- Dettagli
- Visite: 1220
Sfânta Cuvioasă Parascheva a adus bucurie și mângâiere credincioșilor din Moncalieri| IPS Mitropolit Iosif și PS Atanasie de Bogdania, prezenți la slujba Vecerniei

La prăznuirea Sfintei Cuvioase Parascheva, Preasfințitul Părinte Atanasie de Bogdania, Arhiereul Vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, a săvârșit Slujba Vecerniei, în Parohia Sfinții 40 de mucenici din Sevastia din Moncalieri, Protopopiatul Piemonte I.
La sfârșit, Preasfinția Sa a felicitat pe Părintele Protopop Marius Floricu, pentru lucrările frumoase ce au fost realizate în cei 7 ani de la înființarea parohiei și a rostit un cuvânt de mângâiere, celor prezenți, în care a vorbit despre viața Sfintei Cuvioase Parascheva, și a îndemnat pe cei credincioși să-și însușească virtutea milosteniei în viața lor, asemenea sfintei, „care din fragedă pruncie s-a arătat milostivă și darnică față de cei sărmani, pentru aceea este numită adesea, mult-milostiva Parascheva. ”
După aceea, Preasfinția Sa, a adresat din partea Preasfințitului Părinte Episcop Siluan al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, un gând de mulțumire și prețuire pentru IPS Mitropolit Iosif, prezent la slujba Vecerniei.
La rândul său, Înaltpreasfințitul Părinte Iosif al Mitropoliei Ortodoxe a Europei Occidentale și Meridionale, a mulțumit Preasfințitului Părinte Siluan și le-a vorbit credincioșilor despre faptul că încă ne aflăm în săptămâna Evangheliei Învierii fiului văduvei din Nain, și a accentuat ideea învierii noastre, cu ajutorul lui Dumnezeu, de accea să nu ne temem ci să avem nădejde în Dumnezeu, “Care ne scoate din toate căderile noastre, oricât de adânci ar fi ele și în orice circumstanță ne-am afla, și ne aduce către Înviere, chiar atunci când suntem în cea mai mare descurajare, în deznădejde sau altă vitregie a vieții”, a afirmat Înaltpreasfinția Sa.
De asemenea, la slujba vecerniei a fost prezentă și Doamna Ioana Gheorghiaș, Consulul General al Românilor la Torino, care a apreciat prezența românilor la Torino și în Italia și a mulțumit pentru ceea ce face Biserica Ortodoxă Română și mai ales comunitatea românilor ortodocși din Piemonte.
În cele din urmă, Părintele Protopop Marius Foricu, a mulțumit Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Iosif, Preasfințitului Părinte Atanasie de Bogdania, autorităților prezente și credincioșilor, pentru prezență, pentru binecuvântare, mângâiere și încurajare și a cerut binecuvântarea lui Dumnezeu pentru cele viitoare.
Slavă lui Dumnezeu pentru toate !
- Dettagli
- Visite: 210
NEPSIS Settimo Torinese - Retrospectivă - Săptămâna a II-a On-Line a Școlii Parohiale "Sf. Ioan de la Râşca și Secu"

Cu binecuvântarea Prea Sfințitului Părinte Episcop Siluan și cu purtarea de grijă a Părintelui Paul, în Parohia din Settimo Torinese, au continuat cursurile Școlii Parohiale.
"Fiecare copil este un artist. Problema este cum să rămână artist și după ce crește." (Pablo Picasso)
Cultivarea Sensibilității, printr-o serie de activități precum: Fișe Catehetice, Istoria Artei, Comunicare în Limba Română, Creații Artistice, Armonia Chitarei și a Vocii, deschid posibilitățile Tinerilor NEPSIS, ca alături de coordonatorii, Valentin și Mădălina să găsească soluții spre înmulțirea darurilor spirituale în fața provocărilor lumești.
Fiecare săptămână de lucru, aduce participanților ocazia îmbogățirii cu noi cunoștințe, iar în planul artistic, realizarea unui proiect "hand made", care să dăinuie peste ani spre amintirea bucuriei copilăriei.
Dăm Slavă Domnului pentru toate, rugându-L să înmulțească roadele ostenelilor tuturor celor implicați în aceste activități!
- Dettagli
- Visite: 458
Adunarea protopopială – Triveneto II

Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Siluan, Episcopul Ortodox Român al Italiei, cât și prin purtarea de grijă a Preasfințitului Părinte Atanasie, Arhiereu Vicar, în data de 11 10 2021 a avut loc la Verona Adunarea Protopopială lunară a Protopopiatului Triveneto II.
Alături de părintele protopop Gabriel(Gabor) Codrea, au participat aproape toți preoții din protopopiat.
După Sfânta Liturghie slujită în sobor, preoții și credincioșii s-au bucurat să asculte Conferința: „Chipuri luminoase ale migrației: Alexander Schmeman” susținută de Părintele Roman Ionașcu de la parohia Vicenza. În cadrul conferinței, părintele a subliniat rolul preotului, dar și al preotesei în parohie, cât și păstrarea identității ortodoxe a tuturor credincioșilor din diaspora, în contextul "Anului omagial al pastorației românilor din afara României"
În continuare, s-au prezentat aspecte administrative și au fost planificate activitățile comune până la sfârșitul anului.
Părintele Protopop a insistat ca îndeosebi în "Anul comemorativ al celor adormiți în Domnul”, să fie identificate toate cimitirele unde se odihnesc trupurile românilor căzuți în cele două războaie mondiale, în colaborare cu autoritățile și comunitatea locală și să fie săvârșite slujbe de pomenire a eroilor așezați în cimitirele din această zonă a Italiei.
- Dettagli
- Visite: 532
Zilele Portului Popular în Parohia ”Sfântul Grigorie Teologul” - Forli

Fotografii - Zilele Portului Popular în Parohia ”Sfântul Grigorie Teologul” - Forli
- Dettagli
- Visite: 820
„Noi nu am murit (încă), însă Domnul ne oferă (deja) ocazia să înviem prin credință” | PS Atanasie de Bogdania săvârșit Dumnezeiasca Liturghie la Vittoria/Ragusa și a fost prezent la Festivalul portului popular românesc din Sicilia

În Duminica a 20-a după Rusalii, Preasfințitul Părinte Atanasie de Bogdania, Arhiereul Vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, s-a aflat în mijlocul românilor ortodocși din Sicilia, cu prilejul Festivalului portului popular românesc.
Manifestările dedicate acestei sărbători au început cu Dumnezeiasca Liturghie, pe care Preasfințitul Părinte Atanasie de Bogdania a săvârșit-o în Parohia Sfânta Cuvioasă Melania Romana din orașul Vittoria, Provincia Ragusa, împreună cu un sobor de preoți și în prezența a numeroși credincioși, din întreaga insulă.
În cadrul Sfintei Liturghii, Preasfinția Sa a tâlcuit textul din Evanghelia Învierii fiului văduvei din Nain și, pornind de la versetul central al Sfintei Evanghelii „Şi apropiindu-Se, S-a atins de sicriu, iar cei ce-l duceau s-au oprit. Şi a zis: «Tinere, ţie îţi zic, scoală-te.»” (Luca 7, 14), a evidențiat faptul că „atunci când nu mai era nici o speranţă, atunci când nu mai putea să-şi pună nădejdea în nici unul din oameni, în nimic din ceea ce este omenesc, ci numai în Dumnezeu, iată că Dumnezeu îi iese înainte văduvei din Nain”. De asemenea, Preasfințitul Părinte Atanasie de Bogdania a îndemnat să luăm aminte la felul în care trăim viața și modul în care ne bucurăm de binecuvântările pe care le primim de la Dumnezeu, deoarece „tânărul înviat îşi va dărui de acum viaţa lui Dumnezeu, singurul care este luminarea sufletelor şi a trupurilor noastre. Atunci când vedem lumina cea ascunsă a vieţii noastre, care este Hristos, nu mai putem trăi cum am făcut-o înainte: Hristos cere ceva de la noi, cere să cultivăm în noi cunoaşterea cea adevărată, cunoaşterea lucrurilor celor care nu se văd, a lucrurilor tainice - a credinței celei mântuitoare”.
La finalul predicii, Preasfinția Sa a subliniat faptul că „Învierea tânărului de astăzi este şi a noastră. Noi n-am murit (încă), însă Domnul ne dă (deja) ocazia să înviem prin credință!”.
După Sfânta Liturghie, sărbătoarea a continuat cu Festivalul portului popular românesc, un eveniment devenit deja tradiție printre românii ortodocși din Italia. Inițiat în anul 2009, de către Preasfințitul Părinte Episcop Siluan, al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, acest proiect de suflet, aflat la a douăsprezecea ediție, aduce multă bucurie și încurajare, românilor aflați departe de casele lor și promovează valorile care ne unesc pe toți: cele ale graiului autentic românesc, ale portului popular românesc, ale cântecului popular românesc, precum și toate celelalte tradiții și obiceiuri care ne aduc aminte de țara noastră mult iubită.
Preacucernicul Părinte Protopop Nicolae Chilcoș a adăugat că, pentru Protopopiatul Sicilia, Festivalul Portului Popular Românesc este un eveniment extraordinar deoarece „se întâlnesc toate parohiile, împreună cu preoții care îi păstoresc, se întâlnesc oameni din diferite parohii din același sat sau oraș din România, vecini, prieteni și colegi de școală, și aceasta ne aduce la emoția și melancolia după cele de acasă, la portul popular strămoșesc și la sentimentul de dragoste și de frățietate între toți românii”.
La evenimentulde la Vittoria (Ragusa) a fost prezentă și o echipă din partea televiziunii Trinitas a Patriarhiei Române, care a realizat un reportaj video cu acest prilej: https://youtu.be/59_YyjRfYls
Din cauza restricțiilor impuse de pandemie, anul acesta, Festivalul Portului Popular Românesc se desfășoară la nivel regional, în fiecare Protopopiat sau regiune mai mare.










