- Detalii
- Accesări: 785
Învierea Domnului 2021

Învierea Domnului 2021 - Fotografii din parohiile episcopiei noastre
Centru Eparhial
Forli
San Bonifacio
Cerignola și Torremaggiore
Saluzzo
Canicatti
Asolo
Verbania
Spilimbergo
Mănăstirea Bivongi
Rovigo
- Detalii
- Accesări: 797
Din suflet pentru suflete! - parohia Monselice

Dorința Parohiei “Sfinții Mucenici Epictet și Astion” din Monselice, și a enoriașilor ei, de a face milostenie în Postul cel Mare. A dus la distribuirea a circa 450 kg de alimente la bătrâni nevoiași și familii cu mulți copii din două Parohii din România.
Pachetele cu alimente au bucurat nevoiașii ajungând chiar în pragul Luminatului Praznic al Învierii Domnului nostru Iisus Hristos.
Dăm Slavă pentru toate Preamilostivului Dumnezeu !
- Detalii
- Accesări: 704
"DĂRUIND vei DOBÂNDI" – parohia Frosinone

fotografie realizată în România
HRISTOS A ÎNVIAT!!!
Cu ajutorul Bunului Dumnezeu, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop SILUAN și cu purtarea de grijă a Preasfințitului Atanasie de Bogdania, Arhiereu Vicar al Episcopiei Ortodoxe române din ITALIA, binecredincioșii Parohiei noastre cu Hramul "Sfântul Sfințit MC. IGNATIE Teoforul" din orașul Frosinone, cu drag s-au unit la proiectul "DĂRUIND vei DOBÂNDI" trimițând 25 pachete (hăinuțe și dulciuri) pentru a aduce un zâmbet copiilor, din Parohia înfrățită cu hramurile "Adormirea Maicii Domnului și Sfinții Apostoli Petru și Pavel" din satul - Serdano - com. - Lungulețu - Jud. Dâmbovița, păstorită de PC. Părinte ȘTEFAN Laurențiu -Preda și PC. Părinte DORIN Olteanu conslujitor si coordonator al tinerilor din parohie.
Tot odată, mulțumim din suflet, Înalt Preasfințitului Arhiepiscop și Mitropolit NIFON al Târgoviștei, pentru dragostea și recunoștința, față de tinerii parohiei noastre participanți la "Concursul național Catehetic: "BISERICA = Familia românilor de pretutindeni", dăruindu-ne o Diplomă și Carți de valuare istorică a culturii ortodoxiei românești.
Mulțumind Bunului Dumnezeu, dăm Slavă pentru toate!
Cu aleasă prețuire, Pr. Vasile Chiriac Frosinone.
- Detalii
- Accesări: 649
A doua zi de Paști în Parohia Lanciano

"Apostole Sfinte Toma, roagă pe milostivul Dumnezeu să dea iertare de greşeli sufletelor noastre." (troparul Sfântului Apostol Toma).
Bunul Dumnezeu a rânduit ca în a doua Zi de Paști, Mormântul Mântuitorului (Sfântul Epitaf) să fie așezat deasupra mormântului Sfântului Apostol Toma, cel care prin așa-zisa sa necredință a încredințat omenirea întreagă de Învierea Domnului. "Domnul meu și Dumnezeul meu!" (Ioan, 20;28) a strigat Sfântul Apostol, și noi împreună cu el...
În această sfantă zi de Paști, cu ajutorul multmilostivului Dumnezeu, am săvârșit Dumnezeiasca Liturghie în cripta în care se odihnesc sfintele moaște ale Sfântului Apostol Toma, aflată sub Altarul Catedralei din Ortona (Parohia Lanciano).
Preot Constantin Bolohan, parohia Lanciano.
- Detalii
- Accesări: 661
Hramul Parohiei „Învierea Domnului” - Massa

Hristos a înviat!
Cu îngăduința Domnului, credincioșii Parohiei noastre s-au adunat cu bucurie duhovnicească să primească Sfânta Lumină a Învierii Domnului, ridicând inimile către cer într-un glas: „Hristos a înviat din morți cu moartea pre moarte călcând și celor din morminte viață dăruindu-le!”
Anul acesta, cu ocazia Hramului Parohiei noastre, „Învierea Domnului”, s-au împărțit credincioșilor pachete cu bucate, îmbogățite cu tradiționalul ou roșu.
Ne bucurăm de asemenea, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Siluan și a Preasfințitului Părinte Atanasie de Bogdania, de botezul surorii noastre Isotta Franci, scriitor, care după șapte ani de căutări și frământări și-a găsit împlinirea și calea în Biserica Ortodoxă Română! Mult-înduratul Dumnezeu să o binecuvinteze!
Hristos a înviat!
Paroh Pr. Dragoș Pavel
- Detalii
- Accesări: 311
NEPSIS Settimo Torinese - Retrospectivă - A XXIII-a Săptămână On-Line a Școlii Parohiale "Sf. Ioan de la Râşca și Secu"

Cu binecuvântarea Prea Sfințitului Părinte Episcop Siluan și cu purtarea de grijă a Părintelui Paul, în Parohia din Settimo Torinese, cursurile Școlii Parohiale au continuat în variantă On-Line.
În această săptămână de lucru, Tinerii Nepsis, coordonați de Valentin și Mădălina, au desfășurat activități menite să sporească percepția duhovnicească asupra perioadei încărcate de Pașii Domnului spre Pătimire.
Astfel că, proiectele propuse au încercat să dea lămuriri asupra Intrării Domnului în Ierusalim și a Slujbelor Deniilor prin file de Cateheză, s-a început al treilea proiect pictural pe pânză, având ca temă Răstignirea Domnului, iar pentru a pregăti Învierea au fost ornate tradiționalele "ouă de Paște" așezate în coșuri de cânepă. Au mai fost abordate de asemenea noțiuni de ortografie, geografie și dezvoltare personală.
Proiectul de înfrățire, "Prietenia Creștină-Icoana Raiului", a ajuns la cea de-a zecea întâlnire, tinerii celor două parohii, vizionând documentare pe latură duhovnicească: despre Sfântul Mare Mucenic Gheorghe și din seria istorică: despre Domnitorul Moldovei Alexandru cel Bun (1400-1432), precum și două povestioare recitate de către actorul Marian Negrescu, urmate de obișnuitul Atelier de Creație.
Săptămana a fost completată de Atelierul de Chitară și cel de Muzică Psaltică, fiind abordate spre intonare Axionul Floriilor și cântări din slujbele Deniilor.
Dăm Slavă Domnului pentru marea Sa milostivire!
- Detalii
- Accesări: 645
Ajutoare către România – parohia Arzachena

Din mila lui Dumnezeu, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Siluan și purtarea de grijă a Preasfințitului Atanasie de Bogdania, în parohia noastră, Sfântul Ioanichie cel Mare din Arzachena-Sardinia, am încercat sa unim rugăciunea cu faptele bune după îndemnul Sfinților Apostoli care ne învață spunând astfel: „Credința fără fapte moarte este” (Iacov 2.17). Mai mult decât atât, îndemnul Mântuitorului Iisus Hristos este clar: Nu tot cel ce îmi zice Mie: <<Doamne! Doamne!>> va intra întru împărăţia Cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu Care este în ceruri” (Matei 7, 21).
Având acestea in minte, sub umbrela proiectului bisericesc național „Biserica, Familia românilor de pretutindeni”, creștinii parohiei au adunat din puținul lor daruri pentru cei aflați în nevoie, făcând astfel un bine semenilor din Romania:
- pentru parohia cu hramul Sfantul Apostol Anania, din Itrinesti, județul Neamț, s-au oferit pachete cu alimente pentru 49 de persoane văduve, jucării si alte obiecte pentru cei mici. La acest demers au contribuit și familii cu inima bună din județul Iași și Neamț. Ele sunt împărțite cu ajutorul preotului paroh Amarinei Ciprian.
- în parohia cu hramul Nașterii Maicii Domnului, Livezeni, județul Argeș, cu ajutorul părintelui Ionut Marghitoiu, s-au distribuit pachete pentru 51 de copii si o suma de bani pentru cei aflați în situații dificile iar prin grija părintelui Alexandru, consilier la departamentul Filantropic al Arhiepiscopiei Argeșului vor ajunge cateva daruri la o familie de români bucovineni, care trăiesc lângă graniță, în Ucraina.
Le mulțumim tuturor celor care au daruit pentru aceste proiecte răspunzând afirmativ la inițiativa preotului paroh cu privire la diferitele activități organizate în perioada Postului Mare. Ne dorim prin aceste activități ca Bunul Dumnezeu sa primească rugăciunile noastre și sa ne facă părtași la cereasca Împărăție.
Post binecuvantat tuturor!
- Detalii
- Accesări: 420
Ajutoare umanitare de la BOLZANO

Cu ajutorul Domnului şi cu binecuvântarea ierarhilor noştri, ȋn aceastǎ perioadǎ binecuvântatǎ a Postului Mare, parohia din BOLZANO a reuşit sǎ organizeze o nouǎ acţiune umanitarǎ, de aceastǎ datǎ venind ȋn sprijinul Asociației “ Pro Vita “, a cunoscutului pǎrinte Nicolae Tǎnase din Valea Plopului şi Valea Screzii.
Ajutorul umanitar a constat ȋn peste 200 perechi de ȋncǎlṭǎminte pentru copii, de diferite mǎrimi şi alte obiecte de ȋmbrǎcǎminte.
Mulṭumim pe aceastǎ cale tuturor persoanelor care sunt alǎturi şi sprijinǎ activitǎṭile noastre cu caracter umanitar.
Preot Lucian Milasan, BOLZANO

- Detalii
- Accesări: 888
Praznicul Intrării Domnului în Ierusalim | PS Părinte Episcop Siluan a slujit Dumnezeiasca Liturghie la Paraclisul Mănăstirii „Adormirea Maicii Domnului” de la Roma

Duminică, 25 aprilie 2021, la Praznicul Intrării Domnului în Ierusalim, Preasfințitul Părinte Episcop Siluan al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie la Paraclisul Mănăstirii „Adormirea Maicii Domnului” de la Roma, fiind înconjurat de un sobor de preoți și de numeroșii credincioși.
În cuvântul de învățătură rostit cu acest prilej, Preasfinția Sa le-a explicat celor prezenți că „Domnul Dumnezeul nostru împreună-trăiește, cu fiecare dintre noi și în fiecare dintre noi, ceea ce noi trăim. Dumnezeu S-a întrupat ca să trăiască toate cele ale omului, pentru ca omul să poată trăi toate cele ale lui Dumnezeu. Prin Întruparea Domnului, Pătimirile și Învierea Sa din morți, se redeschide Raiul pentru tot omul care își asumă chemarea de fiu al lui Dumnezeu”.
La final, Preasfințitul Părinte Episcop Siluan a adresat câteva îndemnuri pentru perioada deosebită ce ne stă înainte, îndemnându-i pe credincioși să pășească, împreună cu Domnul, pe calea pătimirilor, pentru a se bucura, și mai deplin, la Praznicul Învierii.
Toți credincioșii au purtat la casele lor ramurile de măslin binecuvântate, specifice acestui mare Praznic.
- Detalii
- Accesări: 669
Al 21-lea Hram al Parohiei „Intrarea Domnului în Ierusalim„ din Ostia (Roma V) | PS Atanasie de Bogdania a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie

Duminică, 25 aprilie 2021, comunitatea parohială aflată sub ocrotirea Praznicului Intrării Domnului în Ierusalim și-a sărbătorit cel de-al 21-lea Hram. În mijlocul acesteia a poposit Preasfințitul Părinte Atanasie de Bogdania, Arhiereu-Vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, care a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie.
În cuvântul de învățătură rostit cu acest prilej, ierarhul a amintit că „Astăzi intră Împăratul Slavei în Ierusalim, ca un adevărat biruitor al morții, ca nouă celor orbiți de patimi, să ne arate că este Însuși Calea, Adevărul și Viața. Să aducem și noi stâlpările faptelor noastre celor bune înaintea Domnului, cântând cu cei de odinioară: Osana! Binecuvântat este Cel ce vine întru numele Domnului, Împăratul lui Israel!Între învierea lui Lazăr, pe care am prăznuit-o ieri, și Praznicul Floriilor, pe care îl prăznuim astăzi, este ascunsă și ungerea cu mir a Domnului în Betania, de către Maria, sora lui Marta. În această taină se ascunde dragostea întregului neam omenesc față de Cel ce va duce crucea păcatelor noastre pentru a birui moartea cu Învierea Sa de a treia zi”.
La final, Preacucernicul Părinte Vicar Eparhial Gheorghe Militaru, paroh al comunității, a adresat un cuvânt de mulțumire atât Preasfințitului Părinte Atanasie pentru acest moment de binecuvântare, cât și tuturor credincioșilor prezenți la acest moment festiv din viața comunității.
- Detalii
- Accesări: 408
PS Părinte Episcop Siluan a susținut cateheza concluzivă a proiectului „Catehezele Postului Mare 2021” | Paraclisul Mănăstirii „Adormirea Maicii Domnului” de la Roma

Pe toată perioada Postului Mare, Paraclisul Mănăstirii „Adormirea Maicii Domnului” de la Roma a propus proiectul „Postul – între jertfă și bucurie. Catehezele Postului Mare 2021”, în cadrul căruia au fost susținute o serie de cateheze duhovnicești, în fiecare seară premergătoare duminicilor din Postul Paștilor.
Sâmbătă, 24 aprilie 2021, prin intermediul tehnologiei moderne și a transmisiei online, a avut loc cateheza concluzivă a proiectului, susținută de către Preasfințitul Părinte Episcop Siluan al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei. Prelegerea ierarhului s-a intitulat „Intrarea Domnului în Ierusalim. Ce ne învață cântările Triodului?”.
Preasfințitul Părinte Episcop Siluan și-a construit prezentarea pe principalele alcătuiri liturgice din slujba Praznicului Intrării Domnului în Ierusalim: „Domnul a asumat firea omenească cu toate laturile ei, afară de păcat, suferința, violența omenească, durerea și chiar moartea. El a pătimit în viața Sa omenească tocmai pentru a pune temelie vieții celei noi. Prin biruința Sa asupra morții, Domnul ne redeschide tuturor porțile Raiului și ne oferă posibilitatea de a ne împlini chemarea noastră de fii ai lui Dumnezeu, a cărei finalitate este dobândirea Împărăției Sale”.
După conferință a urmat o sesiune de dialog, Preasfinția Sa răspunzând la numeroasele întrebări care au venit pe calea platformelor online.
Conferința poate fi vizualizată pe paginile oficiale de Facebook (https://www.facebook.com/events/487198169103979) și de YouTube (https://www.youtube.com/watch?v=6GHeA67LdzY) ale Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei.
- Detalii
- Accesări: 866
Padova Nord Limena Atelier de încondeiat ouă

Cu ajutorul Bunului Dumnezeu, la Parohia Padova Nord Limena s-a desfășurat sâmbătă, 24 aprilie, atelierul de încondeiat ouă la care au participat 5 adulți și 15 copii.
Am primit sfaturi de la domnul Ciprian Ilie Zancu (meșter popular de la Cremona, originar din Fălticeni) și de la domnul Sebastian Paic, președintele Asociației Zestrea din Cluj-Napoca, cărora le mulțumim că ne-au ajutat să punem început bun în transmiterea către noile generații acestei frumoase tradiții.
Mulțumim Domnului pentru toate darurile Sale!
A consemnat preoteasa Laura Alina Ticiu
- Detalii
- Accesări: 518
Proiectul “Desaga cu doruri” - Verona 1
Cu ocazia hramului paraclisului parohial, după Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, copiii parohiei Verona 1, împreună cu dascălii și o parte din părinți au pregătit scrisori, desene și felicitări de Paști ce vor fi înmânate de copiii parohiei surori - “Sfântul Andrei” din Ploiești, bătrânilor de la Centrul de îngrijire paliativă „Sfânta Sofia” din Bălțești - Prahova.
În aceiași Sâmbătă a lui Lazăr, copiii au învățat să vopsească ouă, folosind extracte de plante și au fost inițiați în meșteșugul încondeierii ouălor.
În Duminica Floriilor au făcut o mică expoziție cu rodul mâinilor lor.
- Detalii
- Accesări: 742
Adunare Protopopiala la Torino 1

Pe data de 22 aprilie, la Școala parohială a bisericii Sfânta Parascheva din Via Gino Marinuzzi a avut loc întâlnirea protopopială Piemonte 1. Pr. Vasile David a susținut o conferință pe tema: „Împărtășania și spovedania deasă sau rară. Provocări și soluții la problemele din ziua de azi.” Au completat acest subiect, amplu de dezvoltat, părintele protopop Marius Floricu și părintele Gheorghe Vasilescu, protopop onorific. În a doua parte a ședinței, s-au discutat probleme inerente organizării sărbătorii de Paști și altele. După întrunire, s-a săvârșit în biserică „Sf. Parascheva” slujba Acatistului a Marelui Mucenic Gheorghe, Purtătorul de biruință, și s-a făcut urările de bine și de sănătate. Toți au cântat „La mulți ani” pr. Gheorghe Vasilescu pentru onomastica și ziua de naștere ce va avea loc în curând.
Dăm slavă Domnului și marelui Mucenic Gheorghe pentru toate!
- ADUNAREA PROTOPOPIATULUI LOMBARDIA 3
- Împodobirea Parohiei " Sfântul Apostol Pavel și Sfânta Muceniță Fecioara Lucia" cu noul iconostas
- “Copacul Prieteniei” – parohia “Sf.M.M.Gheorghe” Vicenza, proiectul cultural Filantropic Biserica - Familia românilor de pretutindeni.
- Inaugurarea bisericii „Sfântul Ierarh Iosif cel Nou de la Partoș și Sfânta Muceniță Varvara" din localitatea Rieti











