- Dettagli
- Visite: 444
Să ne ajutăm aproapele.

Sâmbată 07 august 2021, în cadrul proiectului de întrajutorare a Parohiilor, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Siluan, al Episcopiei Italiei și cu purtarea de grijă a Preasfințitului Părinte Atanasie de Bogdania, arhiereu vicar al Episcopiei Italiei, Parohia cu hramul Sfântul Chiril al Alexandriei din La Spezia, Protopopiatul Liguria, vine in ajutorul copiilor din România, Biserica Maternității din Iași, unde Părintele Dan Damaschin se îngrijeste de acești copilași. Astfel cu ajutorul Domnului și dragostea credincioșilor din Parohia noastră am reușit să trimitem pachete cu produse alimentare neperisabile, hainuțe , încalțăminte, jucării, rechizite școlare, pampers și lapte praf. Mulțumim tuturor celor care au contribiuit la acest proiect cu bunatate, osteneală și dragostea pe care o au față de semenii noștri. Ne rugăm Domnului să aducă o rază de lumină și mângâiere copilașilor din aceasta Biserică.
- Dettagli
- Visite: 938
PS Atanasie de Bogdania a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie în Parohia „Sfântul Mucenic și Arhidiacon Laurențiu” din Pavona

În Duminica a 7-a după Rusalii, 8 august 2021, Preasfințitul Părinte Atanasie de Bogdania, Arhiereu-Vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, a poposit în mijlocul comunității din Parohia „Sfântul Mucenic și Arhidiacon Laurențiu” din Pavona, ce își prăznuiește peste puține zile hramul. Cu acest prilej, Preasfinția Sa a hirotonit și un nou diacon pe seama parohiei gazdă.
În cuvântul de învățătură rostit credincioșilor prezenți, Preasfințitul Părinte Atanasie a vorbit despre credință, cu referire la pericopa evanghelică a zilei: „Credința nu trebuie privită ca pe un rezultat al vindecării, ci aceasta din urmă trebuie văzută ca rezultat al credinței. Pe acest principiu trebuie să ne clădim și noi cererile noastre către Domnul, ce dorim să primim trebuie să fie rezultat al propriei noastre credințe”. De asemenea, Preasfinția Sa a adăugat și câteva repere din viața Sfântului Mucenic și Arhidiacon Laurențiu, ocrotitorul comunității, ce va fi prăznuit peste două zile, în 10 august.
La momentul rânduit din timpul Dumnezeieștii Liturghii, Preasfințitul Părinte Atanasie de Bogdania a săvârșit hirotonia întru diacon a ipodiaconului Vasile Dascălu, pe seama parohiei gazdă. Ierarhul l-a îndemnat nu numai să continue lucrarea sa în sânul comunității, ci să o și îmbogățească prin noua slujire încredințată.
La final, Preacucernicul Părinte Paroh Daniel Șurubaru a mulțumit Preasfințitului Părinte Atanasie pentru acest moment de bucurie, îndreptând un gând de recunoștință către întreaga comunitate prezentă.
Sfinte Mucenice Laurențiu, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!
- Dettagli
- Visite: 1028
Al 12-lea hram al Parohiei “ Sfânta Cuvioasă Teodora de la Sihla” din Potenza

Sâmbătă, 07 august 2021, Parohia Potenza din Protopopiatul Puglia-Basilicata a îmbrăcat haină de sărbătoare în cinstea Sfintei Cuvioase Teodora de la Sihla, la al 12-lea Hram al Parohiei.
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie s-a săvârşit în sobor de preoţi, la sfârşitul căreia Părintele Protopop Ioan Diaconu a pus la inima credincioşilor un cuvânt de învăţătură despre importanţa sărbătorii.
După care, Părintele Ioan Bădescu de la Parohia Foggia a prezentat prelegerea cu tema “Efecte ale migraţiei în străinătate: slăbirea şi chiar distrugerea unităţii familiei; schimbări demografice şi sociale; pierderea identităţii entice sau confesionale.”
Slavă Domnului pentru toate!
Bucură-te, Cuvioasă Teodora, a Moldovei duhovnicească floare.
- Dettagli
- Visite: 519
Taina Sfântului Maslu în “Parohia SfântulApostol Andrei” - Montefiascone

În după masa zilei de 6 august, în parohia ortodoxă cu hramurile „Sfântul Apostol Andrei” și „Sfânta Muceniță Marina” de la Montefiascone s-a slujit Taina Sfântului Maslu. Soborul a fost prezidat de către părintele protopop Nicolae Strugaru de la parohia cu hramul „Sfântul Dimitrie cel Nou-Basarabov” – Roma VIII (protopop de Lazio 3). Din obștea slujitorilor a făcut parte de asemenea și părintele Maxim Morariu, aflat la studii postdoctorale la Accademia di Romania in Roma.
În cuvântul de învățătură, părintele protopop Nicolae Strugaru a vorbit despre importanța perioadei liturgice pe care o traversăm și despre necesitatea primenirii sufletești și a întâlnirii cu Hristos cel Euharistic în vederea tămăduirii sufletești.
La finalul evenimentului, părintele paroh Aron-Petru Horciu a mulțumit părinților participanți pentru împreuna slujire și comitetului parohial pentru ajutorul acordat în vederea organizării agapei frățești care a acompaniat rugăciunea de obște.
Parohia ortodoxă cu hramurile „Sfântul Apostol Andrei” și „Sfânta Muceniță Marina” de la Montefiascone își desfășoară activitatea în Biserica „Santo Apostolo Andrea” oferită cu generozitate comunității românești prin amabilitatea excelentei sale Monseniorul Lino Fumagalli, episcopul catolic de Virerbo și a părintelui paroh din localitate, Don Marco del Canuto. Evenimentul s-a desfășurat cu respectarea normelor sanitare în vigoare.
A consemnat,
Pr. Maxim Morariu
- Dettagli
- Visite: 700
Gânduri despre Zilele de sărbătoare din Parohia Ortodoxă Română „Sfântul Mare Mucenic și Tămăduitor Panteleimon” – Roma XI

„Purtătorule de chinuri, Sfinte Mare Mucenic și Tămăduitorule Panteleimon, roagă pe Milostivul Dumnezeu ca să dea iertare de greșale sufletelor noastre!”
Cu binecuvântarea ierarhilor Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, în parohia ortodoxă română din cartierul Aurelio al Cetății Eterne, în zilele de Duminică, 25 iulie și Marți, 27 iulie, preoți oaspeți și credincioși ai parohiei s-au adunat în rugăciune cinstind ocrotitorul parohiei, pe Sfântul Mare Mucenic și Tămăduitor Panteleimon.
Dragostea pentru Sfântul Panteleimon a făcut astfel ca să fie prezenți, la Sfânta Liturghie din ziua prăznuirii sale, preoți din diverse zone ale Romei și ale regiunii Lazio, care au trecut peste distanțele fizice și au dorit să cinstească pe Sfântul Panteleimon în parohia ce-l are ocrotitor. Astfel, ne-au bucurat de împreună-slujire și rugăciune preacucernicii părinți: pr. Lucian Bîrzu, de la parohia „Sf. Ap. Andrei” din Ladispoli – preacucernicia sa, nașul de hirotonie al pr. paroh Augustin, dând curs rugăminții finului duhovnicesc, a fost protosul Liturghiei și a predicat, amintind de dragostea sfântului mare mucenic Panteleimon față de cei suferinzi, care a nesocotit durerile și pătimirile proprii și prigonirea din partea autorităților și a confraților doctori, și lăsându-le deoparte, se ruga Bunului Dumnezeu, Adevăratului Vindecător, pentru tămăduirea celor ce-i cereau mijlocirea și vindecarea; pr. Ciprian Baltag, de la parohia „Înălțarea Sfintei Cruci” din Roma (Roma III), protopopul Protopopiatului Lazio I, pr. Gabriel Apopei de la parohia „Sf. Grigorie cel Mare” din Roma (Roma XIV – Torre Angela, pr. Vasile Radu de la parohia „Sf. Mc. Tecla” din Velletri, pr. Sebastian Cosma de la parohia „Sf. Proroc Ieremia” din Guidonia, pr. Horia Grădinaru de la parohia „Sf. Ier. Nicolae” din Roma (Roma XIII – Monte Sacro), pr. Ovidiu Szasz de la parohia „Sf. Ier. Silvestru” din Rocca di Papa, pr. Cristian Liahu de la parohia „Sf. Sf. Mc. Ipatie” din Civita Castellana și pr. Aron Horciu de la parohia „Sf. Ap. Andrei” din Montefiascone. Prezența și rugăciunea sfințiților părinți au dat o strălucire aparte sărbătorii noastre, pentru care cu recunoștință și dragoste le mulțumim.
Considerăm că Sfântul Panteleimon și-a manifestat înă o dată ocrotirea față de credincioșii parohiei și față de familia preotului paroh, îngăduind și anul acesta, cu toate restricțiile impuse și respectate, să reușim să ne bucurăm de acest al patrusprezecelea hram cu Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie și Agapa de hram. Sub supravegherea doamnei preotese Alina și cu contribuția benevolă a credincioșilor membri din parohie, preoți și credincioși s-au bucurat de Agapa frățească în ambele zile de sărbătoare, Duminică, 25 iulie, și Marți, 27 iulie, de ziua Sfântului.
Mulțumim Sfântului Mare Mucenic și Tămăduitor Panteleimon pentru nesfârșitele darurile ale sale în parohie și în familia noastră! Aducem gratitudine și preacucernicilor părinți pe care dragostea față de Sfântul i-a adus în parohia noastră la această sărbătoare, siguri fiind că și cei care nu au fost prezenți deasemenea ne pomenesc la rugăciune... Suntem recunoscători credincioșilor membri din parohia noastră cu care împreună suntem pe Calea Mântuirii, și cu care împreună nădăjduim să vedem Fața lui Dumnezeu și să ne bucurăm de căldura și de strălucirea și de dragostea Sa în Împărăția Sa cea Cerească, pentru care pe pământ acum încercăm să ne pregătim!
Cu recunoștință și dragoste filială sărutăm-dreapta arhierească părintelui nostru episcop Siluan, pentru ale cărui rugăciuni și binecuvântare, știm că trăim pe acest pământ, și cu ale cărui drepte învățături încercăm, după puteri, să ne câștigăm un loc în apropierea ușii Raiului, pe care ușă, apoi, Maica Domnului nădăjduim să o deschidă nouă ce-o rugăm „Ușa milostivirii deschide-o nouă, Preabinecuvântată Născătoare de Dumnezeu, Fecioară...”
Slavă lui Dumnezeu pentru toate!
Pr. Augustin Gheorghiu
- „Creativitate prin artă și tradiție românească”: a V-a ediție a școlii de vară de la Rignano Flaminio
- Primul hram al Mănăstirii „Sf. Pantelimon”, Trichiana, Protopopiatul Triveneto I
- Reuniunea Protopopiatului Lazio III la parohia „Sfânta Muceniță Paraschevi din Roma” de la Gaeta
- Hram și întâlnire protopopială la parohia din localitatea Vasto










