- Dettagli
- Visite: 401
Bucurie duhovnicească în parohia Roma-Aurelio. PS Atanasie de Bogdania a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie

În Duminica a cincea după Rusalii (vindecarea celor doi demonizați din ținutul Gadara), 28 iulie 2024, Preasfințitul Părinte Atanasie de Bogdania, Arhiereul Vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie, în sobor de clerici, la Parohia „Sfântul Mare Mucenic și Tămăduitor Panteleimon” din Roma-Aurelio, păstorită de Preacucernicul Părinte Augustin Gheorghiu.
Ierarhul a adresat, celor prezenți, un cuvânt de învățătură, subliniind că omul, cel de astăzi, dar și cel din timpul Mântuitorului Hristos, pune accent, mai degrabă, pe starea materială, exterioară, în detrimentul celei duhovnicești, interioare. Întâlnirea chipului luminos a lui Hristos, Care reprezintă starea omului primordial, cu chipul întunecat și desfigurat al celor doi demonizați, care reprezintă omul căzut în păcat și depărtat de Dumnezeu, ni se prezintă, în evanghelia de astăzi, ca moment de conștientizare a faptului că în fiecare din noi se regăsește chipul lui Hristos, dar care, din cauza păcatelor, este desfigurat și întunecat. Prin vindecarea primită de demonizați ni se arată că omul, prin voința lui Dumnezeu și cea proprie, poate lăsa întunericul păcatului și reprimi chipul luminos.
Predica Preasfinției Sale poate fi ascultată accesând link-ul: https://youtu.be/0QPCfJXRomQ
Gândul la evanghelia zilei poate fi citit aici: https://theofania.ro/duminica-a-5-a-dupa-rusalii-taina-restaurarii-chipului-dumnezeiesc/
Parohia „Sfântul Mare Mucenic și Tămăduitor Panteleimon” a fost înființată în anul 2008 de către Preasfințitul Părinte Episcop Siluan al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, fiind numit ca preot paroh părintele Augustin Gheorghiu. Parohia, frumos împodobită cu cele necesare slujirii ortodoxe, este găzduită în biserica catolică Oblati di San Giuseppe, situată pe strada Adriano I, nr. 189/B din Roma.
Departamentul pentru Comunicare și Imagine al EORI
- Dettagli
- Visite: 948
RÂNDURI LA COMEMORAREA DE UN AN DE LA TRECEREA LA DOMNUL A PĂRINTELUI DORU FUCIU
29/07/2023-29/07/2024

Lucrătorii din via Domnului sunt chemați să împlinească porunca și vor primi plata pe măsură jertfei depuse. Căci orice trecere prin acest ogor trebuie să lase o urmă vrednică, pe măsură lucrătorului. Asemenea lucrare pomenim azi, la 1 an de la trecerea spre Ogorul Ceresc a părintelui Doru Fuciu, primul paroh și lucrător al ortodoxiei în provincia Cremona din Italia.
În cei 20 de ani de păstorire a acestei parohii, părintele Doru a împlinit chemarea de a fi îndrumător al credincioșilor ce căutau cu râvnă casa Domnului fiind departe de obârșia strămoșeasca, a încreștinat copii și a unit familii prin Taina Cununiei, predicând cu patos despre valorile veritabile și despre dorul de casă și părinți.
Alături de Preoteasa Viorica a fost implicat în activități catehetice și filantropice, înconjurați fiind de câteva familii foarte active și de nădejde din parohie, un nucleu care trăiește și azi și menține lucrarea frumoasă împlinită de credincioși sub coordonarea părintelui Doru. Frumoasă biserică ce azi primește la slujbe comunitatea mare de români ortodocși din Cremona poartă amprenta părintelui ctitor și ne aduce tuturor conștiința petrecerii noastre temporare în această lume, un gând ziditor mereu de fapte bune și pline de altruism.
Aceste rânduri și cuvinte cuprind puțin din viața unui om și se vor a fi doar o comemorare și un răgaz de reflecție asupra “amănuntelor “ din viața noastră care devin esența existenței, la un moment dat: devoțiune a, statornicia în lucrul bun, jertfelnicia cu și fără timp, asumarea rolului de “far și lumină” pentru cei ce au nevoie, percepția trecerii prin “azi” pe care să-l fac să devină un “mâine” valoros pentru cei ce preiau ștafeta!
Transmitem gânduri de bine și sinceră prietenie familiei părintelui, Preoteasa Viorica și fiicei Teofana și în același timp mulțumim lui Dumnezeu pentru această trecere și pentru acest ogor lucrat frumos iar părintelui care preia ștafeta acestei parohii să continue lucrarea și să o facă rodnică și bine plăcută înaintea lui Dumnezeu, spre veșnicie!
Cremona, sfințirea crucii de la mormânt a părintelui Doru Fuciu
- Dettagli
- Visite: 1140
Sfântul Mare Mucenic și Tămăduitor Panteleimon cinstit la Mănăstirea Trichiana

Sâmbătă, 27 iulie 2024, obștea de monahii a Mănăstirii Trichiana, provincia Belluno, (Protopopiatul Triveneto I), și-a cinstit ocrotitorul, pe Sfântul Mare Mucenic și Tămăduitor Panteleimon.
Cu această ocazie, Preasfințitul Părinte Episcop Siluan al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, înconjurat de un sobor de clerici, a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie, aducând mulțumire Domnului și Sfântului Panteleimon pentru toate binefacerile revărsate peste comunitatea monahală.
Chiriarhul a adresat un cuvânt de învățătură, ce poate fi ascultat, integral, accesând link-ul: https://youtu.be/d0C59so6fKo
Din soborul de clerici au făcut parte Preacuviosul Părinte Antonie (Pința), starețul Mănăstirii „Sfântul Ioan Botezătorul” din localitatea Spilimbergo, Preacucernicul Părinte Protopop Avram Matei (Protopopiatul Triveneto I), preoți consilieri și parohi de la parohiile din vecinătatea mănăstirii.
De asemenea, monahia Serafima a fost hirotesită stareță a mănăstirii.
Mănăstirea „Sfântul Mare Mucenic Panteleimon” a fost înființată în anul 2021, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Siluan al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei. Responsabilă cu organizarea vieții monahale este monahia Serafima. Mănăstirea se găsește în localitatea Confos, nr. 49, Sant'Antonio Tortal, din Trichiana.
Departamentul pentru Comunicare și Imagine al EORI
- Dettagli
- Visite: 473
Moment de bucurie al parohiei “Sfântul Cuvios Ioanichie cel Nou de la Muscel” din Vasto

Vineri 26 iulie 2024, Parohia Ortodoxă Română din Vasto a prăznuit cel de-al optulea hram de la înființare. Din anul 2017, prin binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Siluan, al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, creștinii ortodocși din acest oraș îl au ca ocrotitor pe Sfântul Cuvios Ioanichie cel Nou de la Muscel, bine-cunoscut ca tămăduitor de boli și făcător de minuni, ocrotitor al familiilor și mijlocitor al celor care nu pot avea prunci.
În prima parte a zilei am avut bucuria de a împreună-sluji Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în sobor de către frații preoți din protopopiatul Abruzzo Molise, iar răspunsurile la Dumnezeiasca Liturghie au fost date de către copiii școlii parohiale „Laboratorul Credinței” din Vasto. Obiectivul major al școlii parohiale este acela de a oferi copiilor cât și adulților posibilitatea de a cunoaște valorile spirituale și culturale ale poporului român.
Cu ocazia acestui moment festiv s-a făcut și încheierea proiectului Școala Parohială- Laboratorul Credinței-2024. Acest proiect al parohiei noastre s-a desfășurat în incinta bisericii parohiale, tocmai pentru a concentra eforturile parohiei asupra coagulării mediului cultural-social-educativ care să permită dezvoltarea armonioasă a tinerilor români din Vasto. Departamentului Românilor de pretutindeni a finanțat întregul proiect, în cadrul căruia zeci de tineri au beneficiat de o formare în spiritul valorilor naționale-românești, care în viitor vor întări bazele lor pentru a putea reprezenta România în Europa.
La încheierea proiectului putem nota rezultatele majore în rândul copiilor cum ar fi îmbunătățirea abilităților de comunicare în limbă română, familiarizarea cu personalitățile și exemplele pozitive ale istoriei și culturii române, creșterea stimei de sine a tuturor copiilor și părinților implicați.
Mulțumim întregii echipe de implementare a proiectului, a tuturor colaboratorilor și autorității finanțatoare Departamentul Românilor de pretutindeni.
Mulțumim lui Dumnezeu și Sfântului Cuvios Ioanichie pentru această frumoasă zi petrecută împreună!

- Dettagli
- Visite: 385
Un loc în care asculți tăcerea - munții Calabriei
Impresii din călătorie ale copiilor din parohia ”Sfânta Muceniță Agata” Catania

Timp de 4 zile copii din parohia Sfânta Muceniță Agata, însoțiți de părinții lor au participat în pelerinajul organizat de părintele paroh Mihai Gabriel Ichim, pe urmele pustnicilor ortodocși ce au trăit în peșterile Calabriei.
Iată câteva impresii prețioase scrise din inimi curate de copiii participanți!
G, 13 ANI
"Călătoria noastră în Calabria, sau ar trebui să spun mai corect, orășelul liniștit Stilo, a fost plină de atât de multe momente incitante și priveliști uluitoare, încât cu greu s-ar putea crede că am realizat atât de multe în doar câteva zile.
Înainte de a continua să descriu numeroasele locuri pe care le-am vizitat acolo, permiteți-mi mai întâi să spun că nu am fi putut face nimic din toate acestea fără dragul nostru preot și doamna preoteasă.
După două ore de mers cu mașina, am ajuns la Messina, așteptând ca puternicul feribot să ne îmbarce în portul sicilian.
Nu după mult timp am navigat peste marea albastră cristalină cu valuri legănate, îndreptându-ne spre marea peninsulă.
Cu toate acestea, destinația noastră în celebra cizmă nu era pentru marile orașe: Roma sau Napoli, așa cum s-ar gândi majoritatea oamenilor. Nu, era pentru zona micului oraș Stilo, surprinzător, cuibărit în munții falnici din Calabria.
În pelerinaj m-a impresionat frumoasa mănăstire ”Sfântul Ioan Secerătorul”, așezată în vârful munților.
Drumul până acolo a fost spectaculos pe o șosea abruptă, proaspăt asfaltată.
Locul sfânt era atât de pașnic și liniștit de-a dreptul încântător. Era o biserică minunată și trei chilii mici, precum și un clopot minunat în fața bisericii, care avea încrustat pe el o icoană a Maicii Domnului... pur și simplu încântător.
În interiorul bisericii zidurile erau împodobite cu numeroase icoane… în altarul acesteia era o icoană străveche a hramului bisericii… Sfântul Ioan Secerătorul.
M-a uimit candelabrul aurit din fața sfântului altar, care, spre deosebire de majoritatea celorlalte de astăzi, nu avea becuri ci lumânări, precum și icoane pictate pe marginea interioară a acestuia.
Sculpturile de pe ușile altarului înfățișau și legendarul pelican… o pasăre care, atunci când eclozează ouăle, șerpii vin imediat să mănânce puii, din acest motiv pasărea nu părăsește cuibul și hrănește puii din coasta sa, ajungând să-și sacrifice viața pentru ca puii să trăiască… la fel ca Phoenixul.
Înainte de a ajunge la ușile altarului, în fața icoanelor părintele stareț ne-a arătat locul unde a fost mormântul sfântului Ioan Secerătorul. Atunci am spus în gând: ”-Sfinte Ioane, ajută-mă!”
A doua zi am plecat dis-de-dimineață pentru a ne îndrepta către biserica Santa Maria della Stella... iar in interiorul unei peșteri incredibile preotul a săvârșit Sfânta Liturghie.
Aici doamna preoteasă ne-a arătat cum comunicau creștinii între ei pentru a vedea dacă sunt sau nu dușmani... desenând un pește.
Ea a mai explicat că, dacă ai lua primele litere ale lui Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Mântuitorul, în greacă, ai fi scris cuvântul pește.
Interiorul acestei grote înalte avea multe icoane decolorate pictate pe pereții ei de către creștinii, care cu mult timp în urmă, s-au ascuns acolo.
În spatele ei erau scări care duceau afară și, în cele din urmă, spre o potecă drăguță care ducea la parcare.
Această cale avea 14 opriri de-a lungul ei și fiecare dintre aceste opriri conținea o icoană care descria una din arătările Domnului nostru Iisus Hristos după Înviere.
Mi-a plăcut în mod deosebit această cale cu icoane, pentru că a fost atât de inspirat cineva să se gândească să doneze acestea pentru a face totul și mai frumos și mai special.
După săvârșirea Sfintei Liturghii, am mers la un picnic în pădure, nu departe de biserică. A fost ca o adevărată petrecere gustând multe bunătăți, căci ni se făcuse foame.
În cele din urmă, mai târziu, seara am vizitat o biserică și, nu departe de ea, un castel normand.
Ne-am îmbrăcat în rochii lungi de prințese înainte de a pleca și am vizitat o mică biserică în care, deși toate icoanele erau catolice, se putea vedea că fiecare icoană fusese pictată peste una ortodoxă. Aici preotul și preoteasa au cântat un cântec frumos.
Castelul normand a fost construit pe o stâncă incredibil de înaltă. În timp ce am urcat pe coasta muntelui, m-am speriat destul de mult de pericolele care s-ar putea întâmpla și, în unele părți, nu am putut să mă uit.
Am văzut spre mirarea mea că mai aveam destul de mult de parcurs, până am ajuns la castel: pe jos.
Încă o dată, spun că nu am fi putut face asta fără părinte și doamna preoteasă.
Am urcat pe stânca abruptă și de mai multe ori ne-am întrebat cum ar putea o prințesă, în toate straiele și straturile rochiei ei, să ajungă în vârf de munte.
Cu toate acestea, eforturile noastre au fost bine răsplătite. Chiar înainte de a intra în castel, am fost răsplătiți cu o priveliște spectaculoasă de pe vârful muntelui.
Prin ceață se vedeau două orașe de fiecare parte... dintre care unul era Stilo.
Departe, în depărtare, era marea sărată și peste tot erau munți dens împăduriți.
Un lucru care m-a îndurerat a fost că un râu imens, care ar fi fost frumos să-l vezi plin de apă, era complet secat.
Curând am ajuns în vârf. După ce am găsit drumul spre ruinele bisericii din castel, preoteasa ne-a ținut o lecție foarte importantă despre darurile primite de noi la botez și armura lui Dumnezeu.
Preotul însuși ne-a prezentat armura, îmbrăcat într-o mantie stacojie, purtând un scut fioros și o sabie, printre altele. Părintele ne-a vorbit despre coiful mântuirii, sabia Duhului, platosa credinței si centura adevărului, pentru a merge întotdeauna după Cuvântul Evangheliei.
Am explorat rapid diferitele încăperi și ne-am întors curând înapoi.
Acest lucru a fost deosebit de dificil pentru că drumul era abrupt și cărările ondulate te făceau să te uiți pe unde ai pășit.
Cu toate acestea, nu aveam de ce să mă tem, pentru că părintele m-a ajutat cu inimă bună până la capăt, încurajându-mă să-l iau de braț ca sprijin.
Această călătorie minunată la Stilo este una dintre cele mai memorabile din viața mea. Nu numai că am ajuns să vizităm locuri emoționante, dar am fost, de asemenea, însoțiți de alți prieteni de la biserică în frunte cu părintele și doamna preoteasă, totul contribuind la reușita pelerinajului."
*
Ș., 10 ANI
"Mi-a plăcut mult în vârful muntelui unde am descoperit castelul.
M-am simțit ca o adevărată prințesă în rochia lungă, albastră, pe care am purtat-o, ținând în mâini și steagurile de luptă.
A fost greu de urcat, dar ne-am bucurat când am pășit în interiorul ruinelor.
Doamna preoteasă ne-a povestit despre importantele daruri primite la botez de la Duhul Sfânt, pe care trebuie să le transformăm în virtuți. A fost foarte frumos!"
*
D., 9 ANI
"Mie mi-a plăcut tot...tot...
Mi-a plăcut că acolo unde eram cazați ne-am jucat cu măgărușii, cu purceii și găinușele.
Mi-a plăcut la castel că am fost prințese adevărate, mi-a plăcut pe cărările de munte, apoi la izvor că ne-am jucat cu multă apă.
Foarte mult mi-a plăcut întâlnirea cu părintele de la mânăstire...
Și la grote a fost frumos, chiar dacă mi-a fost un pic frică.
Aș mai vrea astfel de drumeții!"
*
H., 12 ANI
Am fost impresionată de mănăstirea retrasă și frumoasă. Odată ce am parcat, am mers pe o potecă îngrijită care se deschidea spre o zonă centrală. Pe o parte era o biserică frumoasă, când am pășit înăuntru, am fost uimită de frumusețea și cuvioșia bisericii.
Mânăstirea poartă hramul ”Sfântul Ioan Secerătorul”. Preotul este foarte drăguț.
În jos, după zona centrală, se observau căsuțele în care locuiesc cei 4 călugări, iar dacă cobori un șir lung de scări, ajungi la o peșteră și la un râu secat în care a stat Sfântul Ioan. Nu voi uita niciodată timpul petrecut la mănăstire."
Aceste minunate impresii de călătorie, ne duc cu gândul la cuvintele Mântuitorului... DE NU VEȚI FI CA PRUNCII, NU VEȚI INTRA ÎN ÎMPĂRĂȚIA CERURILOR!
A consemnat preoteasa Geta ICHIM
Pe urmele Sfinților din Calabria
Sf. Liturghie în Peștera Montestella
Armura Lui Dumnezeu - Castelul din Stilo










