- Dettagli
- Visite: 707
Zi de mare bucurie pentru comunitatea parohială “Sfântul Cuvios Irodion de la Lainici" – Padova Vest Mestrino | PS Atanasie de Bogdania a binecuvântat lucrările realizate la lăcașul de cult

În seara zilei de sâmbătă, 16 octombrie 2021, comunitatea parohială “Sfântul Cuvios Irodion de la Lainici” – Padova Vest Mestrino a trăit un moment de aleasă bucurie, primind în mijlocul ei pe Preasfințitul Părinte Atanasie de Bogdania, Arhiereu-Vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei. Ierarhul a săvârșit slujba Vecerniei Mari, alături de un sobor de preoți și diaconi, și a binecuvântat lucrările de înfrumusețare a lăcașului de cult. De asemenea, Preasfinția Sa a hirotesit doi citeți pe seama Parohiei Padova Est – Vigonza și un citeț și un paraclisier pe seama Parohiei gazdă.
În cuvântul de învățătură rostit cu acest prilej, Preasfinția Sa a corelat pericopa evanghelică a Duminicii a 21-a după Rusalii cu lucrarea pastoral-misionară din comunitate: “Bunătatea și Cuvântul lui Dumnezeu se revarsă, cu multă dragoste, atât peste cei buni, cât și peste cei răi. Domnul Se descoperă tuturor, însă răspunsul fiecăruia dintre noi la invitația pe care Domnul ne-o face este edificator în viața noastră duhovnicească. Ierarhul a adăugat că “sămânța cea bună a cuvântului dumnezeiesc a fost aruncată și în ogorul acestei comunități din Mestrino, care, prin ascultare, prin răbdare și prin implicare, a dat rod cu mult folos atât în sufletele credincioșilor, cât și în organizarea pastoral-misionară și administrativă a parohiei, în cei 6 ani de la înființarea acesteia”.
După slujbă de binecuvântare a lucrărilor de înfrumusețare a lăcașului de cult, Preasfințitul Părinte Atanasie de Bogdania l-a hirotesit întru iconom pe Preacucernicul Părinte Paroh Nicolae Secită, în semn de prețuire pentru întreaga lucrare pastoral-misionară întreprinsă în cadrul Parohiei. De asemenea, Preasfinția Sa a înmânat o Gramată Episcopală Consiliului și Comitetului Parohial.
La final, cu multă emoție, Preacucernicul Părinte Paroh Nicolae a mulțumit atât Preasfințitului Părinte Atanasie de Bogdania pentru acest moment de imensă bucurie, dar și clericilor prezenți în număr mare și tuturor credincioșilor care au participat la acest eveniment din viața comunității.
Parohia “Sfântul Cuvios Irodion de la Lainici" a fost înființată în anul 2015, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Siluan, al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei.
- Dettagli
- Visite: 677
Întrunirea Protopopiatului Lazio III la Parohia „Sfântul Arhidiacon Laurențiu” de la Pavona

În după masa zilei de 14 octombrie anul curent, la Parohia cu hramul „Sfântul Arhidiacon Laurențiu” de la Pavona a avut loc întrunirea preoților din protopopiatul Lazio III. Evenimentul, desfășurat cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Siluan și prin purtarea de grijă a Preasfințitului Părinte Atanasie de Bogdania, a debutat cu săvârșirea slujbei Acatistului Cuvioasei Maicii Parascheva de la Iași.
Apoi, părintele protopop Nicolae Strugaru de la Parohia „Sfântul Dimitrie cel Nou” – Borghesiana (Roma VIII), a rostit un cuvânt de învățătură în care a vorbit celor prezenți despre importanța rugăciunilor adresate Sfintei Ocrotitoare a Moldovei și despre calitatea ei de mijlocitoare în fața tronului lui Dumnezeu. Au urmat discuții administrative, în cadrul cărora părinții prezenți au prezentat bilanțul activităților, au analizat provocările lansate de contextul pandemic și au propus activități viitoare. S-a vorbit despre nevoia intensificării activității pastorale, despre rolul dragostei față de aproapele și al compasiunii în aceste vremuri tulburi, și despre modul în care intensificarea vieții duhovnicești poate contribui la creșterea eficienței activității preoților și a coeziunii comunităților. La finalul manifestării, părintele Iulian Petroiu, delegatul părintelui paroh Daniel Șurubaru, a mulțumit preoților pentru participare și tuturor ostenitorilor care au contribuit la organizarea și reușita frumoasei întruniri cu caracter pastoral-duhovnicesc.
Evenimentul, care a coincis cu cel de-al doilea hram al parohiei de la Pavona s-a desfășurat cu respectarea tuturor normelor sanitare în vigoare. Slavă lui Dumnezeu pentru toate!
A consemnat,
Protos. dr. Maxim Morariu
- Dettagli
- Visite: 996
Preasfințitul Părinte Atanasie de Bogdania a pus piatra de temelie a noii biserici a Parohiei „Sfântul Eftimie cel Mare” din Voghera

Cu ajutorul Domnului, ziua de joi, 14 octombrie 2021, a reprezentat, pentru credincioșii comunității ortodoxe românești din Voghera, aflată sub ocrotirea Sfântului Cuvios Eftimie cel Mare, un Praznic de mare bucurie, dar și un nou început într-o și mai mare lucrare pe care Domnul a îngăduit-o. Preasfințitul Părinte Atanasie de Bogdania, Arhiereu-Vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, a pus piatra de temelie a noii biserici a comunității parohiale din Voghera. Cu acest prilej și pentru faptul că Biserica o cinstește în această zi pe Sfânta Parascheva de la Iași, ierarhul a conferit, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Siluan, cel de-al doilea hram al Parohiei, în persoana Sfintei. Alături de Preasfinția Sa a slujit un sobor de preoți și diaconi din zona Lombardia.
În cuvântul adresat celor prezenți, Preasfințitul Părinte Atanasie de Bogdania a amintit că această izbândă de a realiza o biserică în care să ne rugăm Bunului Dumnezeu este rodul Celui căruia ne dorim a ne ruga. Atât prin slujba punerii pietrei de temelie, cât și prin slujba târnosirii bisericii, ceea ce a aparținut lumii se dăruiește lui Dumnezeu, se închină Lui, devine teren binecuvântat, în care fiecare dintre noi suntem chemați să ne sfințim propria viață. „Noua biserică ce se va construi va reprezenta pridvor spre Împărăția Cerurilor pentru mulți dintre credincioșii care îi vor păși pragul. Cei care sunt deja în comunitate, își vor întări corabia prin lucrarea și implicarea lor, sporind misiunea și înspre cei care încă se lasă purtați de valurile lumii și nu și-au găsit (încă) propriul lor sens al vieții și, mai ales, dorirea de a-L cunoaște, cu adevărat, pe Domnul”.
De asemenea, Preasfinția Sa a adresat un cuvânt de mulțumire și tuturor autorităților bisericești și civile, românești și italiene, prezente la eveniment, reprezentantului Consulatului românesc și tuturor clericilor și credincioșilor care s-au alăturat acestui moment de mare bucurie pentru comunitatea ortodoxă românească din localitatea lombardeză Voghera.
În semn de recunoștință pentru întreaga lucrare pastoral-misionară întreprinsă, cu îndemnul de a spori și mai mult în această misiune, Preasfințitul Părinte Atanasie de Bogdania l-a hirotesit întru iconom pe Preacucernicul Părinte Paroh Cătălin Ștergărel. De asemenea, ierarhul a înmânat o Gramată Episcopală Consiliului și Comitetului Parohial, dar și anumitor reprezentanți ai instituțiilor administrative și bisericești locale, implicate în acest proiect al Parohiei.
La final, Preacucernicul Părinte Paroh Cătălin Ștergărel a mulțumit Preasfințitului Părinte Atanasie de Bogdania pentru acest moment de imensă bucurie duhovnicească. De asemenea, Preacucernicia sa a îndreptat un gând de recunoștință către toți reprezentanții autorităților prezente și către toți credincioșii care au participat la acest eveniment și care se alătură, astfel, acestui proiect important din viața comunității.
Biserica ce se va construi în cadrul comunității parohiale din Voghera va fi cea de-a 9-a biserică ridicată din temelie, de pe cuprinsul Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei.
Sfinte Cuvioase Eftimie cel Mare, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!
- Dettagli
- Visite: 369
Adunare Protopopială şi Conferinţă Preoţească în Protopopiatul Puglia – Basilicata

Miercuri, 13 octombrie 2021, în Parohia “Sfântul Irodion de la Lainici” din Lecce, păstorită de către Părintele Ioan-Ovidiu Grancea , s-a oficiat Sfinţirea Mică a Apei şi Taina Sfântului Maslu în sobor, la care au participat majoritatea preoţilor din protopopiat. După care, Părintele Florin Cârlig a susţinut prelegerea cu tema “ Anul comemorativ al celor adormiţi în Domnul; valoarea liturgică şi culturală a cimiterelor”.
Totodată, în această zi, a avut loc şi Adunarea Protopopială. Pe ordinea de zi, s-au adus în discuție mai multe subiecte, printre care:
- Stabilirea calendarului cu întâlnirile din protopopiat pentru ultima parte a anului 2021;
- Prezentarea proiectelor sociale: “ Toiagul Nădejdii ”, “ Înfrăţirea şi Întrajutorarea “;
- Verificarea anuală financiar-contabilă a parohiilor;
- Festivalul “ Colindul Sfânt şi Bun ”, gazda fiind Parohia Bari;
- Datoriile către Centrul Eparhial;
- Veşmintele Protopopiale.
Întâlnirea s-a încheiat cu formularea unor concluzii și s-au adus anumite completări la subiectele discutate.
Slavă lui Dumnezeu pentru toate!
- Dettagli
- Visite: 698
De 43 de ani sub ocrotirea Sfintei Cuvioase Parascheva în Piemonte | ÎPS Iosif împreună cu PS Atanasie de Bogdania au slujit Sfânta Liturghie de hramul Parohiei Sfânta Cuvioasă Parascheva de la Iași din Torino

Credincioșii Parohiei “Sfânta Cuvioasă Parascheva de la Iaşi” - Torino I, au trăit momente de aleasă bucurie, la cel de-al 43-lea hram.
Cu această ocazie, Sfânta Liturghie a fost săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Iosif al Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale și Meridionale, împreună cu Preasfințitul Părinte Atanasie de Bogdania, Arhiereul Vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, înconjurați de un sobor de preoți și de diaconi din împrejurimi.
După citirea Sfintei Evanghelii, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Iosif a rostit un cuvânt de învățătură, pornind de la viața Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iași. Înaltpreasfinția sa a vorbit despre viața tinerilor de astăzi, despre darul vieții și educația primită în familie deoarece “viața de familie nu este ușoară, părinții se dedică întru totul, pentru a fi cu timp si fără timp alături de copiii lor și pentru a le însufla credința cea adevărată în Hristos. Eu doar te-am născut dar Dumnezeu a pus sufletul tău în trupul tău și așa cum nu poți să trăiești fără suflet, nu poți să trăiești nici fără Dumnezeu.”
Vorbind, mai apoi, despre viața tinerilor și a oamenilor în general, cu trimitere la viața Sfintei Cuvioase Parascheva, Înaltpreasfinția sa a mai adăugat că “nu putem să-i dăm lui Dumnezeu decât sufletul nostru și viața noastră. Acestea sunt cele mai de preț. Nimic altceva nu putem da care să fie mai valoros decât sufletul. Toate celelalte nu au nicio valoare. Dar, pentru ca omul să poate face aceasta, este nevoie de cercetare de sine și multă râvnă spre împlinirea rânduielilor lui Dumnezeu și dorința de a spori în virtuți, pentru că omul de astăzi nu mai are timp să facă faptele de milostenie. În zilele noastre, relațiile dintre oameni nu sunt ușoare. Este foarte greu să avem la suflet pe toată lumea și este o luptă continuă a omului să-l aibă la suflet pe celălalt. De aceea, trebuie să ne luptăm cu noi înșine pentru a-l avea la suflet pe celălalt și să-i dăm atenția din adâncul sufletului nostru.”
În încheiere, Înaltpreasfințitul Părinte Iosif și-a adus aminte de vremea în care s-a îngrijit de zona Italiei, în perioada 1998-2008, și l-a felicitat pe Părintele Paroh Gheorghe Vasilescu, care, cu multă râvnă și jertfelnicie, a reușit să facă parohia să înflorească prin contrucția bisericii, prin zidirea sufletească a credincioșilor păstoriți, iar acum, de curând, prin cumpărarea unei școli în cares-au început activități catehetice deosebite cu copiii și tinerii.
De asemenea, Preasfințitul Părinte Atanasie de Bogdania a mulțumit Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Iosif pentru binecuvântarea de a sluji împreună și a transmis gândurile de mulțumire și prețuire din partea Preasfințitului Părinte Episcop Siluan.
La final, Părintele Paroh Gheorghe Vasilescu, cu multă emoție, a mărturisit că întreaga sa activitate în parohie, se inspiră din troparul Sfintei Cuvioase Parascheva, ”...luând crucea, ai urmat lui Hristos și lucrând, ai învățat să nu se uite la trup, căci este trecător, ci să poarte grijă de suflet, căci este nemuritor”. De asemenea, Preacucernicia sa a adresat și un cuvânt de mulțumire Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Iosif pentru purtarea de grijă și dragostea cu care l-a înconjurat mereu, Preasfințitului Părinte Atanasie pentru slujire și bucuria de a fi în mijlocul credincioșilor parohiei, la acest eveniment deosebit și tuturor celor care s-au jertfit și au slujit împreună, în toată această perioadă de când Parohia “Sfânta Cuvioasă Parascheva de la Iaşi” - Torino I a fost înființată.
Bucură-te, Sfântă Cuvioasă Parascheva, mult folositoare!
- Sfânta Cuvioasă Parascheva a adus bucurie și mângâiere credincioșilor din Moncalieri| IPS Mitropolit Iosif și PS Atanasie de Bogdania, prezenți la slujba Vecerniei
- NEPSIS Settimo Torinese - Retrospectivă - Săptămâna a II-a On-Line a Școlii Parohiale "Sf. Ioan de la Râşca și Secu"
- Adunarea protopopială – Triveneto II
- Zilele Portului Popular în Parohia ”Sfântul Grigorie Teologul” - Forli










