- Detalii
- Accesări: 540
PS Părinte Episcop Atanasie a slujit la Hramul Parohiei din Rocca di Papa

Duminică, 2 ianuarie 2022, comunitatea parohială „Sfântul Ierarh Silvestru, episcopul Romei" din Rocca di Papa a primit vizita pastorală a Preasfințitului Părinte Atanasie de Bogdania, Arhiereu-Vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, care a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie.
În cuvântul de învățătură rostit cu acest prilej, ierarhul le-a împărtășit credincioșilor prezenți câteva gânduri despre Sfântul Ierarh Silvestru, Episcop al Romei, dar și despre acest nou început de an, un an dedicat rugăciunii și Sfinților isihaști: „Începutul fiecărui an aduce comunității din Rocca di Papa o îndoită bucurie. Pe de o parte, debutul noului an, în care fiecare ne punem nădejdea în Domnul, ca să ne dăruiască bucurii, sănătate și spor duhovnicesc, iar, pe de altă parte, prăznuirea, în 2 ianuarie, a ocrotitorului acestei parohii, Sfântul Ierarh Silvestru, Episcop al Romei, unul dintre cei dintâi episcopi ai cetății eterne și un exemplu de întâistătător al Bisericii lui Hristos, atât prin misiunea împlinită la cârma Episcopiei, dar și un ascet al Evangheliei Domnului”. De asemenea, Preasfinția Sa a amintit un gând și despre Anul Omagial al rugăciunii și Anul comemorativ al Sfinților Isihaști: Sfântul Simeon Noul Teolog, Sfântul Grigorie Palama și Sfântul Cuvios Paisie de la Neamț.
La final, Preacucernicul Părinte Paroh Ovidiu Szasz a mulțumit Preasfințitului Părinte Atanasie de Bogdania pentru această zi binecuvântată.
Sfinte Ierarhe Silvestre, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!
- Detalii
- Accesări: 1276
POMENIREA PREOTULUI LUCIAN ROȘU
LA 2 ANI DE LA TRECEREA LA DOMNUL

Cu binecuvântarea Preasfințitului Episcop Siluan, al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, în data de 2 ianuarie 2022, la Parohia Înălțarea Sfintei Cruci din Torino, după Sfânta Liturghie, a fost săvârșită slujba parastasului la împlinirea a 2 ani de la trecerea la Domnul a Preacucernicului Părinte Paroh Lucian Roșu.
În continuare preoții slujitori dimpreună cu credincioșii parohiei au mers în Cimitirul Ortodox ,,Învierea lui Lazăr,, unde a fost oficiat un Trisaghion la mormântul părintelui, prezent fiind și Precucernicul Părinte Protopop Marius Floricu, care a transmis la final un mesaj de mângâiere familiei și credincioșilor, evidențiind câteva aspecte din bogata lucrare duhovnicească, dar și administrativă, pe care Părintele Lucian a lăsat-o în urma lui.
În încheiere Preotul Paroh Gabriel Burcescu a mulțumit tuturor pentru prezență, consiliului parohial și voluntarilor care s-au implicat în buna organizare a acestui moment de rugăciune.
La sfîrșitul slujbei credincioșii prezenți au primit câte un pachet spre pomenirea Părintelui Lucian.
Veșnica lui pomenire !
A consemnat,
Pr Paroh Gabriel Burcescu
- Detalii
- Accesări: 385
“Solidaritatea copiilor” în Parohia “Sfântul Apostol și Evanghelist Matei” din Salerno

Pe perioada Postului Nașterii Domnului, copiii Parohiei Ortodoxe Române din Salerno au participat cu bucurie, prin confecționarea de obiecte tradiționale de Crăciun, la proiectul “Solidaritatea Copiilor”, implementat de Episcopia Ortodoxă Română a Italiei, pentru ajutorarea copiilor bolnavi de la Spitalul Pediatric “Bambino Gesù” din Roma și a părinților lor, vrând să transmită astfel gândul lor de drag și solidaritate față de cei încercați și aflați în situații dificile în această perioadă.
- Detalii
- Accesări: 664
Crăciun 2021 sfânt și bun la Monterotondo

În ziua de 25 decembrie la Monterotondo a avut loc serbarea copiilor din localitate. După Sfânta Liturghie copiii și tinerii au prezentat programul cântecelor cu care au colindat în casele rezidenților din oraș și din zonele limitrofe. Pe data de 26 același „concert de colinde” a fost prezentat sub podul gării din Monterotondo unde peste 60 de oameni ai străzii s-au emoționat de prezența copiilor și a colindelor care le-au adus aminte de copilăria lor și de nepoții lor. La rândul lor „cei fără acoperiș” au colindat pe copii și pe enoriașii parohiei „Botezul Domnului”, care le-au oferit în dar masa caldă și haine de iarnă. Atmosfera a fost evanghelică, simțind că oferind fericire celor mai nevoiași, noi înșine am fost fericiți de fericirea lor. A fost într-adevăr un Sfânt și fericit Crăciun, o naștere din nou, prin oferirea unui moment de nostalgie și familiaritate celor ce sunt singuri și mai puțin avantajați existențial decât noi. Slavă lui Dumnezeu să ne-a dat această oportunitate.
A consemnat preoteasa Gabriela Sfredel

- Detalii
- Accesări: 672
Caravana "COLINDUL SFÂNT ȘI BUN" la Catania

"Steaua strălucește
Și lumii vestește,
Că astăzi curata
Preanevinovata,
Fecioara Maria
Naște pe Mesia"
Cu ajutorul Maicii Domnului, la Catania, ca în fiecare an, proiectul "Caravana COLINDUL SFÂNT ȘI BUN" a ajuns la final.
Timp de o lună în provincia Catania din Sicilia, steaua a colindat în lung și în lat cu ajutorul credincioșilor români, ce s-au străduit să aducă vestea Nașterii Domnului mai departe pe meleaguri străine.
Steaua a luminat enoriașii din cinci orașe în care au răsunat colindele străbune.
"Nu mai plânge maica mea
Scutecele noi ți-om da"!...
Astfel au strigat din Giarre, credincioșii gata pregătiți, pentru a-L primi pe Pruncul sfânt în casa sufletului lor.
"Flori de măr" au dăruit și românii din Randazzo.
Ei au pregătit colaci frumoși, în care au împletit credința, nădejdea și dragostea pentru minunatele tradiții românești.
"El vine-n leagăn verde
De îngeri albi purtat
Să scape lumea-ntreagă
De rău și de păcat"...
Astfel au cântat credincioșii din Caltagirone, care au lăsat grijile, bolile, temerile și au venit pentru două ore la biserica în care preotul lor vine lunar, pentru a le dărui pe Cel ce vindecă sufletele, Hristos-Dumnezeu.
Și în nordul provinciei, la Linguaglossa, părintele și preoteasa au ajuns încărcați de dulciurile mult așteptate.
Pentru adulți ei au adus cele mai prețioase daruri: slujbele ortodoxe, taina spovedaniei și mai ales "Iertarea" pentru ca toți cei ce și-au mărturisit păcatele, să poată primi pe Iisus în ieslea inimii lor.
"Steaua în nor li s-a ascuns" doar celor ce au uitat de mântuirea sufletului lor.
În rest... steaua cu care s-a colindat- o stea mare, cu diametrul de 1metru, chiar dacă a intrat cu greu în mașina părintelui, ea a putut lumina inimile tuturor celor prezenți la spectacolele de colinde.
Odată cu steaua, părintele a adus întreaga Ortodoxie! Icoanele și rugăciunile ortodoxe au împodobit pentru câteva ore, bisericile albe și reci pe care frații catolici ni le-au pus la dispoziție cu mult drag.
Odată cu steaua, părintele a dat viață strămoșilor ce au dăruit credința credincioșilor de azi.
Odată cu steaua, părintele a adus geamantanele pline cu catrințe, ilice și traiste înflorate.
Părinții și bunicii rămași acasă, nu au putut să-i mai îmbrățișeze la ceas de sărbătoare pe românii plecați peste hotare.
În schimb, fiecare ie și catrință îmbrăcată au reamintit îmbrățișările celor dragi de care le este atâta dor... Trupurile istovite de muncă, de boli uneori, de deznădejde adesea, s-au făcut mici ca de copii.
Amintirile au dat buzna... așa cum bulgării de zăpadă îi trânteau odinioară prin zăpezile ce ascundeau toate durerile, toate lipsurile, toate greutățile.
Totul era mai ușor în vremea copilăriei, viața curgea lin, așa cum săniile lunecau pe derdelușul din dealul satului...
Treziți ca dintr-un vis, credincioșii privesc ceasurile, timpul s-a scurs iute!
Costumele trebuiesc scoase și puse frumos în valize.
Iar steaua trebuie înghesuită în mașină pentru a bucura alte suflete ce sărbătoresc cu adevărat Crăciunul doar când se cântă colindele.
Se curăță firimiturile de la colacii românești, beteala căzută de la stea și toate urmele ortodoxe dispar din grandioasele biserici catolice ce au găzduit amintirile, pentru a realiza și în acest an altele noi.
Steaua a ajuns la biserica ortodoxă din Catania!
Enoriașii nelipsiți de la slujbele duminicale au cântat și ei:
"Tânărul crai cu mult alai
Vine din cer
Hai lerui ler".
Preotul însoțit de un grup de credincioși a ajuns și la Consulatul Român din Catania.
Excelența sa, domnul consul Ioan Iacob a colindat la rândul său, și a redevenit pentru o clipă copil.
Apoi a împărtășit celor prezenți cum era odată Crăciunul, alături de părinții săi.
Îngerașii bisericii - copiii de la școala parohială-, coordonați de profesoara Geta Ichim, preoteasa parohiei, au realizat serbarea închinată Nașterii Domnului.
Ei au transmis mesajul îngerilor ce au vestit ca acum 2000 de ani:
"Mărire întru cei de sus lui Dumnezeu și pe pământ pace, între oameni bunăvoire!"
Dar zilele Crăciunului s-au sfârșit!
Maratonul desfășurat a adunat câteva sute de români ce au colindat timp de o lună, au adus daruri, au făcut donații pentru cei aflați în neputințe, au împodobit biserica, dar mai ales au făcut din peștera sufletului lor locaș Pruncului sfânt.
"Ce-am știut tot v-am cântat
Sărbătoarea lui Hristos
Să vă fie de folos!"
A consemnat preoteasa Geta Ichim
- Detalii
- Accesări: 516
...în temniţă am fost şi aţi venit la Mine
Sfânta Evanghelie după Matei 25,36

Este greu de crezut, dar întotdeauna este adevărat, nu ştim ce să facem cu cele mai importante daruri pe care le avem de la Dumnezeu, cu libertatea, cu sănătatea, cu aproapele nostru… până nu le pierdem.
Şi când le-am pierdut, începem să le descoperim importanţa. Acest lucru se poate vedea cel mai bine în închisoare, unde suntem lipsiţi de libertate, şi totuși abia atunci devenim liberi… să credem. Pentru că “afară” eram prea ocupaţi să agonisim, să alergăm după faimă, să impunem respect prin frică și neadevăruri, fără să vedem cât suntem de legați, robi ai păcatelor şi patimilor și iluziilor.
Când ne-am trezit între patru pereţi, cu o fereastră cât o palmă de om, am fost cu adevărat liberi… să Îl găsim pe Hristos şi pe aproapele nostru, familia pe care nu ştiam că o avem, şi micile bucurii ale vieţii care înainte nu ne bucurau.
Aceasta este “peştera” gândurilor şi a emoţiilor în care astăzi, a treia zi a Crăciunului, Hristos Domnul Se naşte, în închisoarea din Viterbo, unde cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Episcop Siluan, şi cu prezenţa Preasfinţitului Părinte Arhiereu Vicar Atanasie de Bogdania, şi voluntarii din Parohia “Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica”, după o pauză de doi ani impusă de pandemie, am cercetat pe cei întemniţaţi, frații noștri.
Slujba Acatistului Nașterii Domnului, rostită de toți cei prezenți în capela Institutului de detenție a fost încununată de cuvântul de învăţătură şi încurajare al Preasfinţitului Părinte Atanasie.
Bucuria a fost desăvârșită de darurile duhovniceşti (calendare, cruciulițe), dăruite de Preasfințitul Părinte Episcop şi de bunătăţile bucătăriei româneşti tradiţionale din perioada sărbătorilor Crăciunului, pregătite de credincioșii parohiei din Viterbo.
Andreea Bianca Joian
- Detalii
- Accesări: 546
Dar de carte sfânta la Parohia Settimo Torinese

Cu ajutorul Bunului Dumnezeu, cu Binecuvântarea PS Părinte Episcop Siluan al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei și cu sprijinul PS Părinte Episcop Vicar Atanasie, în aceste zile de prăznuire sfântă, în parohia Sf. Ierarh Ioan de la Râșca și Secu au fost împărțite împreună cu obișnuitele dulciuri și cărți de suflet folositoare. Astfel, au fost cumpărate prin intermediul Departamentului de Materiale al Episcopiei noastre, 100 de catehisme Învățătura de Credință Ortodoxă și 100 de cărți Mica Biblie, ambele fiind editate de către Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă al Patriarhiei Române.
Au fost dăruite de asemenea și broșuri de învățătură ortodoxă în limba italiană, tipărite prin osteneala Centrului Eparhial.
Multe dintre acestea au fost donate de către familiile comunității noastre iar altele au fost donate prin slujirea sfântului Altar. Acestea au fost împărțite tinerilor din parohie cu gândul ca sămânța dreptei credințe să fie răspândită spre folosul tuturor.
Dam Slavă Lui Dumnezeu pentru toate !
Pr. Paul Porcescu

- Detalii
- Accesări: 288
Prima slujire în Corbetta

Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Siluan, cu purtarea de grijă a Preasfințitului Părinte Atanasie de Bogdania, la inițiativa doamnei consilier local Simona Stroie, cu contribuția domnului primar Marco Ballarini și prin generozitatea parohului catolic don Giusepe Galbusera, a doua zi de Crăciun, de Soborul Maicii Domnului, comunitatea românească din orașul Corbetta (MI), protopopiatul Lombardia II, s-a putut aduna în rugăciune și „frângerea pâinii” la biserica Sfântul Ambrozie, din localitate.
La sfârșitul Dumnezeieștii Liturghii corul parohiei Cuggiono a susținut un mic concert de colinde. La sărbătoarea comunității românești au participat autorități ale administrației comunale. Nădăjduim ca această slujire să nu fie un eveniment unic ci prima dintr-un lung șir, iar comunitatea din Corbetta să se constituie în filie a Bisericii din Cuggiono.
Pr. Claudiu Ioan Cocan
- Detalii
- Accesări: 671
Galerie foto | Duminica după Nașterea Domnului la Centrul Eparhial de la Roma

Galerie foto | Duminica după Nașterea Domnului la Centrul Eparhial de la Roma
- Detalii
- Accesări: 701
Praznicul Nașterii Domnului la Paraclisul din incinta Centrului Eparhial de la Roma

Cu ajutorul Domnului și cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Siluan, al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, la Praznicul Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos, 25 decembrie 2021, Preasfințitul Părinte Arhiereu-vicar Atanasie de Bogdania a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie la Paraclisul Mănăstirii „Adormirea Maicii Domnului” din incinta Centrului Eparhial de la Roma. Înainte de Dumnezeiasca Liturghie, ierarhul a săvârșit hirotesia întru ipodiacon a tânărului Andrei Țânțar.
În cuvântul de învățătură dăruit celor prezenți la acest Praznic al bucuriei, Preasfințitul Părinte Atanasie a vorbit despre venirea în lume a Domnului, un gest al iubirii dumnezeiești: “Acest mare Praznic al creștinătății, înomenirea Fiului lui Dumnezeu ne prilejuiește nouă, tuturor celor care mărturisim Întruparea Domnului în lumea aceasta, o primăvară duhovnicească, căci Mântuitorul, născut în iesle din Preacurata Sa Maică ne va redeschide nouă ușile Raiului, va dărui lumii întregi o viață înfloritoare, plină de iubire și de lumină”.
La momentul rânduit, s-a dat citire Scrisorii pastorale a Preasfințitului Părinte Episcop Siluan, al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, intitulată: „Bucurați-vă, fii ai lui Adam, că S-a născut vouă Mântuitor!".
După otpustul Dumnezeieștii Liturghii, grupul de copii de la școala duminicală au susținut un program artistic de Crăciun. A urmat colindul tinerilor adolescenți, dar și al credincioșilor prezenți la Dumnezeiasca Liturghie, care s-au bucurat de Nașterea Domnului.
La final, toți cei prezenți au primit binecuvântarea Preasfințitului Părinte Atanasie de Bogdania, daruri și câte o iconiță cu Praznicul Nașterii Domnului.
Hristos S-a născut!
- Detalii
- Accesări: 238
NEPSIS Settimo Torinese - Retrospectivă - Săptămâna a XIII-a On-Line a Școlii Parohiale "Sf. Ioan de la Râşca și Secu" întru cinstirea Praznicului Nașterii Domnului 2021

Cu binecuvântarea Prea Sfințitului Părinte Episcop Siluan și cu purtarea de grijă a Părintelui Paul, în Parohia din Settimo Torinese, cursurile Școlii Parohiale, au încheiat prima parte a anului catehetic, sub ecourile vestirii Nașterii Domnului: "Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu și pe pământ pace, între oameni bunăvoire!"
Săptămâna de lucru a avut mai multe teme dedicate înțelegerii perioadei liturgice, coordonatorii, Valentin și Mădălina propunând participanților vizionarea și comentarea mai multor documentare despre tradițiile și obiceiurile "colindatului", precum și finalizarea studiului istoriei reprezentării Icoanei Nașterii Domnului.
Proiectul "Altarul Rugăciunii " s-a îmbogățit cu cea de-a cincea Icoană dedicată Sfântului Praznic, astfel că în compania Sfântului Nectarie, a Sfintei Ecaterina, a Sfântului Nicolae și Spiridon, Tinerii NEPSIS în acest an, au convertit haosul lumii acesteia în crâmpeie de lumină harică ce se revarsă din zidurile unde sunt așezate aceste Sfinte Icoane, coborând liniștea Împărăției Cerurilor în casele lor.
Mulțumim tuturor participanților, ostenitorilor și în mod special Prea Sfințitului Părinte Episcop Siluan pentru rugăciunile și binecuvântarea Sa!
- Detalii
- Accesări: 387
Desaga milosteniei 2021 - Venaria Reale

Cu mila lui Dumnezeu, cu Binecuvântarea Preasfințitului Părintelui nostru Episcopul Siluan al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei și din purtarea de grijă a Preasfințitului Părinte Atanasie de Bogdania, proiectul Desaga Milosteniei, proiect al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, a prins din nou contur în perioada sărbătorilor Nașterii Domnului în Parohia Ortodoxă Română “ Sf. Cuv. Ilarion cel Mare” din Venaria Reale.
Astfel din milostenia credincioșilor, echipa de voluntari parohială, respectând normele sanitare în vigoare, au reușit în numai câteva zile să confecționeze în pachete “ cu de toate” pentru cei care nu au cele necesare de Crăciun, peste 500 de kg de alimente. Parohia Ortodoxă Română “Sf. Cuv. Ilarion cel Mare” din Venaria Reale , a reușit anul acesta să colecteze și să distribuie peste 6 tone și jumătate de alimente și de haine atât pentru cei care locuiesc în Italia cât și pentru cei care locuiesc în România, atât pentru români cât și pentru italieni. De asemenea aceasta a reușit să organizeze un spectacol caritabil pentru mamele văduve cu copii mulți, să vină în întâmpinarea unei parohii mai nevoiașe cu cele necesare și să sprijine câteva familii permanent, ajutorul financiar fiind unul consistent.
Tot în cadrul proiectului “ Desaga milosteniei” , copilașii parohiei, pe lângă cadouri, vor primi de Crăciun câte o carte de rugăciune și o cruce de purtat la gât. Proiectul legat de “ Desaga Milosteniei” al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, în care reintră și activitatea Parohiei Ortodoxe Române din Venaria Reale nu face referire numai la cele de mai sus, acesta având un parcurs ascendent tot mai accentuat în partea de Nord a Italiei.
Slavă lui Dumnezeu pentru toate!
- Detalii
- Accesări: 342
NEPSIS Settimo Torinese - Retrospectivă - Săptămâna a XII-a On-Line a Școlii Parohiale "Sf. Ioan de la Râşca și Secu"

Cu binecuvântarea Prea Sfințitului Părinte Episcop Siluan și cu purtarea de grijă a Părintelui Paul, în Parohia din Settimo Torinese, au continuat cursurile Școlii Parohiale.
Proiectul "Altarul Rugăciunii" s-a îmbogățit cu cea de-a patra Icoană pictată din noul an catehetic. Săptămâna 12-19 decembrie a fost dedicată Sfântului Ierarh Spiridon. Tinerii NEPSIS au chemat prin rugăciune și culoare un alt Martor din Împărăția Cerească, care să întărească mereu credința dreaptă în Sfânta Treime și să mijlocească închinătorilor darurile cele spre folosul mântuirii.
Programul întâlnirilor On-Line, propus de coordonatorii, Valentin și Mădălina a continuat călătoria de contemplare a Nașterii Domnului prin armonia colindelor pregătite în cadrul cursurilor de Chitară și Muzică Psaltică, iar pentru o înțelegere duhovnicească s-au studiat fișe catehetice precum și vizionarea mai multor materiale video despre simbolistica Icoanei Praznicale.
Dăm Slavă Sfintei Treimi pentru toate realizările frumoase, mulțumind tuturor participanților.
- Detalii
- Accesări: 682
Slujire ortodoxă în penitenciarul din Torino

Cu binecuvântarea Preasfințitului Siluan al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, miercuri , 22 decembrie, a fost săvârşită Sfânta Liturghie în Penitenciarul „Lorusso e Cutugno” din Torino. Prin îngăduinţa conducerii, au participat în jur de 60 de credincioşi ortodocşi din toate pavilioanele penitenciarului, bărbaţi şi femei, români,sârbi și albanezi.
Sfânta Liturghie a fost săvârşită în limbile română și italiană de către părintele Paul Porcescu de la Parohia Sf. Ierarh Ioan de la Râsca și Secu din Settimo Torinese – Protopopiatul Torino III, iar răspunsurile la strană au fost date de către părintele Gabriel Burcescu de la Parohia „Sfânta Cruce” – Protopopiatul Torino I.
În cuvântul de învăţătură care a urmat, părintele Gabriel a vorbit despre însemnătatea sărbătorii Nașterii Domnului iar părintele Paul a continuat cuvântul în limba italiană mulțumind tuturor celor care au participat la această dumnezeiască slujbă, precum şi personalului închisorii pentru deosebita disponibilitate cu care s-a îngrijit de buna sa desfăşurare.
Pe lângă darul Sfintei Liturghii, fraţii şi surorile din penitenciar au primit calendare şi un pacheţel cu cozonac.
După o perioadă destul de îndelungată în care nu a fost permis nimănui accesul în incinta închisorii datorită pandemiei, iată că începând din luna Ianuarie vom putea continua programul săptămânal rânduit prin osteneala vrednicului de pomenire părintelui Lucian Roșu iar apoi continuată de către slujitorii Protopopiatelor I și II.
Dăm slavă lui Dumnezeu pentru toate!

- "Solidaritatea copiilor" în Parohia "Sfântul Ierarh Grigorie cel Mare", Roma - Torre Angela
- Preoți din Protopopiatul Piemonte I cu Icoana Nașterii și colinda la Consulatul General al României din Torino
- „În temniţă am fost şi aţi venit la Mine…”(Mt. 25, 36)
- Distincții patriarhale pentru Corul Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul din Pordenone











