universitatea Pontificală „Sfânta Cruce” din Roma și inițiatorul simpozionului, preotul Elia Citterio, monah al Comunității Fraților Contemplativi ai lui Iisus, preotul Daniele Cogoni, profesor la Institutul Teologic „Marchigiano” din Ancona, și doamna preoteasă dr. Violeta Popescu, coordonator al Centrului Cultural Italo-Român din Milano.
Episcopia Ortodoxă Română a Italiei și Centrul Cultural Italo-Român din Milano se numără printre instituțiile sub patronajul cărora s-a desfășurat acest eveniment.
Părintele Profesor Dumitru Stăniloae (29 noiembrie 1903 – 5 octombrie 1993) a fost un preot, teolog, profesor universitar specialist în dogmatică, traducător și scriitor român. Este unul dintre figurile proeminente ale teologiei europene din secolul al XX-lea și cel mai mare teolog român din acel secol. A lucrat, vreme de 45 de ani, la traducerea Filocaliei sfintelor nevoințe ale desăvârșirii (12 volume). În perioada 1958-1963, a fost arestat și încarcerat la penitenciarul Aiud. În anul 1981, a fost numit Doctor Honoris Causa al Institutul Teologic Ortodox Saint Serge din Paris și a fost premiat la Londra cu distincția onorifică Crucea Sf. Augustin din Canterbury, pentru merite teologice și creștinești. În anul 1990, a devenit membru corespondent al Academiei Române, iar, din anul 1991, a fost membru titular, în același an primind titlul de Doctor Honoris Causa al Facultății de Teologie din Atena. În anul 1992, a primit titlul de Doctor Honoris Causa al Universității din București. A murit în 1993, la București, la vârsta de optzeci și nouă de ani.
Departamentul de Comunicare și Imagine al EORI
- Detalii
- Accesări: 409
Întâlnirea preoților din Protopopiatul Triveneto I

Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Siluan al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, părintele protopop Avram Matei a găzduit în parohia Venezia 1, întâlnirea preoților din protopopiatul Triveneto I, care a avut loc în seara zilei de 26 octombrie 2023. În cadrul întâlnirii s-au adus în discuție probleme de ordin administrativ dar și liturgic. S-au clarificat chestiuni organizatorice legate de perioada ce va urma și alte problematici de ordin practic și pastoral.
Mulțumim Domnului pentru toate !
- Detalii
- Accesări: 678
Ziua Recunoștinței în Insula Sardegnia

Duminică 22 octombrie după Slujirea Sfintei și Dumnezeieștii Liturghii am marcat această zi de sărbătoare în care toată lumea se bucură de recoltele câmpului.
Cel mai adesea, acest moment al anului este sărbătorit în școli și în Biserici.
În unele țări de pe glob, la Ziua Recunoștinței se donează și se strâng alimente care sunt apoi oferite familiilor aflate în nevoie.
Această zi, deși poate părea nesemnificativă în zilele noastre, avea o însemnătate uriașă în trecut. Au fost vremuri în care fiecare popor se hrănea cu ceea ce cultiva, comerțul nu era liber și nu era deloc ușoară procurarea alimentelor pe timp de iarnă.
Se consideră că acest cult al recoltei ar fi fost marcat chiar din antichitate, de pe vremea grecilor și a romanilor, continuând în spațiul românesc prin influența tracilor.
Când se sărbătorește ziua Recunoștinței în România și Diaspora?
La noi în țară, Ziua Recunoștinței nu are o dată stabilită, iar manifestațiile dedicate acestui eveniment se desfășoară în luna octombrie deoarece până la sfârșitul acestei luni gospodarii încheie perioada în care strâng recoltele.
Și noi precum odinioară, am cules,am strâns din destul și am adus slavă, laudă și mulțumire lui Dumnezeu pentru toate câte ne-a dat nouă.
La final credincioșii s-au bucurat de belșugul gustărilor tradiționale românești , dar și de prezența Doamnei Sabrina Sera, Viceprimar și Consilier Cultural al Primăriei din Olbia .
Slavă lui Dumnezeu pentru toate.
- Detalii
- Accesări: 844
Explicarea Sfintei Proscomidii în Parohia Roma III

În parohia Înălțarea Sfintei Cruci din Roma s-a desfășurat Duminică, 22 octombrie 2023, Sfânta Proscomidie cu explicații. Deși, de obicei, această primă parte a Dumnezeieștii Liturghii se desfășoară în Sfântul Altar, de data aceasta credincioșii prezenți au putut vedea și auzi toate etapele slujirii și rugăciunile săvârșite, în mod excepțional, în mijlocul bisericii.
Creștinii parohiei au putut, așadar, aprofunda elemente legate de semnificația darurilor euharistice, prefigurări vechi-testamentare ale Tainei Sfintei Euharistii, vasele liturgice, prescurile pe care credincioșii le oferă la Sfântul Altar în fiecare Duminică.
În cadrul acestei cateheze au putut rememora momentele petrecute de Domnul împreună cu Apostolii la Cina cea de Taină, înțelegând primirea Sfintei Euharistii ca o prezență a Domnului în noi și cu noi până la sfârșitul veacurilor.
- Detalii
- Accesări: 625
Festivalul Din inimă de român în Protopopiatul Abruzzo - Molise

Duminică 22 octombrie 2023, la Pescara într-o atmosferă de sărbătoare peste 400 de români din protopopiatul Abruzzo-Molise s-au întâlnit pentru a doua ediție a Festivalului „Din inimă de român”, festival organizat de către Protopopiatul Abruzzo - Molise și Departamentul Cultural al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei.
- Detalii
- Accesări: 738
Parohia Roma III - Pelerinaj pe Aventin

Comorile duhovnicești ale Cetății Romei sunt Sfinții care au trăit aici de-a lungul timpului și ale căror sfinte moaște sunt adăpostite în bisericile orașului.
Duminică, 22 octombrie 2023, un grup de creștini ai parohiei Înălțarea Sfintei Cruci din Roma a plecat în pelerinaj spre a cunoaște Sfinții de pe colina Aventin.
Primele două Sfinte pe care le-au întâlnit au fost Sfintele mucenițe Sabina și Serapia (29 august) trăitoare în secolul al II-lea. Prima dintre ele, patriciană romană, soție a senatorului Valentin, s-a convertit la credința creștină prin exemplul de viață al celei de-a doua, sclava creștină Serapia. Când Serapia a fost prinsă și martirizată, Sabina a mărturisit și ea credința creștină fiind decapitată. Martiriul a avut loc în anul 126.
Sfintele lor moaște, împreună cu cele ale mucenicilor Alexandru, Evențiu și Teodul se găsesc în Basilica Santa Sabina all’Aventino construită deasupra anticului "Titulus Sabinae".
Sfântul Alexie, omul lui Dumnezeu (17 martie), a primit grupul de pelerini cu brațele deschise, în chiar cripta basilicii sale, construită pe locul casei sale părintești de pe Aventin.
Sfintele sale moaște, împreună cu cele ale Sfântului Mucenic Bonifatie (19 decembrie) se află sub altarul bisericii. În același loc pelerinii s-au putut închina în fața icoanei ortodoxe a Sfântului Alexie dăruită de parohia din Roma ce îl are ca ocrotitor (Roma XII - Torre Spaccata) și înaintea scării sub care Sfântul locuia ca cerșetor, în ultima parte a vieții sale, necunoscut de părinții săi.
Într-un mic popas făcut în biserica Sant'Anselmo all'Aventino pelerinii au putut admira mozaicurile bizantine și au rememorat, în fața simbolului pelicanului, cuvintele din Prohodul Domnului:
Ca un pelican, Te-ai rănit în coasta Ta, Cuvinte, şi-ai dat viaţă l-ai Tăi fii care au murit, răspândind asupra lor izvoare vii!” (Starea II, strofa 42).
Și alți sfinți importanți au sălășluit în aceste locuri în primul secol creștin. Este vorba despre Sfinții Acvila și Priscila, cu fiica lor Prisca (sfânta prăznuită pe 18 ianuarie), care au adăpostit în casa de pe Aventin pe sfinții apostoli Petru și Pavel.
Biserica închinată Sfintei Prisca, martirizată la vârsta de doar 13 ani, în timpul împăratului Claudiu, a fost construită pe acest antic “titulus Aquilae et Priscillae“.
În ultima etapă a pelerinajului pelerinii s-au întâlnit cu un alt Sfânt important din calendarul Bisericii noastre și anume Sfântul Cuvios Sava cel Sfințit (5 decembrie).
Biserica dedicată acestui mare ascet ce a trăit în secolul al VI-lea în pustia Țării Sfinte a fost fondată pe locul unui mai vechi oratoriu dedicat Cuvioasei Silvia, mama Sfântului Grigorie cel Mare. Aceasta a fost revitalizată în secolul al VIII-lea de către monahii savaiți refugiați din Palestina cucerită de arabi în anul 638.
Mănăstirea a adăpostit moaștele Sfântului Sava, care după o perioadă au ajuns la Veneția, iar mai târziu au fost returnate mănăstirii Sfântul Sava de lângă Betleem, unde se găsesc până astăzi. Fresce păstrate de la vechea mănăstire se mai pot admira și astăzi în holul sacristiei bisericii, iar în ziua prăznuirii Cuviosului se poate coborî în cripta unde se află temeliile vechii biserici a călugărilor de la mănăstirea Sfântul Sava.
Cu bucurie în suflet pentru astfel de întâlniri binecuvântate cu Sfinții ce ne sunt în preajmă, pelerinii s-au întors la casele lor binecuvântând pe Dumnezeu cel minunat întru Sfinții Săi!
- Detalii
- Accesări: 479
Liturghie arhierească la Terni și binecuvântare de iconostas și de lucrări de renovare

În Duminica a 23-a după Rusalii (a vindecării demonizatului din ținutul Gherghesenilor), 22 octombrie 2023, Preasfințitul Părinte Episcop Siluan al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie, în sobor de preoți și diaconi, la parohia „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Terni (Protopopiatul Umbria-Marche), păstorită de Preacucernicul Părinte Vasile Andreca.
La momentul potrivit, în cadrul Dumnezeieștii Liturghii, Preasfinția Sa a hirotonit întru preot pe diaconul Lucian Roșcăneanu, pe seama parohiei „Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan” din localitatea Chianciano Terme (Protopopiatul Toscana I), iar la finalul slujbei a binecuvântat cu agheasmă catapeteasma bisericii și lucrările efectuate la lăcașul de slujire.
După citirea evangheliei, Preasfințitul a ținut un cuvânt de învățătură, tâlcuind pericopa evanghelică a zilei.
Predica ierarhului poate fi ascultată la următorul link: https://youtu.be/4z7jOaS1xXI
La eveniment au participat autorități civile române și italiene și reprezentanți ai comunităților religioase din localitate, domnul Cosmin Mitrea, ministru consilier și gerant interimar în cadrul Consulatului General al României la Roma, Excelența Sa, Monseniorul Francesco Soddu, episcopul catolic de Terni-Narni-Amelia, care au transmis mesaje ocazionale, precum și o delegație a Departamentului pentru Românii de Pretutindeni, condusă de Domnul Secretar de Stat Gheorghe Cârciu.
Preasfințitul Părinte Episcop Siluan a oferit părintelui paroh, Consiliului și Comitetului Parohial, precum și tuturor ostenitorilor parohiei, Gramată de apreciere și recunoștință pentru toată osteneala depusă la amenajarea lăcașului de închinare.
Parohia „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din localitatea Terni a fost înființată la data de 1 decembrie 2002, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Iosif al Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale și Meridionale, fiind numit ca preot paroh părintele Vasile Andreca. Parohia este găzduită într-o biserică catolică amenajată cu tot ceea ce este necesar pentru slujirea după tradiția ortodoxă. Adresa bisericii este: Via del Rivo, nr. 274, Terni.
Departamentul de Comunicare și Imagine al EORI
- Il contributo teologico di Padre d. Stăniloae alla visione cristiana
- Proiectul „BISERICA DE ACASĂ” a parohiei din Viareggio a ajuns la final
- Adunare preoțească în protopopiatul Piemonte II
- Sfinții Mărturisitori din Transilvania cinstiți la Guidonia | PS Siluan împlinește 22 de ani de slujire arhierească











