- Detalii
- Accesări: 2256
Vizită pastorală a Preasfințitului Părinte Atanasie de Bogdania la Paraclisul Sf. Ier. Grigorie cel Mare din Roma - Torre Angela

Cu ajutorul Domnului și cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Siluan, al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, la cel de-al doilea popas din Postul Mare, înainte de Duminica Sf. Grigorie Palama, credincioșii Paraclisului Sf. Ier. Grigorie cel Mare din Roma - Torre Angela au împărtășit bucuria de a-l avea în mijlocul lor pe Preasfințitul Părinte Arhiereu-vicar Atanasie de Bogdania.
Cu acest prilej, Preasfinția Sa l-a botezat pe nou-născutul Simeon, cel de-al cincilea copil al familiei părintelui Gabriel Apopei, parohul comunității. Înainte de începerea Sfintei Liturghii baptismale, au fost săvârșite două hirotesii: întru citeț și ipodiacon a tânărului teolog Andrei Aslan, pe seama Parohiei „Sf. Dionisie Exiguul” din Fiumicino și întru citeț a tânărului Gavril Bostan, pe seama Parohiei „Intrarea Domnului în Ierusalim” Roma - Ostia.
După explicarea momentelor principale ale Tainei Sfântului Botez, Preasfințitul Părinte Atanasie a subliniat importanța perioadei de urcuș duhovnicesc în care ne aflăm, pornind de la Duminica Ortodoxiei, în care am celebrat icoana - chipul văzut al lui Dumnezeu și continuând cu înaintarea în cunoașterea lui Dumnezeu prin chemarea numelui Său în rugăciunea lui Iisus.
Dăm slavă lui Dumnezeu pentru toate!
A consemnat: Preoteasa Maria Apopei
- Detalii
- Accesări: 928
Taina Sfântului Maslu în Parohia L'Aquila

Fotografii -Taina Sfântului Maslu în Parohia L'Aquila, protopopiatul Abruzzo
- Detalii
- Accesări: 828
Activități în parohiile EORI în perioada 18 - 24 martie 2019

PROTOPOPIATUL TOSCANA I
1. Marți, 19 martie, a avut loc Adunarea Protopopială și conferința preoțească a clericilor din Protopopiatul Toscana I. Evenimentul a fost găzduit de Parohia “Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan” - Chianciano.
2. Vineri, 22 martie, în Parohia “Sfântul Sfințit Mucenic Irineu, Episcop de Sirmium“ – Bibbiena s-a oficiat Taina Sfântului Maslu.
PROTOPOPIATUL UMBRIA-MARCHE
3. Miercuri, 20 martie, a avut loc Adunarea Protopopială și conferința preoțească a clericilor din Protopopiatul Umbria - Marche. Evenimentul a fost găzduit de Parohia “Sfântul Ioan Damaschin” – Città di Castello.
Echipa Departamentului de Comunicare și Imagine al EORI
- Detalii
- Accesări: 1275
Liturghia Darurilor mai înainte Sfințite cu tinerii Nepsis

Vineri, 22 Martie, la Parohia Nașterea Maicii Domnului- Roma 2, s-a săvârșit Liturghia Darurilor mai înainte sfințite, pentru și împreună cu tinerii Nepsis. Într-o atmosfera de pace, creată și de lumina lumânărilor, tinerii s-au întâlnit în rugăciune, o parte din ei dând și răspunsurile la strană. Au fost momente de bucurie și comuniune care au continuat cu o mică agapă la care fiecare dintre ei a contribuit.
Astfel de momente sperăm să ne ajute să învățăm a sta și a comunica cu Dumnezeu, cu noi înșine și cu ceilalți. Cu nădejdea că vom mai trăi astfel de clipe, zicem cu toții: Slavă Ție Doamne, Slavă Ție!
A consemnat Dănuț V.
- Detalii
- Accesări: 1292
Sfântul Maslu în Parohia Sf. Cuv. Teodor cel Sfințit, San Giorgio di Nogaro - Cervignano del Friuli

Vineri 22 martie cu ajutorul Bunului Dumnezeu și binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Siluan al Italiei am avut bucuria de a săvârși Taina Sfântului Maslu în Biserica Sf. Arh. Mihail din Cervignano del Friuli având oaspeți pe Părintele protopop Iustinian Deac și Părintele diacon Ioan Juravle.
După săvârșirea Sfintei Taine, Părinte protopop, a vorbit celor prezenți despre însemnătatea postului și rugăciunii , îndemnând pe cei prezenți la stăruința în rugăciune și iubirea aproapelui.
Dăm slavă Mântuitorului nostru Iisus Hristos și Sfântului Cuv. Teodor cel Sfințit pentru toate!
A consemnat Pr. Leonid C-tin Plantos, parohul de la San Giorgio di Nogaro - Cervignano del Friuli
- Detalii
- Accesări: 892
Liturghia Darurilor mai înainte Sfințite la Canicatti

Un număr de credincioși egal cu al Sf. Apostoli au primit Sf. Împărtășanie la Liturghia Sf. Grigorie Dialogul. Urmând creștinilor din antichitatea timpurie a creștinismului credincioși din Parohia Canicatti în Protopopiatul Sicilia s-au alăturat preotului în slujirea Sf. Liturghii odată cu zorii înserării pregătind totodată ziua liturgică din sâmbăta celor adormiți (23 Martie). Înainte de Sf. Împărtășanie, pentru ca să nu fie uitați nici defavorizații cetății, au fost depuse la „Desaga Milosteniei” produse alimentare.
Slavă Ție Doamne, slavă Ție !
- Detalii
- Accesări: 2135
„Trebuie să evităm rutina și împrăștierea. Rugăciunea trebuie să fie o prioritate între multele lucruri importante pe care le avem de făcut" | PS Atanasie de Bogdania s-a întâlnit cu tinerii OTS Sibiu

Cu bunăvoința Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Laurențiu Streza, al Mitropoliei Ardealului și cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Siluan, al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, joi, 21 martie 2019, în Aula Magna a Facultății de Medicină din cadrul Universității „Lucian Blaga” din Sibiu, Preasfințitul Părinte Arhiereu-vicar Atanasie de Bogdania a conferențiat pe tema „Știința vieții duhovnicești, văzută prin ochii unui tânăr”, eveniment organizat de către Organizația Tinerilor din Sibiu (OTS).
De ce trebuie să ai o viață duhovnicească încă de tânăr? Nu-ți anulează asta personalitatea, nu te constrânge? Acestea sunt întrebări pe care le pune trendul lumii. Atunci când ești tânăr, îți descoperi potențialul și vrei să-l folosești la maxim. Întrebarea de bază este: Vrei să-l consumi sau să-l întărești? Viața duhovnicească începută din tinerețe, nu doar că te activează ca potență, ci te întărește. Te crește. Îți dă continuitate. În schimb, o tinerețe consumată îți prezintă doar o finalitate.
Despre acest subiect, Preasfințitul Părinte Atanasie de Bogdania le-a vorbit tinerilor sibieni. „Cred că tinerii trebuie încurajați să facă ceea ce le place, dar cu o finalitate. Asta am simțit și eu în copilărie. De ce mergi la acest concurs? Pentru că urmează altul, și tot așa. Iar în clipa când ajungi sus de tot este momentul când ceva în sufletul tău generează o schimbare, deoarece apare întrebarea: am luat premiul întâi la faza A, la faza B, am ajuns la cel mai înalt nivel, de aici ce urmează? În acel moment are loc întâlnirea cu Dumnezeu și schimbarea în sufletul copilului sau al tânărului”.
Vocația pe care Dumnezeu o încredințează fiecăruia trebuie descoperită la vremea ei, și doar atunci lucrurile îmbracă o logică, fiindcă izvorăsc din logica lui Dumnezeu. „Secretul stă în a ajunge la inima tânărului. Am simțit-o ca pe-o datorie să mă ocup de tineri, pentru că la fel au făcut și ierarhii care mi-au croit calea duhovnicească în viață. Văzând cum ei mi-au deschis mie inima, am considerat că și eu trebuie să fac la fel. Dar cum deschizi inima tânărului? Încurajându-l să facă ceea ce-i place, dar punând totul sub lumina harului Lui Dumnezeu. Dacă un tânăr îmi spune: „mie îmi place fotbalul. Știu toți jucătorii echipei x”, în acel moment îi spun: „hai să-i spui asta lui Dumnezeu”, pentru că El i-a dat pasiunea pentru sport dintr-un motiv pe care-l va înțelege tânărul mult mai târziu, după cum mi-a dat mie pasiunea pentru lucrurile tehnice” – a completat Preasfinția Sa.
După conferință, a urmat o sesiune de dialog, în care tinerii prezenți au adresat numeroase întrebări la care Preasfințitul Părinte Atanasie le-a răspuns cu multă bucurie.
- Detalii
- Accesări: 1159
Sfânta Liturghie a Darurilor mai înainte sfințite la Settimo Torinese

Fotografii - Sfânta Liturghie a Darurilor mai înainte sfințite la Settimo Torinese
- Detalii
- Accesări: 1367
Liturghia Darurilor mai înainte sfințite la Roma II

Miercuri, 20 martie, la Parohia Nașterea Maicii Domnului, Roma 2, pr. lector. dr., Zaharia Matei, a săvârșit Sfânta Liturghie a Sfântului Grigorie Dialogul împreună cu enoriașii locului și cu studenții de la extensia Facultății de Teologie din București. Slujba a adus multă mângâiere enoriașilor și a avut ca rol și împlinirea practicii liturgice, atât de folositoare studenților teologi.
Au fost prezenți și pr. paroh Ioan Ivan, pr. Marian Preda, slujitori ai parohiei, dimpreună cu diac. Andrei de la Parohia Botezul Domnului, Monterotondo.
Mulțumim pr. profesor Zaharia pentru trăirea liturgică și învățăturile încredințate!
Slavă Domnului pentru toate!
a consemnat diac. Andrei, parohia Botezul Domnului, Monterotondo, stud. anul II
- Detalii
- Accesări: 1144
Taina Sfântului Maslu - Parohia "Sf. Ioanichie cel Nou de la Muscel"- Vasto

Fotografii - Taina Sfântului Maslu - Parohia "Sf. Ioanichie cel Nou de la Muscel"- Vasto
- Detalii
- Accesări: 2171
Taina Sfântului Maslu la Civitavecchia
Fotografii - Taina Sfântului Maslu în parohia din Civitavecchia
- Detalii
- Accesări: 1521
Ședință preoțească în Protopopiatul Triveneto I

În ziua de 19 Martie 2019, a avut loc la Venezia-Mestre ședința preoților din Protopopiatul Triveneto I N.E., ședință prezidată de părintele protoiereu Avram Matei. În cadrul acestei ședințe s-au adus la cunoștința preoților ultimele hotărâri ale Adunării Eparhiale ce a avut loc la Roma. S-au stabilit datele manifestărilor pe protopopiat a următoarelor evenimente: Slujba de pomenire a eroilor, ce va avea loc la cimitirul militar de la Cormons (UD), Festivalul Bucuriei, Ziua Familiei, precum și organizarea taberelor pe grupele pastorale din protopopiat.
S-a stabilit de asemenea ca în luna Iunie, odată cu încheierea anului școlar, fiecare parohie să organizeze GREST pentru copiii din parohii. Seara s-a încheiat cu o agapă frățească.
Slavă lui Dumnezeu pentru toate!
- Detalii
- Accesări: 1537
Școala duminicală de limba română a parohiei Înălțarea Domnului din Florența - Firenze I, noi elevi și cateheză specifică Postului Mare

Cu ajutorul Domnului și binecuvântarea Preasfințitului Episcop Siluan, Școala duminicală românească gratuită a parohiei Firenze I își desfășoară activitatea cu program în limba maternă română specific Postului Mare. Noi elevi, cărora le urăm bun venit, se alătură celor care de câțiva ani buni frecventează cu abnegație și profit școala noastră. Succesul școlii românești din Viale Giovanni Amendola 40 Firenze, se datorează doamnelor și mamelor de profesiune învățătoare care cu mare inimă și pasiune se ostenesc cu prepararea și cu susținerea orelor dar și cu strângere si tipărire de materiale necesare în această activitate de cultură și misiune. Pe lângă elementele de geografie, istorie și cultură românească din timpul anului un important rol îl au subiectele de învățătură religioasă specific ortodoxă. Mulțumim doamnelor voluntare Mihaela, Florentina, Anișoara și Antonela pentru efortul gratuit depus. Dăm slavă Domnului și pentru manualele pe care Episcopia noastră le pune la dispoziție comunități românești care frecventează biserica românească. Domnul să răsplătească osteneala si jertfa și așteptăm câți mai mulți și noi elevi împreună cu noi.
- Detalii
- Accesări: 1994
Întâlnirea protopopială Chianciano Terme

Marți 19 Martie, a avut loc cea de a treia întâlnire a preoților Protopopiatului Toscana I, în Parohia "Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan" din Chianciano Terme. Întâlnirea a început cu Acatistul Mântuitorului urmat de conferința cu tema “ Satul Românesc: istorie, actualitate și posibil viitor". susținută de Pr Sabin Foca de la parohia Bibbiena. Întâlnirea s-a încheiat cu ședința de lucru a protopopiatul .
A consemnat Psa Cristina Lisman











