- Dettagli
- Visite: 1389
Sesiunea de evaluare în programele de studiu organizate de CDS Paris va avea loc la Bologna

Cele patru programe de studiu organizate de Centrul Ortodox de Studii și Cercetare Dumitru Stăniloae din Paris, de-a lungul anului academic 2017-2018, se vor încheia cu o sesiune de evaluare care va avea loc la Bologna în perioada 9-11 octombrie 2018.
În cadrul acestei întâlniri va fi lansată și oferta educațională a CDS Paris pentru anul academic 2018-2019.
Participarea la sesiunea anuală de evaluare reprezintă o condiție absolută pentru obținerea diplomei de absolvirea programelor de studiu organizate de Centrul Ortodox de Studii și Cercetare Dumitru Stăniloae.
Detaliile cu privire la program, costuri şi procedura de înscriere pentru această sesiune pot fi consultate aici.
Foto Credit: Arhivă Basilica.ro
- Dettagli
- Visite: 1440

- Dettagli
- Visite: 1529
A cincea și a șasea zi de tabără a parohiilor Camposampiero (PD) și Mestrino (PD)

Poze din a cincea și a șasea zi de tabără a parohiilor Camposampiero (PD) și Mestrino (PD) în Penia di Canazei - Trentino
- Dettagli
- Visite: 2492
CENTENARUL UNIRII PRIN OCHII COPIILOR
- ȘCOALA DE VARĂ DE LA RIGNANO FLAMINIO -
De la 1 iunie 2018 până la 30 septembrie 2018, cu Binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Episcop Siluan al Episcopiei Ortodoxe Române din Italia, la Schitul ortodox român „SFÂNTUL PROOROC ILIE TESVITEANUL” din Rignano Flaminio (Roma) se desfășoară cea de-a III-a ediție a Școlii de vară, în acest an intitulată ”Centenarul Unirii prin ochii copiilor”.
Într-o primă fază (între 18 iunie și 31 iulie) se vor organiza laboratoare tematicecare vizează identitatea română, creativitatea și expresivitatea. Practic copiii vor intereacționa între ei în ateliere de pictură, de artizanat tradițional românesc, teatru și poezie și vor participa la lecțiile de istorie, limba și literatura română, precum și la un curs de muzică populară. La finalul cursului copiii vor realiza o expoziție de imagini/tablouri, vor organiza un spectacol de poezie, cântece, teatru și dans românesc și vor primi premii simbolice și diplome onorifice de participare.
În condițiile în care deseori copiii proveniți din familiile de români întâmpină probleme în relaționarea cu semenii tocmai datorită originii lor, Școala de vară își propune să îi încurajeze pe cei mici să depășească astfel de momente prin oferire de exemple pozitive din istoria română, de motive care să îi facă pe tineri mândri de originea lor – aceasta este și cea mai potrivită manieră de a–i ajuta să își păstreze tradițiile, să se dezvolte în concordanță cu valorile românești.
Într-o a doua fază a proiectului (de la 1 august la 30 septembrie 2018) se vor organiza activități pentru părinți, care au ca obiectiv responsabilizarea acestora cu privire la atitudinea copiilor față de identitatea și valorile românești.
Părinții vor fi încurajați să depășească frustrările relaționate de motivul emigrării. Practic se va crea un spațiu în care părinții să se simtă ascultați, înțeleși în dificultătile lor, în care vor fi ajutați în situațiile de suferintă psihologică legată de migrare, de separare, de problemele de integrare în societatea italiană.
Centenarul Marii Unirii reprezintă pentru românii de pretutindeni un mijloc de creștere a stimei de sine prin dezvoltarea sentimentului de apartenență la identitatea românească și prin actualizarea valorilor și a principiilor consolidate de-a lungul timpului.Copiii și adolescenții români, mare parte dintre ei născuți în Italia, au nevoie de modele comportamentale incontestabile din spațiul lor de origine pentru a putea contracara atitudinea discriminatorie negativă.
Ieromonah Ștefan (Victor Simion) – egumen - Schitul Ortodox Român “Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul”
Tel: (+39) 3289107918, e-mail
https://www.facebook.com/scoaladevararignanoflaminio/
- Dettagli
- Visite: 3084
Parohia ,,Sfânta Muceniţă Agripina” din Sesto Fiorentino în sărbătoare.

Cu ajutorul lui Dumnezeu şi cu ocrotirea Sfintei Muceniţe ,,Agripina fecioara” parohia ortodoxă română ,,Sf. Muceniţă Agripina” din Sesto Fiorentino îşi serbează astăzi pentru prima oară ocrotitoarea.
Sărbătoarea a început vineri seara cu slujirea vecerniei la finalul căreia părintele paroh a vorbit celor prezenţi despre viețuirea minunată şi martiriul Sfintei Muceniţe Agripina.
Sâmbătă 23 iunie 2018 de la orele 09:00 s-a săvârșit slujba Utreniei, iar de la orele 10:00 Sfânta Liturghie în sobor cu participarea Părintelui Protopop Ioan Trandafir Bobârnea şi a altor preoți din Protopopiatul Toscana I.
La finalul Sfintei Liturghii Pr. Protopop a adresat credincioşilor prezenţi un cuvânt de învățătură şi de încurajare pentru organizarea tinerei comunităţi parohiale.
Sărbătoarea va continua şi mâine prin slujirea Sfintei Liturghii la finalul căreia se va organiza şi tradițională agapă frăţească la care sunt chemaţi să se împărtăşească din Dumnezeiştile Taine precum şi din bucatele tradiţionale toţi fraţii ortodocşi de pe aceste meleaguri.
Relatează: pr. Paroh Viorel Matei










