- Detalii
- Accesări: 1491
Şedinţă Protopopială şi Conferinţă în Protopopiatele Piemonte I și Piemonte III

Cu ajutorul Bunului Dumnezeu şi cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Siluan al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, marți, 21 octombrie 2019, a avut loc în biserica Parohiei „Sfântul Leontie de la Rădăuți”, din Ivrea, şedinţa preoţilor din Protopopiatele Piemonte I și III.
Ultima adunare protopopială din acest an a fost precedată de Sfânta Liturghie, oficiată de către părintele Dumitru Babulea împreună cu o parte din clericii celor două protopopiate.
După Sfânta Liturghie, în prima parte a lucrărilor Adunării, a avut loc Conferinţa cu tema „Satul românesc în perioada comunistă”, susţinută de către Părintele Valeriu Drăgănescu , preot paroh al nou înființatei Parohii „Sfântul Cuvios Ilarion cel Mare”, din Venaria Reale. Într-o expunere foarte bine structurată, părintele Valeriu a reuşit să arate cum colectivizarea agriculturii a marcat începutul disoluţiei satului tradiţional, de tip ţărănesc şi ieşirea treptată de pe scena istoriei a ţărănimii. De asemenea părintele a demonstrat faptul că imixtiunea brutală a statului comunist în viaţa economică şi socială a comunităţilor ţărăneşti, a făcut ca solidaritatea socială de tip ţărănesc să dispără, locul ei fiind luat de o nouă etică a individualismului generator de însingurare socială, de atomizare a societăţii.
După conferinţă s-a desfăşurat şedinţa propriu-zisă a protopopiatului. Părintele protopop Marius Floricu a cerut, printre altele, o intensificare a implicărilor în activitățile departamentelor protopopiale și o abordarecât mai serioasă a tuturor problemelor de ordin administrativ și pastoral.
După ce s-au discutat toate cele propuse pe ordinea de zi , părintele protopop, a dat cuvântul invitatului special la acest eveniment, ieroschimonahul Iacob Bârsan, ucenicul monahului Ioanichie Pârîială, cel care i-a fost, la rândul său, ucenic Sfântului Ioan Iacob Hozevitul. Preacuvioșia Sa, cu o voce profundă dar și caldă ,ca urmare a deselor rugăciuni, a povestit mai multe întâmplări din cele pe care le-a trăit pe meleaguri străine, îndemnând pe toți părinții prezenți să nu uite că cine gustă din oțetul și din fierea lui Hristos se va îndulci și de Slava Sa cea sfântă și că, în această lume cuprinsă de frică și deznădejde, nu există liman mai bun ca brațele Maicii Domnului.
A consemnat părintele Valeriu Andrei Grosu
- Detalii
- Accesări: 1299
Adunare preoțească și conferință protopopială în Protopopiatul Toscana 2

Astăzi, marți 22 octombrie, preoții Protopopiatului Ortodox Român Toscana 2, s-au întâlnit în ședință de lucru la Parohia Ortodoxă Română „Învierea Domnului” din Massa.
După săvârșirea Slujbei Acatistului Sfântului Ierarh Spiridon, PC Părinte Dragoș Pavel a susținut conferința cu titlul „Satul românesc: vatră a plămădirii, păstrării şi promovării conştiinţei naționale şi eclesiale româneşti”.
În cadrul lucrărilor Adunării Protopopiale s-au discutat și luat decizii pentru buna funcționare a protopopiatului.
- Detalii
- Accesări: 1071
Concursul «Slovă românească»
Ediția a V-a 2019
Concursul de creație literară al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei intitulat “Slovă românească” conclude seria manifestărilor dedicate limbii strămoșești “Zilele limbii române în Episcopia Italiei“ (31 august – 1 septembrie), manifestări care au ca scop “conservarea şi promovarea valorilor românești prin cultivarea limbii române autentice, ca fundament al identității naționale“. Concursul se încadrează într-un cadru mai larg de activități, un proiect de conservare lingvistică la nivel național generat de nevoia comunității de a promova, conserva și dezvolta această componentă fundamentală a identității noastre, limba.
Anul acesta Festivitatea de premiere a celei de a V-a ediție a concursului s-a desfășurat la Parohia “Sfinții Doctori fără de arginți Chir și Ioan“din Camposampiero, duminică, 20 octombrie și s-a bucurat de o organizare extraordinară, în mijlocul unei comunități deosebite, cu oameni frumoși și cuminți, în frunte cu Părintele Neculai Postolache și preoteasa Maria.
Un moment artistic susținut de copiii și tinerii Școlii Parohiale și de un grup coral de adulți a făcut debutul serii, urmat apoi de festivitatea de premiere a textelor înscrise în concurs. Juriul, prezidat de Preasfințitul Părinte Episcop Siluan și avându-i ca membri pe Pr. dr. Cristian Munteanu (Brașov, România), Pr. Prot. Gelu Porumb (Romano di Lombardia), profesoara Diana Vid (Bologna) și profesoara Carmen Ifrim (Lunca, România), a acordat Marele Premiu domnișoarei Maria Zăvoianu pentru poeziile “Liniștea“și “Stau pe marginea orizontului“. Au fost premiate și Angela Olariu cu “Plecarea“ și “Aici este acasă“, Adina Corina Panfil cu “Eu, poezia și Dumnezeu“ și “Înviere“ (ambele locul I), Gheorghe Liviu Andrei cu “Doamne, scapă-ne!“( Locul II), Elena Otilia Gașpar cu “Țara mea“ și “Sătucul meu, sătucul meu“, Denisa Elena Dinu cu “Dor de casă“ și “Draga mea mămică“ (Locul III).
Evenimentul s-a concluzionat cu prezentarea volumului de versuri “Geometrice gerunzii“ a Părintelui Trandafir Vid și lansarea unui alt volum de versuri intitulat “Eu, poezia și Dumnezeu“ al doamnei Adina Corina Panfil.
Consemnează pr. Florin Haniș
Liniștea
de Maria Zăvoianu (Marele Premiu)
Să simți liniștea...
Să o atingi cu vârfurile degetelor și
Să știi că este cu tine...
Să-i mulțumești Celui care ți-a dăruit-o,
Mulțumesc.
Nu o cunoscusem până atunci,
Nu știam că există o liniște a Liniștii.
Dar Tu mi-ai dăruit-o atât de simplu...
Ca pe o floare.
Liniștea dintr-un zâmbet.
- Detalii
- Accesări: 1427
Hora și portul național românesc (Milano Nord-Monza)
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a proclamat anul 2019 drept Anul omagial al satului românesc (al preoților, învățătorilor și primarilor gospodari) pe tot cuprinsul Patriarhiei Române, iar în acest context, cu binecuvântarea Prea Sfințitului Episcop Siluan, în Parohia Ortodoxă Română ”Toți Sfinții ” din Milano Nord-Monza, în ziua de duminică 20 octombrie a avut loc Ziua Portului Popular Românesc. În prima parte a întâlnirii, după Sfânta Liturghie, părintele Pompiliu Nacu a prezentat în PowerPoint conferință împărțită în două părți cu titlul: ”Hora și dansul în pictura bisericii noastre, secolele XVI-XVIII”, iar în a doua parte a vorbit despre: ”Simbolismul religios al portului popular românesc”, cu imagini inedite luate din Arhiva Națională de film a României. După acest moment s-a lăsat spațiu întrebărilor și răspunsurilor, s-au prezentat costumele populare din diferite zone ale țării și s-a dat ca temă de casă, copiilor tinerilor și adulților, de a căuta și a aduna prin diferite surse, elemente identitare privind sărbătorile de iarnă, nuntă, botez și înmormântarea. La sfârșit creștinii au luat masa împreună și au jucat o horă. Importanța cunoașterii valorilor noastre identitare, credință, limbă și etnie, atât la nivel individual, cât comunitar-național, este fundamentală pentru înțelegerea ființei, tradițiilor și istoriei precreștine și creștine a neamului românesc.
- Detalii
- Accesări: 509
PS Atanasie de Bogdania a slujit în mijlocul comunității „Sfântul Ierarh Grigorie Dascălul” din Chieri

Cu ajutorul Domnului și cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Siluan, al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, în Duminica a XXIII-a după Rusalii, 20 octombrie 2019, Preasfințitul Părinte Arhiereu-Vicar Atanasie de Bogdania s-a aflat în mijlocul comunității „Sfântul Ierarh Grigorie Dascălul” din Chieri, unde a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie.
În cuvântul de învățătură, Preasfințitul Părinte Atanasie le-a vorbit celor prezenți pe seama pericopei evanghelice citite la Dumnezeiasca Liturghie. „Demonizatul din ținutul gherghesenilor, care reprezintă întreaga omenire, nu purta haine, căci lumea a pierdut o dată cu Adam haina harului. Vine Hristos ca să ne îmbrace din nou în haină luminoasă. E o evanghelie a iubirii lui Dumnezeu față de om. Dumnezeu se coboară întru cele mai de jos, ca să-l ridice pe om întru cele mai de sus”.
Preasfințitul a completat că „Evanghelia ne mai învață și diferența între răsplata lui Dumnezeu pentru cei care renunță la toate pentru mântuire, adică Harul, și răsplata lumii pentru cei care îi caută bogățiile și efemera împlinire, adică deznădejdea. Cei care caută cele lumești, cu cât mai multe dobândesc, cu atât sunt mai nefericiți, mai descurajați, mai deznădăjduiți. Lipsa harului îl golește pe om de haina fericirii. Cel ce se dezbracă de bunătățile lumii acestea și caută cele dumnezeiești se îmbracă în har, care îi aduce însutită fericire pe lumea aceasta și nemăsurat mai multă în Împărăția Cerurilor. Evanghelia de azi este și o evanghelie a mărturisirii, căci cel vindecat (și, prin el, noi toți) este chemat să mărturisească întregii lumi cât de mult bine i-a făcut Dumnezeu”.
La final, Preacucernicul Părinte Paroh Emanoel Mihăescu a mulțumit atât Preasfințitului Părinte Atanasie de Bogdania pentru bucuria prilejuită prin slujirea Preasfinției Sale în mijlocul comunității din Chieri, cât și tuturor celor care s-au alăturat acestei zile deosebite din viața Parohiei ocrotită de către Sfântul Ierarh Grigorie Dascălul, Mitropolitul Țării Românești.
Slavă lui Dumnezeu pentru toate!
- Detalii
- Accesări: 823
Vizită la fermă didactică lângă Roma
Cu ajutorul lui Dumnezeu copiii care frecventează cursurile de cateheză la Parohia "Sfântul Ierarh Grigorie cel Mare" din Roma au avut bucuria de a desfășura o vizită la una dintre fermele didactice din Lazio, pe malul lacului Martignano, sâmbătă după Sfânta Liturghie, într-una dintre cele mai frumoase zile de toamnă.
În cadrul laboratorului intitulat "De la grâu la pâine" ei au avut posibilitatea să observe concret mai multe tipuri de semințe, ca cea de muștar, de porumb, dar mai ales cea de grâu, cu care au și lucrat. După ce în duminica precedentă au luat aminte la Pilda Semănătorului, cu această ocazie au putut afla despre modul cum se pregătește pământul pentru a cultiva sămânța și au văzut îndeaproape utilajele folosite pentru arat. Pentru a înțelege scopul cultivării grâului, a fost necesar să parcurgă mai multe etape ca măcinarea boabelor de grâu, amestecarea făinei obținute cu apă, sare si drojdie pentru a frământa aluatul, a-i da forma dorită si a-l pune in cuptor să devină pâinea cea de toate zilele.
Tot cu același prilej au observat câteva animale ca porcii sau caii. Au avut posibilitatea să vadă mediul in care trăiesc porcii si o parte din hrana lor cum este dovleacul, greșit întrebuințat de către unii oameni pe final de octombrie.
Observarea animalelor a folosit pentru întâlnirea cu Cuvântul Domnului din duminica următoare, cu Evanghelia vindecării demonizatului din ținutul Gherghesenilor.
În încheiere s-au bucurat împreună, servind prânzul pe malul lacului si jucând mai multe jocuri interesante.
Slavă lui Dumnezeu pentru toate!
- Detalii
- Accesări: 623
Sărbătoarea Portului Popular la Settimo Torinese

Fotografii - Sărbătoarea Portului Popular la Settimo Torinese
- Detalii
- Accesări: 523
Sfințire de troiță ortodoxă românească în inima Siciliei la Sutera în Parohia Canicatti

Cu ajutorul lui Dumnezeu, astăzi la praznicul prorocului Ioil, s-a săvârșit slujba de sfințire a unei troițe autentic românești din stilul maramureșean. Evenimentul este unul excepțional având în vedere că este deocamdată unic în Sicilia și face parte dintre manifestările dedicate anului omagial al cinstirii satului românesc inițiat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române și derulat, pe teritoriul Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, prin grija și cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Siluan al Italiei.
Monument și mărturie a trăirii ortodoxe românești, troița sculptată în lemn de stejar, a fost dăruită lui Dumnezeu și oamenilor de familia Andrei Ionuț și Violeta Ionela cu fiul lor Luca Ionuț tocmai spre a fi o fărâmă a tradiției satului românesc din care ei provin. Lor li s-au alăturat părinții, Alexandru și Florentina, veniți special din România, precum și alte rude apropiate, ca într-o icoană a familiei ortodoxe românești. Preotul paroh a susținut o scurtă și edificatoare cateheză despre importanța „lăsării de urme” a trecerii noastre pe acest pământ felicitând familia și pe participanți.
Evenimentul a fost urmat de o agapă creștină oferită de credincioasa Andreea cu soțul ei Franco, rude apropiate ale familiei Andrei (soră și cumnat).
- Detalii
- Accesări: 911
Sărbătoarea Portului Popular 2019 - Centrul Eparhial

Sărbătoarea Portului Popular 2019 - Centrul Eparhial, duminică 20 octombrie 2019
- Detalii
- Accesări: 1088
Sărbătoarea Portului Popular 2019 - Parohia Empoli/San Miniato; Protopopiatul Toscana 1

Fotografii - Sărbătoarea Portului Popular 2019 - Parohia Empoli/San Miniato; Protopopiatul Toscana 1
- Detalii
- Accesări: 1971
Prima Sfântă Liturghie la Venaria Reale

Astăzi, 20 Octombrie 2019, cu Binecuvântarea Preasfințitului Părintelui nostru Siluan al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei , Părintele Protopop Marius Floricu al Protopopiatului Piemonte III și Părintele Paroh Valeriu Drăgănescu au oficiat pentru prima data Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în orașul Venaria Reale. Numeroși credincioși, au reușit astfel să se bucure cu ocazia acestei mari și sfinte sărbători în care au pășit pentru prima dată în biserica lor. Nu este puțin lucru ceea ce s-a petrecut astăzi . Parohia din Venaria Reale cu hramul “ Sf. Cuvios Ilarion cel mare” are de astăzi o frumoasă și nouă biserică unde sutele de credincioși pot veni și se ruga.
“ Mențineți entuziasmul părintelui pentru ca este un preot bun! Nu îl lăsați singur! Noi știm de ce l-am trimis aici! Noi știm cum predică, cum se roagă și cum cântă. Din bun să devină și mai bun! Dar aceasta nu se poate fără ajutorul dumneavoastră, al credincioșilor. “ , a transmis Părintele Protopop Marius Floricu , credincioșilor. La eveniment de asemenea, a fost prezent din partea Consulatului General al României din Torino, domnul Consul Șerban Dumitrache care a transmis cu drag salutările autorităților române și care a subliniat importanța Sfântului Cuvios Ilarion cel Mare pentru comunitatea ortodoxă din Venaria Reale. Slavă lui Dumnezeu pentru toate! Mare bucurie în sufletele creștinilor de aici! Părintele Valeriu, este un tânăr preot care dorește să pășească pe urmele lui Hristos, cu timp și fără timp, fără doar și poate! Hristos a înviat!
- Detalii
- Accesări: 794
Sărbătoarea Portului Popular 2019 - parohia Anzio-Lavinio

Fotografii - Sărbătoarea Portului Popular 2019 - parohia Anzio-Lavinio
- Detalii
- Accesări: 991
Pelerinaj la Moaștele Sfântului Dimitrie
Sâmbătă,19 Octombrie 2019, a avut loc, cu binecuvântarea PS Siluan, al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, pelerinajul parohiilor din protopopiatul Umbria-Marche la Moaștele Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de mir, de la San Lorenzo in Campo (PU). Au participat preoți și credincioși din nouă parohii române ortodoxe. De la ora 9:00 s-a început cu Acatistul Sfântului și închinarea la Sfintele Moaște. Apoi în procesiune, racla cu Moaștele Sfântului Dimitrie a fost purtată din capela-cavou de sub altarul Marii Bazilici de secol VIII, în altarul principal după care s-a săvârșit Sfânta Liturghie. În încheiere, don Luca Santini, parohul din San Lorenzo in Campo împreună cu don Gabriele au adresat un cuvânt de mulțumire și salutul din partea episcopului de Fano, Armando Trasarti, preoților și pelerinilor ortodocși care an de an, în sâmbăta dinaintea sărbătorii Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, (prăznuit pe 26 Octombrie), își dau întâlnire la “casa Sfântului” din această localitate a provinciei Pesaro-Urbino. A urmat apoi o agapa frățească a pelerinilor.
pr. Constantin Cornis - Parohia Sf Cuv Ioan de la Prislop ( Pesaro)
- Detalii
- Accesări: 675
Parohia Massa - Dar din dar se face rai!

Cu îngăduința Domnului, astăzi, sâmbătă 19 octombrie, au plecat spre Mănăstirea Râșca din județul Suceava, România, mai multe colete conținând haine și încălțăminte pentru frații noștri defavorizați sau aflați în situații materiale dificile.
De aici, sub oblăduirea Părintelui Stareț Preacuviosul Părinte Arhimandit Mihail BALAN, coletele vor fi distribuite unui centru de bătrâni și unui centru de copii.
Mulțumim donatorilor, tuturor făcătorilor de bine și nu în ultimul rând doamnei Rica TATULESCU din Arezzo, rugându-ne Domnului să le binecuvinteze inimile și casele!
Preot Paroh Dragoș PAVEL











