- Dettagli
- Visite: 526
PS Atanasie de Bogdania a participat la Simpozionul dedicat pastorației românilor din diaspora

În sala „Conventus” a Palatului Patriarhiei au continuat vineri, 10 decembrie 2021, lucrările Simpozionului Internațional de Teologie organizat de Patriarhia Română cu sprijinul Secretariatului de Stat pentru Culte, cu tema „Pastorația românilor din afara României: responsabilitate eclesială și unitate etnică”.
Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Siluan, al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, la acest simpozion a participat și Preasfințitul Părinte Arhiereu-Vicar Atanasie de Bogdania, care a prezentat tema „Pastorația românilor ortodocși din Peninsula Italică. Începuturi. Exigențe. Continuitate”. Preasfinția Sa a subliniat că „sunt deja generații de creștini ortodocși români care au primit asistență religioasă și sprijin din partea preoților și a celor implicați în voluntariat la nivel parohial. Pentru creștinii trăitori printre străini regăsirea de sine în Hristos și în Biserică determină regăsirea de sine ca neam, identitatea sa românească cu toate calitățile ce o caracterizează: omenie, bunătate, generozitate, jertfelnicie, altruism, credincioșie față de Dumnezeu și față de semeni. Aceasta face ca pe măsură ce omul devine mai bun creștin să devină și un mai bun român”.
Evenimentul reprezintă, din punct de vedere cultural, apogeul manifestărilor legate de anul 2021, dedicat pastorației românilor din diaspora.
- Dettagli
- Visite: 531
15 ani de la înființarea parohiei „Zămislirea Maicii Domnului” din Roma (9) | La momentul aniversar a participat PS Atanasie de Bogdania

Miercuri, 8 decembrie 2021, Preasfințitul Părinte Atanasie de Bogdania, Arhiereu-Vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie în comunitatea parohială „Zămislirea Maicii Domnului” din Roma (IX), cu ocazia împlinirii a 15 ani de la înființarea acesteia și a prăznuirii, anticipat, a hramului. În cadrul Sfintei Liturghii, Preasfințitul Părinte Atanasie a hirotonit întru treapta de preot pe părintele diacon Gabriel Cerbu, pe seama parohiei „Sfânta Muceniță Marina” din San Marino. Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date intercalat, atât de corul de credincioși, cât și de cel al copiilor.
În cuvântul său de învățătură, Preasfințitul Părinte a remarcat că în această zi binecuvântată și dedicată Maicii Domnului înțelegem că „pe lângă taina înfierii noastre de către Dumnezeu, mai există o taină adâncă, foarte intimă și personală, anume, taina rugăciunii, adică nașterea noastră cu adevărat în cele dumnezeiești, pentru a deveni rod al rugăciunii. În acest sens, părinții trebuie să se roage lui Dumnezeu pentru dobândirea de prunci, astfel încât să le dăruiască copii la momentul binecuvântat în viață, cu rost binecuvântat în viață, întrucât Dumnezeu nu trimite pe nimeni fără nici un rost. (...) de multe ori, noi uităm lucrul acesta, ne lăsăm duși, de legile firii, de legile naturii, și ne lăsăm purtați pe malurile vieții, și ne scapă lucrul acesta, că lucrurile în lumea aceasta nu se întâmplă doar într-un firesc continuu, ci au și un rost dumnezeiesc. Și care este rostul cel dumnezeiesc ? Că Dumnezeu cu fiecare dintre noi are o lucrare tainică în lumea aceasta. (...) Maica Domnului este un rod al rugăciunii neîntrerupte aproape de-o viață întreagă, întrucât la bătrânețe părinții ei trupești, Ioachim și Ana, s-au unit pentru a o zămisli, a-i da viață, celei care urma să fie Însăși Maica Vieții. De aceea, Biserica, mama noastră, înalță rugăciuni în această zi binecuvântată, întrucât a știut să dea just însemnătatea praznicului Maicii Domnului. Pe lângă faptul că Maica Domnului este Maica Vieții, ea este și cea care dă măsură desăvârșită familiei adevărate, pentru că ritmul vieții este dat de rugăciune, rugăciunea dă valoarea adevărată, iar Adevărul se naște din rugăciune”.
Preasfințitul Părinte a ținut și o cuvântare la hirotonia întru preot a diaconului Gabriel Cerbu, în care a evocat sublimitatea preoției și taina adâncului interpersonal, legată de cea a paternității duhovnicești în pastorația viitoarei parohii.
Cu ocazia aniversării unui deceniu și jumătate de la existența parohiei, Preasfințitul Părinte a oferit comunității parohiale, o icoană a Maicii Domnului de la Ierusalim. Tot în această notă aniversară, s-a vizionat un scurt film (material video) prin care a fost urmărită retrospectiva lucrărilor, alături de realizările din istoria parohiei, de la momentul înființării ei și până în prezent. După acest moment comemorativ, a urmat un concert de colinde și cântece de stea, din partea copiilor și a tinerilor din parohie.
La final, părintele paroh, Ilie Ursachi, a mulțumit tuturor și a oferit cu această ocazie celor prezenți, CD-ul „Paraclisul zămislirii Maicii Domnului”, înregistrat de grupul psaltic „Sfântul Dionisie Exiguul”, al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, și apărut cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Siluan.
Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuiește-ne pe noi !
- Dettagli
- Visite: 657
NEPSIS Settimo Torinese - Retrospectivă - Săptămâna a X-a On-Line a Școlii Parohiale "Sf. Ioan de la Râşca și Secu"

Cu binecuvântarea Prea Sfințitului Părinte Episcop Siluan și cu purtarea de grijă a Părintelui Paul, în Parohia din Settimo Torinese, au continuat cursurile Școlii Parohiale.
Activitățile educaționale s-au desfășurat în două întâlniri culturale, în cadrul cărora Tinerii NEPSIS, au serbat Ziua Națională printr-o seară dedicată exclusiv acestui eveniment, iar pentru continuitatea programului catehetic, coordonatorii, Valentin și Mădălina, în cea de-a II-a întâlnire au reluat lectura din cartea "Înțelepciunea lui Isus, fiul lui Sirah" sau "Ecleziastul", precum și o serie de vizionări cu tematică istorică. Nu au lipsit nici audițiile de povestioare duhovnicești, studiul fișelor catehetice și exercițiile în Limba Română, iar participanții au definitivat creațiile artistice cu tematica Zilei Unirii.
Pregătind întâmpinarea Nașterii Domnului, în cadrul cursurilor de Chitară și Muzică Psaltică, s-a extins repertoriul colindelor și imnelor închinate Marelui Praznic.
Dăm Slavă Sfintei Treimi pentru toate realizările frumoase!
- Dettagli
- Visite: 612
Noi apariții media pe canalul YouTube al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei

Cu prilejul sărbătorilor de iarnă, canalul de YouTube al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei vă propune mai multe playlist-uri YouTube dedicate acestei perioade aflată sub cupola așteptării slăvitului Praznic al Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos.
Publicate sub egida THEOFANIA Media, pe canalul YouTube sunt disponibile spre audiție și vizionare Concertul de colinde și cântece tradiționale din ziua de 1 decembrie 2021 (https://youtube.com/playlist?list=PL6vWDx9fm5SqGGZOPUra55tHyuHoS2pw-), cd-ul Colinde și cântece de stea, interpretate de Grupul Psaltic „Sfântul Dionisie Exiguul” al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei (https://youtube.com/playlist?list=PL6vWDx9fm5SpHwnhvvWa_oly6WGl1bZL4) și cd-ul Paraclisul Zămislirii Maicii Domnului, în interpretarea aceluiași grup psaltic (https://youtube.com/playlist?list=PL6vWDx9fm5SqMDOGzw8OnGHbNh7f4w2lD), proiect media elaborat de către Parohia „Zămislirea Maicii Domnului” din Roma (9).
Canalul oficial de YouTube al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei poate fi accesat la adresa: https://www.youtube.com/c/EpiscopiaItalieiOficial/videos
- Dettagli
- Visite: 377
Congresul Nepsis Italia

Cu binecuvântarea Preasfințitului Siluan și prin purtarea de grijă a Preasfințitului Atanasie de Bogdania, în data de 8 decembrie a avut loc Congresul Nepsis Italia, un eveniment organizat online de către Departamentul de Tineret al EORI și echipa Nepsis Italia. Acesta a fost moderat de către pr. Andrei Vizitiu, colaborator al departamentului. Tinerii Nepsis, Mădălina și Gabriel, i-au intervievat pe episcopii noștri dar și alți invitați, precum Gabriela Pipirig, soții Neguț, Cristina și Cristian și pe Laura Dinu, care au transmis tinerilor cuvinte folositoare și îndrumătoare.
Mulțumim tuturor celor care s-au implicat pentru ca acest eveniment să aibă loc și, nu în ultimul rând, mulțumim Domnului pentru toate darurile Sale și pentru dragostea pe care ne-o poartă, nouă tuturor!
Evenimentul poate fi urmărit aici:
- Ultima Adunare Protopopială pe anul 2021 în Protopopiatul Piemonte I
- Hramul paraclisului Sfânta Muceniță Filofteia, al parohiei Înălțarea Sfintei Cruci, Torino 2 și rugăciune de mulțumire la sediul Centrului de Ajutor dedicat Vieții, la împlinirea a 13 ani de la înființare
- Atelier de Crăciun și împodobirea bradului.
- Program în cinstea SF. IERARH NICOLAE, organizat la BOLZANO










