- Detalii
- Accesări: 889
Corala "Sfântul Roman Melodul" a Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei a concertat în parohia "Sfântul Dimitrie cel Nou" Roma VIII – Borghesiana

În seara zilei de 7 decembrie, începând cu orele 19, corala bărbătească "Sfântul Roman Melodul" a Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, a susţinut, în faţa unui numeros public, format din credincioşii comunităţii de aici, un concert de colinde corale tradiţionale româneşti, invitându-i pe cei de faţă la un periplu prin toate zonele ţării şi la descoperirea frumoaselor obiceiuri de Crăciun existente aici.
Sub bagheta dirijorală a părinţilor Gavril Popa şi Andrei Petru Aslan, au fost interpretate succesiv colinde provenind din toate zonele etnografice ale României. Părintele Alin Olteanu (Fiumicino), prezentatorul evenimentului, a avut grijă să însoţească fiecare text interpretat cu un preambul isagogic, care să familiarizeze auditoriul cu contextul apariţiei unei colinde, autorul şi semnificaţia ei. La rândul lor, soliştii au interpretat cu măiestrie şi candoare partituri precum: "Dacă-n fiecare zi", "Moş Crăciun", "Praznic luminos", "Ziurel de zi", "Colindul celui făr' de ţară" şi multe altele, spre deliciul publicului auditor, care i-a răsplătit mereu cu aplauze şi uneori şi cu câte o lacrimă în colţul ochiului.
La finalul manifestării, gazda evenimentului, părintele protopop Nicolae Strugaru (Lazio 3), a mulţumit atât invitaţilor, cât şi spectatorilor, evidenţiind faptul că, prin evenimentul din acea seară, corala "Sfântul Roman Melodul", consacrată în peisajul italian şi nu numai, a reuşit să aducă România mai aproape pentru cei ce sunt departe de ţară. Concertul s-a încheiat cu o agapă frăţească, organizată de comunitatea parohială.
- Detalii
- Accesări: 1272
PS Atanasie de Bogdania a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie în parohia „Tuturor Sfinților” din Monza

Cu ajutorul Domnului și cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Siluan, al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, duminică, 8 decembrie 2019, Preasfințitul Părinte Arhiereu-Vicar Atanasie de Bogdania a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie în mijlocul Parohiei „Tuturor Sfinților” – Milano Nord-Monza. În cadrul Dumnezeieștii Liturghii, ierarhul a săvârșit hirotonia întru preot a diaconului comunității, Cucernicul Părinte Eugen Nacu.
În cuvântul de învățătură dăruit celor prezenți cu acest prilej, Preasfințitul Părinte Atanasie le-a vorbit acestora pe seama pericopei evanghelice a duminicii. „Gârbovirea de optsprezece ani a femeii din pericopă ne arată, așa cum tâlcuiesc Sfinții Părinți, greutatea păcatelor care ne afectează verticalitatea, progresul nostru către cele dumnezeiești. Atunci când ești gârbov duhovnicește, privești doar la cele ale pământului, cele exclusiv materiale, păcatul împiedicând legătura noastră firească și personală cu Dumnezeu. Însă șansa noastră, a tuturor, se leagă de căință, de întoarcere sinceră către Domnul, de împlinirea poruncilor Evangheliei Sale, vremea postului și nu numai favorizând o anumită conștientizare a stării noastre sufletești”.
La vremea rânduită din timpul Dumnezeieștii Liturghii, Preasfințitul Părinte Atanasie de Bogdania a săvârșit hirotonia întru preot a Cucernicului Părinte Diacon Eugen Nacu, pe seama comunității gazdă, îndemnându-l să-și asume cu multă responsabilitate noua misiune pastorală încredințată.
La final, Preacucernicul Părinte Paroh Pompiliu Nacu a adresat un cuvânt de mulțumire atât Preasfințitului Părinte Atanasie pentru bucuria și binecuvântarea prezenței în mijlocul comunității din nordul Milanului, cât și tuturor celor care s-au alăturat acestei zile de sărbătoare a Parohiei „Tuturor Sfinților” din Monza.
Slavă lui Dumnezeu pentru toate!
- Detalii
- Accesări: 805
Corul "Symbol" al Patriarhiei Române a concertat în parohia "Sfântul Dimitrie cel Nou" din Roma (Roma VIII)

În perioada 30 noiembrie, 8 decembrie 2019, corul de copii şi tineret "Symbol" al Patriarhiei Române a efectuat un turneu în Episcopia Ortodoxă Română a Italiei. Între parohiile care s-au bucurat de prezenţa tinerilor în mijlocul lor, s-a numărat şi comunitatea "Sfântul Dimitrie cel Nou" Borghesiana – Roma VIII, păstorită de părintele Protopop Nicolae Strugaru (Lazio 3).
Sub bagheta dirijorală a doamnei profesor Luminiţa Guţanu Stoian, copiii din cadrul coralei au oferit, cu prilejul sărbătorii de Sfântul Nicolae, începând cu orele 18, un regal de colinde, numerosului public venit să îi asculte. Concertul a cuprins un repertoriu variat, constând din colinde şi cântece religioase şi patriotice din diferite zone ale ţării, dar şi din colinde specifice altor zone şi culturi. Interpretate cu multă sensibilitate şi prezentate cu talent de către distinsa doamnă prof. dirijor, colindele au reuşit în repetate rânduri să smulgă lacrimi din ochii celor prezenţi şi au fost răsplătite cu ropote de aplauze.
La finalul manifestării, părintele protopop Nicolae Strugaru a mulţumit coralei pentru bucuria de a aduce, de sărbători, un colţ de Românie în sufletele celor ce sunt departe de casă şi a invitat grupul să mai poposească în mijlocul comunităţii în viitor. Evenimentul s-a încheiat cu o agapă frăţească, organizată de către comunitatea românească de la Borghesiana.
- Detalii
- Accesări: 655
Finalizarea lucrărilor la parohia Moncalieri

Cu ajutorul lui Dumnezeu am încheiat lucrările parcării aferente bisericii și totodată ale ansamblului de cult de la Moncalieri.
Mulțumim tuturor celor care de-a lungul timpului ne-au susținut la îndeplinirea acestui obiectiv.
Pr. Marius Floricu
- Detalii
- Accesări: 1480
Cea de-a XI-a ediție a Congresului Nepsis Italia

Cu ajutorul Domnului, cu binecuvântarea și în prezența Preasfințitului Părinte Episcop -Siluan, al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, în perioada 7-8 decembrie 2019, la Lodi (Milano), a avut loc cea de-a XI-a ediție a Congresului Nepsis Italia, care a adunat aproximativ 400 de tineri reprezentanți ai Frăției Tinerilor Ortodocși Români din Episcopia Ortodoxă Română a Italiei.
Evenimentul, dedicat tinerilor ortodocși români din toată Italia, a debutat în prima zi, sâmbătă, 7 decembrie 2019, prin săvârșirea Dumnezeieștii Liturghii de către Preasfințitul Părinte Arhiereu-Vicar Atanasie de Bogdania, în biserica parohiei „Sfinții Trei Ierarhi” din Lodi.
Programul Congresului a continuat la cinematograful Fanfulla din Lodi și a fost deschis în chip solemn cu slujba de Te Deum oficiată de Preasfințitul Părinte Atanasie de Bogdania, alături de un sobor de preoți. Un moment artistic de „bun venit” a fost oferit de către parohia gazdă din Lodi.
După rugăciunea de mulțumire adusă Bunului Dumnezeu, Preasfințitul Părinte Episcop Siluan a deschis în mod oficial Congresul, amintind câteva repere din bogata activitate a frăției Nepsis a tinerilor ortodocși din Episcopia Ortodoxă Română a Italiei în cei 11 ani de existență. De asemenea, Preasfinția sa a avut o convorbire duhovnicească cu tinerii prezenți.
După o agapă frățească, Congresul Nepsis Italia din acest an a reluat un concurs deosebit, cu specific culinar, în care tineri talentați și-au exersat talentul în bucătărie, cu nădejdea de a deveni „chef” MasterCake Nepsis.
După vizionarea filmului cu activitățile Nepsis Italia din anul 2019, a urmat un recital de colinde susținut de grupul coral „Sfântul Potițiu” al tinerilor Nepsis Roma, premierea Master Cake Nepsis și un concert extraordinar al maestrului Ioan Bocșa, dimpreună cu ansamblul popular „Icoane”.
Preasfințitul Părinte Atanasie de Bogdania, Arhiereul-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, a încheiat în mod festiv cea de-a XI-a ediție a Congresului Nepsis Italia, printr-un cuvânt de mulțumire adresat atât tuturor tinerilor prezenți, cât și celor care s-au ostenit cu buna organizare a evenimentului, voluntarilor implicați și, în mod particular, Departamentului pentru Tineret al Episcopiei, care lucrează cu timp și fără timp, prin toată echipa implicată în numeroasele activități cu tinerii.
În a doua zi a Congresului, duminică, 8 decembrie 2019, tinerii vor participa la Dumnezeiasca Liturghie în biserica parohiei „Sfinții Trei Ierarhi” din Lodi, unde vor asculta un cuvânt de învățătură din partea Preacucernicului Părinte Constantin Necula. În încheierea programului, tinerii vor efectua o vizită ghidată a orașului Milano.
Slavă lui Dumnezeu pentru toate!
Te voi lăuda, Doamne, că sunt o făptură așa de minunată.
foto:Alberto Tudor
- Detalii
- Accesări: 844
Concert de colinde în Parohia „Sfinții Mucenici Evlampie și Evlampia”- Collegno

În seara zilei de 6 decembrie 2019, a avut loc un concert de colinde cu darul de a aminti celor prezenți pentru ce Sărbătoare ne pregătim în zilele următoare. Evenimentul a fost organizat de parintele paroh Valeriu Andrei Grosu împreună cu don Riccardo, paroh la parohia Beata Vergine Consulata - Collegno, parohie care a și gazduit acest moment special ce a făcut să vibreze inimile tuturor.
Într-o atmosferă de bucurie și pace, cei din grupul Dynamis, coordonați de părintele Iustin Androne, prin colindele psaltice interpretate, au fost ca niște magi vestitori ai Nașterii Domnului și ai nemuririi unor tradiții românești atât de frumoase și care vor rămâne nemuritoare atâta timp cât nu vom fi indiferenți față de ele.
De asemenea, corul parohiei Beata Vergine Consulata, a interpretat o serie de cântece tradiționale italiene, având ca temă Evenimentul care a schimbat lumea întreagă : Nașterea Domnului nostru Iisus Hristos.
Dincolo de bucuria întâlnirii, a zâmbetelor, a îmbrățișărilor , să dea Bunul Dumnezeu ca aceste evenimente să ne facă să înțelegem că nu putem sărbătorii Crăciunul fără Cel care Se naște pe pământ, ca noi să ne naștem pentru Cer.
- Detalii
- Accesări: 906
Adunare protopopială la Mantova

Joi, 5 decembrie, în Parohia "Sfânta Cuvioasă Monica" din Mantova a avut loc ultima adunare a preoților Protopopiatului Lombardia 3 din anul acesta. Cu această ocazie s-a săvârșit Taina Sfântului Maslu în soborul de preoți condus de Părintele Protopop Gelu Porumb. La sfârșitul slujbei Părintele Gabriel Pandrea de la Lonato del Garda a prezentat satul românesc de altă dată din perspectiva propriilor amintiri ale copilăriei la bunici și din perspectiva operelor literare ale marilor scriitori și poeți ai neamului nostru. Cuvintele Sfinției Sale rostite cu o deosebită emoție, trădată prin lacrimile din ochi și prin tremurul glasului, au stârnit un entuziasm deosebit în credincioșii osteniți de truda zilei de muncă, smulgând în final un ropot de aplauze. Părintele Protopop Gelu a făcut încheierea oficială a ciclului de întâlniri protopopiale din anul acesta, și a adresat, o dată cu felicitările personale pentru organizarea lăcașului de cult de la Mantova, și salutul final înainte de marele praznic al Nașterii Domnului.
A consemnat preotul Sorin Croitoru de la Mantova
- Detalii
- Accesări: 1895
PS Atanasie de Bogdania a săvârșit Taina Sfântului Maslu în Parohia „Sfinții Trei Ierarhi” din Lodi

Cu ajutorul Domnului și cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Siluan, al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, vineri, 6 decembrie 2019, la ceas de seară, Preasfințitul Părinte Arhiereu-Vicar Atanasie de Bogdania a poposit în mijlocul comunității „Sfinții Trei Ierarhi” din Lodi, unde a săvârșit Taina Sfântului Maslu alături de un sobor de preoți.
În cuvântul de învățătură, Preasfințitul Părinte Atanasie a amintit că „vremea acestui Post al Nașterii Domnului este o vreme a bucurie, a luminii, fiindcă la capătul ei Îl primim în Betleemul sufletelor noastre pe Hristos-Domnul, Care se pogoară șine întinde mâna Sa plină de iubire spre a ne mântui. De aceea, trebuie să ne pregătim cu luare aminte, să împlinim doar fapta cea bună, să fim milostivi față de cei nevoiași, să fim iubitori și față de cei care ne pricinuiesc rele, să fim iertători față de cei care ne greșesc, în așa măsură încât sufletul fiecăruia să devină o peșteră a curăției și a dragostei”.
La final, Preacucernicul Părinte Nicolae Cazacu, parohul comunității și protoiereu al Protopopiatului Lombardia I, a adresat un cuvânt de mulțumire Preasfințitului Părinte Atanasie de Bogdania pentru această bucurie pricinuită, în ajunul celei de-a XI-a ediție a Congresului Nepsis Italia, ce va fi găzduită anul acesta de Parohia „Sfinții Trei Ierarhi” din Lodi.
Slavă lui Dumnezeu pentru toate!
- Detalii
- Accesări: 1173
Colindători de la Botoșani au vestit Nașterea Domnului la Centrul Eparhial de la Roma

În ajun de Sfântul Nicolae, joi, 5 decembrie 2019, în Paraclisul „Adormirea Maicii Domnului” din incinta Centrului Eparhial, Preasfințitul Părinte Atanasie de Bogdania, Arhiereu-Vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei a primit colinda grupului corala „Simplu” al Parohiei Vorona Mare din județul Botoșani, grup format din 17 tineri.
Preasfințitul Părinte Atanasie, dimpreună cu lucrătorii de la Centrul Eparhial și cu alți credincioși, i-au întâmpinat pe colindători cu multă bucurie. În cuvântul adresat acestora, Preasfinția sa a amintit că „vremea colindelor a sosit, iar Nașterea Domnului se vestește de către colindători pentru a bucura sufletele oamenilor, chemați să facă din propria viață Betleem, unde Domnul să se sălășluiască. Mulțumim grupului de colindători „Simplu” venit din Parohia Vorona Mare din județul Botoșani ca să aducă această minunată veste și românilor din diaspora, dimpreună cu toți cei care se ocupă de coordonarea grupului, prin a cărui activitate se cultivă și se duc mai departe tradițiile deosebite ale poporului nostru”.
Hristos Se naște slăviți-L, Hristos din ceruri întâmpinați-L!
- Detalii
- Accesări: 898
O nouă bucurie în parohia din Venaria Reale

Din mila lui Dumnezeu, astăzi 06.11.2019, de ziua prăznuirii Sfântului Ierarh Nicolae, a ajuns în biserica noastră Icoana Sfântului Cuvios Ilarion cel Mare, ocrotitorul Bisericii și Parohiei noastre. Sfântul al cărui hram îl poartă biserica noastră a sosit în Parohia pe care a ales-o ai fi Ocrotitor. Slujba de primire a Icoanei Sfântului nostru a început cu o mică procesiune de introducere a icoanei în biserică, explicarea simbolismului culorilor și a modului de exprimare a sfinților în icoană de către Pictorul acesteia Valentin Petraru, sfințirea acesteia și săvârșirea Canonului Sfântului Cuvios Ilarion cel Mare. Nu mică este mulțumirea pe care o adresăm fratelui și pictorului Valentin Petraru care printre alte daruri primite de la Domnul a reușit sa împlinească în icoana Sfântului nostru ocrotitor toate rugăciunile și așteptările noastre. Îi mulțumim cu toată inima și dragostea ce i-o purtăm. Slavă Domnului pentru toate! Sfinte Cuvioase Ilarion cel Mare roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!
- Detalii
- Accesări: 577
Parohia Pescara a trimis ajutoare umanitare pentru Albania

Parohia Sfântul și Dreptul Simeon și Sfânta Prorociță Ana în colaborare cu Asociația Sfântul Laurențiu al românilor filiala -Pescara, a trimis miercuri 4 Decembrie 2019, către Albania, care a fost grav afectată de cutremurul din 26 noiembrie, ajutoare umanitare constând în haine, încălțăminte, pături, pampers, jucării, cărucioare pentru copii și alimente.
- Detalii
- Accesări: 1049
Taina Sfântului Maslu la Pescara (4 Decembrie 2019)

Cu ajutorul Domnului miercuri, 4 decembrie 2019, la parohia „Sfântul și Dreprul Simeon și Sfânta Prorocita Ana” din localitatea Pescara a avut loc Taina Sfântului Maslu săvârșită de către un sobor de preoți. Împreuna cu cei șapte preoți din protopopiatul Abruzzo Molise, a slujit și preacucernicul părinte Consilier Alin Olteanu paroh al parohiei Fiumicino.
- Detalii
- Accesări: 1275
PS Atanasie de Bogdana a săvârșit Taina Sfântului Maslu la Paraclisul „Adormirea Maicii Domnului” din incinta Centrului Eparhial de la Roma

Cu ajutorul Domnului și cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Siluan, al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, miercuri, 4 decembrie 2019, la Paraclisul „Adormirea Maicii Domnului” din incinta Centrului Eparhial de la Roma a avut loc Taina Sfântului Maslu săvârșită de către Preasfințitul Părinte Arhiereu-Vicar Atanasie de Bogdania, alături de un sobor de preoți și diaconi.
În cuvântul de învățătură rostit cu acest prilej, Preasfințitul Părinte Atanasie a vorbit despre pocăință, ca metodă de a ne întoarce la Domnul și de a ne vindeca de toate bolile sufletești și trupești. „Domnul așteaptă de la fiecare dintre noi pocăință și smerenie, ca întorcându-ne la El, să dobândim întâi de toate vindecare sufletească. Iar atunci când suntem vindecați sufletește, vom primi și vindecarea trupului, pentru că limitele suferinței sunt înfrânte de bucuria harului care se revarsă în viața noastră. Noi trebuie să fim căutători ai harului lui Dumnezeu, care ne desăvâșește viața și ne aduce aleasă bucurie”.
La final, toți credincioșii au fost binecuvântați de către Preasfințitul Părinte Atanasie și au fost mirunși cu untdelemn sfințit de către preoții slujitori.
- Detalii
- Accesări: 513
Activități în parohiile EORI în perioada 2 - 8 decembrie 2019

PROTOPOPIATUL LOMBARDIA I
1. Santuario di Caravaggio va găzdui duminică, 8 decembrie, un concert de colinde organizat de Parohia “Sfântul Ierarh Iosif Mărturisitorul din Maramureș” – Cassano d’Adda în colaborare cu Grupul “Oastea Domnului” din Bergamo.
2. Tinerii ortodocşi din Italia (Nepsis) se vor întâlni în perioada 7-8 decembrie în oraşul Lodi. Sâmbătă, 7 decembrie, tinerii prezenți vor participa la Sfânta Liturghie săvârșită de către Preasfințitul Părinte Atanasie, Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, în Parohia “Sfinții Trei Ierarhi” – Lodi. Duminică, 8 decembrie, tinerii vor putea dialoga cu pr. prof. Constantin Necula. Congresul Nepsis ajunge anul acesta la cea de-a 11-a ediţie.
PROTOPOPIATUL LOMBARDIA II
1. Preasfințitul Părinte Atanasie, Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, va săvârși Sfânta Liturghie duminică, 8 decembrie, în Parohia “Tuturor Sfinților” – Monza.
PROTOPOPIATUL LOMBARDIA III
2. Joi, 5 decembrie, va avea loc Adunarea Protopopială și conferința preoțească a clericilor din Protopopiatul Lombadria III. Evenimentul va fi găzduit de Parohia “Sfânta Cuvioasă Monica” – Mantova. Părintele Gabriel Pandrea, de la Parohia “Sfântul Ierarh Grigorie Luminătorul, al Armeniei” - Lonato del Garda va prezenta un referat axat pe tema anului omagial.
PROTOPOPIATUL PIEMONTE I
3. O parte dintre credincioșii Parohiilor: “Sfântul Cuvios Gheorghe de la Cernica” - Chivasso, “Sfântul Apostol și Evanghelist Matei” – Cirié, și alți câțiva din Torino, vor merge în perioada 5 - 7 decembrie, în pelerinaj pentru a se închina la moaștele Sfântului Ierarh Nicolae de la Bari, dar și la moaștele câtorva sfinți din Roma.
PROTOPOPIATUL LIGURIA
4. Vineri, 6 decembrie, Parohia “Sfinţii Chiril şi Metodie” – Sanremo își va sărbători cel de-al doilea hram, pe Sfântul Ierarh Nicolae. Spre seară se va oficiat Taina Sfântului Maslu, după care va avea loc un concert de colinde.
PROTOPOPIATUL EMILIA ROMAGNA II
5. Joi, 4 decembrie, în Parohia “Sfânta Mare Muceniță Fevronia” din Fiorenzuola d’Arsa – Fidenza se va oficiat Taina Sfântului Maslu.
PROTOPOPIATUL ABRUZZO – MOLISE
6. Miercuri, 4 decembrie, în Parohia “Sfântul și Dreptul Simeon și Sfânta Prorociță Ana” – Pescara se va oficiat Taina Sfântului Maslu.
---
Centrul Eparhial de la Roma a găzduit marți, 3 decembrie, întâlnirea semestrială tematică a preoților din centrul Italiei. La evenimentul organizat cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Siluan, al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, au participat clericiii din protopopiatele Lazio I, II, III, Toscana, Umbria-Marche, Abruzzo și Puglia-Basilicata. Evenimentul s-a desfășurat în prezența celor doi ierarhi ai eparhiei: Preasfințitul Părinte Siluan, al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, și Preasfințitul Părinte Atanasie, Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei.
Echipa Departamentului de Comunicare și Imagine al EORI











