- Detalii
- Accesări: 443
Școala de vară Înălțarea Sfintei Cruci - a doua săptămână

Bucuria copiilor a continuat la Școala de vară organizată de parohia Înălțarea Sfintei Cruci din Roma și în săptămâna 17-21 iunie.
Fiecare zi a început cu înviorarea și rugăciunea de dimineață la care s-a adăugat rugăciunea "Doamne, Iisuse" rostită pentru prietenii și membrii familiei care au avut examene săptămâna aceasta. De asemenea, copiii au pomenit la rugăciune pe cei bolnavi din familie și pe toți cei care au nevoie de ajutor.
Au urmat activități variate ce au fost organizate împreună cu animatorii din grupa adolescenților, care i-au coordonat pe cei mici.
Dintre activitățile acestei săptămâni amintim: Concurs de cunoștințe religioase - Știi și câștigi, Atelierul și jocul despre patimi și virtuți, modelaj din DAS, jocuri ale copilăriei, ghicitoarea zilei, atelier de împodobit cruci, Atelier despre Sfinți și icoanele lor, Olimpiada vacanței, Atelier despre înviere și pomenirea celor adormiți, atelier practic despre cum se face coliva.
Participanții au încheiat fiecare zi a Școlii de vară cu câte o mulțumire adresată Domnului pentru bucuriile primite în acea zi.
- Detalii
- Accesări: 457
Seara Românească – I ediție

Într-o atmosferă plină de căldură și emoție, o seară românească dedicată tradițiilor a avut loc Joi 20 iunie 2024 la Parohia ”Sf. Apostol Andrei” din Ladispoli. Evenimentul a adunat tineri din toată zona Romei pentru a celebra și a păstra vii obiceiurile străvechi care definesc identitatea culturală românească.
Cu binecuvântarea și prezența Preasfințitului Părinte Episcop Siluan și cu susținerea Preacucernicului Părinte Protopop Lucian Bîrzu, cei trei tineri organizatori, Maria Magdalena Zaharie, Teodosia Casiana Zaharie și George Eduard Atudosiei, membri fondatori ai Asociației Nepsis Italia, au reușit să pună la punct o seară memorabilă, plină de momente artistice, muzică tradițională, dansuri populare și bucate alese.
Mai mulți voluntari si credincioși din parohie s-au ocupat de buna desfășurare a evenimentului care a început cu slujba de mulțumire pentru sfârșitul anului școlar și rugăciunea pentru luminarea minții elevilor la examene, oficiată de Pr. Paroh Lucian.
După care toată lumea s-a mutat în spațiul special amenajat unde programul serii a continuat cu o serie de reprezentații artistice: mai întâi o tânără talentată , Gabriela Vasilache, care a încântat pe toți prezenții cu vocea ei minunată și pasiunea pentru muzica tradițională românească, iar apoi Grupul Folcloric „Jocul din Străbuni”, un ansamblu născut în cadrul grupului Nepsis Civitavecchia care au prezentat un spectacol autentic de muzică și dansuri populare.
O altă atracție a serii a fost masa tradițională, pregătită cu mare grijă de gospodinele din parohie. Bucatele alese, de la sarmale și mămăligă până la grătarul de carne, au fost apreciate de toți cei prezenți, aducând un omagiu gastronomiei românești.
Tinerii, copii și adulții prezenți s-au prins în hore și sârbe românești, dansând și cântând împreună, într-un gest simbolic de unitate și bucurie. Ritmurile muzicii populare și energia debordantă a participanților au creat o atmosferă magică, lăsând în sufletele tuturor amintiri de neșters.
Evenimentul s-a încheiat cu tăierea tortului, decorat cu motive tradiționale și culorile drapelului românesc, un simbol al sărbătorii și al unității.
Preasfințitul Siluan a ținut un mic discurs în care a subliniat frumusețea evenimentelor organizate în incinta Bisericii, după care a urat celor prezenți o vacanță plăcută iar tinerilor în sesiune de a trece examenele cu bine.
Atmosfera a fost încărcată de emoție și bucurie, toți cei prezenți împărtășind acest moment dulce, plin de semnificație.
Această seară românească dedicată tradițiilor a fost un adevărat succes, demonstrând încă o dată importanța păstrării și promovării culturii noastre. Inițiativa celor trei tineri organizatori, sprijinită de comunitate și binecuvântată de Preasfințitul Siluan, a reușit să aducă împreună oameni de toate vârstele, uniți de dragostea pentru tradițiile românești.
Mărturii
”M-am bucurat foarte mult să particip la “Seara Românească”!
A fost o experiență foarte plăcută, datorită atenției la detalii din partea organizatorilor.
Am fost încântată atunci când am primit invitația să cant în cadrul evenimentului iar bucuria momentului a fost pe măsură! Nădăjduiesc ca acesta să fie primul din multe altele!”
- Gabriela Vasilache, artistă
”"Seară românească" a fost un eveniment la care am participat, simțindu-mă acasă, departe de casă, și în care am resimțit în inimă o picătură din tradițiile noastre prin ținute, mâncăruri, muzică și dansuri.”
- Gabriel Sovailescu
”A fost o seară care și-a reușit scopul, tinerii sa-u apropiat de tradiții și au avut ocazia să lege noi prietenii. Mulțumită muzicii, dansurilor și mâncării mi-am adus aminte de țara mea.”
- Gheorghe Davide Radu
Articol realizat de: Maria Magdalena Zaharie
- Detalii
- Accesări: 341
Veselie în parohie – Lodi

Cu ajutorul Domnului și cu mult drag și implicare, în parohia SFINȚII TREI IERARHII din Lodi în săptămâna 17-22 iunie 2024 s-a desfășurat campusul estiv “Veselie în parohie”
Au fost șase zile dedicate activităților în aer liber, atelierelor de creație și jocurilor de echipă, vizitelor în parcuri și ferme tematice, precum și laboratoarelor culinare și de grădinărit. Închiderea campusului a avut loc sâmbătă la sfânta Liturghie unde copiilor li s-a explicat modul de folosire a prescurilor și slujba proscomidiei după care copiii au cântat la Sfânta Liturghie și la slujba parastasului din sâmbăta morților- moșii de vară. Grupul de copii a cuprins vârste de la 3 la 16 ani organizați pe activități de către doamna preoteasă Simona și doamna Alina Lupu iar buna organizare gospodărească a fost asigurată de comitetul de mame care și-au încheiat fiecare zi alături de noi organizând “terenul” pentru a doua zi. Mulțumim pentru jertfa și dragul cu care ne-ați stat aproape mereu iar copiilor mulțumiri pentru implicare în toate activitățile propuse!
A relatat Psa Simona Cazacu
Impresii:
Săptămâna petrecută în Campusul "Veselie în Parohie-2024" a fost una de o intensitate deosebită și de o importanță majoră pentru copii.
Au avut ocazia să se roage, să învețe, să se joace, să facă zilnic ieșiri în locuri speciale și să-și creeze împreună amintiri de neuitat.
Această experiență a fost extrem de benefică pentru ei, oferindu-le oportunități de a se cunoaște mai bine, de a-și descoperi noi pasiuni și de a lega prietenii durabile.
Amintirile create aici vor rămâne în inimile lor pentru totdeauna, ca un testament al veseliei!
Mulțumim tuturor pentru implicare și dedicare!
Toate acestea nu ar fi fost posibile fără "motorul" acestui proiect, Doamna Preoteasă, ajutată de o mămică super (Alina), cărora nu putem decât să le MULȚUMIM SINCER!!!
Vor fi parte din amintirile copiilor noștri legate de această experiență de bucurie și veselie din vacanța de vară!
Cu recunoștință,
Ionela!
Saptamana aceasta a fost deosebita, minunata si intensa.O experienta unica in care am avut ocazia sa facem lucruri productive si distractive in acelasi timp.Sa invatam multe noutati despre icoane si rugaciuni.A fost o experienta care ne-a imbogatit, sì toate lectiile,rasetele si aventurile o sa le tinem cu noi toata viata in sufletele noastre inca inexperte si curioase.Va multumim mult! Isabella Gui -Sofia Gui.
Bună sunt Alessia.
Săptămâna aceasta pentru mine a fost plina de bucurie şi iubire.
Ne-am distrat foarte mult dar lucru cel mai important este că am fost înpreună.
Zilele petrecute cu voi nu au fost doar un grest ci şi o amintire foarte frumoasă, pe care o să o țin în inima mea.
Vă mulțumesc la toți.
Un mulțumesc special doamnei pentru timpul şi dragostea oferită❤️.
Săptămâna aceasta petrecuta in Campus a fost o experiență unică! O aventura extraordinara și cu mare folos din toate punctele de vedere. Grija și atenția din partea Doamnei Preotese și a mamelor a fost la superlativ.
Vă mulțumim din suflet pentru tot și sperăm ca și anul viitor să se organizeze din nou.
Vă îmbrățișăm și vă mulțumim că existați ❤️
Sofia și Leonard
Îmi permit să spun eu câteva cuvinte :nu mică mi-a fost mirarea când Elena a ales să vină la acest Campus însemnând că dorința de sta în acest ambient a fost mai mare decât a face parte din alte campusuri, această reușită o datorez dumneavoastră care prin perseverență ați reușit să o atrageți și să o capturați.La întrebarea ce i a plăcut mi a răspuns: "nu este competiție ca in celelalte campusuri ne distrăm și ne împrietenim ". mii de mulțumiri pentru fiecare care a sacrificat din timpul său pentru a ajuta.
- Detalii
- Accesări: 407
Încheierea taberei de vară UNITATE-ARMONIE-BUCURIE, parohiile Camposampiero și Mestrino, Protopopiatul Triveneto IV Padova

Parohiile Camposampiero și Mestrino Padova au încheiat tabăra de vară UNITATE-ARMONIE-BUCURIE.
Dăm slavă lui Dumnezeu pentru toate cele înfăptuite!
- Detalii
- Accesări: 471
Adunare protopopială – Lombardia I

Joi, 20 iunie, în parohia Voghera a avut loc adunarea protopopială lunară a preoților din protopopiatul Lombardia I. După Taina Sfântului Maslu, părintele protopop în cuvântul de învățătură rostit, a făcut referire la realitățile și provocările actuale privind pastorația și sprijinirea persoanelor bolnave. A urmat o agapă la care au participat toți cei prezenți (atât preoți cât şi credincioși).
Mulțumim lui Dumnezeu pentru toate.
A consemnat pr. Traian Stetco
- Detalii
- Accesări: 546
Zilele a 4-a, a 5-a și a 6-a din tabăra de vară San Sicario, Cesana Torinese

În ținutul caselor verzi, Soarele, câștigător al Olimpiadei de tablouri-mozaic din bucățele de rai, de joc și de zbor, la categoria copii și tineri, trimite, pe furiș, reflexii strălucitoare în ferestrele fermecate, pentru a amplifica emoțiile pozitive. Se comportă autoritar, e un dictator în adevăratul sens al cuvântului și nu permite lacrimii și indiferenței să pătrundă în casă, înghesuindu-le pe la colțuri. Și-a luat drept aliați pe sfinții fără de arginți și, împreună cu animatorii și coordonatorii taberei din San Sicario, vrea să scrie poveşti în sertare de inimi care să fie deschise în zilele ploioase.
Drept strategie, în cea de-a patra zi a taberei, copiii au fost întâmpinați cu un bogat bagaj de informații, dar și de joc! Acestea s-au materializat prin atelierele despre sfântul ocrotitor al fiecărei echipe, atelierul „Întreabă preotul!”, cel de comunicare, cu explicații asupra relațiilor sociale și a mesajelor date și primite în cadrul interacțiunii de zi cu zi și prin cel de teatru de umbre, atât copiii, cât și tinerii fiind invitați să intre în inocența copilăriei de altădată. De asemenea, creativitatea prin manualitate și culoare a reprezentat o nouă iniţiativă apreciată de participanți, pentru ca, schimbând registrul, să ne putem bucura împreună de dansurile populare și de o nouă sesiune de karaoke.
După-amiaza aceleiaşi zile a reușit să scoată la suprafață spiritul de aventură și curiozitatea tuturor, prin indiciile pline de tâlc și prin probele atractive, în scopul descoperirii comorii celei mult râvnite, joc nelipsit din taberele noastre de vară. Copiii și tinerii au atins maximum de bucurie și entuziasm la aflarea comorii, cu atât mai mult cu cât aceasta a constat într-un festin culinar, alcătuit din tarte cu fructe, aranjate sub forma literelor componente ale cuvântului “COMOARA”, alături de două oale de sarmale calde și de alte delicii, savurate de copii. Seara s-a încheiat cu proiecția unui film, însoțit, bineînțeles, de câte un castron de popcorn pentru fiecare.
A cincea zi a reprezentat prilej de învățare, exersare și actualizare a noțiunilor de limba engleză și franceză din cadrul atelierelor de limbi străine, ziua continuând, în forț, cu jocurile olimpice, individuale şi de grup, moment de mare dinamism, cu mare consum de adrenalină, dar, mai presus decât atât, de închegarea relaţiilor din cadrul echipei. În termeni regizorali de mare măiestrie, din punct de vedere al logisticii şi al surprizelor pregătite participanților, seara s-a terminat apoteotic cu focul de tabără al parohiei Torino 2 care urma să părăsească locaţia a doua zi.
Cea de-a șasea zi ne-a pregătit pentru noi provocări, în ciuda ploii de afară, aceasta debutând cu un curs de limba germană, alternat cu cea de-a doua sesiune a atelierelor de teatru de umbre şi de comunicare.
Un episod emoționant a constat în decernarea medaliilor şi a premiilor pentru Olimpiada ce avusese loc cu o zi înainte şi în momentul de rămas-bun al participanților, alături de coordonatorii parohiei Sf. Cruce, festivitatea încheindu-se cu o horă românească autentică, la care am participat cu toții, trup şi suflet!
Psa. Simona Preda
Parohia „Sf. Leontie de la Rădăuți”, Ivrea
- Detalii
- Accesări: 182
Școala de vară - Verona 1 (zilele 7-8)

În a 7-a și a 8-a zi a Școlii de vară a parohiei Verona 1, după rugăciunea de dimineață, copiii au participat la cateheze despre Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, despre iconografie, despre cărțile de slujbă și despre importanța cunoașterii vieților sfinților.
Zilele au continuat cu lecții de limba și literatură română, ateliere și nelipsita joacă, sub îndrumarea colaboratoarelor noastre de la Colegiul Național Pedagogic din Cluj Napoca
A consemnat: Preoteasa Patricia Codrea
- Detalii
- Accesări: 309
Tabăra parohiei din Como – prima parte

Cu îndemnul și binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Siluan am organizat tabăra Prieteniei la care participă o parte din tinerii parohiei Sfântul Ierarh Grigorie Palama din Como.
În prima sa parte care s-a desfășurat de duminică, 16 iunie, până miercuri, 19 iunie, am fost cazați în incinta oratoriului parohiei San Donato e Clemente din localitatea Germasio.
Aici s-au desfășurat o mulțime de jocuri care au avut menirea de a-i binedispune pe tineri. Între acestea amintim: construirea de cruci din mozaic, lecturi interactive, jocuri precum “zip și zup”, trasul sfoarei, perspicacitate animată, fotbal, etc.
Dimineața se face înviorarea si rugăciunile specifice, iar seara - rugăciunile personale cu mulțumirile din partea fiecărui copil.
Tinerii au ajutat în bucătărie.
De astăzi urmează a doua parte care va avea loc la refugiul San Jorio.
- Detalii
- Accesări: 337
Pomenirea Eroilor în Protopopiatele Triveneto I și III

În după-amiaza zilei de 16 iunie, la o distanță de exact 11 ani de la prima pomenire a eroilor, care s-a petrecut în data de 16 iunie 2013, la cimitirul Austro-Ungar din Dobbiaco, preoții din protopopiatele Triveneto I și III, au săvârșit slujba de pomenire a eroilor căzuți în Primul Război Mondial. S-a săvârșit mai întâi parastasul la cimitirul eroilor italieni, apoi în cimitirul Austro-Ungar din Fogliano – Redipuglia, sub protia PC Părinți Protopopi Matei Avram și a pr. Florin Cherecheș în prezența a numeroși credincioși. În cuvântul său, PC Părinte protopop Avram Matei a menționat faptul că ori din ce parte am privi războiul, aduce doar suferință mamelor soldaților, soțiilor lor și copiilor, de aceea e trebuință de rugăciune pentru cei care suferă din cauza războaielor și să ne rugăm Domnului pentru pace.
Din partea oficilaităților italiene a fost de față vice-primarul localității Fogliano – Redipuglia, Daniele Dreossi.
Dumnezeu să odihnească în Împărăția Sa pe toți cei pomeniți !
- Detalii
- Accesări: 464
Tabăra de vară UNITATE-ARMONIE-BUCURIE, parohiile Camposampiero și Mestrino, Protopopiatul Triveneto IV Padova

Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Siluan al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, în perioada 16-22 iunie se desfășoară tabăra de vară UNITATE-ARMONIE-BUCURIE în Penia di Canazei, Trentino cu un grup de 65 de copii cu vârsta cuprinsă între 7 și 18 ani, de către parohiile Camposampiero și Mestrino Padova.
Ținta taberei este tocmai titlul pe care l-am ales: unitatea, armonia și bucuria. Copiii sunt implicați în multe activități şi jocuri unde pun în valoare aceste aspecte importante.
Dăm slavă Domnului pentru toate!
- Detalii
- Accesări: 278
Slujba de binecuvântare și inaugurarea Centrului cultural-misionar al Parohiei din Livorno

În data de 17 iunie 2024, Preasfințitul Părinte Episcop Siluan al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, înconjurat de un sobor de clerici din Protopopiatele Toscana 1 și 2, a săvârșit slujba de binecuvântare a Centrului cultural-misionar al Parohiei „Sfântul Cuvios Paisie de la Neamț” din Livorno (Protopopiatul Toscana 2), parohie încredințată, spre păstorire, Preacucernicului Părinte Protopop Ciprian Calfa.
De asemenea, chiriarhul a sfințit și troița din incinta centrului și a inaugurat noua clădire, care va fi folosită pentru activitățile pastoral-misionare ale parohiei din Livorno, dar și pentru cele ale Protopopiatului Toscana 2.
În cuvântul de învățătură, Preasfinția Sa a evidențiat importanța unui astfel de centrul în viața unei parohii și a felicitat pe părintele paroh, pe membrii Consiliului Parohial și pe enoriașii prezenți pentru noua achiziție.
La final, ierarhul a purtat o convorbire duhovniceacă cu preoții și preotesele, din cele două protopopiate.
Centrul cultural-misionar al Parohiei din Livorno a fost achiziționat cu sprijinul Departamentului pentru Românii de Pretutindeni.
Departamentul pentru Comunicare și Imagine al EORI
- Detalii
- Accesări: 871
Bucuria și recunoștința zidesc case in suflete de tineri - Tabără San Sicario primele trei zile

Dacă v-ar ruga cineva sa desenați o casă, ce culoare ar avea și câte ferestre i ați face? Eu aș face o verde, cu două ferestruici, întruna să se reflecte chipul meu atunci când simt bucurie, iar în cealaltă, chipul meu atunci când simt recunoștință! Dacă însă m-ar ruga cineva să desenez cu creta pe asfalt esența taberei Dor de Tine!ri, m-aș desena pe mine în acea casă, pentru a nu uita sensul real al bucuriei și a l recunoștinței, transmis de și întru Hristos!
Și pentru că Hristos nu creează ierarhii de ordin sentimental, bucuria și recunoștința au făcut casă bună în cele câteva zile de tabără pentru copiii parohiilor Sf. Cruce (Torino 2), Sf. Mc. Evlampie și Evlampia (Collegno), Sf. Leontie de la Rădăuți (Ivrea), Sf. Mc. Nazarie, Ghervasie, Protasie și Chelsie și Cuv. Parascheva (Milano 2), Sf. Eftimie cel Mare (Voghera) si Sf. Mc. Iuliu Veteranul (Rivarolo).
Cu binecuvântarea Preasfințitului Siluan al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, în prima zi, sâmbătă, 15 iunie, parohia Torino 2, cea dintâi sosită la locația din Cesana Torinese, San Sicario (TO), a săvârșit Sfânta Liturghie, urmând ca duminică seară să li se alăture și restul copiilor, fuziunea realizându-se prin jocuri de cunoaștere și de spargere a gheții.
Ziua de luni a debutat cu un curs teoretic și practic de prim ajutor, asigurat de Serviciul de ambulanță Collegno, tinerilor și copiilor fiindu-le explicate, în prima fază, noțiunile fundamentale de salvare a vieții, pentru ca, ulterior, în partea practică a cursului, voluntarii să aplice ceea ce au învățat, iar, la final, fiecare dintre ei, să fie invitați să urce în ambulanță pentru a putea vedea și înțelege mai bine scopul echipamentului din dotare.
Pe portativul bucuriei și al muzicii, ziua s-a continuat cu o drumeție până în localitatea Champlas Seguin, pigmentată cu voie bună, cântec și dans pe drumuri de munte, urmând ca, în ultima parte a zilei, să putem intona împreună melodii în cadrul momentul ui de karaoke. Ca o încununare a întregii zile, cu un bagaj considerabil de entuziasm, veșnic în căutare de provocări, participanții au putut admira și aplauda creativitatea și iscusința colegilor din tabără, în cadrul serii, devenite deja tradiție, a talentelor.
Mulțumim Bunului Dumnezeu pentru acest început rodnic!
Psa. Simona Preda
- Detalii
- Accesări: 280
Veselie în parohie – Lodi

În Parohia Ortodoxă Română “Sfinții Trei Ierarhi “din Lodi se desfășoară în perioada 17-21 iunie 2024 săptămâna de campus pentru copii și tineri “Veselie în parohie”.
Prima zi a fost dedicată sportului, activității creative de țesut la război și bucuriei de a sta în natură cu jocuri de grup.
- Detalii
- Accesări: 358
Bucurie duhovnicească pentru credincioșii din Massa | PS Părinte Episcop Siluan a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie

În Duminica a 7-a după Paști (a Sfinților Părinți de la Sinodul I Ecumenic), 16 iunie 2024, Preasfințitul Părinte Episcop Siluan al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei a poposit în mijlocul credincioșilor Parohiei „Învierea Domnului” din Massa (Protopopiatul Toscana 2), păstorită de Preacucernicul Părinte Dragoș Pavel.
Cu această ocazie, chiriarhul a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie, iar la momentul potrivit a hirotesit întru citeț pe Andrei Lucian Belei, pe seama parohiei gazdă.
În cuvântul de învățătură, adresat celor prezenți, Preasfinția Sa a tâlcuit evanghelia duminicii.
Predica, integrală, poate fi ascultată accesând link-ul: https://youtu.be/4LFGoA7Xmw4
La eveniment au asistat Excelența Sa, monseniorul Mario Vaccari, episcopul catolic de Massa Carrara-Pontremoli și preotul catolic Samuele Agnesini.
Parohia „Învierea Domnului” din Massa a fost înființată în anul 2016 de către Preasfințitul Părinte Episcop Siluan al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, fiind numit ca preot paroh părintele George Marian. Din anul 2017, parohia a fost încredințată, spre păstorire, părintelui Dragoș Pavel. Parohia este găzduită într-o biserică catolică și se găsește la următoarea adresă: via Palestro, nr. 30. Massa.
Departamentul pentru Comunicare și Imagine al EORI
Abonează-te la canalul de YouTube THEOFANIA.RO, dând un simplu click aici: //www.youtube.com/@EpiscopiaItalieiOficial
Abonează-te pentru a urmări THEOFANIA.RO pe rețelele de socializare:
➥ Telegram











