- Detalii
- Accesări: 1638
Nașterea Domnului la Verona II

La 7 ianuarie 2018, Parohia "Sf. Muc. Sofia cu fiicele sale Vera, Nadejda și Liubovi" (Verona II) a sărbătorit Nașterea Mântuitorului Nostru Iisus Hristos.
După Sfânta Liturghie, copiii împreună cu părinții au cinstit prin colindările lor această mare sărbătoare. Desigur, nelipsit a fost Moș Crăciun, foarte generos cu copiii, împărțindu-le daruri, însă după ce a dat ascultare cântecelor, colindelor și poeziilor.
Nașterea Domnului să lumineze și încălzească sufletele tuturor!
- Detalii
- Accesări: 2633
Adunare protopopială la început de an – Protopopiatul Lazio II

Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop SILUAN al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, pe data de 6 ianuarie 2018 a avut loc, la parohia cu hramul „Botezul Domnului” - Monterotondo, întâlnirea protopopială lunară a clericilor din Protopopiatul Lazio II.
În cadrul ședinței condusă de părintele protopop Gabriel Ioniță, s-au discutat probleme legate de activitatea pastoral-misionară și administrativă a parohiilor, cu accent pe chestiunile legate de prezentarea de către fiecare parohie a retrospectivei anului 2017. De asemenea, s-au purtat discuții în ceea ce privește eficientizarea activității parohiilor în noul an în care am intrat.
În cadrul întâlnirii, părintele paroh Bogdan Petre de la parohia Monterotondo, gazda adunării din luna aceasta, a prezentat un referat despre rolul Bisericii ortodoxe românești în realizarea Marii Uniri de la 1918, marcând astfel tematica Anului omagial al unității de credință și de neam și a Anului comemorativ al făuritorilor Marii Uniri de la 1918.
Prima adunare protopopială de anul acesta s-a încheiat în duh de rugăciune prin slujba Acatistului, la finalul căreia părintele protopop Gabriel Ioniță a rostit un cuvânt de învățătură la Praznicul Botezului Domnului, iar părintele paroh Bogdan Petre a adresat un cuvânt de mulțumire tuturor preoților și credincioșilor prezenți.
- Detalii
- Accesări: 1941
Duminica după Botezul Domnului și Praznicul Soborului Sf. Proroc Ioan Botezătorul, la Sediul Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei
Astăzi, în duminica de după Botezul Domnului, când Biserica Ortodoxă îl pomenește pe ”cel mai mare bărbat născut din femeie” (cf. Mt 11, 11) și pe cel ce cu frică și cutremur s-a atins de creștetul Stăpânului, pe Sf. Proroc Înaintemergător și Botezător Ioan, Preasfințitul Părinte Episcop Siluan a slujit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, la Paraclisul Centrului Eparhial dimpreună cu preotul și diaconii slujitori ai paraclisului.
După citirea pericopei evanghelice, Preasfinția Sa a rostit un cuvânt de învățătură, în care a vorbit despre cinstea de care s-a învrednicit Sf. Proroc Ioan, încă din pântecele maicii sale, când l-a reconoscut pe Domnul zămislit în pântecele Maicii Domnului. Preasfinția Sa a subliniat apoi cum viața Sf. Ioan a fost una de jertfă, el crescând și petrecând în pustie, pentru ca mai apoi, ajuns la ”la starea bărbatului desăvârşit” (Ef. 4,13) să slujească și să pregătească calea venirii Domnului. El se bucură, la Dumnezeu și la oameni, de o atât de mare cinste întrucât, a urmat Domnului pe calea ascultării (primind a-L boteza când i-a s-a cerut) și a smereniei: ”Acela trebuie să crească, iar eu să mă micşorez”(cf. Ioan 3, 30).
La finalul Dumnezeieștii Liturghii, Preasfințitul Părinte Episcop Siluan i-a felicitat și a adresat urări tuturor celora ce poartă numele de Ioan sau Ioana.
- Detalii
- Accesări: 2641
Slujba sfințirii celei mari a apei la Torvaianica, pe malul mării

Cu binecuvântarea Preasfințitului Siluan, și anul acesta, a treia oară consecutiv, a avut loc, pe malul mării, în localitatea Torvaianica-Pomezia, slujba de sfințire cea mare a apei, săvârșită de către un sobor de preoți și diaconi de la parohiile din zonă, sub protia Preacuviosului Părinte Atanasie, Vicar Eparhial al Episcopiei Italiei.
Astfel, prin purtarea de grijă a părintelui Ignazio Blasi de la Parohia Sf. Sebastian din Pomezia, s-au pregătit cele trebuincioase slujbei de sfințire, mai multe vase cu apă, precum și o Cruce frumos împodobită pentru a se împlini o veche tradiție a binecuvântării mării.
De față au fost și foarte mulți credincioși care, sub razele calde ale soarelui care au infrumusețat după amiaza zilei Botezului Domnului, s-au rugat și au avut binecuvântarea Domnului prin Agheazma mare pe care au primit-o, împreună cu crenguțe de busuioc și flori, la plecarea către case.
După cuvântul de învățătură pe care părintele Atanasie l-a adresat celor prezenți a urmat binecuvântarea apelor mării prin lansarea la apă a Crucii și recuperarea acesteia de doi dintre cei mai curajoși credincioși care nu au pregetat în a se arunca în apele reci, aducând astfel bucurie în familiile lor și în parohiile din care fac parte.
Mare ești Doamne și minunate sunt lucrările Tale și nici un cuvânt nu este de ajuns spre lauda minunilor Tale, Amin!
Știre Trinitas TV
- Detalii
- Accesări: 3524
Botezul Domnului în parohiile Episcopiei Italiei

Fotografii de la Botezul Domnului în parohiile Episcopiei Italiei
Verbania
Mănăstirea Bivongi
Faenza
Susa
Verona I
Lanciano
Torre Spaccata
Ravenna
Siracusa
Canicatti
Pescara
Torino II
Civitavecchia
Canelli
Chianchiano
Torino I
Bassano del Grappa
Roma III
Cerveteri
Asti
Parma
Pinerolo
Vasto
Trento
Saluzzo
Settimo Torinese
Prata di Pordenone
Cuneo
Cento
Lamezia Terme
Palermo
Rovigo
Pino Torinese
- Detalii
- Accesări: 2744
Praznicul Dumnezeieștii Arătări de la Iordan la Centrul Eparhial al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei
![]()
Astăzi, când Biserica Ortodoxă prăznuiește Dumnezeiasca Arătare de la Iordan, Sediul Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei s-a îmbrăcat în straie de sărbătoare. Preasfințitul Părinte Episcop Siluan a slujit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, la Paraclisul Mănăstirii ”Adormirea Maicii Domnului” de la Centru Eparhial, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.
După citirea Sfintei Evanghelii, Preasfinția Sa a rostit un cuvânt de învățătură, în care a explicat motivul pentru care Cel fără de păcat s-a plecat sub mâna robului spre a primi botezul; Ziditorul a-toată-făptura vine la Iordan spre a fi botezat cu botezul pocăinței, pentru ca omul, și dimpreună cu el întreaga zidire, să dobândească iertarea și sfințirea pe care doar Fiul lui Dumnezeu întrupat, Cel fără de păcat, o putea aduce lumii. Fiecare creștin este chemat să urmeze Domnului Hristos pe calea ascultării de Dumnezeu-Tatăl și a smereniei, pentru a putea și el auzi, la sfârșitul vieții, glasul Tatălui: ”Acesta este fiul meu cel iubit” (cf. Mt. 3, 17)
La momentul potrivit, Preasfinția Sa a săvârșit Rânduiala Sfințirii celei mari a apei, la care au luat parte numeroși credincioși, veniți spre a primi și a se împărtăși din sfințenia adusă întregii făpturi de către Fiul lui Dumnezeu ce S-a pogorât în Iordan.
Cel ce te-ai arătat, Hristoase Dumnezeule, și lumea ai luminat, slavă Ție!
- Detalii
- Accesări: 1578
Obiceiuri de Anul Nou la Verona.

În ajunul Praznicului Tăierii Împrejur a Domnului și Dumnezeului nostru Iisus Hristos, după Sfânta Liturghie, copiii de la Școala Duminicală a parohiei ”Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul și Sfântul Ierarh Zenon” din Verona, împreună cu câțiva părinți au prezentat un program de tradiții de Anul Nou cum ar fi jocul căluților, jocul ursului și capra. Toate acestea, alături de Plugușorul tradițional și de Sorcova i-au încântat mai ales pe cei mici, dar, pentru mulți dintre cei prezenți au constituit totodată și un moment de curățenie sufletească și de reîntoarcere la copilărie.
Urătorii au primit în dar colaci, covrigi, nuci, icoane și calendare ortodoxe.
A consemnat presbitera Patricia Codrea
- Detalii
- Accesări: 1287
La mulți ani plini de Dumnezeu! – parohia Pescara

Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Siluan al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, pentru al șaselea an consecutiv, cu mic și cu mare un grup de credincioși al Parohiei Ortodoxe Române "Sfântul și Dreptul Simeon și Sfânta Prorociță Ana" din Pescara, au ales ca noaptea dintre ani să o petreacă în rugăciune.
- Detalii
- Accesări: 2057
Slujba Acatistului Domnului Iisus Hristos în „noaptea dintre ani” – Parohia Camposampiero

Fotografii de la Slujba Acatistului Domnului Iisus Hristos în „noaptea dintre ani” – Parohia Camposampiero
- Detalii
- Accesări: 1257
Hram la Ragusa

Azi, 31 Decembrie 2017 - Parohia Ragusa și-a prăznuit ocrotitoarea, pe Sf. Cuv. Melania Romana.
Fotografii
- Detalii
- Accesări: 2624
Spectacolul de Crăciun al grupului “Şezătoarea” în Parohia Sfânta Cruce, Torino II

Sub deviza “Să ne bucurăm cu bucuria Crăciunului!”, marţi 26 decembrie 2017, după Sfânta Liturghie, în prezenţa părintelui protopop Lucian Roşu şi a celorlalţi părinţi împreună slujitori precum şi a unui mare număr de credincioşi, a avut loc, în incinta parohiei “Sfânta Cruce” din Torino, spectacolul de Crăciun al grupului de tradiţii şi obiceiuri româneşti “Şezătoarea ” coordonat de doamna prof. Rodica Manciu.
Cele 15 membre ale grupului au reuşit încă de la începutul programului artistic să trimită pe cei prezenţi cu gândul prin nămeţii amintirilor, la ograda casei părinteşti şi la focul din vatra sobei. La căldura acestui foc , bunica a vorbit nepotului despre crenguţa de brad ca semn al speranţei, despre stea ca semn al promisiunii şi despre lumânarea ce aminteşte mereu că Iisus a luminat lumea prin naşterea Sa. Nepotul, un flăcău îmbrăcat într-un autentic costum popular, asculta numai ochi şi urechi povestea bunicii, care îndemna la cuminţenie şi credinţă, amintind parcă de acea vorbă din popor : "Cine nu are un bătrân, să şi-l cumpere !"
Din când în când, glasul colindelor tradiţionale, alese cu grijă de doamna coordonatoare, "îngânate" de vioară şi fredonate în şoapta inimii de cei ce le ascultau, aducea trecutul mai aproape de prezent , fiindcă între vârsta noastră de acum şi cea a copilăriei a rămas o legătură tainică ce-şi păstrează încă strălucirea.
Povestitoarele au adus în faţa celor prezenţi, amintiri legate de tradiţii şi obiceiuri despre tăiatul porcului ori despre mersul la colindat, una din marile surprize ale întâlnirii fiind însă prezenţa Marianei Malos, care a încântat auditoriul prin măiestria cu care a interpretat colinde din Bucovina şi a lui Andrei Scripniciuc , care însoţit de "ceata de flăcăi" cu buhai, corn, tălănci și zurgălăi, au urat printre altele: ""Doamne, binecuvântează, /Casa care se urează ./ Anul nou cu bucurie, / Întru mulţi ani să vă fie"!
În această zi „s-au împletit emoţia cu bucuria naşterii Mântuitorului” , aşa cum a spus părintele Iustin Androne în încheierea spectacolului. Acesta s-a arătat profund impresionat de momentul artistic amintind totodată că „tradiţia colindatului trebuie să plece totdeauna din biserică spre lume pentru că ea îşi are obârşia în marele praznic al Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos”.
După un astfel de spectacol un sentiment de mulţumire şi împlinire a cuprins "odaia" fiecărei inimi în care colindul a pătruns.
Diacon Grosu Valeriu Andrei
- Detalii
- Accesări: 1890
Nașterea Domnului
în inimile celor întemnițați în Rebibbia (Roma)
2017
În ziua de de 27 după amiaza parohia de la Monterotondo împreună cu parohia de la Roma 3 în persoana părintelui Bogdan Petre și a părintelui Ioan Gherasimescu au invitat pe părintele vicar Atanasie să sărbătorească Nașterea Domnului la închisoarea Rebibbia Noul Complex de la Roma. Ca întotdeauna au fost ispite la controlul pachetelor (darurilor de Crăciun) dar Domnul face mereu minuni și nu lasă întristați și lipsiți pe copii Săi. Am slujit Vecernia Nașterii Domnului (din limită de timp) în cadrul căreia cei ce au ținut postul și s-au mărturisit bisericește s-au împărtășit cu Pruncul Euharistic. Părintele Atanasie a spus un cuvânt de învățătura mult folositor. Pe lângă introducerea cuvântului în care a încurajat pe participanții la Slujbă a folosit 2 imagini ajutătoare. Prima referitoare la un soldat care chiar în pre-noaptea Nașterii Domnului s-a mărturisit în scris Domnului cerându-i cu smerită pocăință iertare de viața lui de până atunci. Știind sigur că va muri cerea mila și șansa de a vedea fața lui Dumnezeu. Acea scrisoare găsită de camarazii săi a devenit un fel de mărturisire-pocăință care a fost citită mereu de cei ce trebuiau să plece la luptă. A devenit un fel de examen de conștiință și o pregătire premergătoare morții spre întâlnirea cu Dumnezeu. Exemplul unora poate fi pilduitor pentru alții. A doua imagine a fost legată de tâlharul de pe cruce Dismas. Părintele a invocat o tradiție ierusalimiteană (există și o icoană la mânăstirea Sf. Gherasim de la Iordan) care povestește despre episodul fugii în Egipt când un grup de tâlhari intersectează Sfânta Familie, cerând Maicii Domnului să alăpteze un copil care se găsea cu ei. Acel copil (Dismas) a devenit tâlhar dar laptele pe care l-a supt de la Maica Domnului i-a rămas ca un gust de har ce a lucrat în sufletul lui făcându-l (chiar și în ultimul moment) să se întoarcă la Dumnezeu. Este important ca omul să guste harul ca un lapte ce îl poate crește și maturiza în cele ale mântuirii. Acest cuvânt al părintelui Atanasie a stârnit aplauzele celor din biserica Institutului. Unii dintre frații din detenție s-au împărtășit cu trupul și sângele Mântuitorului iar alții au luat anafură. A urmat un program de colinde, poezii și mulțumiri pentru ceea ce s-a trăit în atmosfera Sfântului Crăciun. Deținuții au primit calendare și iconițe de la părintele vicar și la ieșirea din biserică fiecare a luat de la voluntari câte un cozonac și o sticlă de suc. Cu greu gardienii au reușit să îi reducă pe sectoarele de detenție, atât de mare era entuziasmul și spiritul de recunoștință. Slavă Domnului pentru minunățiile sale!
A consemnat Eugenia Mitranca
- Detalii
- Accesări: 3934
Nașterea Domnului
în inimile celor întemnițate la Roma
2017
În ziua de 27 decembrie Parohia de la Monterotondo împreună cu parohia de la Rignano Flaminio au dăruit „Crăciunul Ortodox” celor din închisorile din Rebibbia.
S-a început „Misiunea Crăciunului” la Institutul feminin Rebibbia cu Sfânta Liturghie. Părintele Bogdan Petre capelanul Institutului a invitat pe părintele Ștefan Simeon (de onomasticul acestuia) și pe pr. Alexandru Apetrei pentru Praznicul Nașterii Domnului în penitenciar. Părintele Ștefan a ținut o „predică euharistică” explicând itinerariul Nașterii Domnului de la Proscomidie până la împărtășirea credincioșilor. După Slujbă „enoriașele” locului au cântat colinde în cadrul unei serbări organizate de ele. Cântările au fost făcute din tot sufletul și tot cugetul lor făcând atmosfera locului mai nevinovată, mai copilărească. Una dintre surorile închise a ținut un cuvânt de mulțumire către Dumnezeu și către cei prezenți. A interpretat în mod providențial statutul și starea fetelor care se găsesc în detenție. S-a exprimat recunoștință pentru tot ceea ce ele primesc de la Biserica Ortodoxă care merge să le caute și să le ajute în renașterea lor duhovnicească. S-a încheiat cu o agapă cu merinde tradiționale (și vinișor) ce a mulțumit pe gazde. Slavă Celui Născut pentru reușită!
Au consemnat preoteasa Ioana Apetrei și Doina Ilașcu
- Detalii
- Accesări: 2425
Naşterea Domnului în penitenciarul din Torino

Cu binecuvântarea Preasfinţitului Siluan, al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, în data de 27 decembrie 2017, în ziua praznicului Sfântului Apostol, Întâiul Mucenic şi Arhidiacon Ştefan, vestea Naşterii Domnului a fost purtată şi în Penitenciarul „Lorusso e Cutugno” din Torino.
Sfânta Liturghie a fost săvârşită cu acest prilej în limba română şi italiană de Preotul Gabriel Burcescu şi diaconul Grosu Valeriu Andrei de la Parohia „Sfânta Cruce” – Torino II. Conducerea penitenciarului a îngăduit ca la această Sfântă Liturghie sărbătorească să participe laolaltă femei şi bărbaţi din toate pavilioanele. S-au adunat astfel în rugăciune 40 de persoane, în marea majoritate români ortodocşi, dar şi ortodocşi de alte naţionalităţi şi fraţi catolici.
Cu mila Domnului, câteva dintre numeroasele persoane care s-au spovedit în perioada în care preoţii au vizitat penitenciarul au primit Sfânta Împărtăşanie. După Sfânta Liturghie s-au cântat colinde tradiţionale, într-o atmosferă ce a depăşit graniţele oricărui zid , purtând pe cei prezenţi pe aripile amintirilor până în acel spaţiu al copilăriei în care singurele „cătuşe” erau ale iubirii : braţele părinţilor.
În cuvântul de învăţătură, părintele Gabriel a spus celor prezenţi că locul lor nu este aici şi că „aceste lucruri sunt îngăduite în viaţa omului ca să conştientizăm că suntem responsabil faţă de marele dar al libertăţii pe care Dumnezeu ni l-a dat ca să putem intra în comuniune veşnică cu El”.
Pe lângă darul prezenţei Mântuitorului Iisus Hristos Cel ce S-a născut spre a înţelege dragostea cu care ne înconjoară, fraţii şi surorile din penitenciar au primit şi daruri oferite de credincioşii Parohiei „Sfânta Cruce”: calendare şi pacheţele cu cozonac.
Să ajute bunul Dumnezeu ca această lucrare să continue ca atunci când întrebarea Mântuitorului va fi :„În temniţă am fost ... aţi venit la Mine?”, răspunsul să fie mereu afirmativ.
Diac Grosu Valereiu Andrei












