- Detalii
- Accesări: 860
FURIA și CALMUL- atelier pentru credincioșii din Como

Cu binecuvântarea Părinților noștri episcopi și datorită strădaniei parintelui nostru, Cristian Prilipceanu, la inceputul aceste luni, l- am avut ca și invitat în cadrul comunității noastre, pe diaconul Adrian Sorin Mihalache- cadru didactic al Facultății de Teologie din Iași , dar și un cunoscut moderator de seminarii experențiale.
Ideea acestor întâlniri a apărut în 2016, când am conștientizat necesitatea unei formări continue în cadrul parohiei noastre. Modalitatea de desfășurare a acestor ateliere este una inedită pentru o persoană care frecventează biserica iar intervențiile interactive, exercițiile, sarcinile propuse, studiile de caz și lucrul în echipă, contribuie decisiv la crearea unui ambient plăcut, prietenos, care invită participanții la introspecție.
Pe parcursul mai multor sesiuni am învățat ce se întâmplă când mă controlează furia, cum imi sunt afectate emoțiile, cum am un control cognitiv scăzut, pierzând flexibilitatea în gândire iar câmpul vizual mi se îngustează. Atunci când suntem stăpâniți de nervozitate, avem o anumită rigiditate corporală și adoptăm posturi închise. Descoperirile științifice din domeniul medical întăresc prin studii că mânia slăbește sistemul imunitar, fiind cel mai mare rău pe care ni- l putem face. De ce totuși ne înfuriem? Adesea spunem că ceilalți sunt cauza tulburărilor ce ne împresoară: că sunt răi, mincinoși, mândri, neloiali etc. Adevărul este că noi vrem să controlăm situațiile, când gândim în acest mod. Stresul și oboseala sunt cauze importante care amplifică impulsivitatea. Cum aș putea totuși să mă schimb? Cultivând metacogniția. Mai concret: să vorbesc despre asta cu prietenii, familiarii, eventual cerându- mi iertare pentru anumite episoade în care am manifestat agresivitate, să mă cert în scaunul spovedaniei, să citesc despre asta. Schimbând modul de a gândi , de a acționa și de a simți, încep să fiu mai supărat pe mine însumi și mai puțin pe cei ce mă înconjoară. O expirare puțin prelungită contribuie la o stare de liniștire. Societatea actuală i- a luat omului posibilitatea de a avea activități care să îl calmeze, lucru destul de dăunător deoarece ne putem induce o stare de calm prin corp. Viteza ne alimentează lipsa de răbdare iar personalitatea dopaminenergică nu este capabilă de calm. S- a discutat și despre ce semnifică o conștientizare a corpului, despre postura in biserică, amintindu- se că dacă ne atingem trupul ( prin împreunarea mâinilor sau prin punerea mâinii în dreptul inimii- așa cum ne apare pictat, Sfântul Serafim de Sarov) se crește starea de concentrare, implicit de conștientizare de sine.
Cu toții trebuie să avem clar în minte: că altă metodă de a schimba oamenii, în afara dragostei, nu este. Iubirea și angajarea într- un „război” pe termen îndelungat. Avem comun cu animalele mânia și pofta. Furia ne fură atenția , nereușind să mă concentrez nici la mine, nici la celălalt. Trebuie să scap de amintiri ( care pot deveni factor perturbator, deoarece la mânie ne amintim doar răul), de prejudecăți, de obsesii și văicăreli, de comportamente opoziționale și dependențe dacă vreau să îmi anihilez stările de agitație. Însuși felul nostru de a vorbi, ne indică starea noastră interioară. Tonul vocii și ritmul prin care vorbesc, mă calmează atât pe mine, cât și pe celălalt. Starea de rugăciune ne ajută la instaurarea unui ritm respiratoriu mai lent ( cu aproximativ 2000 de respirații mai puține pe zi). Cuvintele Mântuitorului “Învățați de la Mine că sunt blând și smerit cu inima”, ar trebui să le avem bine întipărite în minte și în suflete. Reușesc să mă schimb doar dacă încep să lucrez și asupra adâncimilor- experiențele neconștientizate ale corpului: cum conduc, cum mănânc, cum merg, cum vorbesc etc. Dispozițiile noastre negative pot strica totul, însă rugăciunea multă reușește să le schimbe.
Să ne detașăm de sentimentele de control și să avem răbdare, considerând că fiecare e diferit. Din păcate ne- am dezvoltat un factor cognitiv de speriat în ceea ce privește judecarea aproapelui, de aceea trebuie să ne educăm mintea să nu gândească altceva decât ce este folositor iar atunci când dorim să transmitem ceva, să ne cercetăm cu atenție starea lăuntrică. Dacă vom considera că neputința ori neștiința pot fi cauzele pentru care semenul nostru ne- a nedreptățit, mult mai ușor ne va fi să ne înfrânăm mânia.
Încheiem cu un text al Sfantului Isaac Sirul, aducând slavă Tatălui Ceresc și multumindu- i Sfântului nostru drag, Grigorie Palama, pentru bucuria acestor întâlniri, care sunt hrană pentru sufletele tuturor participanților.
„Fii pașnic și smerit ca să- i găsești pe toți prieteni! Împrejurările exterioare se schimbă o data cu lucrarea inimii, după cum e îndreptată: spre bine sau spre ispite.”
- Detalii
- Accesări: 1276
Protopopiatul Lazio I - Atelier dedicat preoților și preoteselor

În data de 4 noiembrie, Parohia “Sf. Ier. Grigorie cel Mare al Romei” din Roma Torre Angela a găzduit primul atelier, cu titlul “Cultivarea atenției în context cotidian. Perspective neuroștiințifice și filocalice”, susținut de părintele diacon Sorin Mihalache, în cadrul seriei de ateliere și conferințe ce se vor desfășura în Săptămâna Misiunii în protopopiatele din Lazio și Campania.
Atelierul, dedicat preoților și preoteselor din protopopiatul Lazio I, a reunit 15 participanți și a durat de la orele 10 dimineața până la orele 19 seara, timp extrem de redus pentru tratarea unei teme atât de complexe, precum atenția în relația cu ceilalți și cu noi înșine.
Obiectivele acestuia au constat în furnizarea de informații despre mecanismele atenției, despre metodele de îmbunătățire a acesteia în paralel cu prezentarea dificultăților de concentrare, în funcție de care, toți cei prezenți, am fost invitați să ne autoanalizăm, în condițiile adecvate dezvoltării atenției și pluralitatea acțiunilor ce pot fi întreprinse pentru dezvoltarea ei.
Ideea generală a întâlnirii s-a conturat în cadrul unui discurs motivațional, în care părintele diacon a încercat trasarea unor direcții de acțiune pe care fiecare dintre noi ar fi util să ni le însușim.
Plecând de la faptul că atenția membrilor societăților moderne este nevoită să combată provocările contemporane, printre care cea mai agresivă este tehnologia, cu multitudinea de informații suprastimulante (s-a demonstrat că un om poate avea între 60.000 și 80.000 de gânduri pe zi) și a nevoii de a executa mai multe sarcini simultan (multitasking), omul zilelor noastre, pentru a-și ține atenția focusată pe ceea ce îl interesează este nevoit, tot timpul, să își supravegheze și să își redreseze atenția ori de câte ori simte că a deviat de la directia dorită, să fie mai concentrat pe prezent și mai puțin pe viitor sau pe trecut (în special, pe dimensiunea negativă a acestora) și, nu în ultimul rând, prin liniștirea gândurilor, distragerea de la ceea ce nu ne este de folos și retragerea în rugăciune: “E nevoie de liniștire, fiindcă ea păzește simțurile de zarva din afară și dă prilejul potrivit pentru ostenelile trupului și ale sufletului, făcând aceasta prin pacea pe care o dă grație zăbavei din ea, și grație vigilenței asupra trupului și a sufletului pe care o îngăduie, oprind prilejurile ce se năpustesc în mod obișnuit asupra cuiva…” (Sf. Isaac Sirul, Gânduri către cei însingurați); “Cel ce caută să se roage cu putere, trebuie să închidă ușa și să-și ridice mintea de la tot ce e deșert sau vremelnic, sezând într-o chilie liniștită, într-un colț retras” (Sf. Ioan Scărarul, Scara).
Valoarea de inedit a atelierului a fost conferită de melanjul de informații din medicină, tehnologie și teologie, avându-i ca sursă pe Sfinții Părinți filocalici și nu numai, dar și de jocurile individuale sau de echipă ce au pus accent pe antrenarea atenției într-un timp determinat. Acestea, alături de momentele de introspecție la care, inevitabil, atelierul ne-a determinat să apelăm, au reprezentat cel mai bun test pentru a verifica nivelul la care fiecare dintre noi se află și, în același timp, am putut lesne înțelege faptul că atenția angrenează totalitatea resurselor noastre interioare și exterioare, mai exact mintea, corpul și emoțiile aflându-se în sine sincron, așa cum bine se exprima părintele diacon Mihalache, adică într-o perfectă armonie.
De asemenea, un alt subiect care ne-a suscitat foarte mult atenția, deja aflată la cote înalte, a fost legat de relația dintre mișcările corpului și atenție, explicație provenită din neuroștiință, fapt care a facilitat extrapolarea spre sfera teologică, prin intermediul celui mai reprezentativ gest sau postură în spiritualitatea creștină și anume, metania care, așa cum părintele afirma, reprezintă o combinație între umilință și demnitate, o formă de dârzenie a corpului nostru, prin care creștinul reușește să își mențină mintea trează spre rugăciune: “Nu ocoli plecările genunchilor. Căci plecarea genunchilor închipuie căderea păcatului și prilejuiește mărturisirea lui, iar ridicarea înseamnă pocăință, închipuind făgăduința unei vieți întru virtute…” Sf. Teolipt al Filadelfiei – Filocalia 7).
Să ne plecăm genunchii Domnului pentru binefacerile și bucuria pe care ni le-a adus prin prezența părintelui diacon Sorin Mihalache în mijlocul nostru! Domnul să verse neîncetat, prin pronia Sa, asupra noastră, trezvia neîncetată a atenției cea mântuitoare!
A consemnat preoteasa Simona Preda
- Detalii
- Accesări: 552
Expoziṭie de ICOANE PE STICLĂ, la Bolzano

Una dintre preocuparile importante ale copiilor care frecventeaza “ şcoala parohialǎ “ la Bolzano, sunt icoanele pe sticlǎ. Micii artişti ȋncearcǎ sǎ transpunǎ puritatea sufletului lor ȋn imagine şi aceste imagini devin icoane care ne lumineazǎ sufletele şi ne apropie mai mult de Dumnezeu. În acest sens, duminicǎ, dupa Sf. Liturghie copiii au organizat o expoziṭie de icoane realizate de ei şi toṭi cei prezenṭi la bisericǎ au mǎrturisit cǎ au simṭit din plin fiorul sfânt al credinṭei noastre strǎmoşeşti.
Mulṭumim Domnului pentru aceastǎ zi binecuvântatǎ!
Preot Lucian Milǎşan, BOLZANO
- Detalii
- Accesări: 511
Conferința Protopopiatul Liguria Genova
Luni 4 noiembrie in cadrul săptămânii misiunii a Bisericii Ortodoxe Romane din Italia, a avut loc la Genova la ora 18.30, conferința cu tema “Folosirea argumentului național în misiunea Bisericii Ortodoxe Române” susținută de părintele Razvan Ionescu de la Paris.
Conferința a fost precedata de întâlnirea preoților din cadrul Protopopiatului Liguria cu părintele Razvan Ionescu .
S-au discutat temele: Criza de disciplina ecleziastică și Dimensiunea dinamică a tradiției.
Ortodoxia românească este o formă de concretizare a istoriei mântuirii în termenii unei comunități receptoare specifice, etnic, lingvistic, cultural, social. Biserica Ortodoxă Română este o biserica indigenă cu genealogia și caracterul ei consacrat de o tradiție specifică. Se poate spune că “românismul” este contextul creștinismului nostru, un context convertit, transfigurat. Românismul este un răspuns istoric la evanghelizare.
Pr. protopop Filip Constantin
- Detalii
- Accesări: 762
Săptămâna Misiunii în EORI

Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Siluan în Episcopia Ortodoxă Română a Italiei în perioada 03 – 10 noiembrie se desfășoară evenimente legate de misiunea de astăzi a Bisericii. Vorbim de o săptămână de evenimente dedicate atât preoților, cât și credincioșilor.
Părinții care ne vor vorbi despre necesitatea și modurile prezenței preotului și a credincioșilor în parohii sunt și din țară și din diaspora. Astfel, din Mitropolia Europei Occidentale și Meridionale îl vom asculta pe părintele Răzvan Ionescu de la Paris – care își va desfășura activitatea în Lombardia, Liguria și o parte din Emilia Romagna. Părintele Răzvan Barbu din Anglia va vorbi în Piemonte. Din Episcopia Ortodoxă Română a Spaniei și Portugaliei îi găzduim pe părinții Alexandru Titorencu care va fi prezent în Puglia Basilicata, Vasile Pop care se va găsi în Sicilia, și preacuviosul Siluan Sandor care va merge în Calabria. Din capitala Moldovei îi vom ospita pe preacuviosul arhimandrit Nicodim Petre care va fi prezent în Triveneto și o parte din Emilia Romagna, și pe preacucernicul diacon Adrin Sorin Mihalache care va desfășura activități în Zona de Centru a Italiei.
Noi, părinții, așezăm nevoință lângă nevoință și jertfă lângă jertfă pentru a reuși să închegăm cât mai bine unitatea dintre creștinii parohiilor noastre, căci pentru ei am fost dăruiți cu taina preoției. A fi un mirean conștient de sine și de harul sfântului Duh pe care l-am primit în Taina Botezului, înseamnă a ne simți mădulare vii și lucrătoare în Biserică, a sluji pe cei neputincioși și a osteni la mântuirea fraților care nu simt bucuria Învierii. Cu aceste simțăminte noi așezăm în centrul vieții patorale din Săptămâna misiunii din teren persoana mireanului, a credinciosului din orice parohie a Episcopiei pe care îl căutăm să-l hrănim cu merindele Împărăției. Căutăm să-l recuperăm din excesele consumului de tehnologie și să-l rupem din mrejele lumii, pentru a-i arăta icoana Domnului sau care este țelul vieții sale. Și mare bucurie este acolo unde omul este miluit de Domnul și harul Sfântului Duh devine foc mistuitor în inima sa.
Săptămâna Misiunii din acest an continuă activitățile din anii precedenți, întrucât nu suntem pentru prima dată la un eveniment de acest gen. Înțelegem că, deși contextul în care trăim este unul specific lumii seculare apusene, totuși aceasta nu schimbă major felul de a înțelege sau de a trăi a creștinului ortodox din Italia. De aceea, ne folosim de metode clasice de a transmite câte ceva din bogăția pe care o are tezaurul Bisericii Ortodoxe. Astfel, invitații vor conferenția, vor susține ateliere și seminarii, vor lansa cărți și chiar vor desfășura activități cu tinerii. Orice activitate va fi precedată de rugăciuni, precum: Taina Sfântului Maslu, Acatiste, Vecernii.
Între temele pe care părinții invitați le vor trata, enumerăm: „Formarea caracterului tinerilor. Provocarea societății contemporane” (pr. Liviu Barbu), „Sfințirea vieții prin lectură, rugăciune și participare la viața Bisericii” (pr. Liviu Barbu), „Dimensiunea întreită a slujirii preoțești în Diaspora” (pr. Liviu Barbu), „Fecundația artificială; Metode (Fiv, Gift) – viziune ortodoxă. Avortul, avortul terapeutic (sarcini ectopice)” (pr. Iulian Titorencu); „Planificarea familială; concepția vs anticoncepția / miracolul vieții” (pr. Iulian Titorencu); „Bioetica și Teologia Morală; fundamente / câmp de acțiune” (pr. Iulian Titorencu); „Paternitate / maternitate responsabilă; Iubirea solidă / lichidă – fundamentul vieții de cuplu” (pr. Iulian Titorencu); Embrionul uman (Dialogul matern – embrionar) – Menstruația (păcat sau nu)” (pr. Iulian Titorencu); „Satul românesc între secularizare și modernism. Posibile recuperări ale valorilor tradiționale românești” (Pr. Răzvan Ionescu); „Misiunea mirenilor” (pr. Răzvan Ionescu); „Internetul – libertate sau sclavie” (pr. Răzvan Ionescu); „Folosirea argumentului național în Misiunea Bisericii Ortodoxe Române” (pr. Răzvan Ionescu); „Oferta Bisericii pentru contemporaneitate” (pr. Răzvan Ionescu); „Viața interioară și bruiajele lumii de azi; O radiografie științifică și spirituală; Despre zgomotele vieții cotidiene; (Adrian Sorin Mihalache); „Mamă, tată, eu cresc, voi ce faceți? Reflecții filocalice și câteva date recente Din neuroștiințe despre educația și formarea copiilor” (Adrian Sorin Mihalache), etc.
Credem că râvna și slujirea arhiereilor noștri în a recupera pe tot omul este simțită de fiecare dintre noi, părinți și mireni, și este continuată conștiincios de fiecare. Mântuirea noastră se lucrează acum și aici prin tot ceea ce se propun de către Departamnetele Episcopiei Ortodoxe.
Cu frățească dragoste și prețuire,
Pr. Cristian Prilipceanu
Coordonatorul Departamentului Misiunii din cadrul Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei
Zonele conferințelor cu afișele aferente
- Detalii
- Accesări: 403
Activități în parohiile EORI în perioada 28 octombrie – 03 noiembrie 2019

PROTOPOPIATUL LAZIO I
1. Clericii împreună cu credincioșii din Protopopiatele Lazio I și III, cu binecuvântarea cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Siluan, al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, au săvârșit vineri, 1 noiembrie, Sfânta Liturghie în Catacombele Sfintei Domitila din Roma.
PROTOPOPIATUL LAZIO II
2. Clericii și credincioșii din Protopopiatul Lazio II au oficiat vineri, 1 noiembrie, în Parohia “Sfântul Ierarh Iosif cel Nou de la Partoș” - Rieti slujba de sfințire a terenului pe care se va construi viitoarea biserică de lemn, în stil maramureșean, a comunității.
PROTOPOPIATUL LAZIO III
3. Parohia “Sfânta Cuvioasă Muceniță Anastasia Romana” din Albano-Genzano și-a cinstit marți, 29 octombrie, ocrotitoarea. Comunitatea a împlinit 10 ani de la înființare.
PROTOPOPIATUL LOMBARDIA I
4. Parohia “Sfinții Români” – Pavia a găzduit duminică, 3 noiembrie, conferința diaconului Adrian Sorin Mihalache, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă “D. Stăniloae” - Iași. Tema prelegerii a fost: “Ești ceea ce trăiești”.
5. Parohia “Sfântul Ierarh Iosif Mărturisitorul din Maramureș” – Cassano d'Adda a găzduit duminică, 3 noiembrie, conferința diaconului Adrian Sorin Mihalache, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă “D. Stăniloae” - Iași. Tema prelegerii a fost: “Viața uimitoare într-un Univers copleșitor”.
PROTOPOPIATUL LOMBARDIA III
6. Parohia “Sfântul Ierarh Andrei Șaguna” - Romano di Lombardia a găzduit duminică, 3 noiembrie, conferința Pr. Răzvan Ionescu de la Paris. Tema prelegerii a fost: “Despre supraviețuirea creștinului ortodox în fața provocărilor științei și modernității”.
PROTOPOPIATUL PIEMONTE I
7. Vineri, 1 noiembrie, în Parohia “Înălțarea Sfintei Cruci” - Torino s-a oficiat Taina Sfântului Maslu.
PROTOPOPIATUL PIEMONTE II
8. Clericii din Protopopiatul Piemonte II au oficiat Taina Sfântului Maslu vineri, 1 noiembrie, în Parohia “Sfântul Ierarh Iacob Putneanul, mitropolitul Moldovei” din Fossano – Mondovi.
PROTOPOPIATUL TOSCANA I
9. Vineri, 1 noiembrie, în Parohia “Înălțarea Domnului” – Firenze s-a oficiat Taina Sfântului Maslu.
PROTOPOPIATUL LIGURIA
10. Miercuri, 30 octombrie, în Parohia “Sfinţii Chiril şi Metodie” – Sanremo s-a oficiat Taina Sfântului Maslu. La finalul slujbei părintele Andronic Gheorghe a ținut un cuvânt de învățătură despre: “Folosul și necesitatea mărturisirii creștine a fiecărui credincios”.
11. Vineri, 1 noiembrie, în Parohia “Sfinţii Chiril şi Metodie” – Sanremo s-a oficiat Slujba Pavecerniței, în limba italiană. La finalul slujbei s-a prezentat Catehismul Ortodox în limba italiană.
PROTOPOPIATUL ABRUZZO – MOLISE
12. Clericii din Protopopiatul Abruzzo – Molise au săvârșit vineri, 1 noiembrie, Sfânta Liturghie în Parohia “Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” – Campobasso. Cu această ocazie a fost prezentat comunității noul paroh, Pr. Ciprian Roman.
PROTOPOPIATUL UMBRIA-MARCHE
13. Vineri, 1 noiembrie, în Parohia “Sfântul Cuvios Ioan de la Prislop” – Pesaro s-a oficiat Taina Sfântului Maslu.
14. Duminică, 3 noiembrie, în Parohia “Sfântul Ierarh Antim Ivireanul” – Foligno se va oficiat Taina Sfântului Maslu.
PROTOPOPIATUL TRIVENETO II
15. Miercuri, 30 octombrie, în Parohia Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul – Verona a primit vizita copiilor de la Școala “Franco Cappa” - Bovolone. Programul vizitei este următorul: prezentarea Bisericii Ortodoxe, laborator de iconografie, prânz. Vor participa 3 clase (80 copii) din 1* medie .
16. Vineri, 1 noiembrie, în Parohia Sfântul Mucenic Bonifatie – San Bonifacio (VR) s-a organizat un pelerinaj la Genova.
17. Duminică, 3 noiembrie, în Parohia Izvorul Tămăduirii – Bolzano va organiza o expozitie de icoane, pe sticlă, realizate de copiii școlii parohiale.
18. Duminică, 3 noiembrie, în Parohia Sfântul Sfinţit Mucenic Haralambie – Legnago se va sfinți Troița și terenul viitoarei biserici parohiale.
Echipa Departamentului de Comunicare și Imagine al EORI
- Detalii
- Accesări: 969
Parohia Ortodoxă Alcamo la ceas aniversar | PS Atanasie de Bogdania a slujit Dumnezeiasca Liturghie

Credincioșii Parohiei „Sfântul Ierarh Leon al Cataniei” – Alcamo, din Protopopiatul Ortodox Român Sicilia, au participat duminică, 3 noiembrie 2019, la slujba de binecuvântare a lucrărilor de înfrumusețare săvârşite în Biserica „San Vito”. Aceasta aparţine comunităţii ortodoxe româneşti din Alcamo, care a aniversat cu acest prilej zece ani de la înfiinţare. Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Siluan, al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, în mijlocul credincioşilor a poposit Preasfinţitul Părinte Arhiereu-Vicar Atanasie de Bogdania. Ierarhul, alături de un sobor de preoţi, a binecuvântat lucrările de înnoire ale locașului de cult și a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie.
Înainte de Dumnezeiasca Liturghie, s-a dat citire Însemnării special alcătuită pentru acest moment aniversar.
După citirea Sfintei Evanghelii, Preasfinţitul Părinte Atanasie de Bogdania le-a dăruit celor prezenți un cuvânt de învățătură în care a tâlcuit înțelesurile adânci ale pericopei bogatului nemilostiv și a săracului Lazăr. „Bogatul moare și este îngropat, pe când despre Lazăr nu ni se precizează că ar fi fost îngropat, ci este purtat de îngeri în sânul lui Avraam. Prezența lui Avraam în această pildă nu este deloc întâmplătoare, Avraam fiind la rândul său, în lumea aceasta, un om foarte bogat, tată la multor neamuri, cum ne spune și numele său. Însă Avraam nu a iubit bogăția cea materială și trecătoare, ci adevărata lui bogăție a fost iubirea de Dumnezeu și mila, milă pe care o sesizăm atunci când îl numește fiu pe acest bogat nemilostiv”.
Preasfinția Sa a completat că „nu pentru bogăția lui a pierdut Raiul acest bogat din Evanghelie, ci pentru păcatul nesimțirii, căci s-a dovedit insensibil la suferința săracului bolnav de la poarta sa. Tocmai pentru acest fapt, bogatul își pierde identitatea în Împărăția lui Dumnezeu, pe când săracul, prin suferința lui, își câștigă identitatea de moștenitor al Împărăției Cerurilor, de aceea Mântuitorul îi dă un nume săracului Lazăr, îl recunoaște ca moștenitor al iubirii Sale. Bogatul își trăiește celebritatea în această lume, însă o pierde pentru veșnicie, pe când săracul Lazăr se chinuie în lumea aceasta, dar devine celebru pentru veșnicie”.
La momentul potrivit, pentru bogata activitate pastoral-misionară, Preasfinţitul Părinte Atanasie de Bogdania a acordat rangul de iconom Preacucernicului Părinte Paroh Petru Tărăboi. De asemenea, a binecuvântat doi enoriaşi ca paraclisieri (Constantin Ciprian Ursachi şi Silviu Marian Drangă). Apoi, ierarhul a citit mesajul transmis de către Preasfinţitul Părinte Siluan, al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, cu prilejul împlinirii a unui deceniu de la înfiinţarea Parohiei Ortodoxe Române Alcamo. În acelaşi context, Preasfințitul Atanasie a oferit Consiliului și Comitetului parohial o Gramată Episcopală, în semn de mulţumire pentru toată jertfa depusă în cei zece ani de existenţă.
Preacucernicul Părinte Paroh Petru Tărăboi a mulţumit tuturor celor prezenţi şi celor ce au fost alături de Parohia Ortodoxă Română Alcamo în ultimul deceniu, amintindu-i pe Preasfințitul Părinte Episcop Siluan, pe Preasfințitul Părinte Atanasie de Bogdania, pe Preacucernicii Părinți Ciprian Munteanu şi Daniel Băcăuanu, care au slujit în această parohie cu multă râvnă şi au fost alături de enoriaşii acesteia, și pe Preacucernicul Părinte Protopop Nicolae Chilcos. Un gând de mulțumire a fost îndreptat și către Excelenţa Sa, Monsenior Pietro Maria Fragnelli, Episcop Catolic de Trapani, care în urmă cu zece ani a oferit acest spaţiu de slujire pentru comunitatea ortodoxă românească din Alcamo.
- Detalii
- Accesări: 1123
Taina Sfântului Maslu - Mondovì

Săvârşitu-sa Taina cea mare a iubirii și a iertării, prin împreună-rugăciunea ce a avut loc în biserica Maria Vergine Assunta - Mondovì la ceas de seară, ziua 1 a lunii noiembrie, la prăznuirea sfinților Doctori fără de arginți și făcători de minuni! Făcutu-s-au părtaşi bucuriei întru unire de suflete, preoţi şi credincioşi veniţi de aproape dar şi de departe, mânaţi de dorinţa de a afla har, mângâiere şi alinare la Doctorul sufletelor şi al trupurilor noastre, Cel grabnic spre ajutor şi folosinţă. Este pentru prima dată de la numirea mea ca preot paroh al comunităților românești și moldovenești din Mondovì, de către Prea Sfințitul Părinte Siluan al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, când am slujit în acest oraș. Dificultăți au fost multe, și probabil că vor mai fi, dar avem încredere în Dumnezeu că ne va ajuta să nu ne vom opri aici. Începutul a fost mai greu, dar cei care au prticipat de aproape sau de departe, ne dau nădejde! Românii au nevoie aici de o slujire sub tutela sincerității, a bunei-rânduieli, a slujirii românești sub ascultarea unui episcop uns de Hristos și trimis să vegheze turma țării din care el însuși face parte de Patriarhul României, pentru a fi în deplină comuniune cu fiii neamului! S-a văzut binecuvântarea lui Dumnezeu, s-a simțit purtarea de grijă a episcopului nostru prin împărtășirea din cupa împreunei-slujiri a preoților protopopiatului Piemonte 2. Eu mulţumesc din suflet tuturor părtaşilor bucuriei, preoți și credincioși! Cu deosebită exultare în inimă, mulțumesc părintelui Protopop Cătălin Zaharie care a purtat mesajul și binecuvântarea ierarhului noatru, dar și celorlalți frați, părintele inspector Ciprian Ghizilă - Pinerolo, părintele Marius Trifina - Asti, părintele Cătălin Mandici - San Damiano D'Asti, părintele Vasile Doroftei - Bra și părintelui Nicolae Săraru - Canelli, pentru participare!
Harul Domnului nostru Iisus Hristos să fie cu noi cu toţi, Amin!
Părintele Nicolae Puşcaşu
- Detalii
- Accesări: 973
Taina Sfântului Maslu la parohia FIRENZE I
.jpg)
Vineri, 1 noiembrie la parohia Înălțarea Domnului din Florența, FIRENZE I, s-a săvârșit Taina Sf Maslu cu preoții din protopopiatul Toscana 1.
Pr Ioan Coman
- Detalii
- Accesări: 705
Sfințirea Troiței și a terenului viitoarei biserici parohiale din Legnago

Din mila lui Dumnezeu și cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Siluan, astăzi, 03/11/2019, s-a săvârșit slujba de binecuvântare a Troiței și a terenului viitoarei biserici a Parohiei Ortodoxe Române Sfântul Sfințit Mucenic Haralambie din orașul Legnago, provincia de Verona.
La slujba de sfințire au participat un număr de 7 preoți și un diacon, având ca protos pe părintele Protopop Gabor Codrea de la Verona.
Din cauza timpului nefavorabil și a altor motive binecuvântate, autoritățile civile și religioase nu au putut fi prezente.
Mulțumim Bunului Dumnezeu pentru toată binecuvântarea revărsată asupra poporului celui binecredincios!
Pr. Daniel Ilie
- Detalii
- Accesări: 1045
Sfințirea terenului pentru viitoarea biserică din Rieti.

Ieri, 1 noiembrie, în parohia ortodoxă română " Sfântul Ierarh Iosif cel Nou de la Partoș" din Rieti, regiunea Lazio, a avut loc, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Siluan, după lungi așteptări, punerea primei cruci și sfințirea terenului pe care se va construi viitoarea biserică de lemn in stil maramureșean a comunității românești de aici.
Totul a început o dată cu cutremurul din centrul Italiei, august 2016, care a afectat biserica unde comunitatea românească din Rieti își desfășura activitatea pastorală și a trebuit să fie închisă pentru reparații.
Din momentul acela parohia a început demersurile pentru obținerea unui teren pentru a construi o biserică de lemn, antiseismică, fapt care sa încheiat prin concederea unui lot de teren de către primăria orașului Rieti, in luna noiembrie 2018.
Un an mai târziu, prin mila bunului Dumnezeu, pe data de 1 noiembrie, s-a săvârșit sfințirea terenului în sobor la care au luat parte preoții din zona Lazio făcându-se binecuvântarea începerii lucrărilor de fundație și apoi în luna ianuarie a anului 2020, se va trece la punerea primei pietre și la ridicarea bisericii.
- Detalii
- Accesări: 1271
Taina Sfântului Maslu la Parohia Sf. Cruce din Torino

Cu ajutorul Bunului Dumnezeu și cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Siluan al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, vineri 1 Noiembrie s-a săvârșit Taina Sf. Maslu în biserica parohiei Sf. Cruce din Torino.
Am fost binecuvântați ca si de această dată să ne putem ruga alături de părinții slujitori din protopopiatele Piemonte I și III.
Credincioșii au venit să ceară îndurare de la Dumnezeu pentru ei înșiși cât și pentru toți cei bolnavi sufletește și trupește.
La sfârșitul slujbei, părintele Paul Porcescu de la parohia Sf. Ioan de la Râșca și Secu din Settimo Torinese, a ținut un cuvânt de învățătură duhovnicesc. Printre altele a evidențiat faptul că pentru a primi cuvânt de folos de la părintele nostru duhovnicesc trebuie în primul rând să dorim lucrul acesta cu gândul sincer că il vom primi și îl vom împlini chiar daca va fi greu să facem aceasta. Numai așa, Bunul Dumnezeu va pune în gura preotului învățătura de folos potrivită pentru fiecare dintre noi. Iar referitor la Taina Sfântului Maslu - ca înțeles și semnificații, este explicată in cuprinsul celor 7 Pericope Evanghelice, care prin înțeleapta lor alegere prezintă Lucrarea Lui Dumnezeu de identificare, de îngrijire, de vindecare a tuturor celor care sunt bolnavi sufletește și trupește.
La final, părintele Gabriel Burcescu a mulțumit părinților slujitori cât și credincioșilor prezenți de față.
Slava Lui Dumnezeu pentru toate !
- Detalii
- Accesări: 1614
Prezentare noului preot pentru parohia Campobasso.

Cu ajutorul Lui Dumnezeu, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Siluan al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei și cu purtarea de grijă a Preasfințitului Părinte Arhiereu-Vicar Atanasie
de Bogdania a fost săvârșită Dumnezeiasca Liturghie, vineri 01 noiembrie 2019 in localitatea Campobasso, la tânără Parohie "Sfântul Mare Mucenic Gheorghe".
Cu aceasta ocazie s-au reunit în sobor preoți din protopopiatul Misionar Abruzzo-Molise.
La finalul Sfintei Liturghii, după cuvântul de învățătură, părintele Protopop Alin larca l-a prezentat pe părintele Ciprian Roman împreună cu doamna preoteasă Vasilica Roman.
Urându-le misiune rodnică și mântuitoare!
- Detalii
- Accesări: 479
Pelerinaj Messina - Pelerinaj la Bivongi

Vineri, 01 noiembrie 2019,Parohia Ortodoxă română "Sfântul Sfințit Mucenic Pangratie" din localitatea Messina, Protopopiatul SICILIA, a fost in pelerinaj la Mânăstirea "Sfântul Ioan Secerătorul" din localitatea Bivongi.
S-au vizitat grotele de la Monte Stella. S-a luat masa de prânz la aer liber in locurile special amenajate din vecinătatea grotelor. S-a vizitat mănăstirea "Sfântul Ioan Secerătorul", unde am primit cuvânt de învățătură privind Viața Sfântului Ioan Seceratorul .
Slavă lui Dumnezeu pentru toate!











