- Detalii
- Accesări: 1581
Praznicul Sf. Apostol Andrei și al Sf Ier. Andrei al Transilvaniei, la Centrul Eparhial al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei

Astăzi, când Biserica Ortodoxă prăznuiește pe “cel întâi chemat” dintre Apostoli iar Biserica noastră îl prăznuiește pe “Ocrotitorul României”, Episcopia Ortodoxă Română a Italiei s-a înveșmântat în straie de sărbătoare întrucât Sfântul Apostol Andrei este și unul dintre ocrotitorii ei, împreună cu Sfântul Apostol Petru și cu Sfântul Dionisie Exiguul. Tot în această zi a fost prăznuit și Sfântul Ierarh Andrei, Mitropolitul Transilvaniei, ocrotitorul Departamentului pentru Misiune al Episcopiei noastre.
La paraclisul ”Adormirea Maicii Domnului” de la Roma, ce își prăznuiește pe unul dintre ocrotitori (Sfântul Apostol Andrei), Preasfințitul Părinte Episcop Siluan a slujit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.
În cadrul ecteniilor Sfintei Liturghii s-au adăugat rugăciuni de mulțumire pentru toate darurile și binefacerile primite de către clerul, monahii și credincioșii Episcopiei noastre, precum și cereri pentru apărarea și binecuvântarea țării noastre și a întregului popor român de pretutindeni, cu ocazia Zilei Naționale.
După citirea Sfintei Evanghelii, Preasfinția Sa a adresat un cuvânt de învățătură, în care a subliniat râvna cu care Sfinții Apostoli s-au făcut următori Domnului Hristos, dorind să-L cunoască cât mai îndeaproape și să-I slujească. Această slujire s-a plinit prin trimiterea lor spre a propovădui lumii întregi întruparea, moartea, învierea și înălțărea Cuvântului-Întrupat.
La finalul Dumnezeieștii Liturghii, Preasfințitul Părinte Episcop Siluan i-a felicitat pe toți cei care poartă numele de Andreea sau Andrei, iar credincioșii prezenți s-au putut închina la o părticică din moaștele Sf. Ierarh Andrei, Mitropolitul Transilvaniei – cel care a fost asemenea unui “apostol” creștinilor ortodocși pe care i-a păstorit.
Pentru rugăciunile Sfinților Tăi, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi. Amin.
- Detalii
- Accesări: 1410
Pregătiri pentru Ziua Națională a României în parohia Verbania

Copiii din parohia Verbania se pregătesc în cadrul Școlii parohiale pentru sărbătoarea Zilei Naționale a României.
După lecțiile de istorie despre Marea Unire, sub îndrumarea doamnei preotese, cei mici au creat medalioane și stegulețe tricolore, pe care le vor purta la mini-spectacolul de după Sfânta Liturghie de duminică!
Mulțumim părinților care au înțeles necesitatea acestor întâlniri extra-curriculare, iar pe viitor așteptăm și alți copii să ni se alăture!
- Detalii
- Accesări: 1926
Taina Sfântului Maslu la Siracusa.

În data de 27.11.17, s-a săvârșit Sfânta Taină a Sfântului Maslu la Parohia "Sf. Ap. Pavel și Sf. Mc. Lucia "Siracusa. Alături de Părintele paroh Răzvan Morgoci au fost Părintele Protopop Neculai Chilcos de la Parohia Ragusa, Părintele Mihai Ichim de la Parohia Catania și Părintele Petru Tărăboi de la Parohia Alcamo. La final, Părintele Mihai Ichim a ținut un cuvânt de învățătură despre cele patru Posturi și despre Nașterea Mântuitorul Iisus Hristos.
A consemnat: prezbitera Simona Morgoci
- Detalii
- Accesări: 1783
Sfântul Maslu Padova Nord Limena

Cu ajutorul Bunului Dumnezeu, duminica aceasta, 26 noiembrie, s-a săvârșit Sfântul Maslu în Parohia noastră pentru ultima oară anul acesta. Mulțumim Părintelui Protopop Gabor Codrea pentru participare și pentru frumosul cuvânt de învățătură și de asemenea tuturor părinților care s-au rugat împreună cu noi! După slujbă, a urmat o agapă frățească pregătită de gospodinele parohiei.
Dăm slavă Domnului pentru toate!
Preot Nicolaie Ticiu
- Detalii
- Accesări: 709
Participarea Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei la Conferința Națională promovată de CEI - Conferința Episcopală Italiană cu ocazia celui de-al cincilea Centenar al Reformei protestante al secolului al XVI-lea

Conferința intitulată „În numele Celui care reconciliază toate într-un singur trup (cfr. Efeseni 2:16)“ desfășurată cu ocazia celei de-al cincilea centenar al Reformei secolului al XVI-lea s-a întrebat ce poate însemna „reformă“ în contextul istoric actuală. Programul a fost rodul unei bune lucrări de reflecție și confruntare comună de către reprezentanții diferitelor biserici.
La Conferința Națională - a avut loc timp de trei zile la Assisi in zilele 20-21 noiembrie - a fost promovată de Conferința Episcopală Italiană CEI - Biroul Național pentru Ecumenism și Dialog Interreligios, în colaborare cu diferitele realități creștine pe teritoriul italian (biserici ortodoxe, armeană, coptă și diferite biserici aparținând federației bisericilor evanghelice).
În numele Episcopiei Ortodoxe Române a participat părintele I. Coman de la Florența - Consilier Episcopal pentru Dialog inter-ortodox, intercreștin și interreligios in cadrul Episcopiei Ortodoxe Romane din Italia și Decanul pentru Umbria și Marche, pc. părinte I. Radu din parohia de Perugia.
Părintele consilier I. Coman, a prezentat - în a doua zi a lucrărilor - o relație pe tema "Bisericile în provocarea de a anunța pe Iisus Hristos astăzi. Cum să propovaduim Evanghelia într-o societate pluralistă?" și - a treia zi - o lucrare cu scop de impuls pentru reflecțiile dedicate Atelierelor de lucru tip Workshop a grupurilor cu tema: „Intre agora și ecclesia Ce anume bisericile cer de la cultura de astăzi, și ceea ce astăzi cultura solicită bisericilor?“.
Părintele decan I. Radu a descris simbolismul icoanei Nașterii Domnului în tradiția bizantină ortodoxă - in prima zi - și a evocat in ultima zi, figura măreață a Sfântului Andrei Șaguna, ca și reformator în Biserica Ortodoxă Română .

- Detalii
- Accesări: 1931
ȘEDINȚA CENTRULUI DE STUDII TEOLOGICE SFÂNTUL DIONISIE EXIGUUL

Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Siluan al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, s-a desfășurat la Padova, marți, 28 noiembrie, ședința de lucru a Centrului de Studii Teologice Sfântul Dionisie Exiguul. Aceasta a vut drept obiect analiza activității centrului în anul 2017 și stabilirea calendarului de evenimente și activități pentru anul viitor. S-a reflectat astfel asupra impactului pe care l-a avut asupra comunității clericale din episcopie, ediția a III-a a Universității de Vară Sfântul Maxim Mărturisitorul și Sfânta Muceniță Ecaterina, precum și cursurile de formare pentru clerul cu o vechime mai mică de cinci ani, din Episcopia Italiei. Pentru anul 2018, atenția a fost canalizată asupra organizării primei ediții a Săptămânii de Retragere Spirituală pentru preoții din Episcopia Italiei, care va avea în perioada 11-16 februarie 2018 la Sasso Marconi – Bologna, dar și asupra continuării programului de formare continuă a clerului și evaluarea cunoștințelor acumulate în urma acestuia, prin cursuri serale on-line și prin organizarea unei noi ediții a universității de vară. Un alt subiect de maximă importanță asupra căruia s-a insistat, a fost implicarea centrului în organizarea de manifestări omagiale dedicate Centenarului Marii Uniri din 1918.
A consemnat pr. Trandafir Vid - CSDE

- Detalii
- Accesări: 2321
Conferință despre mărturisitorii temnițelor comuniste organizată cu preoții din Sudul Italiei

Biserica Mănăstirii „Sfântul Ioan Secerătorul” din Bivongi a găzduit marți, 28 noiembrie, întâlnirea tematică a preoților din sudul Italiei. La evenimentul organizat cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Siluan, al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, au participat clericii din protopopiatele Sicilia și Calabria.
Invitatul întâlnirii a fost pr. lect. dr. Ovidiu Panaite, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia, care a susținut conferința: „Conștiința dogmatico-martirică a Bisericii în expresia secolului XX”.
„Întâlnirea noastră a debutat așa cum era și firesc cu Sfânta Liturghie, după care am audiat o prelegere în cadrul căreia invitatul nostru ne-a arătat cât de necesar este să rememorăm jertfa mărturisitorilor și a martirilor din temnițele comuniste. Ofranda lor este un mesaj pentru contemporaneitate în vederea adâncirii, păstrării și transmiterii a ceea ce înseamnă autenticul credinței și al trăirii în Dumnezeu. Ulterior, conferința s-a transformat într-o dezbatere deschisă, preoții prezenți implicându-se activ, punând întrebări sau povestind momente din viața personală” a spus pr. Iustin Miheț, starețul Mănăstirii „Sfântul Ioan Secerătorul” din Bivongi.
Manifestarea încheie ciclul de evenimente cultural-duhovnicești organizat pentru clericii din Episcopia Ortodoxă Română a Italiei cu prilejul anului 2017, declarat la nivelul Patriarhiei Române, ca „An omagial al sfintelor icoane, al iconarilor şi al pictorilor bisericeşti şi Anul comemorativ Justinian Patriarhul şi al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului în Patriarhia Română”.
- Detalii
- Accesări: 2977
Pelerinii din Catania, la mormântul Sfântului Nicolae de la Bari
Cu ajutorul Domnului și cu binecuvântarea Preasfințitului părinte episcop Siluan al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, 60 de enoriași ai parohiei "Sfânta Muceniță Agata" din Catania au ajuns la mormântul Sfântului Ierarh Nicolae, sâmbătă, 25 noiembrie.
La invitația părintelui vicar Arsenie Aghiarserita, parohul din Brindisi al Sacrei Arhiepiscopii Ortodoxe a Italiei și Maltei, ce ține de Patriarhia de Constantinopol, părintele Mihai Gabriel Ichim din Catania a organizat acest pelerinaj întru cinstirea celui care este întruchiparea milosteniei.
Călători prin această viață, călători pe pământ străin, am avut binecuvântarea de a săvârși Sfânta Liturghie chiar pe piatra mormântului ce acoperă sfintele moaște ale sfântului.
Slujba s-a ținut în trei limbi - română, italiană și greacă-, dar dragostea față de Hristos a fost una. La strană cântarea psaltică ne-a înflăcărat inimile și ne-a făcut mai sensibili la primirea harului mântuitor.
O delegație de preoți, maicuțe și mireni din România și-au mărturisit credința ortodoxă alături de noi.
Au fost prezenți Pr. Eduard Kisinger de la parohia ”Adormirea Maicii Domnului și Sfântul Nicolae” din orașul Măcin, părintele ieromonah David și maica stareță de la mânăstirea Măcin.
Momentul culminant al zilei l-a reprezentat, firește, primirea Sfintelor Taine - Trupul și Sângele Domnului, de către toți pelerinii însetați de sfințenie și rugăciune, în această perioadă a postului Nașterii Domnului.
În partea a doua a zilei, la întoarcere spre Catania, am vizitat impresionanta biserică rupestră din Mottola, închinată sfântului Nicolae, numită și Capela sixtină a bisericilor rupestre din mijlocul Italiei.
Aici am descoperit o catedrală în miniatură, în formă de cruce, cu altar și naos, în care timpul nu a reușit să șteargă sfințenia credincioșilor ortodocși care au trăit înainte pe aceste meleaguri, lăsând încrustate pe ziduri chipurile sfinților, ale Maicii Domnului și al Mântuitorului Hristos.
O ferestruică în formă de cerc lasă și acum soarele să pătrundă în profunzimea lăcașului, luminând diferit, în funcție de perioada anului, icoanele edificiului.
Pelerinii ce trăiesc în îndepărtata Sicilie au reflectat îndelung la cele văzute, trăite și simțite în această călătorie ce s-a dorit a fi o călătorie spre centrul sufletului fiecăruia, o curățire și vindecare de cele lumești și trecătoare.
Dăm slavă lui Dumnezeu și sfântului Nicolae pentru toate darurile primite în ghetuțele sufletului nostru.
Dar mai ales mulțumim sfântului ierarh al Mirelor Lichiei pentru minunatul dar oferit din partea parohului catedralei din Bari. SFÂNTUL MIR DE LA MOAȘTELE SFÂNTULUI NICOLAE VA ÎMPODOBI DE ACUM ÎNAINTE SFÂNTA MASĂ A ALTARULUI BISERICII NOASTRE, spre închinare și cinstire.
”O, preabunule părinte Nicolae, păstorul și învățătorul celor ce aleargă cu credință către a ta folosire și cu fierbinte rugăciune te cheamă pe tine, sârguiește degrabă a le ajuta; izbăvește turma lui Hristos de lupii ce o răpesc pe ea și toate părțile creștinesti le ocrotește și le păzește prin sfintele tale rugăciuni.”
A consemnat: preoteasa Geta Ichim
- Detalii
- Accesări: 2079
Vizită pastorală la Pavona
Duminică, 26 noiembrie 2017, pentru credincioșii parohiei "Sf. Mc. Laurențiu Arhidiaconul" din Pavona, păstorita de Pr. Daniel Surubaru, a fost zi de mare sărbătoare și bucurie deoarece l-au avut în mijlocul lor pe Preasfințitul Siluan care, în timpul Sf. Liturghii, l-a hirotonit întru preot pe diaconul Lucian Munteanu pe seama parohiei "Sf. Trei Ierarhi" din Lodi.
Dăm Slavă lui Dumnezeu, Maicii Sale, Sf. Mc. Laurențiu Arhidiaconul și Sf. Cuv. Parascheva, ocrotitorii parohiei noastre, pentru toate binecuvântările primite!
- Detalii
- Accesări: 938
Hramul parohiei din Romano di Lombardia

Cu ajutorul lui Dumnezeu si binecuvântarea PS Siluan al Italiei, Parohia Romano di Lombardia şi-a sărbătorit duminică, 26 noiembrie, ocrotitorul, pe Sfântul Ierarh Andrei Șaguna.
Alături de părintele paroh, Sfânta Liturghie a fost oficiată în sobor de următorii invitați: PC Pr. Prof. Univ. Dr. Marius Țepele de la Facultatea de Teologie "Vasile Coman" din Oradea, PC Pr. Cătălin Mureș din Suceava si PC Pr. Constantin Croitoru de la parohia Milano-Nord Monza.
Cuvântul de învățătură a fost ținut de pr. profesor, dansul vorbind despre mântuirea omului si raportarea continua la timpul vieții, punând accent pe valorile și virtuțile cultivate, cum sunt bunătatea, iertarea si iubirea. Una din ideile punctate a fost cea legată de fundamentul neamului românesc, alcătuit din credință și iubire de țară.
Din partea consulatului României la Milano a participat dl. Consul Cristian Capățână, care a salutat comunitatea de la Romano pentru ziua de sărbătoare și a vorbit despre importanta unității romanilor de pretutindeni, mai ales în preajma sărbătorii naționale de 1 decembrie.
Au fost și reprezentanți din partea comunității catolice, care au transmis un gând de bucurie la acest ceas festiv.
Toți invitații au primit apoi colindul tinerilor Nepsis, precum și salutul si mesajul imnului ITO din acest an de la Iași.
Slava lui Dumnezeu pentru toate!
Pr. Gelu Porumb
- Detalii
- Accesări: 1400
Ziua Națională a României la Consulatul Român de la Bari

Vineri 24 noiembrie, preoții Protopopiatului Calabria au răspuns invitației Consulatului Român de la Bari, fiind prezenți la recepția organizată cu prilejul zilei naționale a României. În cadrul evenimentului, pe lângă momentele artistice incluse în program, preoții prezenți au încântat audiența cu o colindă psaltică. Au fost purtate câteva discuții cu reprezentanții administrației consulare, sperând într-o bună colaborare pe viitor.
A consemnat protoiereu pr. Ioan Manea
- Detalii
- Accesări: 1371
Cursuri de Limba Română la Parohia Cosenza

Cu vrerea Domnului, la Parohia Cosenza au început cursuri de limba română pentru copiii din ciclul elementar. Aceste cursuri se vor desfășura în fiecare sâmbătă seara, urmate apoi de câteva minute de catehism.
Sperăm pe viitor să putem preda copiilor și câteva cursuri de geografie și istoria României, ca aceștia să aibă un minim de cunoștințe generale despre patria mamă.
Slavă Domnului pentru toate!
- Detalii
- Accesări: 2378
Un dublu eveniment a înfrumusețat astăzi, 26 noiembrie, Parohia Ortodoxă Română din Vasto “Sfântul Ioanichie cel nou de la Muscel”.

Cu binecuvântarea PS Episcop Siluan al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, l-am avut ca oaspete pe Înaltpreasfințitul Părinte Gheorghe, Arhiepiscop de Michalovce și Kosice, din Biserica Ortodoxă a Ținuturilor Cehiei și Slovaciei.
Cu această frumoasă ocazie a fost prezentat și părintele Petru Voicu ca nou paroh al parohiei sus menționate.
După săvârșirea Sfintei Liturghii Arhierești, Înaltpreasfințitul Părinte Gheorghe a mers si s-a închinat la Moaștele Sfântului Apostol Timotei din Catedrala din Termoli, ca mai apoi să viziteze Centrul Pastoral Misionar de la San Martino in Pensilis.
- Detalii
- Accesări: 3260
Început de slujire la Settimo Torinese

Răspunzând nevoilor pastoral-misionare ale credincioșilor români și moldoveni vorbitori de limbă română din localitățile Settimo Torinese și San Mauro, Prea Sfințitul Părinte Episcop Siluan al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei a hotărât înființarea Parohiei Ortodoxe Române “Sf. Ioan de la Râsca și Secu, Episcopul Romanului” în localitatea Settimo Torinese, Protopopiatul Piemonte I.
Cu ajutorul Bunului Dumnezeu, parohia San Giuseppe Artigiano a venit în întâmpinarea acestei necesitați, deschizând ușile bisericii Chiesa succursale della Consolata pentru a sluji Sf. Liturghie în fiecare duminică și zi de sărbătoare, precum și pentru săvârșirea Sfintelor Taine și tuturor serviciilor religioase.
Biserica, Chiesa succursale della Consolata, se afla in localitatea Settimo Torinese, Via Einaudi 6bis (in spate la Eurospin, La Piazza del Mercato).
Programul liturgic va fi următorul:
Duminica:10:30, Sf. Liturghie si Parastase, Servicii Religioase (Nunți, Botezuri, Molifte, etc)
Joi: 19:00, Taina Spovedaniei, Acatistul Sf. Ioan de la Râsca și Secu, Episcopul Romanului
Sâmbătă: Cateheze, Servicii Religioase (Nunți, Botezuri, Molifte, etc). De la 19:00, Vecernia de sâmbătă seara și Taina Spovedaniei
Slavă Bunului Dumnezeu pentru toate!
Pr. Paroh Paul Porcescu











