- Detalii
- Accesări: 4317
Sărbătoarea Sfântului Ioan Gură de Aur la Parohia din Carrara | Părintele Arhimandrit Atanasie a oficiat Sfânta Liturghie
Părintele Arhimandrit Atanasie, vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, a oficiat duminică, 12 noiembrie 2017, Sfânta Liturghie la Biserica din Carrara, în ziua în care locașul și-a serbat unul dintre ocrotitori, pe Sfântul Ioan Gură de Aur.
Numeroși credincioși s-au aflat la dumnezeiasca liturghie pentru a-l cinsti pe Sfântul Ioan Hrisostom și a se închina la o părticică din moaștele sale, dăruite Parohiei din Cararra prin purtarea de grijă a Preasfințitului Părinte Siluan al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, ca să fie celor ce se vor ruga Sfântului Ioan Gură de Aur spre folosul lor sufletesc și trupesc. Ele au fost aduse de la Reședința Episcopală de la Roma.
În cuvântul rostit, Părintele Arhimandrit a explicat Pilda Samarineanului milostiv și a subliniat calitățile spirituale și viața sfântă ale marelui ierarh.
La ora prânzului comunității din Carrara s-au adăugat și Preoții Matei Tulan de la Parohia din Montecatini Terme și George Marian de la Parohia Massa, însoțiți de credincioși. După agapa creștină pregătită cu mult drag de credincioasele din parohie, a urmat o convorbire duhovnicească între Părintele Atanasie și credincioșii prezenți pe diferite teme: Sfânta Împărtășanie, milostenie, educația creștină și altele.
Programul liturgic a continuat și pe 13 noiembrie cu Acatistul Sfântului Ioan Gură de Aur de la orele 8.45 și apoi cu dumnezeiasca Liturghie.
Slavă lui Dumnezeu pentru toate!
Pr. Armand Bratu
- Detalii
- Accesări: 2024
ȘEDINȚA PROTOPOPIALĂ - LIGURIA
Vineri, 10 noiembrie, în ajunul sărbătorii Sfântului Mucenic Mina, cu binecuvântarea Prea Sfințitului Episcop Siluan, a avut loc ședința lunară a Protopopiatului Liguria în biserica “Sfântul Dimitrie Izvorâtorul de Mir” din Genova.
A fost susținută conferința cu tema: "Defăimare și smerenie. Sfântul Nectarie - model pentru creștini, Sfântul Mina - ocrotitor al celor păgubiți".
S-au discutat aspecte pastorale, misionare și sociale pentru perioada Postului Crăciunului.
În continuare, s-a săvârșit Taina Sfântului Maslu.
A consemnat: Pr. Protopop Filip Constantin Sorin
- Detalii
- Accesări: 2287
Icoana Maicii Domnului Pantanassa

Astăzi, în Duminica a 25 a după Rusalii, la sfârșitul Sfintei Liturghii a poposit în mijlocul credincioșilor din Parohia Teramo icoana Maicii Domnului Pantanassa - Izbăvitoarea de cancer, pictată in Mănăstirea Vatoped din Muntele Athos -, spre bucuria credincioșilor prezenți.
Icoana va ajunge într-o biserica din Ucraina, iar cel care o însoțește a primit binecuvântarea de a face trei popasuri duhovnicești în călătoria sa. Mulțumim Maicii Domnului că ne-a ales pe noi ca prim popas.
S-a săvârșit Acatistul Maicii Domnului Pantanassa, apoi credincioșii s-au închinat și au înălțat rugăciuni fierbinți Maicii Domnului.
Bucură-te, Împărăteasa a toate, care vindeci neputințele noastre, cu harul tău!
Preot Paroh Laurentiu Costache
{gallery}1877 2017.11.12.teramo{/gallery}
- Detalii
- Accesări: 3017
Sfințirea unei Cruci în parohia Torino IV

Duminică, 12 noiembrie 2017, în parohia Torino IV cu hramul "Acoperământul Maicii Domnului" - Grugliasco și cu binecuvântarea și purtarea de grijă părintească a Preasfințitului Siluan al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, după Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie s-a oficiat slujba de sfințire a unei Cruci - prilej de mare bucurie pentru toți credincioșii.
În cuvântul de învățătură rostit cu acest prilej, preotul paroh Vitalie Blaja a vorbit despre și a subliniat rolul Sfintei Cruci in iconomia mântuirii.
Pe lemnul cel de Viață dătător, Mântuitorul Și-a vărsat scump Sângele Său, iar prin aceasta, coborând în iad, biruind puterea morții și Înviind întru Slavă, ne-a deschis nouă calea către Cereasca și Veșnica Împărăție.
De aceea, semnul Sfintei Cruci este pentru creștini o putere Dumnezeiască, o armă de biruință asupra celui potrivnic, pentru că a fost sfințită cu Jertfa cea Dătătoare de Viață a Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos.
În acest context, spre încheiere, preotul paroh a adus mulțumiri tuturor celor care au contribuit la instalarea în biserică a acestei Cruci.
Slavă lui Dumnezeu pentru toate!
- Detalii
- Accesări: 4089
Prăznuirea Sfântului Ioan cel Milostiv în parohia românească Venezia II

În duminica din 12 noiembrie 2017, parohia ortodoxă românească Venezia 2 din Protopopiatul Triveneto I l-a sărbătorit pe Sfântul Ioan cel Milostiv, Patriarhul Alexandriei. Cu această ocazie, Sfânta Liturghie nu a fost săvârşită în Biserica ce găzduieşte moaştele Sfintei Împărătese Elena, ca de obicei, ci în Biserica San Giovani (Elemosinario) Bragora, unde se afla moaştele ierarhului.
Alături de părintele paroh Viorel Grec, la slujbă au participat mai mulţi credincioşi români din Venezia şi împrejurimi.
În cuvântul de învăţătură, părintele paroh le-a prezentat succint biografia sărbătoritului şi le-a vorbit despre importanţa milosteniei ca virtute creştină.
Slujba s-a încheiat cu o agapă frăţească la care au participat toţi cei prezenţi la eveniment.
- Detalii
- Accesări: 1358
Hramul parohiei "Sfântul Teodor Studitul " Tortona

Sâmbătă, 11 noiembrie, Parohia "Sfântul Teodor Studitul" din Tortona a îmbrăcat din nou haine de sărbătoare. Este al cincilea hram al parohiei de la înființarea acesteia, cu binecuvântarea Preasfințitului nostru Episcop Siluan.
După Sfânta Liturghie, am participat cu toții la o agapă organizată de membrii comitelui parohial.
Minunat este Dumnezeu întru sfinții Săi care mijlocesc înaintea Tronului ceresc pentru noi.
- Detalii
- Accesări: 1162
Campania parohiei Pescara de donare de sânge
O șansă la viață

Sâmbătă 11Noiembrie 2017 s-a desfășurat la Pescara campania parohială O șansă la viață.
Un grup de voluntari din parohia noastră, urmând inițiativa părintelui paroh Alin Iarca, au donat sânge la centrul de transfuzii din Pescara.
Devenită deja tradiție această campanie parohială datează de aproape cinci ani, timp în care s-a format un grup al parohiei noastre care donează periodic sânge la centrul de transfuzii din Pescara.
- Detalii
- Accesări: 1622
Conferință despre Patriarhul Justinian Marina în Parohia Ciriè

Parohia „Sfântul Apostol și Evanghelist Matei” - Ciriè găzduieșteduminică, 12 noiembrie, conferința: „Biserica Ortodoxă Română, între speranță și veșnicie - Patriarhul Justinian Marina”. Prelegerea va fi susținută, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Siluan, al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, de către Pr. Dr. Iustin Androne, Parohia „Înălțarea Sfintei Cruci” - Torino.
„De-a lungul timpului Dumnezeu a binecuvântat țara și Biserica noastră cu oameni înzestrați și doritori de a face lumină în jurul lor. Pagina de istorie care s-a scris în perioada de păstorire a celui de-al treilea Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, cred că trebuie studiată cu atenție și-n același timp evocată cu multă ardoare noilor generații. Conferința aceasta pe de o parte le va provoca amintiri bunicilor, iar pe de altă parte va ridica întrebări nenumărate în rândul tinerilor. Cred că este necesar să ne cunoaștem trecutul deoarece, astfel vom ști cu adevărat cine suntem, care sunt greșelile înaintașilor, ce putem noi îndrepta, și nu în ultimul rând care sunt oamenii peste care nu-i drept să se aștearnă praful prin prisma binelui pe care l-au făcut” a spus pr. Ioan Haba, parohul Bisericii „Sfântul Apostol și Evanghelist Matei” – Cirié.
Acesta este ultimul eveniment din seria intitulată: „Zilele Sfântul Apostol și Evanghelist Matei”, organizat de comunitatea din Ciriè în anul curent.
- Detalii
- Accesări: 1455
Taina Sfântului Maslu în Parohia Teramo

În data de 9 noiembrie, s-a săvârșit în Parohia Teramo, Protopopiatul Misionar Abruzzo, Taina Sfântului Maslu.
Slujba a fost precedată de Ședința Semestrială de toamnă, condusă de P. Cuv. Părinte Atanasie, Vicarul Sfintei Episcopii Ortodoxe Române a Italiei.
Ca puncte principale ale Ședinței, putem aminti: Părintele Vicar a mulțumit PC. Părinte Laurențiu Costache pentru munca depusă și buna colaborare între preoți, pe durata mandatului de Protopop care tocmai s-a încheiat; urări de rod pastoral noului Protopop al Protopopiatului Abruzzo, P.C. Părinte Alin Iarca, Paroh al Parohiei Pescara; probleme și întrebări de ordin pastoral, ridicate de preoții prezenți.
După Slujba Tainei Sfântului Maslu, P. Cuv. Atanasie s-a adresat credincioșilor prezenți cu un cuvânt despre viața și activitatea Sfântului Ierarh Nectarie.
Dăm Slavă Bunului Dumnezeu pentru toată darea cea bună și pentru bucuria reîntâlnirii. Amin!
- Detalii
- Accesări: 3555
Curs de specializare pentru capelanii din închisorile din Italia 2017

În perioada 6 – 10 noiembrie a fost prezent la Roma părintele Florin Smarandi, preot capelan la Școala Națională de Pregătire a Agenților de Penitenciare de la Târgu Ocna, din cadrul Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, capelan coordonator al preoților de penitenciare din Romania. La invitația pr. Bogdan Petre și cu binecuvântarea Prea Sfințitului Siluan părintele Smarandi a acceptat să facă un stagiu de calificare a capelanilor care oferă asistență spirituală deținuților ortodocși din Italia.
În ziua de 7 noiembrie, părintele capelan Smarandi a vizitat împreună cu pr. Bogdan, pr. Apetrei și cu 4 voluntari 3 sectoare ale penitenciarului Rebibbia N. C. unde s-a realizat un program intens de rugăciune, cateheză și dialoguri cu cei prezenți în capele. Părintele Smarandi a făcut constatări legate de condițiile și situația uneia dintre cele mai mari și importante închisori din Italia, comparând cu ceea ce se cere la nivel european și în România, precizâd că în multe privințe situația din Italia și a deținuților români de aici nu este mai bună decât cea din țară.
A doua zi părintele Florin a slujit împreună cu Prea Sfințitul Siluan la sediul Episcopiei la Praznicul Sfinților Arhangheli și a tuturor cereștilor puteri. Prea Sfințitul Siluan a stat mai multe ore de vorbă cu capelanul coordonator din România exprimând un maxim interes în ceea ce privește această diaconie față de cei din închisori – din perspectiva românească.
În ziua de 9 noiembrie, părintele capelan a slujit la Monterotondo de ziua Sfântului Nectarie al Eghinei. Seara, la Tor Lupara, a avut loc conferința de mult anunțată și așteptată cu capelanii din Episcopia Italiei. Conferința a avut un standard înalt, iar cei prezenți în ciuda scepticismului inițial, au fost entuziasmați de tenacitatea ce a avut-o părintele în cei 16 ani de colaborare cu Administrația închisorilor din toată România și de modul viu și mărturisitor în carea vorbit celor prezenți.
Părintele Florin a vorbit în introducere despre istoria personală și istoria sistemului penitenciar din România din 1990 până astăzi, în diferitele faze de evoluție, despre necesitatea unei confruntări pastorale între realitatea românească și cea italiană. A sugerat că pastorala penitenciară în România are o istorie și o identitate, dar și o experiență de 25 de ani, precizând că există o diferență de impostație între pastorala ortodoxă și cea catolică. Dacă aceasta din urmă insistă pe partea socială și caritativă, cea ortodoxă insistă pe interioritatea ce trebuie indusă și transmisă deținuților și pe efortul de „desprizonizare” sufletească, unii din închisoare putând să fie mai liberi decât cei din societatea civilă. În pastorala sfinției sale, la loc de cinste au fost mărturisitorii din închisorile comuniste, în cinstea cărora ridică în această perioadă o biserică de lemn în cadrul unității penitenciare de la Târgul Ocna.
În cadrul conferinței, acesta a mai vorbit despre trecerea de la individ la persoană prin puterea slujbelor și tainelor bisericești, despre „de ce”-ul unor prezențe în închisoare atât din perspectiva trecutului și dramelor respectivilor, cât și din perspectiva nepurificării prin pocăință a unor persoane aparent liniștite și așezate. Totodată a prezentat o situație de tip test care ar putea fi aplicată și preoților, când în cazuri extreme nu se știe care ar fi răspunsul. Apoi ne-a vorbit despre decepțiile din această lume, ce trebuie să fie considerată parte din parohia noastră din zona de misiune, dar și de gratificările mântuitoare ce vin de multe ori atunci când nu ne așteptăm după eliberarea unora.
În final, a îndemnat preoții la o intensificare a prezenței în închisori și la o mai bună conlucrare, despre faptul că și cei ,,ne-numiți” pot să dedice o zi la mai multe luni prin rotație și a sugerat să se facă colecte de bani și produse igienice, dar și de Biblii sau alte cărți de literatură ortodoxă. S-a insistat mult pe atragerea voluntarilor fără de care misiunea are puțini sorți de izbândâ, precizând că preoții capelani ar trebui să se întâlnească de două ori pe an, dacă nu de trei. Au urmat apoi o sesinue de întrebări la care părintele a răspuns, dând exemple concrete de pastorație în penitenciare.
Spre final, s-a vorbit despre dorința de a colaborara mai concret între Episcopia Italiei și Patriarhia Bisericii Ortodoxe Române, în acest plan pastoral și să se poată semna - în viitorul cât mai apropiat - un protocol între Ministerul Justiției din Italia și Ministerul Justiției din România pe aspectul statutului preoților capelani ortodocși în Italia. Se dorește de asemenea să se găsească proiecte de prevenție, recuperare și reintegrare a deținuților (sau foștilor deținuți) care au funcționat în România și care să fie adoptate și aplicate în Italia.
În final, părintele capelan coordonator Florin Smarandi a dat slavă lui Dumnezeu pentru cele văzute și experimentate, a mulțumit Prea Sfințitului Siluan pentru primire și binecuvântare, organizatorilor și preoților capelani, mai ales celor care au venit de departe. Părintele Florin Smarandi nădăjduiește să se întoarcă anul următor cu lucruri și mai concrete și folositoare pentru misiunea noastră în cadrul penitenciarelor din Italia. Nădăjduim să creștem după o lungă neglijență față de „cenușăreasa” diaconiilor.
A consemnat pr. Alexandru Apetrei
- Detalii
- Accesări: 4736
Hramul paraclisului Parohiei „Sfânta Cruce” – Torino II

Ca în fiecare an, sărbătoarea Sfântului Nectarie de la Eghina, unul dintre cei trei ocrotitori ai paraclisului Parohiei „Sfânta Cruce” – Torino II, adună şi uneşte în duh de rugăciune pe toţi iubitorii de sfinţenie. Şi anul acesta Sfântul Nectarie a strâns în cadrul binecuvântat al bisericii încă de cu seară mulţime de credincioşi dornici de a intra în spiritul smereniei sfântului, smerenie care l-a făcut bineplăcut înaintea lui Dumnezeu şi care l-a ridicat la Slava Sa cea veşnică. Slujba Vecerniei Mari cu Priveghere, la care membrii grupului psaltic Dynamis au creat, prin muzica dragă Sfântului Nectarie, o atmosferă de evlavie si rugăciune, a oferit prilejul unirii sufletelor obosite de zgomotul lumii cu cel plin de pace al sfântului.
De pacea, bunătatea şi răbdarea sfântului s-au bucurat cei prezenţi şi în ziua praznicului, când părinţii: Dumitru Babula de la Parohia „Sfântul Leontie de la Rădăuţi”, Ivrea, Paul Porcescu de la Parohia în curs de înfinţare la Settimo Torinese, Cristian Vasilescu de la Parohia „Sfânta Parascheva”, Torino I, Gabriel Burcescu şi Iustin Androne de la Parohia „Înălţarea Sfintei Cruci”, Torino II, au săvârşit Acatistul Sfântului Nectarie şi Sfânta Liturghie.
La sfârşitul Sfintei Liturghii, părintele Paul Porcescu a vorbit despre virtuţile şi minunile Sfântului Ierarh Nectarie de la Eghina îndemnând pe cei prezenţi să păstreze cu grijă în inimi această bucurie pe care au dobândit-o şi să fie cu luare aminte „încât Raiul care se află înlăuntrul vostru să nu se preschimbe în iad”. Pentru aceasta „să vă rugaţi mereu, asemeni Sfântului Nectarie, ca să nu cădeţi în ispită”, am mai adăugat părintele.
Mai apoi părintele Gabriel Burcescu a mulţumit preoţilor , grupului psaltic şi tuturor celor care s-au jertfit ca să fie prezenţi la acest praznic , îndemnând la „a avea curajul de a scrie tot mai des scrisori către cer pe tăbliţa inimii noastre„ conştienţi fiind că„ Dumnezeu, ca un Părinte Bun ce este. ne iubeşte pe toţi cu o iubire care nu poate fi cuprinsă cu mintea noastră omenească.”
„Veniţi , ucenicilor ai lui Hristos, care însetaţi după împărăţia cea cerească, să îi aducem laude iubitorului nostru ocrotitor, Sfântul Ierarh Nectarie. Şi, mulţumindu-i pentru nemăsurata sa dragoste faţă de noi, să-i cântăm într-un glas: Bucură-te, Sfinte Ierarhe Nectarie, mare făcătorule de minuni!”(Condacul I)
Ipod. Grosu Valeriu Andrei
- Detalii
- Accesări: 1870
Hramul parohiei ortodoxe române din Ancona

Parohia ortodoxă română din Ancona îl va sărbători, în data de 19 noiembrie 2017, pe ocrotitorul său, pe Sfântul Mucenic Dasie de la Durostorum. Cei care doresc să participe la Utrenie, la Sfânta Liturghie și apoi să se închine la moaștele sfântului, care, ca în fiecare an, vor fi aduse spre cinstire de la Catedrala Catolică din Ancona, sunt așteptați cu drag în sfânta biserică începând cu ora 8. La orele 10 parohia se va bucura de vizita noului arhiepiscop romano-catolic, Excelența Sa Angelo Spina care va adresa celor prezenți un cuvânt de salut. După Sfânta Liturghie va urma o agapă creștină.
Vă așteptăm cu drag.
Consilier de imagine - Veghes Elena
- Detalii
- Accesări: 1583
Conferința "Mărturisirea credinței in contextul lumii de azi" Parohia Sf. Teodor Studitul Tortona

Cu binecuvântarea Preasfințitului Episcopului nostru Siluan, in ziua de 9 noiembrie, orele 18.00, s-a săvârșit Slujba Vecerniei de către Preacuviosul Părinte Arhimandrit Nicodim, consilier al sectorului de misiune din Arhiepiscopia Iașiului., după care a susținut conferința cu tema: "Mărturisirea credinței in contextul lumii de azi".
Prea Cuviosul părinte a vorbit despre necesitatea mărturisirii credinței prin punerea în practică a ceea ce auzim și citim din scrierile Sfintelor Scripturi și ale Sfinților Părinți, prin exemplul lor propriu de viețuire creștină, și despre grija deosebita pe care trebuie sa o avem față de formarea duhovnicească a copiilor noștri .
Au urmat apoi o serie de întrebări la care părintele a răspuns și o interacțiune cu copiii și tinerii care au reușit să fie prezenți la acest eveniment de înălțare și întărire duhovnicească.
Dăm Slavă lui Dumnezeu pentru toate!
- Detalii
- Accesări: 1618
Activități în parohiile EORI în perioada 06-12 noiembrie 2017

PROTOPOPIATUL LOMBARDIA I
1. În Parohia „Sfinții Trei Ierarhi” din Lodi vineri, 10 noiembrie, după oficierea Tainei Sfântului Maslu, va avea loc o întâlnire duhovnicească. Cuvântul va fi susținut de arhim. Nicodim Petre, Consilierul Coordonator al Sectorului de Misiune, Statistică şi Prognoză Pastorală al Arhiepiscopiei Iaşilor.
2. În Parohia „Pogorârea Duhului Sfânt” - Milano va avea loc vineri, 10 noiembrie, o întâlnire duhovnicească. Cuvântul va fi susținut de pr. Bogdan Frăsilă, inspector misionar eparhial în cadrul Sectorului de Misiune, Statistică şi Prognoză Pastorală al Arhiepiscopiei Iaşilor.
PROTOPOPIATUL PIEMONTE I
3. Parohia „Sfântul Apostol și Evanghelist Matei” – Ciriè, găzduiește duminică, 12 noiembrie, conferința: „Biserica Ortodoxă Română, între speranță și veșnicie - Patriarhul Justinian Marina”. Prelegerea va fi susținută de Pr. Dr. Iustin Androne, Parohia „Înălțarea Sfintei Cruci" - Torino.
PROTOPOPIATUL PIEMONTE II
4. Parohia „Sfântul Cuvios Teodor Studitul” din Tortona își cinstește sâmbătă, 11 noiembrie, ocrotitorul.
5. Joi, 09 noiembrie, Parohia din Tortona a organizat conferința „Mărturisirea credinței în contextul lumii contemporane”. Prelegerea a fost susținută de arhim. Nicodim Petre, Consilierul Coordonator al Sectorului de Misiune, Statistică şi Prognoză Pastorală al Arhiepiscopiei Iaşilor.
PROTOPOPIATUL TOSCANA
6. Marți, 07 noiembrie, a avut locîntâlnirea lunară a preoților din protopopiatul Toscana. Evenimentul a fost găzduit de Parohia „Sfântul Mare Mucenic Mina” – Pistoia. După oficierea Slujbei Acatistului „Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil”, pr. Andrei Aioanei, Parohia „Sfânta Muceniță Anisia” – Empoli, a susținut un cuvânt de învățătură cu tema: „Patriarhul Justinian Marina”.
7. Duminică, 12 noiembrie, pr. arhim. Atanasie, vicar eparhial al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, va săvârși Sfânta Liturghie în Parohia „Sfântul Ierarh Ioan Gură de Aur” – Carrara.
8. Credincioșii Parohiei „Sfântul Cuvios Paisie de la Neamț” – Livorno, vor participa duminică, 12 noiembrie, la o agapă ce se va organiza cu ocazia prăznuirii, săptămâna viitoare, a Sfântului Cuvios Paisie de la Neamț (15 noiembrie).
PROTOPOPIATUL ABRUZZO
9. Clericii din Protopopiatul Abruzzo împreună cu arhim. Atanasie, vicar eparhial al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, au săvârșit joi, 09 noiembrie, Taina Sfântului Maslu. Evenimentul a fost găzduit de Parohia „Sfinții Mărturisitori din Transilvania” – Teramo.
Echipa Departamentului de Comunicare și Imagine al EORI











