- Dettagli
- Visite: 529
Praznicul Sfântului Ierarh Nicolae la Mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului” de la Roma

Luni, 6 decembrie 2021, Preasfințitul Părinte Atanasie de Bogdania, Arhiereu-Vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie la paraclisul Mănăstirii„Adormirea Maicii Domnului” din Roma și a hirotonit în treapta de preot pe diaconul Florin Popa, pe seama parohiei„Sfântul Apostol Bartolomeu” din Fabriano.
Preasfințitul Părinte, în cuvântul său de învățătură, a evidențiat personalitatea Sfântului Ierarh Nicolae și, în același timp, virtuțile păstorului din Mira Lichiei, respectiv „trăsăturile dumnezeiești care i-au împodobit viața, considerate modelul prin excelență, pentru toți slujitorii Altarului lui Hristos, potrivit și troparului dedicat Sfântului: dreptar (îndreptător) al dreptei credinței în Dumnezeu, chip sau icoană a blândeții Păstorului celui Bun, imitator al înfrânării de la ispitele păgubitoare ale lumii înstrăinate de Dumnezeu, mărturisitori ai Adevărului, smeriți (umili), respectiv, săraci în cele lumești, pentru a ne îmbogăți în cele dumnezeiești. Iar, în conformitate cu textul din Condacul Sfântului Ierarh, îndemnul păstorului este unul de propovăduire fără compromis a Evangheliei lui Hristos, alături de poporul dreptmărturisitor, încercat și el, de multe dureri, neputințe, osteneli, dar care sunt biruite prin ajutorul Domnului și Dumnezeului nostru, Arhiereul și Mielul, care Se aduce pururea jertfă în fața Tatălui în ceruri.”
În această zi de sărbătoare, dedicată Sfântului Ierarh Nicolae, unul din ocrotitorii Paraclisului din incinta Centrului Eparhial de la Roma, se împlinesc 13 ani de la săvârșirea primei Sfinte Liturghii în acest sfânt lăcaș, care a avut loc, prin mila lui Dumnezeu, în ziua de 6 decembrie, anul mânturii, 2008.
La sfârșit, bucuria sărbătorii a fost marcată și de un frumos recital de colinde și cântece de stea, atât din partea credincioșilor paraclisului episcopal, cât și de un grup al credincioșilor din parohia „Înălțarea Sfintei Cruci” din Jesi.
Slavă Ție, Celui ce ne-ai arătat nouă lumina !
- Dettagli
- Visite: 561
Dăruiește un zâmbet – parohia Padova II

Am mai trăit o zi cu folos. Astăzi am pregătit cutiile pentru a le trimite în s. Zăhoreni (Orhei) și în orășelul Ungheni.
În total au fost 122 cutiuțe, care au cântărit 518 kg.
Țin să mulțumesc tuturor donatorilor, care au pregătit cutiuțe cu daruri, dar și voluntarilor, care au jertfit propriul timp și propriile forțe pentru a ajuta la selectarea și împachetarea cadourilor. Poate să pară că este ușor și simplu, dar am fost în șase și am lucrat mai mult de 4 ore.
Mulțumesc tuturor pentru trudă!
MAI MULTE INFORMAȚII GĂSIȚI AICI
- Dettagli
- Visite: 556
Sfântul Maslu la Parohia Pesaro
Duminică, 5 decembrie, in ajun de sărbătoarea Sfântului Nicolae, de la ora 17:00, în parohia “Sfântul Cuvios Ioan de la Prislop”- Pesaro, Protopopiatul Umbria-Marche, credincioșii s-au bucurat de Taina Sfântului Maslu de obște. A fost un prilej de bucurie duhovnicească, întrucât și in acest Post al Nașterii Domnului am putut participa împreună, credincioși și preoți din zona Marche a protopopiatului nostru, la o astfel de lucrare minunată. Dăm slava lui Dumnezeu pentru toate!
pr. Constantin Corniș
- Dettagli
- Visite: 942
Sărbătoarea hramului la Parohia Ortodoxă Română ”Sfântul Cuvios Ioan Damaschin” din Città di Castello, Perugia

Sâmbătă, 03 Decembrie 2021, Parohia Ortodoxă Română ”Sfântul Ioan Damaschin” din orașul Città di Castello a îmbrăcat haină de sărbătoare. Anul acesta a fost un an cu totul special pentru creștinii parohiei, deoarece am serbat, pe lângă ocrotitorul nostru și 10 ani de când, cu binecuvântarea Preasfințitului Siluan, al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, a fost înființată.
Sărbătoarea a început cu ziua precedentă când, am oficiat slujba de mulțumire pentru binefacerile dăruite de Bunul Dumnezeu, slujbă la care a fost prezent și episcopul catolic din dieceza de Città di Castello, Monseniorul Domenico Cancian, însoțit de preotul paroh al zonei unde se află biserica noastră. După momentul de rugăciune, Excelența sa a adresat un cuvânt de apreciere pentru viața și activitățile din cadrul parohiei noastre, dar și de întărire în aceste vremuri învolburate. Am incheiat seara cu un concert de colinde susținut de către un grup de colindători veniți din România la această frumoasă aniversare și care au încântat ascultătorii cu glasurile lor și cu dragostea pe care o au față de Biserica lui Hristos.
Sfânta și dumnezeiasca liturghie a fost săvârșită în ziua hramului de către un sobor de preoți din Protopopiatul Umbria Marche, protos fiind părintele protopop Petru Heisu de la Parohia ”Sfântul Mucenic Sava de la Buzău” din Perugia. Și anul acesta bucuria a fost foarte mare deoarece, pe lângă moaștele sfântului nostru ocrotitor pe care le avem încă din primii ani ai parohiei noastre, am avut spre închinare o parte din moaștele Sfântului Apostol Andrei, cel întâi chemat, ocrotitorul României, primite din partea diecezei de Città di Castello pentru sărbătoarea sfântului și pentru perioada hramului comunității noastre.
Rugându-l pe Sfântul Cuvios Ioan Damaschin să ocrotească parohia noastră și să mjlocească pentru creștinii din această zonă la Tronul cel Ceresc, dăm slavă lui Dumnezeu pentru toate.
Pr. Paroh Mihai Bogdan Agherasimoaia
- Dettagli
- Visite: 282
Hramul Sfântul Nicolae la Sanremo

Binecuvântată de Dumnezeu cu o biserică domnească, ctitorie a familiei Mavrocordat, Comunitatea ortodoxă românească de la Sanremo şi-a cinstit ocrotitorul, pe Sfântul Ierarh Nicolae-marele făcător de minuni .
Vineri cu ocazia slujirii Sfântului Maslu , părinții din Protopopiatul Misionar Liguria au participat la ședința protopopială concluzivă în care s-a făcut retrospectiva Anului Misionar dedicat cinstirii înaintașilor răposați întru dreapta credință. S-a analizat oportunitatea de a se oferi din partea autorităților locale a unei parcele din Cimitirul Central din Sanremo pentru organizarea unui cimitir ortodox.
Duminică biserica a fost gazda unei Serbări creștine organizate de copiii de la Școala creștină ”Sfântul Nicolae” conduși de cei trei formatori: Crina Popescu, Dan Costea şi Loredana Codreanu.
După Sfânta Liturghie festivă a fost organizată şi o mică agapă, ținându-se seama de recomandările sanitare în vigoare.
În final serbarea hramului s-a încheiat cu Sfânta Liturghie din ziua de 6 decembrie aducându-se mulțumire Sfântului care ne ocrotește Comunitatea.
- Al patrulea prunc al familiei preotesei Alice Elena și a părintelui protopop Nicolae Chilcos a fost încreștinat | PS Atanasie de Bogdania a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie baptismală la Vittoria (Ragusa)
- Atelier de Crăciun în cadrul Parohiei Ortodoxe Române "Sfânta Muceniță Lucia" - Veneția 1
- Parohia Sf. Mare Mc. Varvara din Porretta Terme și-a sărbătorit ocrotitoarea
- Vizita unor clase de elevi italieni la Parohia Firenze ll










