- Dettagli
- Visite: 552
Prima Întâlnire în Protopopiatul Lazio IV

Cu arhierească binecuvântare, la Adunarea Eparhială din acest an a fost prezentată noua structură teritorială a protopopiatelor din cadrulnEpiscopiei Ortodoxe Române a Italiei. Astfel protopopiatul Lazio II, a dat naștere altor două protoierii: Lazio IV și Sardegna. Astăzi 14 februarie 2022, a avut loc prima întâlnire protopopială a clericilor aparținând nou-înființatului protopopiat Lazio IV.
După un moment de rugăciune, au fost deschise lucrările întâlnirii protopopiale, sub conducerea părintelui Gheorghe Militaru în calitate de Vicar Eparhial. Părintele Vicar Eparhial a prezentat pe noul protopop, părintele Cristian Liahu, care păstorește parohia Sfântul Sfințit Mucenic Ipatie Episcopul Gangrei din Civita Castellana, subliniind și importanța și îndatoririle specifice acestei slujiri deosebite. De asemenea, au fost scoase în evidență beneficiile acestor modificări în structura teritorială a protoieriei, iar pentru buna desfășurare a lucrării misionar-pastorale, au fost aleși clericii responsabili ai diferitelor sectoare de activitate a protoieriei. Întâlnirea s-a încheiat cu o mică agapă frățească și moment de rugăciune, mulțumind și slăvind pe Domnul.
- Dettagli
- Visite: 372
Proiect pilot: Eco-inițiative în parohiile din România și Republica Moldova

Biserica Ortodoxă Română, prin intermediul Federației „Filantropia” și al Misiunii Sociale „Diaconia”, derulează proiectul pilot „Eco-inițiative în parohiile Bisericii Ortodoxe Române din România și Republica Moldova”. Proiectul se realizează în parteneriat cu Fundația „Caritas Ambrosiana” din Milano, Italia.
Proiectul este primul de acest tip și are ca scop inițierea unei educații de mediu și identificarea soluțiilor pentru creșterea responsabilității ecologice la nivelul Bisericii Ortodoxe Române, în România și Republica Moldova, se precizează în comunicatul transmis de organizatori.
- Dettagli
- Visite: 564
Șantierul bisericii parohiale din Voghera

Cu ajutorul lui Dumnezeu, șantierul viitoarei biserici parohiale a parohiei Sf. Eftimie cel Mare din Voghera, începe să prindă contur.
Proiectul se află la finalizarea primei etape și anume executarea fundației, după care se va continua cu etapa a 2, aceea de ridicare a pereților.
Dăm slavă lui Dumnezeu pentru toate, mulțumim Preasfințitului Părinte Episcop Siluan și Preasfințitului Părinte Arhiereu Vicar Atanasie, pentru binecuvântare și rugăciuni și credincioșilor parohiei pentru toate donațiile făcute!
- Dettagli
- Visite: 1288
La început de Triod, PS Atanasie de Bogdania îndeamnă la împlinirea faptelor fariseului și asumarea smereniei vameșului | Dumnezeiasca Liturghie în Parohia Verona I

Duminică, 13 februarie 2022, la începutul perioadei Triodului, Preasfințitul Părinte Atanasie de Bogdania, Arhiereu-Vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, a poposit în mijlocul comunității parohiale “Sf. Proroc Ilie Tesviteanul” din Verona (I). După ce a săvârșit o hirotesie întru citeț pentru Parohia din Lonato del Garda, Preasfinția Sa a celebrat Dumnezeiasca Liturghie, în cadrul căreia a hirotonit un nou preot slujitor pe seama Parohiei gazdă.
În cuvântul de învățătură rostit cu acest prilej, Preasfințitul Părinte Atanasie le-a vorbit celor prezenți despre înțelesul tainic al pildei vameșului și a fariseului: “Suntem invitați, la început de Triod, această perioadă a pocăinței, în așteptarea Învierii Domnului, să învățăm să facem faptele cele bune ale fariseului și să asumăm, în propria viață, smerenia plină de sinceritate a vameșului. Central, în rugăciunea celor doi care urcă la Templu, se afla jertfa, Însuși Hristos, închipuit de mielul adus cu siguranță spre a fi jertfit, așa cum era rânduiala iudaică a vremii. Astăzi, în centrul Dumnezeieștii Liturghii stă Euharistia, jertfa nesângeroasă a Domnului, Care Se dăruiește tuturor spre viața cea veșnică”.
La momentul rânduit din timpul Dumnezeieștii Liturghii, Preasfințitul Părinte Atanasie de Bogdania a săvârșit hirotonia întru preot a Cucernicului Părinte Diacon Gheorghe Manole, pe seama Parohiei gazdă. Ierarhul l-a încurajat pe noul hirotonit în a-și asuma cu multă responsabilitate noua misiune încredințată.
După Dumnezeiasca Liturghie, împreună cu soborul slujitor, Preasfințitul Părinte Atanasie a binecuvântat lucrările efectuate până acum la ridicarea și înfrumusețarea noii biserici și a întreg complexului parohial. În semn de apreciere pentru cele împlinite, ierarhul a acordat Gramate Episcopale Preacucernicului Părinte Paroh Gabor Codrea și membrilor Consiliului și Comitetului parohial.
De asemenea, Preasfinția Sa s-a întâlnit și cu tinerii și copiii de la școala parohială, împărtășindu-le câteva gânduri de binecuvântare și de încurajare și răspunzând anumitor întrebări venite din partea celor mici.
La final, Preacucernicul Părinte Gabor Codrea, Parohul comunității, a adresat un cuvânt de mulțumire atât Preasfințitului Părinte Atanasie pentru acest moment binecuvântat, la început de Triod, cât și tuturor celor care s-au implicat și se vor mai implica în realizarea proiectului de construcție și finalizare a noii biserici parohiale.
Dumnezeule, milostiv fii mie, păcătosului !
Parohia “Sf. Proroc Ilie Tesviteanul” din Verona (I) a fost înființată în anul 1999. Demersurile pentru achiziționarea terenului pe care a fost amenajat complexul parohial au început în anul 2007, iar piatra de temelie a noului lăcaș de slujire a fost pusă în iunie 2012, de către Preasfințitul Părinte Episcop Siluan, al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei. Mai multe detalii despre Parohia Verona I puteți afla accesând link-ul: https://episcopia-italiei.it/index.php/ro/parohii-filii-si-paraclise/123-verona-i
- Dettagli
- Visite: 359
Proiect social la Arzachena

Începând cu prima Duminica a Triodului, în Parohia Ortodoxă Română Sfântul Ioanichie cel Mare din Arzachena, din Nordul Sardiniei, a luat naștere un nou proiect, sub îndrumarea Părintelui Protopop Gabriel Florin Ionita. Acesta se va derula pe parcursul următoarelor săptămâni. Desfășurarea proiectului a fost posibilă cu ajutorul Părintelui Paroh Ilie Ursachi (parohia Zămislirea Maicii Domnului - Roma). Este vorba despre oferirea unui pachet cu alimente, din totalul de 600 de kg primite, tuturor celor prezenți la Sfintele Slujbe. În ultima săptămână au fost vizitate 5 familii aflate în carantină, primind și acestea câte un pachet de alimente. Bucuria este deosebită, atât pentru cei care oferă cât și pentru cei care primesc. Nădăjduim sa continuam acest obicei duminică de duminică, până la epuizarea stocului de alimente.
Slavă Bunului Dumnezeu pentru toate darurile Sale și mulțumim tuturor celor ce au făcut posibil acest frumos proiect.
- PS Părinte Episcop Siluan a prezentat noua structură protopopială a Episcopiei în cadrul unei conferințe online
- ÎNTÂLNIRE DUHOVNICEASCĂ ON-LINE A PREASFINȚITULUI PĂRINTE EPISCOP SILUAN CU PREOȚII DIN PROTOPOPIATUL TOSCANA I
- Praznicul Sfântului Sfințit Mucenic Haralambie în parohia din Legnago
- NEPSIS Settimo Torinese - Retrospectivă - Săptămâna a XVIII-a On-Line a Școlii Parohiale "Sf. Ioan de la Râşca și Secu"










