- Dettagli
- Visite: 761
Prima zi din Tabăra de Vară a "Școlii Mitropolitul Dosoftei al Moldovei" din localitatea montană San Quirico Pescia
( Montecatini Terme)

Săptămâna aceasta, la Școala "Mitropolitul Dosoftei al Moldovei", din localitatea montană San Quirico Pescia, are loc tabăra pentru copii " Zâmbet de copil" organizată de parohia Sfânta Muceniță Pelaghia din Montecatini Terme.
Încă din prima zi, copilașii, au avut parte de multe surprize și au participat la diverse activități, care le-au umplut chipurile de zâmbete și bucurie!
Tabăra va continua zile acestea și va avea în program activități dedicate cunoașterii mediului înconjurător, jocuri și cântece românești, precum și valorificarea identității culturale și religioase ale poporului român!
- Dettagli
- Visite: 536
Pelerini din Catania, pe urmele eremiților ortodocși din Calabria

În săptămâna premergătoare sărbătorii sfântului prooroc Ilie Tesviteanul, părintele paroh Mihai Gabriel Ichim din Catania, însoțiț de un grup de credincioși și copiii acestora, a realizat un pelerinaj de 4 zile în Calabria.
Obiective religioase:
Descoperirea urmelor lăsate de eremiții ce au trăit în peșterile din Regio Calabria .
S-au vizitat:
1. Peștera din Melicucca în care a trăit sfântul Ilie Speleotul în secolul X, ce a adunat în jurul său 150 de viețuitori.
2. Biserica bizantină-perlă a orasului Stilo, din secolul IX "La Cattolica" - numele grec al acesteia arată locul central în care se întâlneau în fiecare duminică la sfânta Liturghie, pustinicii ce trăiau în peșterile din împrejurimi.
3. "Eremo Madonna della Pastorela" pe muntele Consolina - o grotă în care se rugau pustnicii ce se ascundeau de persecuția musulmană.
4. Mânăstirea ortodoxă română din Bivongi în care părintele stareț Iustin ne-a povestit viața și minunile sfântului Ioan secerătorul ce ocrotește acest așezământ.
5. Montestella - o impresionantă peșteră săpată în adâncime, în care am săvârșit SFÂNTA LITURGHIE, asemenea pustnicilor ortodocși ce trăiau odinioară aici.
Lumina soarelui ce străbate grota, lasă vederii și azi pe pereți fresce pictate în vremea eremiților.
Aici s-au putut desluși chipurile Maicii Domnului, al Mântuitorului și al arhanghelului Mihail.
Cu bucurie sfântă am primit Sfânta Împărtășanie chiar sub fresca ce o înfățișa pe sfânta Maria Egipteanca primind din mâna părintelui Zosima ca și noi: Trupul și Sângele Domnului.
Obiective turistice:
1. Castelul normand din Stilo
2. Parcul arheologic din Locri
Într-un peisaj mirific plin de istorie și credință părintele și preoteasa au putut prezenta copiilor de la școala parohială prezenți în excursie, informații importante pentru viața creștinului.
La castelul normand ce stă de strajă orasului Stilo de mii de ani, am descoperit icoana sfântului Gheorghe- purtătorul de biruință- în capela rămasă printre ruine.
Aici, după un urcuș anevoios, în vârf de munte, la apus de soare, în bătaia vântului, în lumea legendelor și a basmelor, am recapitulat istoria mântuirii, rolul creștinului și scopul vieții acestuia.
Am îmbrăcat costume asemenea celor ce trăiau in castel odinioară și am desfășurat un moment artistic cu jocuri de rol, în care s-au prezentat virtuțile creștine și lupta de zi de zi a creștinului pentru a le dobândi sub pavăza credinței.
Îmbracate în prințese fetele au avut stindarde cu cele 7 daruri ale Duhului Sfânt, iar părintele folosind armura unui soldat a prezentat armura lui Dumnezeu : coiful mântuirii, platoșa dreptății, sabia cuvântului dumnezeiesc, scutul credinței, centura adevărului și încălțămintea care să ne conducă pe drumul Sfântei Evanghelii...toate acestea necesare în viața de creștin, pentru a câștiga mântuirea în lupta cu cel rău...așa cum scrie sfântul Apostol Pavel în Epistola către Efeseni, cap 6, 16-18:
"Pentru aceea, luaţi toate armele lui Dumnezeu, ca să puteţi sta împotrivă în ziua cea rea, şi, toate biruindu-le, să rămâneţi în picioare.
Staţi deci tari, având mijlocul vostru încins cu adevărul şi îmbrăcându-vă cu platoşa dreptăţii,
Şi încălţaţi picioarele voastre, gata fiind pentru Evanghelia păcii.
În toate luaţi pavăza credinţei, cu care veţi putea să stingeţi toate săgeţile cele arzătoare ale vicleanului.
Luaţi şi coiful mântuirii şi sabia Duhului, care este cuvântul lui Dumnezeu.
Faceţi în toată vremea, în Duhul, tot felul de rugăciuni şi de cereri, şi întru aceasta priveghind cu toată stăruinţa şi rugăciunea pentru toţi sfinţii."
Pelerinajul s-a desfășurat într-un peisaj de o frumusețe uluitoare, regiunea aflată între marea Ionică și munții împăduriți, împodobiți cu izvoare, cascade, prăpăstii, poteci ademenitoare și albia secată a râului Stilo ce împrejmuiește zona.
Copiii au alergat în pădure, s-au bălăcit în apa de izvor, au cules ierburi, au urcat pe poteci abrupte pline de pietre, s-au jucat cu măgăruși, pisici și câini, au dat de mâncare purceilor și găinilor, au mâncat miere din stupii pe care i-au gasit in agroturismul de la cazare.
Dar în același timp s-au familiarizat și cu alfabetul grec și modul în care creștinii primelor veacuri din timpul persecuțiilor se recunoșteau între ei, folosind semnul grafic al peștelui, au aflat multe minuni și povestiri despre viața si minunile pustnicilor ce au propovăduit Ortodoxia pe aceste meleaguri.
După 4 zile am părăsit tărâmul plin de istorie și credință al Calabriei.
Viețile eremitilor greci ce au ales să trăiască în condiții atât de vitrege în peșteri, pentru a-L mărturisi pe Hristos, au impresionat pelerinii din parohia " Sfânta Mucenița Agata" din Catania .
În sufletele lor au rămas încrustate asemenea literelor grecești săpate în stâncă, amintiri, trăiri, dorințe sfinte pentru veșnicie.
Credința și viața pustnicilor ce au trăit în liniștea și asprimea pustiei, ne demonstrează că noi putem căuta apropierea de Dumnezeu, și în pustiul lumii desacralizate de astăzi, în viața plină de ispite și greutăți.
A consemnat preoteasa Geta ICHIM
- Dettagli
- Visite: 601
Pe urmele Sfintei Cristina
“Străluci-vor în ziua răsplătirii și ca niște scântei care se lasă pe miriște, așa vor fi.” (Cartea înțelepciunii lui Solomon, cap 3)

Și în acest an Dumnezeu ne-a învrednicit cu smerenie și cu dragoste să ajungem la Bolsena pentru a cinsti pe Sfânta Cristina, prăznuită în 24 Iulie de către Biserica Ortodoxă, fecioară și martiră în timpul marii persecuții a lui Dioclețian. Astfel parohiile Montefiascone și Arezzo duminică după Sfânta Liturghie au poposit în biserica Sfânta Cristina din Bolsena unde s-a săvârșit Acatistul sfintei, iar Părintele Aron Horciu de la Montefiascone a ținut un cuvânt despre viața sfintei.
A urmat și o scurtă vizită în catacombele creștine, descoperite în anul 1880 unde mulți creștini care au mărturisit pe Hristos așteaptă învierea.
A consemnat Psa. Cristina Lișman Horbaniuc
- Dettagli
- Visite: 395
Pelerinaj Sfântul Apolinarie Ravenna I

Duminică, 21 iulie 2024, ca în fiecare an, în Parohia Sf. Mare Mucenic Gheorghe - Ravenna I, cu ocazia Sfântului Apolinarie, sfântul protector al Ravennei, am organizat un pelerinaj la monumentele cu mozaic!
La acest eveniment au participat 70 de persoane, bucurându-ne şi de prezența, ȋn mijlocul nostru, a domnului consul general Edmond Neagoe.
Ghidajul a fost făcut de părintele paroh Dan Gavril Vesea, vizitându-se frumoasele monumente ale orașului: San Vitale, Galla Placidia, Sant'Apollinare Nuovo, Batisterul Ortodox, și Museul Arcivescovile cu Capela Sfântului Andrei .
Slavă Domnului pentru toate binecuvântările revărsate asupra noastră!
Pr. Dan Gavril Vesea, Ravenna
- Dettagli
- Visite: 369
Sfântul Ilie Tesviteanul - ocrotitorul ortodocșilor români din Verona.

Anul acesta românii ortodocși din Verona au prăznuit pentru a douăzeci și patra oară hramul parohiei.
După Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie și închinarea la moaștele Sfântului Ierarh Zenon, ale Sfântului Luca al Crimeei și ale Sfântului Patapie, s-a sfințit prima dintre cele trei troițe din curtea bisericii, cu icoana Sfântului Proroc Ilie, executată în tehnica mozaic de părintele Nicolae Secită, de la Mestrino.










