- Detalii
- Accesări: 900
Slujba de binecuvântare a copiilor pentru Prima Spovedanie, Parohia Ortodoxă Română Sfânta Lucia Venezia 1

- Detalii
- Accesări: 921
Ziua Familiei la Parohia Sf. Ier. Grigorie cel Mare al Romei - Roma - Torre Angela

Ziua Familiei Creștine a fost marcată la Parohia "Sfântul Ierarh Grigorie cel Mare al Romei" prin săvârșirea Sfintei Taine a Cununiei în cadrul Sfintei Liturghii oficiate duminică pentru o familie de tineri activi în viața Bisericii. În cuvântul de învățătură, Părintele Gabriel Apopei a subliniat printre altele, diferențe între modul cum se săvârșea Cununia în primele veacuri creștine și cum se săvârșește astăzi în cele mai multe cazuri de familii nou-întemeiate, pornind mai ales de la binecuvântarea pe care o primesc mirii care se împărtășesc în ziua nunții cu Sfântul Trup și Scumpul Sânge al Mântuitorului Iisus Hristos ca adăpare din izvorul Iubirii adevărate. Deasemenea a amintit de riscurile la care mirii îi supun pe toți participanții la eveniment când îl programează pentru sâmbătă seara, primul dintre ele fiind lipsa de la Sfânta Liturghie de duminică dimineața cauzată de oboseală.
La finalul Sfintei Liturghii mirii au primit o icoană cu Maica Domnului în fața căreia să poată mulțumi pentru toate binefacerile primite, dar și să verse o lacrimă atunci când au nevoie de ajutor pe calea pe care au pornit împreună, iar nașii au primit diplomă de merit pentru cultivarea valorilor creștine în familie, în Biserică și în societate.
Cu aceeași ocazie, în cadrul programului de cateheză, copiii din cele trei grupe au rostit rugăciuni pentru părinți și au recitat poezii despre mama creștină, ca cea care urmează prin viețuirea sa icoana Sfintelor Femei Mironosițe credincioase și curajoase, vrednice mărturisitoare ale Învierii lui Hristos.
Slavă lui Dumnezeu pentru toate!
A consemnat preoteasa Maria Apopei
- Detalii
- Accesări: 1075
Ziua familiei și a femeii creștine în parohia Livorno

Cu ajutorul lui Dumnezeu, cu binecuvântarea Prea Sfinţitului Părinte Episcop Siluan al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei și cu purtarea de grijă a Preasfințitului Episcop Vicar Atanasie de Bogdania, parohia "Sfântul Paisie de la Neamț" din orașul Livorno în Duminica femeilor mironosițe a organizat un moment festiv încununat de serbarea emoționantă a celor trei grupe Nepsis și oferirea de diplome de apreciere familiilor acestora.
După Sfânta Liturghie, micuții și adolescenții parohiei și-au exprimat bucuria de a onora femeia creștină care își trage seva, exemplul din imaginea sfintelor femei mironosițe, ale acelora care L-au urmat și slujit pe Domnul cu dragoste și curaj, chiar și atunci când acest fapt reprezenta o amenințare, înfruntând cu îndrăzneală pericolul gărzilor de la Sfântul Mormânt.
Întocmai ca și acestea, au adus și ei din "mirul" lor, din darurile lor, din timpul lor dar mai ales emoția de a cinsti acest model de femeie creștină, model pe care îl văd în mamele lor ce le-au îndreptat pașii încă de mici în casa Lui, ce le-au vorbit cu dragoste despre El și despre învățăturile Lui.
Pentru toate aceste "miruri" ale copiilor parohiei - adunate în ultima perioadă în coșul atelierelor "Dragoste de copil" in cadrul cărora s-au realizat diferite obiecte (candele, ouă încondeiate, prăjituri etc.) din ale căror oferte s-a reușit susținerea financiară a familiilor nevoiașe din comunitatea noastră și adopția la distanță a doi bătrâni prin proiectul Episcopiei noastre "Toiagul nădejdii" - părintele paroh Ciprian Calfa a înmânat la final diplome de apreciere familiilor implicate.
Mulțumim Domnului pentru toate, pentru împreuna-lucrare și pentru bucuria de a fi aproape de copiii noștri în momentele cele mai importante ale formării lor ca oameni, ca și creștini!
- Detalii
- Accesări: 591
Al patrulea hram al parohiei Fossano/Mondovì

Hristos a înviat!
Cu ajutorul bunului Dumnezeu, prin mijlocirea Maicii Domnului și a sfântului Ierarh Iacob Putneanul ocrotitorul parohiei noastre, anul acesta am sărbătorit al patrulea hram. Deși binecuvântata responsabilitate a rugăciunii s-a odihnit pe umerii duhovnicești ai celor câtorva credincioși prezenți, harul Duhului Sfânt s-a coborât deplin în inimile tuturor, sub protia părintelui protopop Cătălin Zaharie (Alba) și a părintelui Marius Șutic (Casale Monferrato), cărora le mulțumesc în numele tuturor parohienilor. Bucuria împreună-slujirii, pacea cântărilor, liniștea răsărită din emoția dimineții primăvăratice a lui Hristos cel răstignit și înviat, a împodobit sufletele tuturor celor care au luat parte la această bucurie.
Și acum ne mai răsună în urechi și inimi ecoul răspunsurilor la salutarea pascală: "Adevărat a înviat!"
A consemnat părintele paroh Nicolae Pușcașu
- Detalii
- Accesări: 566
Binecuvântarea lucrărilor în Parohia „Sf. Ierarh Andrei Șaguna, Mitropolitul Transilvaniei” din Romano di Lombardia | PS Părinte Atanasie de Bogdania a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie

Duminică, 16 mai 2021, a treia după Paști, a reprezentat pentru creștinătatea ortodoxă românească, un prilej de întreită sărbătoare: prăznuirea Sfintelor Femei Mironosițe, Ziua femeii creștine și Ziua Familiei în EORI. Pentru comunitatea parohială din Romano di Lombardia, acestei întreite prăznuiri, s-a adăugat și bucuria poposirii în mijlocul ei a Preasfințitului Părinte Atanasie de Bogdania, Arhiereu-Vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, care a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie și a binecuvântat lucrările de înfrumusețare a lăcașului de cult.
În cuvântul de învățătură rostit cu această ocazie, Preasfințitul Părinte Atanasie a subliniat faptul că „Mironosițele sunt pentru toți creștinii un model și o pildă duhovnicească pe care le-am putea rezuma în trei principii: trebuie să alergăm în întâmpinarea Domnului de îndată ce în viața noastră apare o lumină duhovnicească, fără întârziere; trebuie să mergem cu mult curaj către mormânt, către “moartea care ne izbăvește de moarte”, convinși că astfel vor înceta toate neputințele și angoasele noastre și că Domnul se va îngriji de “piatra” de la ușa mormântului; trebuie cu osârdie să facem un act gratuit de iubire pentru Dumnezeu, așa cum a făcut El cu noi".
Preasfinția Sa a adăugat și câteva gânduri legate de Ziua Femeii Creștine, instituită de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în luna iulie 2020 spre a fi prăznuită în această Duminică a Sfintelor Femei Mironosițe. În cadrul Sfintei Liturghii au avut loc și două hirotesii, una întru citeț și alta întru ipodiacon, ambele pe seama parohiei gazdă.
Preasfințitul Părinte Atanasie de Bogdania a dăruit Gramate Episcopale Preacucernicului Părinte Protopop Gelu Porumb, Consiliului Parohial și tuturor credincioșilor implicați în lucrarea pastoral-misionară a Parohiei. De asemenea, Preasfinția Sa a dăruit și Gramate Episcopale credincioșilor implicați în susținerea proiectelor social-filantropice organizate la nivel eparhial, implementate și la nivel parohial, cât și diplome de apreciere familiilor numeroase din parohie, în semn de prețuire, cu prilejul Zilei Familiei.
La final, Preacucernicul Părinte Paroh Gelu Porumb a mulțumit Preasfințitului Părinte Atanasie pentru acest moment de har și binecuvântare. Un gând de mulțumire a fost îndreptat către credincioși și de către autoritățile locale și de către reprezentantul corpului diplomatic, care au prezentat și ele, la rândul lor, un cuvânt de mulțumire și de prețuire.
Sfintelor Femei Mironosițe, rugați-vă lui Dumnezeu pentru noi!
- Detalii
- Accesări: 619
Vecernie arhierească la Parohia “Sf. Mare Mucenic Artemie” din Montichiari

În ajunul Duminicii a treia după Paști, a Sfintelor Femei Mironosițe, în ziua de 15 mai 2021, Preasfințitul Părinte Atanasie de Bogdania, Arhiereu-Vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, a poposit în mijlocul comunității din Montichiari. Preasfinția Sa a săvârșit slujba Vecerniei Mari alături de Preacucernicul Părinte Gelu Porumb, Protopop al Protoieriei Lombardia III, de Preacucernicul Părinte Ion Cîrlan de la Parohia Brescia II și de Preacucernicul Părinte Paroh Gabriel Pandrea.
În cuvântul de învățătură, Preasfințitul Părinte Atanasie le-a dăruit credincioșilor prezenți câteva gânduri legate de Duminica Sfintelor Femei Mironosițe, ca cele dintâi mărturisitoare ale Învierii Domnului. Același îndemn adresat Sfintelor Femei de către Domnul, “Bucurați-vă”, a fost îndreptat și către comunitatea parohială, care sărbătorește îndoit bucuria Învierii, prin faptul că s-au îmbogățit cu un nou spațiu de slujire, frumos împodobit prin râvna și implicarea tuturor credincioșilor, îndrumați de către părintele Gabriel Pandrea.
În semn de prețuire și de apreciere pentru bogata activitate pastoral-misionară întreprinsă în cadrul Parohiei, prin amenajarea și înfrumusețarea noului lăcaș de cult, Preasfințitul Părinte Atanasie de Bogdania a înmânat Gramate Episcopale Preacucernicului Părinte Paroh Gabriel Pandrea, Consiliului Parohial și tuturor celor implicați.
La final, Preacucernicul Părinte Paroh Gabriel a mulțumit Preasfințitului Părinte Atanasie pentru toate binecuvântările revărsate asupra comunității. De asemenea, părintele Gabriel a îndreptat un gând de recunoștință către toți clericii prezenți și către toți cei care, prin participarea lor, au contribuit la realizarea acestui proiect deosebit al Parohiei
Slavă lui Dumnezeu pentru toate!
- Detalii
- Accesări: 1121
În Parohia Catania proiectul "FII ȘI TU O VERIGĂ ÎN LANȚUL TRADIȚIEI" s-a încheiat cu 400 de colaci.

În fiecare an la 15 mai se sărbătorește ZIUA FAMILIEI.
Familiile evlavioase din parohia "Sfânta Muceniță Agata" din Catania au fost cinstite cu diplome trimise de Preasfințitul Siluan, episcopul românilor ortodocși ce trăiesc în Italia.
A 3- a duminică după Paști este închinată femeilor mironosițe, ce au mers în zorii zilei la mormântul Domnului pentru a îndeplini ritualurile de îngropare.
Nimic nu le-a putut opri: nici frica, nici grija că nu vor putea îndepărta piatra de la ușa mormântului, nici soldații.
SFINTELE MIRONOSIȚE - ICOANA FEMEILOR EVLAVIOASE DIN BISERICA DE AZI
În această zi Biserica sărbătorește femeile evlavioase ce trăiesc o viață în Hristos, acele neobosite ființe ce trăiesc viața lor de zi cu zi cu Domnul, oriunde ar fi, oriunde ar merge, sau oriunde s-ar duce pe acest pământ.
Postul, blândețea, iertarea, răbdarea, rugăciunea, milostenia și smerenia sunt podoabele lor.
Bucuriile lor sunt: Sfânta Liturghie, vecernia și Taina Sfântului Maslu.
Hrana lor sfântă este Împartășania, agheasma și anafura.
Acoperământul lor este țesut zilnic de citirea psalmilor, a acatistelor, a Sfintei Scripturi sau a vieții sfinților.
Drumurile lor preferate sunt spre biserici, mânăstiri sau schituri, indiferent cât de departe ar fi, în vârful muntelui, peste drum, sau peste 100 de kilometri, ele le calcă pragul sfioase, îngenunchind cu nădejde pentru binele și sănatatea celor dragi din inimile lor.
Cel mai frumos parfum pentru ele rămâne tămâia ce se ridică în înaltul cerului, iar cel mai dulce sunet e chemarea clopotului în Casa Domnului.
Bucatele ce le aduc cea mai mare sațietate sunt: coliva, colacii, pilaful și sarmalele atunci când le dau de pomană.
Acestea sunt mironosițele de azi, oriunde ar trăi ele la: Izvoarele, Paris, Roma, Iași, sau ...Liești.
Catania din Sicilia nu are altfel de mironosițe în biserică.
Pentru acest motiv și aici au fost sărbătorite credincioasele în această duminică.
Așezate la picioarele crucii Mântuitorului, îmbrăcate în haine cernite, coordonate de profesoara de religie, preoteasa Geta Ichim, ele au prezentat ca de obicei un emoționant spectacol intitulat: " Mironosițele - mărturisitoare ale Învierii Domnului".
În semn de prețuire,
părintele paroh Mihai Gabriel Ichim le-a daruit flori albe, un tort delicios și diplome la încheierea proiectului:
"Fii si tu o verigă in lantul tradiției".
PROIECTUL CELOR 400 DE COLACI
Aflat la a doua ediție, proiectul a reușit să adune laolaltă gospodine credincioase din toată provincia Catania.
Noutatea în acest an a fost prezența a 10 românce care nu trăiesc în Italia, ci trăiesc în Marea Britanie, Franța, Germania, Danemarca sau România.
Fiecare a plămădit acasă din făină, apă și drojdie unul sau mai mulți colaci.
Au frământat grijile, eșecurile, lacrimile și rugăciunile lor, împletind amintiri despre blândetea bunicii, hotărârea mamei, parfumul cireșului înflorit, prohodul din vinerea Mare la biserica din sat… și câte și mai câte, în timp ce împleteau în 3, 6 sau 9 aluatul ce va lua forma unui colac.
În formă rotundă, de inimă, de scară, pomul vieții,sau cruce, colacul a ajutat participantele să depășească teama că nu vor ajunge la înălțimea asteptărilor, că aluatul nu va "crește" suficient sau că ...plămădeala se va arde prea tare.
În realitate însă ele au devenit o adevarată verigă între trecut si viitor pentru a duce mai departe tradiția neamului românesc...au devenit O VERIGĂ ÎN LANȚUL TRADIȚIEI.
În casele unde se vorbeste limba engleză, daneză, germană sau italiană, copiii au învătat să rostească românește și cuvintele: " colac",
" 9 vițe", "drojdie" ..."pomană"..."colivă"... "veșnică pomenire"... "colaci pentru sfinții zilei".
Cele mai bucuroase au fost creștinele ce au adus la biserică prinoasele lor: coliva și colacii.
Au fost însă și credincioase ce locuiesc prea departe de Casa Domnului, dar aproape cu sufletul și au reușit totuși să facă un colac frumos și bun pentru prima oară, doar pentru a împodobi masa din bucătărie și inimile celor prezenți... rostind: "așa se face în România" !
Ne-am bucurat de fiecare reușită, am postat pe contul de facebook al parohiei fiecare poză primită de la depărtare sau de aproape.
BISERICA A DEVENIT ÎNCĂ O DATĂ FAMILIA CELOR AFLAȚI ÎN DIASPORA.
Aici se vindecă sufletele, aici învățăm să trăim tradițiile, aici ne cântăm doinele, aici recităm Eminescu, aici râdem de Păcală, aici intonam cântecul " Deșteaptă-te române", în curtea bisericii întindem hora sau sârba...aici e România!
Ce au învățat mironosițele de azi din proiectul celor 400 de colaci?
Cei 400 de colaci au învățat mironosițele de azi din diaspora că, oricât de grea ar fi "piatra" din calea lor, Dumnezeu le va ajuta întotdeauna să învingă orice opreliște.
Și așa cum spuneau credincioasele:
"acest proiect m-a învățat că trebuie să arătam și lucrurile frumoase pe care le facem, spre a încuraja pe cei din jur" ..."am invățat că înainte de a mânca eu, mă bucur mai mult să dăruiesc altora colacul"..."am învățat că din 2 colaci, unul să-l dăruiesc, iar pe celălalt să-l păstrez"... "am învățat cât de important este să fac colaci pentru ziua sfinților sau sufletul morților"..."am învățat să încerc până reușesc"..."am învățat să prind curaj și să am încredere în mine"..."am învățat cât de important este ca fiica mea să vadă că mama ei plămădește colaci așa cum făcea bunica în România".
Început odată cu Triodul proiectul și a propus să realizăm 100 de colaci până la Florii.
Dar dragostea și avântul creștinelor au prelungit proiectul până la Duminica mironosițelor.
Colacii nu se vor face doar pentru pomeni, ci acum la fiecare Sfântă Liturghie va fi cu siguranță o creștină care va pregăti cu drag o colivă și un colac pentru sfinții zilei.
Ziua Mironosițelor a fost o încercare de a ne apropia de normalitate, de bucuria adunărilor, a sărbătorilor, a festivalurilor binecuvântate de Episcopia Italiei.
Bucurați-vă: Hristos a înviat!
A consemnat: preoteasa Geta Ichim
- Detalii
- Accesări: 891
"Bucuria Mironosițelor" la Parohia Nașterea Maicii Domnului- Roma 2

În a treia duminică după Paști - "a Mironosițelor", un grup de fete și copiii de la parohia Roma II ne- au ajutat să trăim și noi momentele Mironosițelor. Îngrijorarea lor, teama, curajul, îmbărbătarea, întâlnirea cu îngerul, bucuria și vestirea Învierii Mântuitorului au fost puse în evidență prin sceneta: "Bucuria Mironosițelor". A fost un moment plin de emoție și bucurie, care a transmis și mesajul că dacă însetăm după Împărăția lui Dumnezeu și credem că El va veni să judece lumea cu dreptate, nu vom cadea în akedie, ci așteptarea noastră va fi așteptarea Mironosițelor, o așteptare plină de râvnă și îndrăzneală.
Fiind sărbătorită și Ziua Familiei, la final părintele Ioan a înmânat diplome familiilor care au împlinit 40 de ani de la căsătorie.
- Detalii
- Accesări: 607
Întâlnirea Preasfințitului Părinte Episcop Siluan cu preoții din Protopopiatul Piemonte I

Luni, 17 mai 2021, Preasfințitul Părinte Episcop Siluan s-a întâlnit , în mediul online, cu preoții din Protopopiatul Piemonte I. Tema întâlnirii a fost: Taina Spovedaniei și Taina Sfintei Împărtășanii – între acrive și pogorământ.
După o scurtă introducere făcută de părintele protopop Marius Floricu, Preasfinția Sa a scos în evidență mai multe lucruri despre tema pusă în discuție, insistând pe faptul că orice om altoit pe Hristos prin botez, trebuie să fie conștientizat că se usucă și moare dacă nu își trage seva din Cel pe care a fost altoit.
De asemenea, preoții nu trebuie să-L păzească pe Dumnezeu de păcătoși, ci trebuie să-l ajute pe om , în mod pedagogic, să înțeleagă gravitatea păcatului, având mereu în minte faptul că Dumnezeu urăşte păcatul, nu pe păcătoşi.
În finalul întâlnirii, Preasfințitul a răspuns la întrebările preoților și a dat binecuvântare ca o astfel de întâlnire să se repete, fiind un bun prilej de a discuta și adânci anumite aspecte ale activității pastorale din Episcopia Italiei, care au ca scop reîncorporarea în trupul Bisericii a celor ce plâng de dorul după Dumnezeu, de multe ori fără să știe că sufletul lor tânjește după unirea cu El.
A consemnat părintele Valeriu Andrei Grosu

- Detalii
- Accesări: 668
Ziua Familiei Creștine

Duminica Femeilor Mironosițe și a Familiei Creștine a fost marcată în EORI printr-o întâlnire on-line în cadrul căreia PS Părinte Episcop Siluan și domnul profesor universitar Adrian Opre, decanul Facultății de Psihologie din Cluj, au susținut câte un cuvânt de folos pentru familia creștină greu încercată în aceste vremuri de pandemie, mai ales pe meleaguri străine.
Preasfinția Sa a subliniat importanța Căsătoriei ca Sfântă Taină în Hristos și în Biserică, prin chemarea Numelui Domnului în toată vremea în rugăciune și prin Împărtășirea cu Sfintele Taine ca răsplată pentru toate darurile primite de la Dumnezeu, pentru depășirea problemelor și pentru dobândirea armoniei în harul Duhului Sfânt.
Preasfinția Sa a amintit că soțul trebuie să-L aibă ca model pe Hristos, noul Adam, care iubește Biserica cu iubire jertfelnică și își asumă cu drag realitatea în propria persoană, nu cu frustrare sau cu fatalitate. "Asumarea realității și a rănilor aproapelui trebuie să învățăm să o facem ca persoană, ca familie, ca neam și ca umanitate și să compătimim cu fiecare." Deasemenea Preasfinția Sa a evidențiat valoarea rugăciunii părinților pentru viitorul copiilor încă din momentul zămislirii, precum și însușirea de către copii a unor deprinderi formate încă din copilărie (rugăciunea, ungerea cu mir, consumarea de aghiazmă și anafură dimineața, Împărtășirea la Sf. Liturghie).
În cuvântul său, domnul profesor Adrian Opre a făcut referire la problematica migrației în contexte de criză și a dezrădăcinării marcată de posibile consecințe asupra sănătății socio-emoționale și morale a copiilor, la rolul părinților în educarea socială, emoțională, morală a copiilor și a identificat câteva soluții în vederea rezolvării acestor probleme. În cadrul intervenției, Domnia Sa a amintit analize efectuate în diaspora de psihologi români asupra dificultăților cu care concetățenii noștri se confruntă din punct de vedere psihologic departe de locurile natale și de cei dragi rămași în țară, de lângă care au plecat din necesitatea de a le asigura un trai mai bun.
Dezrădăcinarea a fost identificată cu "starea trupului celui care se mișcă prin lume, dar sufletu-i rămâne pe loc." Cu toate efectele dezrădăcinării însă, s-a subliniat faptul că majoritatea românilor au ținut la păstrarea identității, mai ales prin strămutarea celor dragi adormiți pe meleaguri străine în pământul românesc, în cimitirele din zonele unde aceștia s-au născut și au crescut. De-asemenea s-a subliniat importanța colaborării între Familie - Școală - Biserică în vederea pregătirii noii generații pentru viață, aducând în prim plan importanța educației socio-emoționale și morale.
Cu privire la stabilitatea socio-emoțională a copiilor, Domnia Sa a subliniat valoarea mamei și mai ales a familiei unite, când copiii cresc în viața de zi cu zi în prezența părinților în armonia familiei, care să nu se confrunte cu divorțuri sau cu plecarea pentru mai mult timp a unuia dintre părinți din sânul familiei, părinții având așadar un rol fundamental în modelarea vieții copilului după modelul propriei vieți prin comportamentul personal, iar nu prin predarea științifică a unor noțiuni ca la școală. Pentru educația sănătoasă a copiilor a fost recomandată "întoarcerea la tezaurul de tradiție și de valori perene ale neamului nostru românesc".
Întâlnirea s-a încheiat cu un gând de binecuvântare și de mulțumire adresat de către PS Părinte Episcop Vicar Atanasie de Bogdania și cu o serie de întrebări menite să identifice cât mai multe soluții la probleme socio-emoționale și duhovnicești ale celor care au urmărit intervențiile participanților.
Dăm slavă lui Dumnezeu pentru toate și-L rugăm să binecuvânteze toate familiile, tot neamul nostru românesc și pe toată lumea Sa.
Departamentul pentru Familie al EORI
- Detalii
- Accesări: 462
Ziua Familie în parohia „Sfântul Proroc Isaia” din Viareggio

Duminică 16 mai în Parohia Ortodoxă Română „Sfântul Proroc Isaia” din Viareggio s-a serbat a cincea ediție a ZILEI FAMILIEI. Cu această ocazie părintele paroh Andrei Vizitiu a oferit unui număr de 7 familii diplome de apreciere pentru toată activitatea atât pe plan familiar, cât și bisericesc.
În cuvântul de învățătură părintele le-a spus tuturor celor prezenți că în viața familiilor unde este prezent Dumnezeu, acolo sălășluiește iubirea și armonia între toți membrii familiei. Familia încredințată lui Dumnezeu duce la bun sfârșit scopul acesteia și trece peste greutăți mai ușor și i-a îndemnat să facă tot ce este posibil pentru a menține familia puternică, unită și demnă de a primi binecuvântările lui Dumnezeu. Familia astăzi este zguduită din toate temeliile de fenomene precum violența domestică, divorț, plecarea la muncă în străinătate, abandonul copiilor, pericolul legalizării căsătoriilor între persoane de același sex, și riscă să își piardă orientarea și valoarea spirituală.
„Criza vieţii de familie este un fenomen general în lume, ca urmare a slăbirii credinţei în Dumnezeu. Mijloacele de întărire a familiei creştine sunt cele cunoscute din totdeauna: mai multă credinţă în Dumnezeu, mai multă rugăciune, post, spovedanie regulată, Sfânta Împărtăşanie cu rânduială, citirea cărţilor sfinte şi naştere de copii. Toate acestea salvează familia. (…) Se poate spera într-o echilibrare creştină a familiei numai atunci când creştinii vor avea credinţa dreaptă în Dumnezeu, frica de Dumnezeu şi, mai presus de toate, dragostea de Dumnezeu şi de aproapele. Atunci vor asculta de Evanghelie şi vor avea milă de sufletele lor şi ale copiilor lor.” (Arhim. Cleopa Ilie)
- Detalii
- Accesări: 1033
Parohia „Înălțarea Sfintei Cruci” din Roma pe urmele Sfinților

În Duminica Mironosițelor, după Dumnezeiasca Liturghie, creștinii parohiei „Înălțarea Sfintei Cruci” din Roma au pornit într-un mult așteptat pelerinaj la locurile sfinte din Roma.
Pașii ni s-au îndreptat spre una dintre cele șapte coline ale cetății, numită Aventino, loc încărcat de istorie și de sfințenie. Prima oprire a fost la Grădina cu trandafiri (Roseto di Roma Capitale) pentru a bucura pe sărbătoritele zilei, femeile creștine, cu priveliștea sutelor de specii de trandafiri.
Apoi am urcat către basilica sfintelor Sabina și Serapia. Explicațiile ne-au fost oferite de Tatiana Anghel, care ne-a ghidat în acest pelerinaj, acestea introducându-ne în atmosfera epocii primilor creștini. Am aflat viața acestor două sfinte, fiind impresionați de convertirea patricienei Sabina prin exemplul de viață dat de sclava sa creștină Serapia fecioara. Și am încununat cu cântarea de Hristos a înviat! vizita în acest loc sfânt.
În cele ce au urmat am avut minunata ocazie de a ne închina în basilica dedicată sfinților Bonifatie și Alexie, omul lui Dumnezeu, unde am putut coborî în cripta ce păstrează încă vibrația creștinilor catacombelor. Aici, cu permisiunea gazdelor, am rămas câteva minute în cântare creștinească, după care am aflat viața cuviosului Alexie și impresionantele sale nevoințe.
Am cinstit și icoana ortodoxă a Sfântului care este așezată în basilică, icoană ce a fost oferită de Episcopia noastră și ne-am închinat la locul unde se află moaștele Sfinților Alexie și Bonifatie.
Ieșind în parcul de lângă biserică am admirat priveliștea Romei ascultând uimitoarea viață ce a trecut în chip minunat de la păcat la sfințenie a cuvioasei Aglaia și a mucenicului Bonifatie, mult ajutători celor ce vor să scape de desfrânare și alcoolism.
Pașii ni s-au îndreptat apoi spre biserica Sant'Anselmo, care adăpostește o importantă școală de teologie, loc unde am putut vedea o reprezentare teologică a lui Hristos ce este prezentă și în cântarea Prohodului Domnului: pelicanul care se rănește în coastă spre a da hrană puilor săi.
În apropiere se găsește un alt loc important, biserica Santa Prisca, loc unde tradiția spune că a fost casa soților creștini Acvila și Priscila, împreună-lucrători cu Sfântul Apostol Pavel, menționați în Epistola către Romani.
În final, am poposit la basilica San Saba, loc ce se leagă de istoria a doi sfinți ce au purtat cu cinste acest nume: Sfântul Sava Stratilat, ostaș martirizat la Roma, împreună cu alți șaptezeci de soldați convertiți prin mărturia sa, în cadrul persecuțiilor din vremea împăratului Aurelian (secolul al III-lea). Cel de-al doilea sfânt este Sfântul Sava cel Sfințit, în numele căruia Sfântul Grigorie cel Mare fondează o mănăstire pe acest loc. Aici se vor adăposti mai târziu călugări refugiați de lângă Ierusalim din mănăstirea omonimă, ce fusese distrusă de arabi. Mănăstirea devine atât de importantă încât Cuviosul Petru, stareț al mănăstirii în secolul al VIII-lea, este trimis de Episcopul Romei ca reprezentant la Sinodul al VII-lea ecumenic (Niceea, 787).
Călătorim împreună cu sfinții pe calea credinței, iar exemplele din viețile lor ne pot face mai atenți, mai râvnitori și mai treji la ocaziile binecuvântate de mântuire pe care ni le dăruiește Domnul zi de zi. Minunat este Dumnezeu întru sfinții Săi!
- Detalii
- Accesări: 837
DUMINICA FEMEII CREȘTINE ȘI DUMINICA FAMILIEI, ÎN PAROHIA ÎNĂLȚAREA SFINTEI CRUCI, TORINO 2

Hristos a Înviat!
Cu ajutorul lui Dumnezeu, cu binecuvântarea Prea Sfinţitului Părinte Episcop Siluan al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei și cu purtarea de grijă a Preasfințitului Episcop Vicar Atanasie de Bogdania, la parohia ”Înălţarea Sfintei Cruci”, Torino 2, în ziua de 16 Mai 2021, în Duminica Sfintelor Femei Mironosițe s-a organizat un program festiv în cinstea Femeii Creștine și a Zilei Familiei.
Program artistic
Cu această ocazie, cele două grupuri de tineri, Nepsis Junior și Nepsis Senior, sub îndrumarea doamnei preotese Nicoleta Istina, au prezentat un scurt program de cântece și poezii pline de înțeles duhovnicesc, despre părinți, despre Patimile Domnului și despre ÎNVIERE. Tinerii Neptici, prin frumusețea lor sufletească au reușit să aducă în suflete bucurie, lumină și recunoștință față de bunătatea Mântuitorului nostru Iisus Hristos, care a pătimit și a înviat pentru noi.
Diplome Concursul Naţional Catehetic „Biserica – familia românilor de pretutindeni”
Tot în această zi, au fost înmânate diplomele participanților la Concursul „Biserica – familia românilor de pretutindeni” cu proiectul "Același suflet românesc, în țară și peste hotare."
Parohia noastră s-a clasat pe Locul 1 în Protopopiatul Piemonte I și pe locul 9 în Episcopia Italiei. Iar în țară, Parohia Râncaciov - Dâmbovița în colaborare cu parohia noastră, s-a clasat pe locul 1 în Protoieria Târgoviște Nord și a luat Mențiune la nivelul Arhiepiscopiei Târgoviștei.
Împreună cu diploma primită din partea Patriarhiei Române și a Episcopiei Italiei, participanții au primit din partea bisericii noastre și o frumoasă candelă, ca un frumos îndemn la mai multă rugăciune.
Ziua Femeii Creștine
Citându-l pe Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, părintele Gabriel Burcescu a subliniat faptul că "Sfintele Femei Mironosițe reprezintă icoana tuturor femeilor evlavioase din Biserica lui Hristos, întrucât ele au deschis calea mărturisirii credinței în Învierea Domnului pentru toate femeile dreptmăritoare: de la sfinte mucenițe, sfinte cuvioase, sfinte împărătese și până la toate mamele creștine, care nasc şi cresc copiii în credinţă şi iubire faţă de Dumnezeu şi de semeni."
Ziua Familiei
Astăzi de Ziua Familiei, părintele Gabriel a înmânat diplome familiilor cu mai mulți copii și le-a oferit un mic dar și un buchet de flori. A felicitat toate familiile din parohia noastră și a spus printre altele că "Sfințirea vieții este principalul scop al familiei. Nașterea de prunci este semnul binecuvântării lui Dumnezeu și rodul iubirii soților, al dorinței lor de a avea copii și de a-i crește cu dragoste."
Cu ocazia Zilei Familiei, s-a organizat și un mic "TÂRG FILANTROPIC pentru întrajutorarea familiilor defavorizate".
Pentru acest târg au fost folosite obiecte făcute de voluntari și de copiii de la Nepsis.
De asemeni, parohia noastră susține financiar două familii cu situații speciale, pe perioada unui an de zile, acest târg fiind binevenit pentru susținerea acestei acțiuni.
În această zi și copilașii de la Grupa Mică coordonați de doamna preoteasă Adriana Burcescu și de doamna Cristina Gheorghiță, au pregătit planșe cu tema despre "Ziua Familiei".
Îi mulțumim lui Dumnezeu pentru ajutorul şi puterea pe care ni le-a dat până acum, Îl rugăm să ne ocrotească, să ne înţelepţească şi să ne dea în continuare har și putere spre a lucra cele bune şi folositoare! Doamne-ajută!
A consemnat Preoteasa Nicoleta Istina
VIDEO
- Detalii
- Accesări: 601
Sărbătorirea Sfântului Nicolae Grecul de la Guardiagrele

În fiecare a treia Duminică din luna mai, în localitatea Guardiagrele (Provincia di Chieti) au loc sărbătorile de primăvară închinate Sfântului Nicolae Grecul.
Sfântul Nicolae Grecul, Taumaturgul, era originar din părțile Calabriei, din Pietrafitta (astăzi, provincia Cosenza). În timpul invaziilor saracene din jurul anului 975, câțiva monahi care viețuiau după regulile Sfântului Vasile cel Mare, sub îndrumarea Arhimandritului Ilarion, părăsesc Calabria și se stabilesc în actuala Provincie Chieti, în "Castellum de Prata", primit spre folosință din partea contelui di Chieti Trasmondo. Cel mai tânăr dintre aceștia era Nicolae, numit mai apoi Grecul, așa cum erau numiți aproape toți monahii care proveneau din Calabria.
În urma trecerii la Domnul a Arhimandritului Ilarion, niciunul dintre frați nu se considera vrednic să fie stareț, din care motiv hotărăsc o tragere la sorți mai puțin obișnuită. Fiecare dintre ei ține câte un coș din nuiele deasupra râului și cel în al cărui coș va sări un pește, va fi stareț. Un pește sare în coșul lui Nicolae și așa, cel mai tânăr dintre frați devine stareț.
Trăiește în rugăciune, plângând pentru cei care cădeau în păcat și rugând continuu pe Multmilostivul Dumnezeu să dăruiască sănătate tuturor. Deja din timpul vieții începe să săvârșească tămăduiri.
După trecerea sa la cele veșnice, (în ziua de 13 ianuarie 1010-1012; se cunoaște ziua, dar încă nu a fost stabilit cu exactitate anul), biserica în care a fost înmormântat devine loc de pelerinaj pentru cei din împrejurimi, întrucât mulți erau tămăduiți, în special suferinzi de probleme motorii sau psihice.
În 09 august 1343 sfintele moaște sunt transferate laGuardiagrele, unde se află și în prezent.
Cu ocazia sărbătorilor închinate Sfântului Nicolae Grecul din luna mai a anului 2019, s-a săvârșit Liturghie Arhierească la Guardiagrele, la care au slujit Preasfințitul Părinte Atanasie de Bogdania, Arhiereu Vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei și Înaltpreasfințitul Părinte Gheorghe, Mitropolit de Michalovce și Košice, din Slovacia, împreună cu un sobor de preoți din Protopopiatul Abruzzo-Molise. În luna iunie a aceluiași an, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Siluan al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei și sub îndrumarea preacucernicului părinte protopop Alin Iarca al Protopopiatului Abruzzo-Molise, în ziua de 03 iunie, s-a săvârșit completarea înveșmântării Sfântului Nicolae Grecul, cu camilafca, schima mare și metania monahală, donate din partea Episcopiei noastre.
Începând din anul 2019, părticele cu moaște ale Sfântului Nicolae Grecul se află pentru închinare la sediul Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei și în biserica Parohiei Sfinții Mari Mucenici Serghie și Vah din Lanciano.
Sfinte Nicolae Grecul, roagă pe Milostivul Dumnezeu să ne dăruiască și nouă, nevrednicilor, sănătate sufletească și trupească.
Hristos a înviat!
Consemnează preot Constantin Bolohan, Lanciano
- Parohia Ortodoxă Română din Republica San Marino, începând cu Duminica Mironositelor, anul mântuirii 2021, are un nou lăcaș de slujire în regim propriu
- Ziua Familiei Creștine în Parohia “Sfinții Mucenici Evlampie și Evlampia”, Collegno
- Premierea participanților la proiectul “O taină într-o mână de copil” Lodi-Slimnic 2021
- Parohia Lucca - „Miruri ale femeii creștine de astăzi”











