- Dettagli
- Visite: 341
Premierea copiilor participanți la Concursul „Împreună cu Hristos prin lume în Mileniul III”

În data de 5 martie 2023, în Duminica Ortodoxiei, a avut loc premierea copiilor implicați în Concursul cu participare internațională, „Împreună cu Hristos prin lume în mileniul III” – ediția a VII-a. Evenimentul a avut loc în toate bisericile din țară și din diaspora românească a Europei, Canadei, Statelor Unite ale Americii, Asiei și Australiei.
Tema acestei ediții a concursului a fost „Rugăciunea, aripă spre Cer”. Copiii au fost invitați să rezolve subiecte pe tema rugăciunii, potrivit nivelului lor de vârstă. Unul dintre subiecte a fost realizarea unei rugăciuni. Cu aceste rugăciuni, toți copiii au fost invitați la bisericile de care aparțin, însoțiți de părinții lor, să le rostească în fața întregii comunități, în data de 5 martie, la finalul Sfintei Liturghii.
Din Italia au participat aproximativ 800 de copii din 48 de parohii din tot cuprinsul Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei.
Copiii au fost sensibilizați de propunerea acestei teme, fapt pentru care s-au înscris peste 13.000, din întreaga lume. Și-au dorit să fie uniți în rugăciunea pentru lume, pentru pace și pentru înmulțirea dragostei dintre oameni, precum un buchet de flori, care să fie oferit lui Dumnezeu, iar de acolo mila și îndurarea cerului să se reverse peste întregul pământ.
Aceasta zi se dorește a fi consacrată ca Ziua mondială de rugăciune a copiilor pentru lume. Alături de copilași, au fost prezenți și părinții acestora, pentru a întări și mai mult rugăciunile lor. A fost un adevărat moment festiv, deoarece copiii de pretutindeni, îmbrăcați în haine tradiționale, și-au rostit rugăciunile la unison. În semn de respect și recunoștință, pentru ceea ce fac acești copilași pentru Biserică și pentru lume, fiecare profesor de religie în colaborare cu preotul parohiei cu care școala are parteneriat, a pregătit daruri constând din cărți, obiecte bisericești, birotică, dulciuri etc. Buna desfășurare a evenimentului se datorează colaborării dintre școală și Biserică, pe baza parteneriatelor pe care le au aceste instituții.
De asemenea, întreaga diaspora românească de pretutindeni s-a mobilizat pentru acest eveniment. Parohiile de pretutindeni, au invitat pe toți credincioșii să fie părtași și uniți în rugăciune cu acești copilași.
Echipa care a colaborat la buna organizare a acestui proiect cuprinde aproximativ 200 de cadre didactice de religie din întreaga țară.
Organizatorii acestui concurs sunt:
Colegiul Național Pedagogic „Gh. Lazăr” Cluj-Napoca – inițiatorul proiectului, prin coordonarea asumată de dna prof. dr. Ionița Timiș,
Arhiepiscopia Vadului, Feleacului si Clujului
Episcopia Ortodoxă Română a Italiei,
Inspectoratul Școlar Județean Cluj,
Inspectoratul Școlar Județean Buzău
Mulțumim tuturor copiilor pentru sufletul lor curat și pentru susținerea lumii prin rugăciunile lor! Mulțumim părinților care le-au fost alături acestor copilași! Mulțumim tuturor profesorilor, preoților și cateheților care au mobilizat copiii în acest proiect de suflet! Mulțumim tuturor organizatorilor și evaluatorilor care s-au ostenit în acest proiect!
- Dettagli
- Visite: 430
Hramul Parohiei Manfredonia

Marți, 7/03/2023, credincioșii Parohiei Sfântul Sfințit Mucenic Efrem Episcopul Tomisului, au îmbrăcat haină de sărbătoare în cinstea sfântului ocrotitor.
Credincioșii parohiei au avut bucuria de a participa la Sfânta Liturghie a Darurilor mai Înainte Sfințite în sobor de preoți. La sfârșitul căreia, Părintele Protopop Ioan Diaconu a pus la inima celor prezenți un cuvânt de învățătură despre Liturghia Darurilor și postul Învierii Domnului.
Slavă lui Dumnezeu pentru toate!
- Dettagli
- Visite: 442
Adunare Protopopială în Protopopiatul Toscana II

Preoții din Protopopiatul Ortodox Român Toscana II au participat marți, 07 martie, la a doua Adunare Protopopială din anul 2023. Evenimentul a fost găzduit de Parohia Ortodoxă Română „Învierea Domnului” din Massa.
După săvârșirea Slujbei Acatistului în sobor de preoți, Preotul Paroh Dragoș Pavel a susținut o conferință cu titlul “Porunca cinstirii părinților”, după care au urmat lucrările Adunării Protopopiale unde s-au discutat și dezbătut aspecte pentru buna organizare a protopopiatului.
Următoarea întâlnire va avea loc pe data de 4 aprilie și va fi găzduită de parohia „Sfântul Ioan Gură de Aur”din Carrara.
- Dettagli
- Visite: 379
Procesiune cu icoanele in filia Corbetta

Credincioșii din parohia Sfântul Cuvios și de Dumnezeu Purtător Părinte al nostru Paisie cel Nou, Aghioritul, din Cuggiono au participat la Dumnezeiasca Liturghie din prima duminică a Postului Mare la biserica Sfântul Ambrozie din orașul Corbetta, acolo unde parohia din Cuggiono, la cererea autorităților locale și cu binecuvântarea Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, a deschis o filie.
La Liturghie au participat reprezentanți ai administrației orașului în persoana doamnei consilier Simona Loredana Stroie, ai Asociației Românilor din Italia precum și parohul catolic, don Giuseppe Galbusera. După Dumnezeiasca Liturghie a urmat Procesiunea cu icoane pe străzile orașului. Evenimentul a fost preluat în presa locală. Ineditul său a constat și în aderarea mai multor membri și descendenți ai aristocrației de origine bizantină și nu numai, veniți ad hoc din toată Italia.
- Dettagli
- Visite: 345
Semnarea convenției cu Primăria din Legnago (VR)

Prin mila lui Dumnezeu și cu binecuvântarea Prea Sfințitului Părinte Episcop Siluan, azi, 07/03/2023, s-a semnat la notar Convenția cu Primăria din Legnago, în baza căreia, în zilele următoare, va fi eliberat Permisul de construire a noii biserici parohiale Sfântul Sfințit Mucenic Haralambie din Legnago.
Dăm slavă lui Dumnezeu pentru toate!
Toți cei ce doresc să susțină în continuare acest proiect, pot dărui cu dragoste și cu bucurie în contul Parohiei, special deschis pentru construcția bisericii:
IT78U0103011700000002667242
SWIFT: PASCITMMVER
Banca Monte dei Paschi di Siena
Intestatar: PARROCCHIA ORTODOSSA ROMENA SAN CARALAMPO IL VESCOVO MARTIRE











