- Dettagli
- Visite: 832
Sărbătoare Portului Popular Românesc în Parohia Rivarolo

Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Siluan al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, și purtarea de grijă a Preasfințitului Atanasie Episcop Vicar, duminică, Parohia ,,Sfântul Mucenic Iuliu Veteranul’’ din Rivarolo s-a îmbrăcat în straie populare românești printr-un moment artistic, dedicat Zilelor Portului Popular în Episcopia Italiei.
Sărbătoarea a fost pregătită de copilașii parohiei sub coordonarea minunatelor doamne Gheorghița Dimitriu și Adriana Vataman, care iubesc și fac să iubească și copii tot ceea ce reprezintă credința, limba, și valorile noastre românești. Copiii prin cântece și recitări de poezii au transmis tuturor celor prezenți emoții, amintiri și prețuire pentru portul nostru popular și identitatea noastră românească, iar Părintele Alexandru le-a vorbit celor prezenți de importanța Portului Popular romanesc ca pilon fundamental al identității noastre pe lângă credința ortodoxă și vorbirea limbii românești într-un context tot mai acut de omogenizare a identităților naționale.
Mulțumim Bunului Dumnezeu și Sfântului Iuliu Veteranul Ocrotitorul Parohiei pentru binecuvântări și ajutor.
- Dettagli
- Visite: 645
Proiecte sociale - Verona 1
Dincolo de rugăciunile care se înalță, în aceste momente de cumpănă pentru toată lumea, în plină pandemie de Coronavirus, dinspre biserici vin ajutoare pentru cei aflați în suferință, dar și pentru cadrele medicale.
În acest sens, parohia Verona 1 a făcut o donație în bani pentru Spitalul Raional din Cahul (Republica Moldova) și o alta pentru Fundația Polisano din Sibiu, care, prin proiectul “Inimi sănătoase pentru copii” se ocupă de operarea copiilor cu malformații cardiace congenitale grave.
Deasemenea, prin grija domnului doctor Florin Puflea, coordonatorul activităților Cabinetului medical “Sfântul Luca al Crimeei”, tot la Spitalul din Cahul a fost făcută o donație de paturi și aparatură medicală.
- Dettagli
- Visite: 2451
PS Atanasie de Bogdania a pus piatra de temelie a noii biserici a Parohiei „Sfântul Apostol și Evanghelist Luca” – Padova Nord-Limena

Sâmbătă, 24 octombrie 2020, comunitatea parohială ocrotită de către Sfântul Apostol și Evanghelist Luca din Limena (Padova Nord) a fost protagonista unui eveniment deosebit din viața acesteia. Preasfințitul Părinte Atanasie de Bogdania, Arhiereu-Vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, a pus piatra de temelie a noii biserici parohiale. Alături de Preasfinția Sa, la slujba punerii pietrei de temelie a participat un sobor de preoți și diaconi.
Începuturile parohiei din Limena sunt de dată recentă, în anul 2015 demarându-se fazele de identificare și amenajare a unui spațiu de slujire. În februarie 2017 are loc prima Dumnezeiască Liturghie într-un spațiu închiriat, iar din anul 2018 au fost demarate procedurile care au favorizat evenimentul săvârșit astăzi.
În cuvântul de învățătură rostit cu acest prilej, Preasfințitul Părinte Atanasie le-a dăruit celor prezenți un îndemn spre a duce la bun sfârșit ceea ce s-a întemeiat astăzi. Noua biserică ce se va construi va fi o nouă fereastră spre cer, un nou far călăuzitor spre cele dumnezeiești, un nou refugiu înspre cele veșnice, în detrimentul celor vremelnice. Ierarhul a apreciat și lucrarea deosebită înfăptuită de către comunitatea parohială, fapt pentru care a înmânat acesteia o Gramată Episcopală de mulțumire, iar pe Preacucernicul Părinte Paroh Nicolae Ticiu l-a hirotesit întru iconom.
Au urmat intervențiile reprezentanților Primăriei din Limena, domnul primar Stefano Tonazzo și domnul ex-primar Giuseppe Costa, prin implicarea cărora s-a înfăptuit concesionarea terenului. În încheiere, Preacucernicul Părinte Paroh Nicolae Ticiu a adresat un cuvânt de mulțumire îndreptat către Preasfințitul Părinte Atanasie de Bogdania, către reprezentanții autorităților religioase și civile și către toți cei care se implică în acest proiect de edificare a noului lăcaș de cult, pentru care s-a pus piatra de temelie în această zi.
Slavă lui Dumnezeu pentru toate!
- Dettagli
- Visite: 1442
Seară duhovnicească la Venezia

Joi, 22 octombrie, în Parohia „Sfânta Muceniță Lucia“, din Venezia-Zelarino, a avut loc o frumoasă seară duhovnicească.
- Întâlnirea lunară a preoților din Protopopiatul Toscana 2
- NEPSIS Settimo Torinese - Retrospectivă - A IV-a Săptămână a Școlii Parohiale "Sf. Ioan de la Râşca si Secu"
- Zilele portului popular în parohia "Sf. Cuv. Teodor Studitul", Sciacca
- Vizitarea bisericii Înălțarea Sfintei Cruci, Torino 2, organizată de FAI (Fondo Ambiente Italiano) și participarea la Seminarul cu tema "Moartea și grija pentru cei de pe patul de moarte, în marile religii"











