- Detalii
- Accesări: 2651
Credincioșii din Catania în pelerinaj la mormântul sfântului Nicolae

Bucură-te, Sfinte Ierarhe Nicolae, mare făcător de minuni!
Cu binecuvântarea Prea Sfințitului Siluan al Episcopiei Italiei, un grup de enoriași din parohia ”Sfânta Muceniță Agata” din Catania, au plecat din Sicilia, în peninsula Italiei, pentru a ajunge sâmbătă 17 noiembrie, după o noapte de călătorie, în pelerinaj la mormântul sfântului Nicolae.
Îmbrăcați în costumele neamului lor românesc, credincioșii au încărcat în autocar coșurile cu colaci, pentru a face o rugăciune de mulțumire după datina străbună, în catedrala din Bari, cetate ce îl are de multă vreme ca ocrotitor pe cel care aduce an de an în ghetuțele sufletelor dragostea și milostenia.
După o pregătire prin Taina Sfintei Spovedanii, pelerinii s-au bucurat mai intâi de participarea la Sfânta Liturghie săvârșită chiar pe lespedea ce acoperă mormântul sfântului și apoi de primirea Trupului și a Sângelui Domnului, chiar în criptă.
La final, părintele paroh Mihai Gabriel Ichim le-a oferit în dar câte o icoană cu patronul catedralei din Bari, spre aducere aminte a acestui important eveniment.
Rugăciunile credincioșilor din Italia, s-au contopit cu rugăciunile creștinilor din România, purtate de păstorul lor, părintele Eduard Petru Kissinger, de la parohia ”Adormirea Maicii Domnului” din Măcin, județul Tulcea.
Ca în fiecare an, sfinția sa a adus și de astă dată, semnul dragostei frățesti a enoriașilor pe care i păstorește - daruri duhovnicești – cărți, icoane și metanii pentru românii ce trăiesc ortodoxia în Sicilia la Catania.
Nădăjduim ca cei ce au pornit pe calea postului Nașterii Domnului, odată cu pelerinajul la mormântul Sfântului Ierarh Nicolae, să trăiască fiecare zi ca pe o treaptă spre iertare, pocăință și sfințire, pentru a primi Lumina lumii – Pruncul Sfânt în ieslea sufletului lor.
“Hristos se naște, slăviți-L
Hristos din ceruri, întâmpinați-L
Hristos pe pământ, înălțați-vă
Cântați Domnului tot pământul
Și cu bucurie popoare lăudați-L”
- Detalii
- Accesări: 1770
Activități în parohiile EORI în perioada 12–18 noiembrie 2018

PROTOPOPIATUL LOMBARDIA II
1. Parohia ”Sfântul Ierarh Grigorie Palama” – Como și-a cinstit miercuri, 14 noiembrie, ocrotitorul.
PROTOPOPIATUL PIEMONTE I
2. Parohia ”Sfântul Apostol şi Evanghelist Matei” – Ciriè și-a cinstit vineri, 16 noiembrie, ocrotitorul.
3. Clericii din Protopopiatul Piemonte I au participat vineri, 16 noiembrie, la Adunarea Protopopială și conferința preoțească pe luna noiembrie. Evenimentul a fost găzduit de Parohia ”Sfântul Apostol şi Evanghelist Matei” – Ciriè. În cadrul întâlnirii preoții comunităților din: Carignano, Vercelli și Verbania au prezentat care sunt priorităţile, problematicile şi perspectivele parohiilor pe care le păstoresc.
PROTOPOPIATUL TOSCANA I
4. Clericii din Protopopiatul Toscana I au participat miercuri, 14 noiembrie, la Adunarea Protopopială și conferința preoțească pe luna noiembrie. Evenimentul a fost găzduit de Parohia ”Sfânta Pelaghia” - Montecatini Terme.
PROTOPOPIATUL TOSCANA II
5. Parohia ”Sfântul Ioan Gură de Aur” - Carrara și-a cinstit marți, 13 noiembrie, ocrotitorul.
6. Parohia ”Sfântul Cuvios Paisie de la Neamţ” - Livorno și-a cinstit joi, 15 noiembrie, ocrotitorul.
7. Duminică, 18 noiembrie, Parohia ”Sfântul Cuvios Paisie de la Neamţ” - Livorno a găzduit activitatea: “Stindardele Marii Uniri”.
8. Sâmbătă și duminică, 17-18 noiembrie, Parohia “Sfântul Antonie cel Mare” – Lucca a găzduit mai multe ateliere și conferințe dedicate tinerilor. Titlul activităților a fost: “Ghid de supraviețuire în adolescență”.
PROTOPOPIATUL UMBRIA-MARCHE
9. Duminică, 28 noiembrie, în Parohia “Sfântul Ioan Casian“ - Ascoli s-a oficiat Taina Sfântului Maslu.
PROTOPOPIATUL CAMPANIA-MOLISE
10. Parohia ”Sfântul Apostol şi Evanghelist Matei” – Salerno și-a cinstit vineri, 16 noiembrie, ocrotitorul. După Sfânta Liturghie clericii și credincioșii prezenți au mers în pelerinaj spre catedrala din Salerno, unde se afla moaștele Sfântului Apostol şi Evanghelist Matei.
PROTOPOPIATUL PUGLIA-BASILICATA
11. Parohia ”Sfântul Apostol Filip” – Foggia și-a cinstit miercuri, 14 noiembrie, ocrotitorul.
Echipa Departamentului de Comunicare și Imagine al EORI
--
- Detalii
- Accesări: 2608
Hramul Parohiei „Sfântul Apostol și Evanghelist Matei” din Salerno
Credincioșii parohiei ortodoxe române din Salerno și-au serbat vineri, 16 noiembrie, și duminică, 18 noiembrie, ocrotitorul, pe Sfântul Apostol și Evanghelist Matei.
Vineri, 16 noiembrie, a fost săvârșită Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, împreună slujind preoții din protopopiat, la finalul căreia Preacuviosul părinte Nicodim, starețul Mănăstirii Buna-Vestire din Mirabella Eclano, le-a vorbit credincioșilor despre chemarea vameșului Levi la apostolat și despre apropierea și familiaritatea pe care trebuie să le avem cu sfinții.
La sfârșitul slujbei, părintele protopop Bogdan Filip a mulțumit preoților prezenți, aducând în atenție cum dragostea față de sfinți și comuniunea cu ei ne adună pe toți în comuniune și iubire.
După săvârșirea Sfintei Liturghii s-a pornit în pelerinaj către Catedrala din Salerno, care adăpostește moaștele Sfântului Evanghelist Matei, unde ne-am unit sufletele și cugetele într-un nou moment de rugăciune.
- Detalii
- Accesări: 1836
Școala Duminicală - Verona I
Fotografii - Școala Duminicală - Verona I, protopopiatul Triveneto II - Pregătiri pentru 1 Decembrie și pentru colindat
- Detalii
- Accesări: 2763
Preasfințitul Părinte Atanasie de Bogdania a săvârșit slujba Vecerniei la Mănăstirea „Sfântul Ioan Secerătorul” din Bivongi

- Detalii
- Accesări: 2227
Adunare protopopială a preoților din Protopopiatul Lazio III

Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop SILUAN, al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, pe data de 12 noiembrie 2018 a avut loc, la parohia „Sf. Mare Mucenic Sebastian ” – Pomezia, întâlnirea protopopială lunară a clericilor din Protopopiatul Lazio III.
Ședința administrativă a fost precedată de săvârșirea slujbei de Te Deum pentru Făuritorii Marii Uniri, în mijlocul comunității din Pomezia poposind Stindardul Marii Uniri, un proiect desfășurat în cuprinsul Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei în amintirea înaintașilor noștri care și-au dăruit viața spre a făuri idealul Marii Unirii, înfăptuit la 1 decembrie 1918.
În cadrul ședinței condusă de către părintele protopop Nicolae Strugaru s-au discutat probleme legate de activitatea pastoral-misionară și administrativă a parohiilor, cu un accent deosebit pe câteva proiecte aflate în desfășurare, cum ar fi Casa „Sf. Mare Mucenic Gheorghe” din parohia Albano-Genzano sau organizarea în cuprinsul protopopiatului a unui concert de colinde susținut de către un cor de seminariști de la Liceul Teologic din Botoșani. De asemenea, s-au purtat discuții în ceea ce privește eficientizarea misiunii în parohii și s-au planificat întâlnirile pentru anul 2019.
Ședința s-a încheiat cu o agapă frățească pregătită de către credincioșii parohiei gazdă.
- Detalii
- Accesări: 4771
Calendarele Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei - 2019
Cu ajutorul Domnului și cu Binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Siluan, al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, avem deosebita bucurie de a vă prezenta calendarele apărute în cadrul Episcopiei noastre, pentru anul 2019.
Acestea vor fi disponibile la pangarele parohiilor din cuprinsul Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei.





- Detalii
- Accesări: 2295
Program | Zilele Sfințirii Catedralei Naționale din București - 25 - 30 noiembrie 2018

În data de 25 noiembrie 2018, va avea loc Sfințirea Catedralei Naționale din București, la care vor participa toți ierarhii din Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, alături de alți ierarhi din Bisericile Ortodoxe surori.
Evenimentele dedicate acestui moment deosebit din istoria neamului nostru vor începe în 25 noiembrie 2018 și se vor finaliza în ziua de 30 ale lunii.
Duminică, 25 noiembrie 2018
9:00 – 12:30 – Sfânta Liturghie și slujba de sfințire a Catedralei Naționale oficiate de Sanctitatea Sa Bartolomeu I, Arhiepiscopul Constantinopolului – Noua Romă și Patriarh Ecumenic, și de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, împreună cu un sobor de ierarhi.
26-29 noiembrie 2018
Se va oficia zilnic Sfânta liturghie și va avea loc ulterior un program liturgic și cultural special.
Vineri, 30 noiembrie 2018(Sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei, cel întâi chemat, Ocrotitorul României, Hramul Catedralei Naționale).
9:30 – 12:00 Sfânta Liturghie oficiată de Preafericitul Părinte Teofil al III-lea, Patriarhul Ierusalimului și a toată Palestina, și de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, împreună cu un sobor de ierarhi.
Sursa: Basilica.ro
- Detalii
- Accesări: 2367
Hramul Parohiei "Sfântul Ioan Gură de Aur" din Asola și Castiglione delle Stiviere, Protopopiatul Lombardia 1

Marți, 13 noiembrie, Parohia Asola din Protopopiatul Lombardia 1 și-a sărbătorit hramul, onorându-și Sfântul ocrotitor, pe marele Ierarh al Bisericii, Sfântul Ioan Gură de Aur. Prăznuirea a avut loc în biserica filiei Castiglione delle Stiviere a acestei parohii păstorite de Preacucernicul Părinte Ciprian Onuță. S-a săvârșit mai întâi Sfântul Maslu în sobor, apoi Părintele Doru Fuciu de la Cremona a dat citire referatului dedicat implicării ierarhilor Sfintei Biserici Ortodoxe în detaliile Unirii celei Mari, al cărei centenar îl vom sărbători peste câteva zile. În încheiere, așa cum este frumos de hram, cler și credincioși au stat la o masă a prieteniei, căci "ce este mai bun și mai frumos decât a rămâne frații împreună?", cum zicea Psalmistul David.. Mulțumim Sfântului Ierarh Ioan Gură de Aur pentru tainicele binecuvântări pe care le dăruiește Parohiei care îi poartă numele, Părintelui paroh Ciprian și nu în ultimul rând, Preasfințiților noștri Ierarhi care se îngrijesc ca bucatele duhovnicești să nu lipsească niciunui credincios român de credință ortodoxă!
A consemnat responsabilul mass-media al Protopopiatului Lombardia 1, preotul Sorin Croitoru de la Mantova
- Detalii
- Accesări: 3520
Zile de sărbătoare în parohia “Sfântul Ioan cel Milostiv” din San Donà di Piave
Cu ajutorul Bunului Dumnezeu, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Siluan, în perioada 11-14 noiembrie în parohia San Donà di Piave a fost sărbătorit Sf. Ioan Cel Milostiv (12 noiembrie), ocrotitorul acesteia.
Cu această ocazie în parohia noastra au avut loc o serie de evenimente religiose și culturale.
Duminică s-a săvârṣit Dumnezeiasca Liturghie, la care a participat Preacuviosul Protosinghel Părinte Serafim Paruș, Starețul Mănăstirii Cergău Mic din județul Alba Iulia, care a realizat și a dăruit Bisericii noaste o Troiță, pentru care la sfârșit s-a făcut slujba de sfințire.
La final, toți credincioșii parohiei au participat la agapa frățească pregătită de comitetul ṣi gospodinele parohiei.
Luni, în ziua de prăznuire a Sfântului, sărbătoarea a continuat cu Acatistul și Sf. Liturghie.
Marți seara, 13 noiembrie, la Restaurantul Românesc, grupul de copii şi tineri, condus de dl Oleg Placintă, a organizat o „Seară de Tradiție ṣi Cântec Românesc” cu ocazia “anului omagial al unități de credință, de neam și anul comemorativ al făuritorilor Marii Uniri de la 1918”. S-a recitat poezii și cântece din diferite zone ale țării. După concert a urmat un program de muzică ṣi dansuri populare româneṣti.
Miercuri seara, după slujba Paraclisului, P. Cuv. Pr. Serafim ne-a bucurat cu un cuvânt duhovnicesc la început de post.
Cu toții dăm Slavă lui Dumnezeu pentru toate darurile și bucuriile din aceaste zile.
- Detalii
- Accesări: 4377
Întâlnirea preoților din Protopopiatul Toscana I la Montecatini Terme

În prima zi la început de urcuș duhovnicesc, miercuri 14 noiembrie, în parohia Sfânta Cuvioasă Muceniță Pelaghia din Montecatini Terme a avut loc adunarea preoților din Protopopiatul Toscana I.
Ziua a început cu Sfânta Liturghie urmată de susținerea conferinței de către părintele paroh Tulan Matei.
La finalul întâlnirii, Precucernicul Părinte Protopop Trandafir Ioan Bobârnea a mulțumit tuturor celor prezenți și a urat un post binecuvântat plin de fapte bune!
Ziua s-a încheiat cu distribuția de calendare și obiecte bisericești precum și cu o agapă frățească!
A consemnat,
Ionuț Silviu Pașcu
- Detalii
- Accesări: 2061
Catehezele Crăciunului
- Unirea omului cu Dumnezeu Cel întrupat –

Pentru perioada Postului Nașterii Domnului 2018, Departamentul pentru Cateheză propune, cu binecuvântarea PS Episcop Siluan, al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, proiectul:
Catehezele Crăciunului - Unirea omului cu Dumnezeu Cel întrupat –
Scopul principal este dinamizarea și omogenizarea activităților educațional catehetice din această perioadă binecuvântată a anului liturgic, prin formarea tinerilor ortodocși, precum și a adulților din parohiile Episcopiei noastre.
Între obiectivele catehetice propuse enumerăm:
1. Cunoaşterea mai în profunzime a lucrării mântuitoare ce se prăznuiește pe 25 Decembrie;
2. Împărtăşirea cu Sfântul Trup și cu Scumpul Sânge al lui Hristos – ca mod de a-L primi real și personal pe Pruncul Iisus;
3. Integrarea copiilor, tinerilor și a adulților în comunitatea liturgică/parohială;
4. Conştientizarea laturii social-filantropice a Crăciunului;
5. Dezvoltarea creativităţii artistice şi literare etc.
Persoanele invitate să se implice în susținerea catehezelor sunt Părinții Consilieri Eparhiali, Părinții Protopopi, Părinții implicați în Centrul de Studii Teologice ”Sfântul Dionisie Exiguul”, Preoții Parohi și voluntarii parohiali, alături de invitați din țară și din diaspora.
- Detalii
- Accesări: 3386
Aniversare de 4 ani în Parohia Verona Vest - Villafranca di Verona

Duminica, 11.11.2018, în Parohia Ortodoxă Română Verona Vest - Villafranca di Verona, s-au sărbătorit patru ani de la săvârșirea primei Sf. Liturghii. Cu această ocazie, am avut onoarea s-o avem în mijlocul nostru pe Excelența Sa d-na Stela Stingaci, Ambasador al Republicii Moldova în Italia, care a participat, cu mult drag, la Sf. Liturghie și la activitățile care au urmat.
Vrem să menționăm că o parte importantă din parohia noastră este alcătuită și din creștini ortodocși basarabeni, iar d-na ambasadoare a ținut, cu tot dinadinsul, să-i felicite cu sărbătoarea, mulțumind la încheiere întregii comunități pentru primirea sufletească, preotesei Viorica Ursachi pentru dăruirea cu care cultivă celor peste o sută de copilași din parohie dragostea de neam, limbă, tradiție, spiritul deosebit de comunitate, iar preotului paroh Mihail Ursachi pentru vrednicia cu care promovează valorile creștin - ortodoxe și consolidarea comunității întru dăinuirea neamului, oferindu-i la încheiere și o diplomă de merit.
- Detalii
- Accesări: 2076
Ședința Preoțească în Protopopiatul Triveneto I

Cu ajutorul bunului Dumnezeu , luni 12 Noiembrie , preoții din Decanatul Triveneto I s-au întâlnit in ședința lunară , la San Dona di Piave în Parohia Sfântul Ioan cel Milostiv, păstorită de PC Părinte Florin Chereches.
În cadrul ședinței prezidată de PC Părinte Protopop Matei Avram, au fost prezentate referate legate de tematica Anului Omagial, prin care ne-am adus aminte de chipuri luminate de laici consacrați și clerici , care s-au implicat jertfelnic pentru a faurii unitatea tuturor românilor la 1918.
S-au mai discutat probleme de ordin administrativ și pastorale .
Gazda întâlnirii , fiind și ziua praznicului Sfântului Ioan cel Milostiv ne-a omenit frățește!
Slavă Lui Dumnezeu pentru toate !











