- Detalii
- Accesări: 1902
Taina Sfântului Maslu la Massa

Astăzi, joi, 22 noiembrie 2018, în biserica Parohiei Ortodoxe Române „Învierea Domnului” din localitatea Massa, în prezența unui număr însemnat de credincioși, s-a săvârșit Taina Sfântului Maslu.
Ne rugăm Mult-înduratului Dumnezeu să ne întărească în urcușul duhovnicesc învrednicindu-ne a spori în rugăciune, post și faptele bune fără de care totul este deșertăciune!
Bucurie și pace inimii!
Paroh, Pr. Dragoș Pavel
- Detalii
- Accesări: 1630
Întrevederea cu Primarul din Villafranca di Verona și Președintele Consiliului Comunal

La 19 noiembrie a.c., Ambasadoarea Stela Stîngaci a avut o întrevedere cu Primarul din Villafranca di Verona Roberto Luca Dall'Oca și cu Președintele Consiliului Comunal Lucio Cordioli. La întrevedere a participat și Preotul Mihail Ursachi, Parohul Bisericii Ortodoxe Române ”Sfântul Voievod Ștefan cel Mare” din Villafranca di Verona, care are printre enoriași mulți cetățeni ai Republicii Moldova.
În cadrul întrevederii s-a discutat despre situația cetățenilor moldoveni din teritoriu, integrarea lor în societatea italiană, Ambasadoarea solicitând sprijinul autorităților locale în asigurarea condițiilor potrivite pentru păstrarea și promovarea identității spirituale, religioase și culturale a concetățenilor săi. De asemenea, Stela Stîngaci le-a adresat celor doi oficiali invitația de a vizita Republica Moldova și le-a propus să examineze posibilitatea încheierii unui pact de prietenie cu o comună din Republica Moldova.
La rândul lor, atât Primarul Dall'Oca, cât și Președintele Consiliului Comunal Cordioli au exprimat aprecieri pentru gradul bun de integrare și contribuția activă a cetățenilor moldoveni la dezvoltarea social-economică a teritoriului, dând asigurări de deplină deschidere pentru colaborare.
- Detalii
- Accesări: 1828
Zi de sărbătoare la Prima Porta

Parohia Roma 7 Prima Porta si-a aniversat al 13 hram în ziua de prăznuire a Intrării în Biserică a Maicii Domnului, sărbătoare cinstită în fiecare an pe 21 Noiembrie. Cu acest prilej, Parohia de la Prima Porta s-a bucurat de prezența în data de 20 noiembrie a Părinților din Protopopiatul Lazio 2 care au participat la Adunarea Protopopială lunară și apoi au slujit împreună Sfântul Maslu.
Evenimentul s-a amplificat a doua zi prin prezența Preasfințitului Părinte Atanasie, Episcopul Vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, care a slujit Sfânta Liturghie în ziua Hramului, în sobor de preoți.
În cuvântul de învățătură și în îndemnurile adresate celor prezenți, Preasfinția Sa a subliniat bucuria de a o avea pe Maica Domnului Ocrotitoare şi Călăuzitoare pe calea mântuirii, precum și faptul că Prunca adusă la Templu de Sfinții și Drepții Ioachim și Ana este darul cel mai de preț pe care omul îl putea aduce ca o ofrandă de mare preț lui Dumnezeu.
Praznicul Hramului de la Prima Porta, a avut anul acesta, poate mai mult ca oricând, dimensiunea și profunzimea unei bucurii cu totul și cu totul speciale.
A relatat pr. Gabriel Ioniță
- Detalii
- Accesări: 2709
Taina Sfântului Maslu la Pescara

Cu ajutorul bunului Dumnezeu, în ziua înainte-prăznuirii Intrării în biserică a Maicii Domnului și a Sfântului Cuvios Grigore Decapolitul, la biserica parohiei Sfântul și Dreptul Simeon și Sfânta Prorociță Ana din Pescara a avut loc întâlnirea ordinară a preoților din Protopopiatul misionar Abruzzo.
După ședința protopopială și distribuirea de materiale și calendare, s-a săvârșit pentru prima dată Taina Sfântului Maslu în biserica nou construită, inaugurată în luna octombrie a acestui an.
Dăm slavă Bunului Dumnezeu pentru toate!
Consemnează, preot Constantin Bolohan (Lanciano), secretar protopopial
- Detalii
- Accesări: 3935
Conferință de toamnă cu preoții din Nordul Italiei

Clericii din zona de nord a Italiei (protopopiatele Lombardia I, Lombardia II, Piemonte I, Piemonte II, Triveneto I, Triveneto II, Emilia Romagna I, Emilia Romagna II și Liguria) au participat marți, 20 noiembrie, la întâlnirea semestrială de toamnă. Aceasta a avut ca locație Oratoriul “San Fereolo” din Lodi. Parohia ”Sfinții Trei Ierarhi” din localitatea omonimă, a fost cea care s-a ocupat de organizarea acestui moment de comuniune. Evenimentul s-a desfășurat în prezența celor doi ierarhi ai eparhiei: Preasfințitul Părinte Siluan, al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, și Preasfințitul Părinte Atanasie, Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei.
În prima parte a întâlnirii Preasfințitului Părinte Siluan, al EORI, a ținut un cuvânt în care le-a vorbit preoților despre chemarea și frica cu care ei trebuie să-L slujească pe Dumnezeu. “Avem nevoie să conștientizăm că preoția este un dar de la Dumnezeu și o mare responsabilitate, în același timp. De aceea, suntem chemați să ducem o viață cât mai profund ancorată în cele ale veșniciei. Preotul dacă trăiește ceea ce spune în cadrul Sfintei Liturghii, va avea credincioși trăitori. Iar trăirea se dezvoltă dacă punem accent mai mult pe duh și mai puțin pe trup. Sfântul Ioan Evanghelistul ne spune că Dumnezeu caută închinători în duh și că Dumnezeu este Duh. Deci duhului căruia îi slujim și ne supunem, aceluia îi vom urma în veșnicie. În lumea cealaltă vom merge doar cu cele ale duhului. Fapt pentru care noi, slujitorii Domnului, ar fi bine să fim într-un proces al devenirii, adică mereu să ne întoarcem la principiile rostite la hirotonie. Aceasta deoarece țelul în viața noastră este în primul și în primul rând, mântuirea” a spus Preasfinția Sa.
În cea de-a doua parte a întâlnirii Pr. Dr. Iustin Androne, preot slujitor la Parohia ”Înălțarea Sfintei Cruci” – Torino, a susținut prelegerea: “Providența divină ca unire a unității de neam – contribuții ale Bisericii strămoșești la idealul național românesc”. “Am încercat pe tot parcursul prezentării să aduc informații și documente care să arate rolul Bisericii, la făurirea statului național unitar român. Este important de amintit că nu putem vorbi despre unire fără unitate. Până la realizarea unirii teritoriale, Dumnezeu lasă în fiecare popor să se realizeze mai întâi o unitate de conștiință, de credință și de limbă, apoi are loc unirea din punct de vedere administrativ-teritorial. Cred cu tărie că Marea Unire de la 1918 este un dar pe care Dumnezeu l-a făcut poporului român” a consemnat pr. Iustin Androne.
Următoarea conferință semestrială de toamnă va avea loc marți, 27 noiembrie, în incinta Centrului Eparhial de la Roma și se va adresa clericilor din centrul Italiei.
- Detalii
- Accesări: 2609
Ștefan Hrușcă, concert de colinde la Reggio Emilia

Luni 19 noiembrie, Parohia Sfântului Ierarh Spiridon făcătorul de minuni, a fost gazda concertului “Deschide ușa creștine”. Maestrul Ștefan Hrușcă, a transmis bucuria sărbători Nașterii Domnului prin interpretarea minunatelor colinde ale neamului nostru. Catedrala orașului Reggio Emilia, a fost locul unde peste patru sute de persoane au trăit intens bucuria veștii venirii Mântuitorul în lume în “ieslea cea săracă”.
La eveniment, a fost organizată și o colectă pentru susținerea proiectului Caravana Dăruirii, fonduri destinate copiilor nevoiași din Episcopia Hușilor și Episcopia Basarabiei de Sud.
Pr. Mihail Ciocîrlan
Reggio Emilia
- Detalii
- Accesări: 2166
Prima Sfântă Liturghie a Parohiei Sf. Cuvioși Daniil și Misail - Borgo San Lorenzo

Cu ajutorul Domnului, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Siluan, al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, cu sprijinul Preasfințitului Atanasie de Bogdania - Episcop Vicar și a Părintelui Protopop Trandafir Bobarnea am săvârșit prima Sfântă Liturghie din zona Borgo San Lorenzo (Mugello) în Biserica provizorie ,care s-a umplut de căldura sufleteasca a celor prezenți, prin venirea Harului Duhului Sfântul în mijlocul nostru.
Slava lui Dumnezeu pentru toate.
- Detalii
- Accesări: 1998
Sfântul Maslu la Enna

Luni, 19 noiembrie, în provincia Enna - Sicilia, enoriașii au asistat la Sfântul Maslu, care a fost făcut de șapte preoți, printre care și părintele paroh Bogdan Demetrescu, părintele Daniel Băcăuan și părintele Mihai Ichim.
Mulțumim pe această cale tuturor preoților care au venit și s-au rugat pentru noi, păcătoșii.. enoriașilor care au purtat merinde de post, și dăm slavă lui Dumnezeu pentru tot ce ne dăruiește, zicând :
Doamne, am greșit prea multe,
Și nevrednici noi am fost,
Dar Tu ne dai o speranță
Să ne curățăm prin post!
Tu găsești mereu o cale
Când greșim ca să ne ierți,
Iar când ne-abatem din cale,
Doar Tu, Doamne, ne îndrepți!
Iartă a noastră rătăcire,
Și ajută-ne în toate
Să trăim doar în iubire,
Și departe de păcate!
AMIN
Ștefania Vasile
- Detalii
- Accesări: 1738
În căutarea Sfinților – Parohia San Dona di Piave
Cu ajutorul Bunului Dumnezeu, duminică 18 noiembrie 2018, un grup de pelerini din parohia "Sf. Ioan cel Milostiv”, San Donà Di Piave, au mers în pelerinaj la Caorle, unde au vizitat Biserica, construită în sec XI pe locul unde a existat o altă Biserică din sec VI-VII.
După care s-a vizitat muzeul Biserici unde sunt păstrate 290 de Sfinte Moaște, dintre care amintim: Capul Sf. Arhidiacon Ștefan (27 decembrie), părticele di Lemnul Sf. Cruci, Spin din Cununa Mântuitorului, brațul Sf. Marina, Sf. Ambrozie, Sf. Agata, Sf. Eustatie și alți mulți sfinți cunoscuți și cinstiți în Biserică.
Aducem mulțumire Lui Dumnezeu că ne-a învrednicit la început de post să înălțăm o scurtă rugăciune și să fim aproape de Sfinți Săi.
Slavă lui Dumnezeu pentru toate!
- Detalii
- Accesări: 2631
Ședință protopopială pentru clericii din Protopopiatul Piemonte I – Valle d’Aosta

Clericii din Protopopiatul Piemonte I – Valle d’Aosta, cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Siluan, al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, au participat vineri, 16 noiembrie, la ultima ședință protopopială din acest an. Evenimentul a fost găzduit de Parohia “Sfântul Apostol și Evanghelist Matei” – Ciriè.
În prima parte a întâlnirii preoții comunităților din: Carignano, Verbania și Vercelli au prezentat care sunt priorităţile, problemele şi perspectivele parohiilor pe care le păstoresc.
Între priorități au fost semnalate: implementarea unui program sistematic de cateheză cu tinerii și adulții, formarea unui cor, înfrumusețarea lăcașului de cult, dar și relațiile cu ortodocșii de alte naționalități din cuprinsul parohiei. Cu privire la principalele probleme întâmpinate în parohii au fost enumerate: lipsa unor mijloace de încălzire eficiente și prezența foarte mică a credincioșilor la sfintele slujbe din timpul săptămânii. Legat de perspective, cei trei preoţi parohi, au precizat: organizarea taberelor pentru copii și tineri, dezvoltarea unor cercuri parohiale de lectură duhovnicească, întrajutorarea parohiilor, etc.
În cea de-a doua parte a momentului de comuniune s-au stabilit pentru anul 2019, următoarele: locația etapei protopopiale a Festivalului Bucuriei (Susa), perioadele și locațiile celor patru întâlniri de anul viitor, dar și temele conferințelor.
Următoarea întâlnire va avea loc în luna ianuarie 2019 și va fi găzduită de Parohia “Sfântul Sfinţit Mucenic Elefterie” – Aosta.

- Detalii
- Accesări: 4472
Misiunea de voluntariat pentru bolnavi de la Roma crește

”Cercetează pe cel bolnav şi neputincios, ca să te cerceteze şi pe tine Dumnezeu, cu darul şi cu mila Sa.”(Patericul românesc, Editura Mănăstirea Sihăstria, p. 688)
Duminică, 18 noiembrie a.c., a avut loc întrunirea periodică a voluntarilor pentru bolnavi, grup pastoral creștin ortodox, activ de un an și jumătate la Roma și coordonat de către părintele Ilie Ursachi, responsabilul Departamentului pentru spitale al Episcopiei noastre. Întrunirea a avut loc la parohia "Înălțarea Sfintei Cruci", Roma 3.
Aceste întruniri sunt foarte utile, atât pentru a ne cunoaște între noi, voluntarii, si a îmbunătății misiunea în spitale, cât și pentru a construi împreună coloanele solide ale acestei activități care nu se poate dezvolta decât prin munca de echipă. Deși am mai avut inițiative să ne îmtâlnim, dar fără succes, din cauza că suntem de la mai multe parohii si avem programe diverse, iată că Domnul ne-a îngăduit să o facem chiar acum, nu întâmplător, în duminica "Pildei bogatului căruia i-a rodit țarina". Așa înțelegem că fiecare suntem îndemnați să milostivim nevolnicii cu ceea ce ne îndeamnă sufletul, cu ceea ce putem și avem și să nu adunăm în hambare. Să oferim haine, mâncare, ajutor financiar și, nu în ultimul rând, timp din timpul nostru. Toți voluntarii care merg în spitalele din Roma sunt creștini ortodocși români, cu familiile și problemele lor, dar care oferă benevol și gratuit tuturor pacienților români întâlniți nu doar susținere morală și spirituală ci, atunci când este nevoie, și un adăpost de o noapte, două, însoțire pe la doctori, transport la spital, etc.
La întrunire au participat 25 persoane de la diverse parohii din Roma și împrejurimi. Au fost prezenți atât voluntari deja activi, cât și aderenți la voluntariat care au dorit să se înscrie în acest grup de misiune. Ne-am bucurat să vedem că se mărește "familia" de voluntari.
S-a discutat despre necesitatea extinderii activității noastre și în alte spitale unde nu avem voluntari, despre modalitățile de înscriere în asociațiile de voluntariat din spitale și urmarea cursurilor de formare, s-au împărtășit experinețe trăite alături de bolnavi și s-a subliniat importanța colaborării voluntarilor cu preoții parohi de care aparțin. Părintele Ilie ne-a reamintit faptul că s-a format și un grup de preoți capelani, care vor fi prezenți săptămânal în câteva spitale mari din Roma, intensificându-se astfel lucrarea de misiune pastorală pentru bolnavi.
Discuțiile întrunirii s-au desfășurat într-un ambient frățesc și familial, într-o atmosferă de inimi deschise și cu maximă conștientizare față de responsabilitățile pe care le avem ca voluntari.
Dumnezeu să reverse harul Lui tămaduitor și mângâietor peste cei bolnavi și să-i ajute pe cei care se îngrijesc de ei.
Elena Agapi (parohia Teodor Tiron, Anguillara, Roma) - voluntară la spitalul A. Gemelli, Roma
- Detalii
- Accesări: 2839
Hramul Bisericii și sfințirea iconostasului la Parohia ,,Sfântul Grigorie Decapolitul,, din Reggio Calabria

Duminică, 18 noiembrie 2018, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Siluan, al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, Preasfințitul Părinte Atanasie de Bogdania, Arhiereul Vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, a săvârșit prima Sfântă Liturghie Arhiereasca în Parohia noastră,,Sfântul Cuvios Grigorie Decapolitul,,din Reggio Calabria.
Au slujit împreună cu această ocazie, Preotul Paroh Constantin Prisacariu, Preacuviosul Părinte Iustin Miheț, starețul Mănăstirii ,,Sfântul Ioan Secerătorul,,de la Bivongi, Preacuviosul Părinte Ierodiacon Efrem de la Centrul Eparhial, Părintele Constantin Ghimiși de la Parohia Lamezia Terme - Vibo Valentia si Părintele Ivan Dobroțchi de la Parohia Catanzaro - Crotone.
După citirea Sfintei Evanghelii, Preasfințitul Atanasie a ținut un cuvânt de învățătură, explicând pericopa zilei , despre pilda cu bogatul care i-a rodit țarina.
În cadrul Dumnezeieștii Liturghii, Preasfințitul Atanasie, a săvârșit sfințirea iconostasului și binecuvântarea lucrărilor făcute în interiorul lăcașului de cult, realizate prin multa jertfelnicie a părintelui paroh și a credincioșilor ei , din Provincia Reggio Calabria.
De asemenea, ca semn de prețuire pentru misiunea pastorală pe care părintele Constantin Prisacariu o desfășoară de 7 ani în Reggio Calabria, și ca o încurajare pentru continuarea misiunii Preasfinția Sa i-a oferit părintelui Diploma ,,Gramata Episcopală,, și o cruce pectorală.
A acordat încă o diplomă și pentru membri Consiliului Parohial, Comitetului Parohial și tuturor credincioșilor care au fost alături de doamna preoteasă și de părinte în lucrarea misionară de înfrumusețare a Parohiei.
La încheierea slujbei, Preasfințitul a dat citire și la pastorala sinodală, din prima Duminică din Post.
Sărbătoarea s-a încheiat cu o frumoasă agapă frățească organizată de enoriașii și enoriașele parohiei noastre.
Aducem Slavă lui Dumnezeu pentru toate!
- Detalii
- Accesări: 4207
Școala Familiei la Lucca

Cu binecuvântarea Prea Sințitului Părinte Episcop Siluan, în zilele de 17 si 18 noiembrie , s-au desfășurat în parohia Lucca trei ateliere susținute de Școala Familiei, aflată pentru prima dată în Italia.
Școala Familiei este un proiect lansat de cunoscutul biofizician Virgiliu Gheorghe, care a ajuns la concluzia că viitorul familiei stă în părinți informați și în microcomunități. Echipa de lucru formată din psihologi, pedagogi, profesori, medici, manageri de proiect, antreprenori, mămici și tătici dispune de resursele necesare pentru a face față provocărilor care ne stau înainte. Informații științifice din domenii conexe care pot ajuta părinții (neuroștiințe, psihologie, sociologie, pedagogie, bioetică) au fost adunate și sintetizate în forme ușor de înțeles de către părinți.
Cuvintele cheie ale acestor ateliere au fost: adolescenţă, conflicte, părinţi, copii, familie, liceeni, educaţie, adolescenţi rebeli, drog, alcool, dezbaterile având drept țintă adolescenții si părinții acestora, desfășurându-se sub titlul „Cine sunt și încotro mă îndrept?”.
Atelierul dedicat adolescenților a fost susținut de către Dragoș Tudorache, tată a patru copii, cunoscut de adolescenți si tineri sub numele de artist - Dragonu AKA 47. Fiind un raper foarte îndrăgit, care prin muzica pe care o cântă își spune povestea într-un mod cât se poate de sincer și original, el insuși a trecut printr -o perioadă grea în adolescență și tocmai de aceea a venit în fața tinerilor pentru a da o mărturie vie a transformării lui. El a împărtășit adolescenților noștri povestea lui de viață, trăgând multe semnale de alarmă, conștientizându-i de faptul că anumite alegeri neînțelepte pot pune amprenta pe întreaga lor viață! Le-a mărturist că doar cu ajutorul lui Dumnezeu a putut să iasă din iadul în care era, lucru mărturisit și prin versurile cântecelor care l-au făcut cunoscut.
Atelierele dedicate părinților au fost suținute de Iulia Țoța, formator voluntar al Școlii Familiei si mamă a 7 copii cu vârste între 3 și 19 ani, ea fiind însoțită la Lucca de patru dintre aceștia.
În prima zi din cele două petrecute în comunitatea parohiei noastre, Iulia a dedicat un atelier exclusiv părinților. Prin intermediul acestuia părinții au aflat că maturitatea individului se atinge abia atunci când creierul s-a maturizat biologic, adică în jurul vârstei de 24 de ani. Aşadar, părintele nu poate pretinde ca adolescentul să fie raţional, cât timp el este condiţionat mai curând de un răspuns emoţional decât de unul logic, iar fiecare părinte are datoria de a înțelege instinctiv momentul în care copilul lui a ajuns la maturitate. Părinții au conștientizat că în spatele unui adolscent „bolnav” stă un copil faţă de care s-a greşit. Greşeala parentală nu înseamnă că parintele face un lucru rău, ci că prea multă dragoste, prea multă protecţie sau prea multă toleranţă în copilărie se regăsesc adesea într-o adolescenţă cu probleme. O altă misiune a noastră ca părinți este aceea de a-i ajuta pe adolescenți să-și găsească o motivație interioară (adică de a-și decoperi talantul). S-a subliniat necesitatea găsirii unui model pentru copilul-adolescent, primul model furnizat fiind părintele însuși, dar când acesta nu este suficient, adolescentul trebuie ghidat spre un altul pertinent din exterior. Concluzia primei zile a fost aceea că adolescenţa este într-adevăr o etapă foarte importantă din viaţă, bazată pe dezvoltarea complexă a persoanei, sugerându-se echilibrul în toate.
Ultimul atelier i-a pus față în față pe adolescenți cu părinții lor. A fost o „confruntare” benefică și constructivă părinții conștientizând o dată în plus faptul că perioada adolescenței este plină de necunoscut și durere, tinerii în devenire luptând pentru a-și câștiga identitatea, neștiind foarte bine ceea ce sunt: copii sau adulți. Dialogul părinți-adolescenţi a subliniat, între altele, că de foarte multe ori comportamentul dificil al celor mai tineri nu urmărește iritarea adulților, ci el este rezultatul unor transformări interioare psihice și hormonale neaşteptate pe care nu ştiu cum să le gestioneze. La final, ca instrument de lucru au fost folosite scrisorile, și astfel, rând pe rând, părinții și adolescenții au așternut în scris temerile, grijile, așteptările, mulțumirile, uneori revolta și nu în ultimul rând dragostea îndreptată unii spre ceilalți. S-au transmis astfel trăiri și emoții, care au facut ca ambele „tabere” să-și dea seama că totul are o rezolvare și că doar schimbând lucruri mărunte (asemeni schimbării cu un grad în cazul cârmuirii unei nave) putem să ne îmbunătățim mult viața si relația!
Nu au fost uitați nici cei mici, frații adolescenților, care s-au bucurat de un atelier de muzică și pictură susținut de Ilinca Țoța, fiica cea mare a Iuliei. Prin cântec și culoare, această artistă în devenire le-a povestit copiilor despre frumusețea neamului românesc, realizând cu ei minunate planșe ce reprezintă frumosul nostru port popular... unde formele si modelele geometrice parcă vorbesc de bogăția identității noastre! Apoi copiii au fredonat cântece patriotice fiind însoțiți de sunetul cald al chitarei. Întâlnirea noastră s-a încheiat prin înterpretarea cunoscutului șlagăr „Rugă pentru părinți”, care a determinat interiorizarea atât de către părinți cât și de către adolescenți a mesajelor acestor ateliere.
Slavă lui Dumnezeu pentru aceste minunate întâlniri, pentru timpul de calitate petrecut împreună și fie ca acestea să fie pietre de temelie ale unor relații sănătoase părinte-adolescent!
A consemnat: preoteasa Delia Marina Fiț
- Detalii
- Accesări: 3465
Săptămână dedicatăSfântului Paisie şi centenarului la Livorno

Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Siluan, al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, în perioada 11-18 noiembrie 2018, cu ocazia prăznuirii hramului, parohia “Sfântul Cuvios Paisie de la Neamț” din Livorno a găzduit o serie de envenimente religiose si culturale.
Astfel , cu bucurie, comunitatea din Livorno a primit duminică11 noiembrie 2018 vizita Preasfințitului Părinte Atanasie de Bogdania , Episcopul Vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei care a savărşit Sfânta Liturghie alături de preotul paroh Ciprian Calfa , Pr. Ieromonah Maxim Morariu de la Mânăstirea Sfinții Apostoli Petru şi Pavel din Cluj şi Pr.Ciprian Mardare de la Borgo San Lorenzo. La final P.S.Atanasie ne-a îndemnat să luăm aminte că viața cea veşnică nu poate fi câştigată decât de cei ce împlinesc poruncile lui Dumnezeu dovedind că iubesc pe Dumnezeu şi pe aproapele din tot sufletul şi din toată inima.
Cu aceastăocazie a fost adus ca dar din partea Ȋ.P.S.Părinte Mitropolit Teofan, Mitropolitul Moldovei si Bucovinei un veşmânt al Sfântului Paisie ca mângâiere pentru comunitate.
Evenimentul s-a bucurat de prezența Excelenței Sale, Daniela Maria Dobre, consul general al Consulatului Român de la Bologna, Konstantos Elena, consul grec la Livorno, doamnei asesor Valentina Montanelli venitădin partea primăriei din Livorno , diacon Andreea Zargani- responsabil ecumenism, Monica Cuzzocrea – Cooperatori Paolini, Caterina Meucci- Movimento dei Focolari
Programul liturgic a continuat miercuri , 14 noiembrie 2018 când s-a săvârşit Vecernia cu Litie în cinstea Sfântului, iar joi 15 noiembrie 2018 ne-am bucurat de prezența a nouăpreoți din Protopopiatele Toscana 1 şi 2, apoi dupăamiazăde la ora 15,30 Taina Sfântului Maslu la care P.C.Părinte Matei Viorel ne-a vorbit despre viața Sfântului Paisie si rolul lui la răspândirea monahismului în România.
Ȋn anul omagial al unității de credință, de neam şi anul comemorativ al făuritorilor Marii Uniri de la 1918, duminică 18 noiembrie 2018 cu ocazia sosirii Stindardului s-a săvârşit la finalul Sfintei Liturghii slujba de Te-Deum iar copiii şi tinerii din parohie au organizat un frumos program artistic.
Mulțumim Sfântului Paisie de la Neamț pentru toate binefacerile revărsate asupra comunității noastre şi tuturor celor care au participat şi implicat la organizarea acestor evenimente.











