- Detalii
- Accesări: 1962
A doua duminică din Postul Mare la Parohia "Sfântul Alexie, omul lui Dumnezeu" din Roma

Cu ajutorul Domnului și cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Siluan, al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, în a doua Duminică a Postului Mare, Parohia noastră a primit vizita Preasfințitului Părinte Arhiereu-vicar Atanasie de Bogdania.
A fost săvârșită Sfânta Liturghie și am primit cuvântul de învățătură al Preasfinției Sale, care ne-a pus la suflet viața și pilda Sfântului Grigorie Palamas și importanța acestei duminici în urcușul duhovnicesc al Marelui Post. Dacă duminica trecută am serbat ziua Ortodoxiei, astăzi este ziua rugăciunii și a liniștirii, a remarcat Preasfințitul.
Liturghia este cel mai mare eveniment care se întâmplă pe pământ, ne ridică la cele cerești, iar Sfânta Liturghie Arhierească păstrează un har deosebit, pentru care suntem recunoscători Preasfințitului Părinte Atanasie.
Mulțumim Domnului pentru această zi binecuvântată!
A consemnat: Preot Paroh Gabriel Popescu
- Detalii
- Accesări: 2374
Taina Sfântului Maslu de obște la Parohia Cuneo

Fotografii - Taina Sfântului Maslu de obște la Parohia Cuneo
- Detalii
- Accesări: 1635
Buna Vestire – Hram al paraclisului Bisericii „Sfânta Cruce” – Torino 2

Cu prilejul Praznicului Bunei Vestiri, Biserica „Sfânta Cruce” din Torino a sărbătorit luni, 25 martie 2019, hramul paraclisului închinat acestui mare praznic al Maicii Domnului.
Această sărbătoare a strâns laolaltă mulțime de credincioși, care prin prezența lor la Vecernia Mare cu Litie, săvârșită în Ajun și la Sfînta Liturghie din ziua Praznicului, și-au manifestat dragostea lor față de Maica Domnului care este mijlocitoarea tuturor.
În cuvântul de la sfârşitul slujbei, părintele Iustin Androne a îndemnat pe cei prezenţi la a urma smereniei şi ascultării Fecioarei Maria care „s-a predat cu totul lui Dumnezeu” prin cuvintele smerite,, Iată Roaba Domnului, fie mie după cuvântul tău,, dându-I astfel posibilitatea lui Dumnezeu să lucreze mântuirea întregii lumi.Părintele a mai adăugat de asemenea și faptul că perioada postului este un prilej de încredințare în mâinile lui Dumnezeu, în mod liber, lăsând Harul Tainelor Spovedaniei și Împărtășaniei să lucreze împotriva pornirilor noastre neziditoare.
Mai apoi, credincioșii au participat la agapa frățească, mulţumind Maicii Domnului pentru toate binefacerile ştiute şi neştiute şi mai ales pentru grija sa de Maică Iubitoare faţă de noi toţi.
Preot Gabriel Burcescu
- Detalii
- Accesări: 1713
„Îngerul a strigat...” la Canicatti

„Nu vom tăcea Curată pururea a spune puterile tale noi nevrednicii...” au cântat astăzi de praznicul Bunei Vestiri la Canicatti în Protopopiatul Sicilia câteva familii tradiționale de credincioși drept slăvitori împreună cu Arhanghelul Mihail. Ei şi pruncii născuți din coapsele lor s-au unit tainic cu Hristos prin Taina Împărtășaniei ca dovadă a bucuriei autentic creștine.
Din buze curate Slavă Ție Doamne Ție.
- Detalii
- Accesări: 1344
Hramul Parohiei Buna Vestire Ostia II

Parohia Buna Vestire Ostia II și-a sărbătorit hramul pentru a doua oară, de la înființare.
Zi de aleasă bucurie pentru credincioșii Parohiei Buna Vestire Ostia II.
Cu acest prilej, a fost săvârșităSlujba Vecerniei unităcu Litia și a doua zi Sfânta Liturghie a Sfântului Ierarh Ioan Gură de Aur, unită cu Vecernia.
La slujbă au fost prezenți numeroși credincioși din parohie și din împrejurimi, care împreunăcu părintele paroh Daniel Simionescu, au adus mulțumire lui Dumnezeu și Preacuratei Fecioare Maria, pentru toate binefacerile primite de la înființarea parohiei, precum și de-a lungul vieții.
- Detalii
- Accesări: 1189
Preoții din nordul Italiei vor participa la conferința de primăvară dedicată “Anului omagial al satului românesc (al preoţilor, învăţătorilor şi primarilor gospodari)”

Seminarul Teologic din Seveso – Milano va găzdui marți, 26 martie, întâlnirea semestrială tematică a preoților din zona de nord a Italiei. La evenimentul organizat cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Siluan, al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei (EORI), și în prezența Preasfințitului Părinte Atanasie de Bogdania, Arhiereul – Vicar al EORI vor participa clericii din protopopiatele Lombardia I, II și III, Piemonte I, II și III, Triveneto I, II, III și IV, Emilia Romagna I, II și Liguria.
În cadrul evenimentului teologul Teodor Baconsky va susține conferința: “Satul românesc între rădăcini și ideologie”. În continuare se va organiza o sesiune de întrebări și discuții pe marginea temei expuse.
Următoarea conferință din cadrul manifestărilor dedicate „Anului omagial al satului românesc (al preoţilor, învăţătorilor şi primarilor gospodari)”, va avea loc joi, 4 aprilie, la sediul Centrului Eparhial de la Roma și se va adresa clericilor din centrul Italiei.
Departamentul de Comunicare și Imagine al EORI
- Detalii
- Accesări: 1734
Duminica Sfântului Grigorie Palama la sediul Episcopiei Italiei

Duminica a doua a Postului Mare, consacrată Sf. Grigorie Palama, reprezintă încă un prilej de a rememora care este adevăratul sens al vieții noastre.
Și nu întâmplător, deoarece viaţa, gândirea şi scrierile sale stau la baza întregii spiritualități creștine, Biserica Ortodoxă evocându-l ca „propovăduitor al harului, organ dumnezeiesc al Teologiei şi vestitor al Luminii necreate”
În această duminică, la sediul Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, din Roma, Preasfințitul Părinte Episcop Siluan a slujit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie a Sf. Vasile cel mare.
Cuvântul de învățătură adresat de către Preasfinția Sa după citirea pericopei evanghelice duminicale a împletit îndemnuri extrase din relatarea evanghelistului Marcu despre vindecarea slăbănogului din Capernaum cu referiri la viața și învățătura Sf. Grigorie Palama, arhiepiscopul Tesalonicului.
Preasfințitul Părinte Episcop Siluan a arătat că "Dumnezeul nostru vrea să ne redeschidă perspectiva vederii celei adevărate și asupra noastră, și asupra Lui, și asupra vieții încă de aici, de pe pământ. Și de aceasta, Sf. Grigorie Palama, în duminica aceasta, vine și ne spune pe temelia tuturor văzătorilor de Dumnezeu că de la venirea Domnului Hristos în lume Dumnezeu poate fi văzut față către față."
La sfârșitul Sfintei Liturghii, cu ocazia înainteaprăznuirii Bunei Vestiri, ziua mamelor creștine, copiii de la Paraclis, cu flori în mâini, au recitat poezii si au intonat cântece mamelor prezente in biserică, precum și prinos de rugăciuni Maicii Domnului.
- Detalii
- Accesări: 1596
"Ziua Mamei Creștine" sărbătorită în Parohia Messina

Fotografii - "Ziua Mamei Creștine" sărbătorită în Parohia Messina
- Detalii
- Accesări: 1226
Ziua mamei creștine sărbătorită în Parohia Verona Vest - Villafranca di Verona

Fotografii - Ziua mamei creștine sărbătorită în Parohia Verona Vest - Villafranca di Verona
- Detalii
- Accesări: 1426
Hramul Parohiei Buna Vestire din Latina

Slăvitul praznic al Bunei Vestiri , a adus și în acest an binecuvântarea Maicii Domnnului asupra parohiei din Latina cu ocazia hramului acestei parohii.
Cu binecuvântarea Prea Sfințitului Părinte Episcop Siluan a fost sărbătorit hramul parohiei Latina, cu participarea unui sobor de patru preoti în frunte cu părintele protoiereu al protopopiatului Lazio III, Nicolae Strugaru. Deși prezența credincioșilor nu a fost numeroasă, a fost în schimb inimoasă, toată frăția însuflețind cântarea Dumnezeieștii Liturghii și imnele închinate Prea Sfintei Născătoare de Dumnezeu.
Ziua de praznic nu ar fi fost desăvârșită fără agapa frățească , agapă ce a urmat după Sfânta Liturghie, bucurând pe toti cei prezenți, credincioși din Latina dar și din parohiile învecinate.
Mulțumiri Prea Sfintei Născătoare de Dumnezeu pentru harul revărsat asupra noastră!
Preot paroh Ciprian Agavriloae
Fotografii de la Hramul Parohiei Buna Vestire din Latina (Protopopiatul Lazio III)
- Detalii
- Accesări: 800
Ziua Mamei Creștine în Parohia Pescara

În ajunul sărbătorii Bunei Vestiri, copiii parohiei au marcat “Ziua mamei Creștine" printr-un recital de poezie și cântece dedicate mamei.
Îmbrăcați în haine de sărbătoare, într-o atmosferă de emoție, de lacrimi și bucurie, copiii de la școala parohială, au transmis mamelor și femeilor creștine gândul lor de mulțumire și respect.
- Detalii
- Accesări: 1187
Sfântul Maslu de Obşte, la parohia Sfântul Dionisie Exiguul din Roma-Fiumicino.

Fotografii - Sfântul Maslu de Obşte, la parohia Sfântul Dionisie Exiguul din Roma-Fiumicino.
- Detalii
- Accesări: 1147
Serbare „Ziua Mamei Creştine” în Parohia Rovigo

Cu o zi înainte de marele Praznic al Bunei-Vestiri, copiii Şcolii Parohiale „Sfântul Cuvios Ioan Iacob de la Neamţ” din Rovigo au susţinut frumoasă şi emoţionantă serbare dedicată tuturor femeilor şi în special mamelor creştine, care au pe Maica Domnului ca pildă de vieţuire şi dragoste jertfelnică. Alături de cântecele închinate Fecioarei Maria, copiii au dăruit mamelor cu bucurie câte o floare şi un zâmbet, cântece şi rugăciuni:
Dumnezeu să-ţi dăruiască,
Scumpă mamă, mângâiere,
Mâna Lui să-ţi șteargă ochii de-orice lacrimi şi durere.
Să-ţi văd chipul totdeauna luminat de bucurie,
Cea mai fericită mamă, Doamne, mama mea să fie!
A avea ca mamă pe Maica Domnului e darul neprețuit pe care ni L-a făcut Dumnezeu. A ales-o dintre oameni pentru ca pe oameni să-i ridice la Sine. I-a prețuit curăția și smerenia și i le-a încununat, dăruindu-ne-o ca exemplu tuturor femeilor creștine. Modelul prin excelență de mamă este cel al Fecioarei Maria, în brațele căreia își găsesc alinare toți. În ea se descoperă pentru fiecare femeie chipul original al feminității și afecțiunii materne. Buna Vestire le pune în faţă tuturor celor care au acceptat darul vieţii pe Maica Domnului – ocrotitoarea, dar şi modelul lor.
Să-i mulțumim Maicii Domnului pentru dragostea de a ne numi fii ai Ei şi să ne străduim să devenim cât mai deplin vrednici de demnitatea pe care am primit-o !
- Detalii
- Accesări: 1023
Sfântul Maslu în Parohia Camposampiero

Fotografii - Sfântul Maslu în Parohia Camposampiero, protopopiatul Triveneto IV











