- Detalii
- Accesări: 577
"Solidaritatea copiilor" în Parohia "Sfântul Ierarh Grigorie cel Mare", Roma - Torre Angela

În același gând și bunăvoire, copii ai Parohiei "Sfântul Ierarh Grigorie cel Mare" din Roma - Torre Angela, au participat la tradiționalele ateliere de lucru manual organizate săptămânal, pe durata Postului Nașterii Domnului. Bucuria de a înmulți talanții primiți de la Dumnezeu alături de prietenii lor în sprijinul persoanelor aflate în dificultate, i-au determinat pe micii creștini să se implice de fiecare dată când au avut posibilitatea, în confecționarea de iconițe, semne de carte, felicitări, aranjamente pentru brad și pentru masa de Crăciun.
Printre persoanele pentru care micii creștini și-au unit în acest an dragostea, creativitatea și priceperea, s-au numărat copii bolnavi de la Spitalul Pediatric Bambino Gesù din Roma, mame însărcinate sprijinite prin proiectul "Un dar pentru o nouă viaţă", bătrâni care au nevoie de un sprijin și familii defavorizate.
Întâlnirile copiilor în acest scop, susținute cu mult drag și generozitate de credincioșii parohiei, au fost încununate de bucuria cunoașterii altor copii ca și ei, prezenți în viața Bisericii, din Parohia "Sfânta Cuvioasă Parascheva", Țolici - Neamț. Cu bucuria specifică Nașterii Domnului, și-au împărtășit colinde, recunoscând multe puncte comune prin intermediul rugăciunii și al preocupărilor despre care s-a discutat. Această întâlnire on line a marcat frumoasa legătură întemeiată anul trecut între cele două parohii și s-a încadrat în seria de activități cuprinse în proiectul catehetic "Biserica - Familia românilor de pretutindeni", al Patriarhiei Române.
Slavă lui Dumnezeu pentru toate!
- Detalii
- Accesări: 1469
Preoți din Protopopiatul Piemonte I cu Icoana Nașterii și colinda la Consulatul General al României din Torino

În seara zilei de 22 decembrie 2021, preoți din Protopopiatul Piemonte I, alături de părintele protopop Marius Floricu, au adus vestea Nașterii Domnului în Consulatul General al României la Torino. Părinții au fost primiți cu multă căldură de doamna consul Ioana Ghiorghiaș care a apreciat această strădanie de a aduce un strop de har prin cântare în acest spațiu ce dă posibilitatea cetățenilor români să-și rezolve problemele birocratice și nu numai.
Întreg personalul consular s-a bucurat de această inițiativă a părinților, colindele cântate făcându-i să simtă fiorul de sfinţenie ce vine, așa cum afirma marele tenor român Mihail Vulpescu, de undeva de departe prin veacuri, trecând peste hotare, din casă în casă şi din suflet în suflet.
La final, părintele protopop, a mulțumit gazdelor pentru primire și mai cu seamă pentru colaborarea care există între Biserică și Consulat , acest efort comun fiind deosebit de benefic pentru toți frații noștri români din Piemonte.
Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oamenii buneivoiri!
- Detalii
- Accesări: 370
„În temniţă am fost şi aţi venit la Mine…”(Mt. 25, 36)

Miercuri 22 decembrie 2021, s-a desfășurat o nouă etapă a proiectului parohiei Sfântul și Dreptul Simeon și Sfânta Prorociță Ana din localitatea Pescara - „În temniţă am fost şi aţi venit la Mine…”(Mt. 25, 36). Prin acest program parohial se fac vizite periodice la deținuții din închisorile aflate în zona parohiei.
- Detalii
- Accesări: 563
Distincții patriarhale pentru Corul Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul din Pordenone

Ediția a XIII-a a Festivalului-Concurs Naţional de Muzică Bisericească Lăudaţi pe Domnul! a fost organizată cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, de către Sectorul teologic-educaţional al Administrației Patriarhale, în perioada 15 iulie – 27 octombrie 2021 și s-a desfășurat pe două secțiuni: A. Interpretare și B. Compoziție.
În contextul Anului omagial al pastorației românilor din afara României, în cadrul Secţiunii A. Interpretare, s-au înscris douăsprezece coruri/grupuri corale/grupuri vocale (minimum patru membri), mixte sau de voci egale, din parohii românești din afara țării (Republica Moldova, Italia, Franța și Austria). Repertoriul abordat a fost în limba română și a inclus trei piese muzicale, la alegere.
Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Siluan, la această secțiune a concursului a participat și Corul Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul al Parohiei Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul, Pordenone (pr. paroh Octavian Schintee), din Episcopia Ortodoxă Română a Italiei, dirijat de Doamna Preoteasă Liliana Cristina Schintee. În urma jurizării, corul a primit Diploma și Medalia Anului omagial în cadrul categoriei Lucrări psaltice cu ison din Secțiunea Interpretare.
Într-o perioadă extrem de dificilă privind sănătatea și valoarea vieții, această ediție a festivalului-concurs a contribuit la intensificarea comuniunii cu românii din țară și din străinătate prin intermediul muzicii bisericești.
Din cauza situației sanitare, distincțiile au fost transmise prin curierat și au ajuns la destinație abia acum. Mulțumim lui Dumnezeu pentru toate darurile primite!
Pr. Octavian Schintee
- Detalii
- Accesări: 660
Sfințire iconostase la parohia Arzachena

Cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Episcop Siluan, al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei și cu purtarea de grijă a Preasfințitului Părinte Atanasie de Bogdania, Arhiereu-Vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, au fost realizate și aduse spre închinare la biserica Sfântul Ioanichie cel Mare din Arzachena doua iconostase deosebit de frumoase și Ușile Împărătești. Dorința enoriașilor de a le avea a început anul trecut la Taina Sfântului Maslu din Postul Crăciunului și iată ca după un an de zile gândul a devenit realitate, fiind aduse pentru prima data la închinare tot în cadrul slujbei de Sfântul Maslu. Ele au fost sfințite in cadrul slujbei de Sfântul Maslu de un sobor de preoți. Au participat Pr Ioan Agape de la Cagliari, Pr Mugurel Paul de la Nuoro și Pr Vasile Apaduraritei de la Sassari, alături de enoriașii parohiei. Aceste iconostase sunt mobile, având un dispozitiv pe roti cu ajutorul cărora pot fi mutate după slujbă. Le mulțumim tuturor, mai ales enoriașilor care s-au ostenit pentru aceasta frumoasa misiune, de a înfrumuseța Casa lui Dumnezeu! Slavă Lui Dumnezeu pentru toate!
Parohia Arzachena
- Detalii
- Accesări: 730
Primiți cu colinda?

Odată cu apropierea Praznicului Nașterii Domnului, tineri de toate vârstele (de la 4 la 60 de ani) din Parohia Ortodoxă Română „Sfântul Proroc Isaia” din Viareggio s-au adunat împreună și au pus la cale să meargă cu colinda...on-line. Pregătirile au început din timp și s-a dorit ca acest spectacol să fie un moment de bucurie și o (ră)sădire în inimile românilor a tradițiilor românești specifice Nașterii Domnului.
Concertul face parte din Festivalul de Colinde „Colindul Sfânt și Bun” organizat anual în Episcopia Ortodoxă Română a Italiei și poate fi urmărit integral la adresa: https://www.youtube.com/watch?v=O_JMaFqZxTg
- Detalii
- Accesări: 660
Dar pentru copii

Parohia Sfântul Ioan Gură de Aur din Carrara, în strânsă colaborare cu Doamna Marilena Peligrad din România, au dăruit copiilor de la Centrul de copii dizabili Casa Sancta Maria din Piatra Neamț, un dar de suflet constând în jucării și jocuri de societate noi, pentru cei 39 de băieți și fete, care se recuperează la acest așezământ social.
De asemenea, s-au mai achiziționat, pentru acest Centru o trambulină pentru copiii autiști, o saltea de kinetoterapie, două mingi medicinale și două corzi (pentru sărituri).
Slavă lui Dumnezeu pentru toate!
Preot Armand Bratu
- Detalii
- Accesări: 1217
Concert de colinde la Tivoli

În data de 19 Decembrie, 2021, Corala Bărbătească Ortodoxă "Sfântul Roman Melodul" a Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, a susținut un minunat concert de colinde, în Parohia Sfinții Părinți Ioachim și Ana, din Tivoli. Acesta a fost ultimul concert al coralei dintr-un turneu amplu, în care a susținut numeroase concerte prin diferite parohii din Lazio. Momentul a fost extrem de apreciat în rândul credincioșilor, care au aplaudat la final minute în șir, cerând la unison "bisuri", lucru respectat de către membrii coralei.
După concert, Preacucernicul Părinte Paroh, Ioan Florea, a felicitat la rându-i corala, exprimându-și nemăsurata dragoste pe care o poartă față de aceasta și făgăduind credincioșilor că acest eveniment trebuie să devină o tradiție pentru parohia din Tivoli.
Principala atracție a serii a fost, însă, premierea de către Preacucernicul Părinte Vicar Eparhial, Gheorghe Militaru, pentru rezultatul obținut de către Corala Sfântul Roman Melodul, la cea de-a XIII-a ediție a festivalului "Lăudați pe Domnul", organizat de către Patriarhia Română, acesta înmânându-i dirijorului coralei, Pr. Andrei Petru Aslan, diploma omagială semnată de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, dar și o distincție specială, personalizată cu "Anul omagial al pastorației românilor din diaspora", oferită corurilor clasate pe primul loc la categoria din care făceau parte.
Corala "Sfântul Roman Melodul" a demonstrat, încă o dată, că, prin multă muncă, jertfă, dăruire, perseverență și ajutor divin, se pot realiza lucruri notabile și demne de laudă, iubind muzica și cântul pentru Dumnezeu, o importantă sursă de sensibilizare a inimilor credincioșilor din întreaga lume.
Slavă lui Dumnezeu pentru toate!
- Detalii
- Accesări: 781
Taina Sfântului Maslu și instalarea preotului paroh în parohia San Marino

Duminică 19 decembrie, în Duminica dinaintea Nașterii Domnului, în parohia Sfânta Mare Muceniță Marina din San Marino, un sobor de preoți și diaconi din Protopopiatul Emilia Romagna II, în frunte cu părintele protoiereu Vasile Jora, a săvârșit Taina Sfântului Maslu. Părintele protopop, după un cuvânt de învățătură, a prezentat credincioșilor pe noul părinte paroh Gabriel Cerbu. Spre bucuria duhovnicească a enoriașilor, cu arhierească binecuvântare și prin darul parohiei Sfântul Apostol Andrei și Sfânta Mare Muceniță Marina din Montefiscone (VT), au fost aduse spre închinare și cinstire, moaștele Sfintei Mari Mucenițe Marina, care vor rămâne în parohie, spre folosul duhovnicesc și întărirea în credință a slujitorilor și binecredincioșilor creștini din San Marino. Slăvind pe Domnul, mulțumim pentru toate binefacerile!
- Detalii
- Accesări: 490
Ajutoare umanitare de la BOLZANO

Cu bucurie vǎ informǎm cǎ parohia noastrǎ, ȋn acest Post binecuvântat al Naşterii Domnului, a derulat un nou proiect umanitar. Din mila Domnului, am reuşit sǎ trimitem peste 500 kg de ȋmbrǎcǎminte şi alimente parohiei “ Sf. Treime “ din Reghin, jud.Mureş, care se ocupǎ cu creşterea a 30 de copii orfani, dar are şi un centru unde sunt 90 de bǎtrâni care nu au posibilitatea sǎ se ȋntreţinǎ.
Mulţumesc pe aceastǎ cale tuturor credincioşilor care frecventeazǎ parohia noastrǎ şi se implicǎ concret ȋn activitǎţile caritative ale comunitǎţii noastre.
Domnul sǎ binecuvinteze ȋnsutit jertfa fiecǎruia!
Preot Lucian,
BOLZANO
- Detalii
- Accesări: 632
Emoția colindului sfânt și bun

Cu binecuvântareaPreasfințitului Părinte Episcop Siluan, al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei și prin purtarea de grijă a Preasfințitului Părinte Atanasie de Bogdania, Arhiereu Vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, Asociația ”San Lorenzo dei romeni” ETS în strânsă colaborare cu Parohia ”Sfântul Apostol Andrei” din Montefiascone au reușit să ducă la bun sfârșit proiectul intitulat : ” Emoția colindului sfânt și bun”.
Odată cu apropierea Praznicului Nașterii Domnului , respectând cu strictețe toate regulile și normele sanitare în vigoare, specifice situației pandemice actuale, voluntarii Asociației „San Lorenzo dei Romeni, împreună cu tinerii din Parohia ”Sfântul Apostol Andrei” de la Montefiascone, au oferit daruri și bucuria nemărginită a colindului în sufletele copiilor și a părinților care sunt găzduiți de către Casele : Peter Pan, Casa di Andrea, Casa Ronald McDonald și Casa Amica.
Bucuria copiilor din aceste structuri, a fost amplificată, de primirea în dar a unor metanii și îngerași, realizate manual de către copiii care fac parte din grupul de cateheză de la Paraclisul ”Adormirea Maicii Domnului”din cadrul Centrului Eparhial din Roma.
În cadrul acestui proiect au fost distribuite produse alimentare neperisabile primite de la Parohia ”Înălțarea Sfintei Cruci”, din Roma.
Pe această cale, dorim să aducem mulțumiri voluntarilor ”Asociației San Lorenzo dei romeni” ETS și parohiilor , pentru colaborare și implicare în organizarea, derularea și realizarea proiectului !
”Nașterea Ta, Hristoase,
Dumnezeul nostru,răsarit-a lumii lumina cunoștiintei.
Că întru dânsa cei ce slujeau stelelor de la stea s-au învățat să se închine Ție,
Soarelui dreptății, și să Te cunoască pe Tine,
Răsăritul cel de sus, Doamne, slavă Ție.”
- Detalii
- Accesări: 674
„Domnul Se întrupează în lumea aceasta pentru a ne curăți păcatele și a ne propune o nouă viață, veșnică” | PS Părinte Episcop Siluan a slujit la Paraclisul „Adormirea Maicii Domnului” de la Centrul Eparhial din Roma

Duminica dinaintea Nașterii Domnului este închinată cinstirii strămoșilor după trup ai Domnului nostru Iisus Hristos. În această Duminică, 19 decembrie 2021, Preasfințitul Părinte Episcop Siluan al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie la Paraclisul „Adormirea Maicii Domnului”, din incinta Centrului Eparhial de la Roma. Înainte de Dumnezeiasca Liturghie, Preasfinția Sa a săvârșit o hirotesie întru citeț și a binecuvântat un slujitor.
În cuvântul de învățătură, rostit cu acest prilej, Preasfințitul Părinte Episcop Siluan le-a vorbit credincioșilor despre înțelesul tainic al genealogiei Mântuitorului, citită în cadrul pericopei evanghelice duminicale: „Sfântul Evanghelist Matei ne prezintă descendența împărătească a Domnului, din regele David, dar și descendența din Avraam, supranumit părintele credinței și o figură autoritară în conștiința iudaică a vremii. Un lucru interesant este faptul că lista generațiilor ce Îl preced pe Domnul este alcătuită și din oameni păcătoși, arătându-se astfel că Mântuitorul a venit să curețe păcatul și să ne propună schimbarea vieții și, mai ales, să ne pregătească o nouă viaţă, veșnică”.
La momentul rânduit din timpul Dumnezeieștii Liturghii, Preasfințitul Părinte Episcop Siluan a săvârșit hirotonia întru preot a diaconului Ioan Crișan, pe seama Parohiei „Nașterea Maicii Domnului” din Roma (2). Ierarhul i-a adresat noului slujitor al Altarului lui Hristos câteva îndemnuri părintești, în care a subliniat însemnătatea deosebită a slujirii preoțești. De asemenea, spre finalul Dumnezeieștii Liturghii, ierarhul l-a hirotesit întru duhovnic pe noul hirotonit.
Preasfințitul Părinte Episcop Siluan a adresat tuturor un gând pentru perioada sărbătorilor ce ne stau înainte, punând accent pe o pregătire mai atentă în cele ale sufletului, pentru a ne bucura și mai profund de Praznicele ce vor urma.
La final, copilașii de la școala duminicală au oferit celor prezenți un scurt program de colinde.
Hristos Se naște, slăviți-L !
- Detalii
- Accesări: 585
Cel de-al zecelea hram al Parohiei „Sfântul Mare Mucenic Sebastian” din Pomezia | PS Atanasie de Bogdania a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie

Duminică, 19 decembrie 2021, Preasfințitul Părinte Atanasie de Bogdania, Arhiereu-Vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, a poposit în mijlocul comunității „Sfântul Mare Mucenic Sebastian” din Pomezia. Cu acest prilej, Preasfinția Sa a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie la prăznuirea celui de-al zecelea hram al Parohiei.
În cuvântul de învățătură, Preasfințitul Părinte Atanasie le-a dăruit credincioșilor un cuvânt despre taina întrupării Domnului nostru Iisus Hristos: „Taina cea mare pe care genealogia Mântuitorului ne-o descoperă este faptul că Domnul se întrupează atunci când omenirea reușește să ofere lui Dumnezeu un dar curat, adică pe Preasfânta Născătoare de Dumnezeu. Taina Întrupării Fiului lui Dumnezeu în lume este profund legată de Maica Domnului, care se face, prin acel <<fie mie după cuvântul Tău>>, model de credință, asemenea lui Avraam, părintele credinței, pe care genealogia ni-l amintește printre cei dintâi strămoși după trup ai Domnului”.
Preasfințitul Părinte Atanasie a adresat celor prezenți și un gând de urare pentru sărbătorile ce ne stau înainte, îndemnându-i să fie cu luare aminte la pregătirea duhovnicească pentru întâmpinarea acestora. De asemenea, cu ocazia împlinirii a zece ani de la înființarea Parohiei, ierarhul i-a felicitat pe credincioși și pe păstorul acestora, Preacucernicul Părinte Ignazio Blasi, căruia i-a mulțumit și pentru bogata activitate pastoral-misionară întreprinsă în rândul credincioșilor de limbă italiană, atât prin lucrarea în Parohie, dar și la nivelul întregii eparhii.
La final, Preacucernicul Părinte Paroh Ignazio Blasi a mulțumit Preasfințitului Părinte Atanasie pentru acest moment de aleasă bucurie duhovnicească. De asemenea, un gând de recunoștință a fost îndreptat către întreaga comunitate parohială, aflată la ceas aniversar, prin împlinirea unui deceniu de existență.
Slavă lui Dumnezeu pentru toate !
- Detalii
- Accesări: 1158
Concertul de Crăciun - Tradiții prin ochi de copii

Copiii și adolescenții români din cinci parohii ortodoxe și catolice din regiuneaLazio au colindat sâmbătă, 18 decembrie 2021, în centrul Romei, la Basilica “Santi XII Apostoli” din Roma, în cadrul Concertului de Crăciun “Tradiții prin ochi de copii”.
Spiritul acesteiinițiative nu este doar acela de a propune un spectacol muzical însuflețit de melodii vesele și festive de Crăciun, ci, mai presus de toate, de a reprezenta o oportunitate care poate păstra vie și menține tradițiile a căror origine se pierde în negura vremurilor și pe carepoporul român a transmis-o cu generozitate de la o generație la alta și în plus o promovează oriunde se află în lume, în cazul de față, în Italia.
Colindătorii fac parte din parohiile ortodoxe: "Intrarea Domnului în Ierusalim", "Intrarea în Bisericăa Maicii Domnului", "Înălțarea Sfintei Cruci” din Roma și "Sfântul Proroc Ieremia" din Guidonia. Ca la fiecare ediție, la concert a participat și Corul de adulți și copii "Catolica", iar ca invitați - Corul Polifonic Sfântul Roman Melodul, al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, și Grupul Arpeggio. Spectacolul a fost prezentat, în exclusivitate, de patru copii români: MiriamCosma, Iuliana Antonia Pintea, David Hațeg șiStefano Gravelli, coordonați deRobert Alexandru Angheluș, copii români născuți în Italia,sensibili la vechile obiceiuripopularetransmise de părinții lor și care au învățat să cunoască mai binetradițiilefrecventând bisericile româneștidin Italia și participândla cursuri de limba română.
Concertul "Tradiții prin ochi de copii", ajuns la a VI-a ediție, a fost organizat de Asociația“Insieme per l’Athos–Onlus”, Accademia di Romania inRoma,Episcopia Ortodoxă Română a ItalieișiRadioRomânia,cu patronajul Ambasadei României înRepublicaItaliană, alAmbasadei României pe lângă Sfântul Scaunși al Ambasadei Republicii Moldova în Italia.
Din partea EpiscopieiOrtodoxe Române a Italiei, la eveniment a participat Preacucernicul Părinte Gheorghe Militaru, Vicar Eparhial, care a transmis salutul Preasfințitului Părinte Episcop Siluan, al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, și a apreciat inițiativa organizatorilor și interpretarea grupurilor de colindători.
Concertul va fi transmis integral joi, 23 decembrie 2021 de la orele 19.00, pe paginile facebook ale Episcopiei Ortodoxe Romane în Italia, Accademia di Romania, Asociației Insieme per l'Athos, Ambasada României in Italia, Ambasadei României pe langa Sfântul Scaun, Trinitas TV și TVR International.
- Părintele Ioan Guță a fost înmormântat
- Părintele Laurențiu Herciu a fost condus pe ultimul drum | PS Atanasie de Bogdania a săvârșit slujba înmormântării
- Parohiile din Settimo Torinese, Saluzzo și Venaria Reale Împreună în slujirea aproapelui !
- Colectă cu prilejul sărbătorii Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos.











