- Dettagli
- Visite: 428
Pelerinajul parohiei ortodoxe „Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou din Basarabi”, Borghesiana (Roma) la Venezia

Sâmbătă, 29 aprilie, 2023, un grup de credincioși din parohia ortodoxă românească „Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou din Basarabi”, Borghesiana (Roma VIII), alături de Preacucernicul Părinte Paroh, Nicolae Strugaru, s-au aflat în pelerinaj la Venezia (Italia).
- Dettagli
- Visite: 1294
Zi de mare sărbătoare la Civitavecchia

Sâmbătă 29 aprilie, a fost încreștinată prunca Cecilia, cel de-al șaptelea copil al preotului Ion Dimulescu și al preotesei Ecaterina, de la parohia "Întâmpinarea Domnului", din Civitavecchia.
Slujba a fost oficiată de către Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului - cel care a fost și nașul de botez al micuței Cecilia -, alături de Preasfințitul Părinte Siluan, al Episcopiei Italiei împreună cu un numeros sobor de preoți.
Mulțumim Bunului Dumnezeu care ne-a dăruit-o pe Cecilia și îi aducem Slavă pentru această mare binecuvântare revărsată asupra familiei și a parohiei, prin prezența a doi ierarhi în mijlocul nostru.
- Dettagli
- Visite: 618
Duminica femeilor mironosițe în Parohia "Sfânta Muceniță Agata"din Catania (Sicilia)

"Bucurați-vă!"
Cu aceste îndemnuri au plecat spre casă credincioasele din Parohia "Sfânta Muceniță Agata" din Catania, de la slujba de duminică.
Îndemnul Mântuitorului străbate timpul și inimile creștine până azi.
A treia duminică după Paști a fost o zi de mare sărbătoare în Parohia ortodoxă română, situată la poalele vulcanului Etna.
Enoriașele venite de departe au străbătut spațiul cu aripi ca de înger, așa cum se întâmplă de fiecare dată când vin spre biserică.
Pentru ele distanța este micșorată, căci dragostea reușește să dea la o parte piatra de la ușa oricărei încercări, atunci când este Domnul aproape și dorul lor după sfințenie străbate străzi, ulițe autostrăzi, până la sălașul unde își găsesc odihna: CASA DOMNULUI.
De această dată au venit pregătite să serbeze ziua lor.
Mai întâi s-au bucurat de Sfânta Împartășanie cel mai minunat dar.
Apoi părintele paroh Mihai Gabriel Ichim le-a oferit câte o crizantemă albă, simbolul curăției.
Copiii de la școala parohială au realizat aranjamente florale pe care le-au dăruit mamelor lor.
Aceasta expoziție florală a fost întregită de munca gospodinelor cu o expoziție de artă culinară:
aperitive frumos decorate, fructe și legume cu măiestrie tăiate, colaci, colive, torturi și dulciuri numai bune de gustat la o asemenea zi.
Serbarea din acest an a cuprins versuri din ACATISTUL FEMEILOR MIRONOSIȚE, ce au produs multă emoție în sufletele credincioaselor.
Tămâia primită în dar a reamintit credincioaselor din parohie că principala activitate a lor trebuie să rămână rugăciunea, asa cum spune psalmul:
"Dimineața rugăciunea mea te va întâmpina Doamne"...și..."Să se îndrepteze rugăciunea mea, ca tămâia înaintea Ta, ridicarea mâinilor mele, jertfă de seară".
După ce au primit acest buchet de bucurii duhovnicești, credincioasele s-au întors acasă gata pentru a munci o săptămână întreagă, gata să dea la o parte piatra de la ușa mormântului sufletului lor, piatra indiferenței semenilor, piatra urii și a răutății, pentru a aduce lumină și pace dumnezeiască oriunde ar trăi cu frica lui Dumnezeu, pe Calea lui Hristos.
A consemnat preoteasa Geta Ichim
- Dettagli
- Visite: 451
Duminica Femeilor Mironosițe în parohia Verona2

Fotografii - Duminica Femeilor Mironosițe în parohia Verona2
- Dettagli
- Visite: 519
Parohia ortodoxă din Guidonia și-a sărbătorit ocrotitorul | Preasfințitul Părinte Episcop Siluan a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie

Luni, 1 mai 2023, Preasfințitul Părinte Episcop Siluan al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie, înconjurat de un sobor de clerici, în Parohia Ortodoxă Română „Sfântul Proroc Ieremia” din Guidonia, păstorită de către Preacucernicul Părinte Sebastian Cosma.
În cuvântul de învățătură, ierarhul a vorbit despre Evanghelia și Apostolul, citite în această zi.
În ambele citiri scripturistice, putem vedea cum omul aflat atât în boală, cât și în moarte, se încredințează lui Dumnezeu, deoarece în pofida încercărilor și a aparențelor, el crede că Dumnezeu este Cel care rânduiește viața lui pe făgașul cel mai potrivit pentru mântuirea sa. Acesta este și duhul în care Însuși Fiul lui Dumnezeu, care S-a făcut Fiul Omului, se lasă, cu deplină încredințare, în voia Tatălui, așa cum rostește Domnul în rugăciunea Sa din grădina Ghetsimani (cf. Matei 26, 42; Marcu 14, 36; Luca 22, 42). Aceasta este calea credinței pe care a arătat-o și Sfântul Întâi Mucenic Ștefan, prin mărturisirea și propovăduirea sa, cu îndrăzneală, înaintea celor care îl judecau.
La sfârșitul slujbei, Preacucernicul Părinte Paroh a mulțumit Preasfințitului Siluan, precum și tuturor celor prezenți și i-a invitat la agapa frățească.
„Hristos a înviat din morți cu moartea pe moarte călcând și celor din mormânturi viață dăruindu-le!”
- Duminica a treia după Paști în parohia ortodoxă din Carsoli | Preasfințitul Părinte Episcop Siluan a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie
- Ziua “ mamei creştine “ la BOLZANO
- Bucuria purtătoarelor de mir în vestirea Celui Înviat din morți | PS Atanasie de Bogdania a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie în parohia românească din Viareggio
- SERBAREA COPIILOR ȘI TINERILOR NEPTICI, ÎN CINSTEA DUMINICII FEMEILOR MIRONOSIȚE - PAROHIA SFÂNTA CRUCE, TORINO 2










