- Detalii
- Accesări: 904
Copii din Parohia San Bonifacio în Tabăra Arc - Sulina, 2023, organizată de DRP

În dimineața zilei de 3 iulie, înainte de răsăritul soarelui, un grup de copii din Parohia Sfântul Mucenic Bonifatie, acompaniați de două doamne din cadrul școlii parohiale, s-a pus la drum pentru a participa în perioada 3-10 Iulie, la Tabăra Arc, organizată la Sulina de către Ministerul Familiei și Departamentul pentru românii de pretutindeni sub patronajul Președintelui României.
Curiozitatea și dorință copiilor de a cunoaște fiind mari, și dată fiind unicitatea Deltei Dunării cu peisajele ei, locurile pline de încărcătură istorică și spirituală din Dobrogea dar și diversitatea grupurilor participante la tabără, suntem încredințați că toți vor avea o experiență pe care și-o vor aminti peste ani și ani...
A consemnat Pr. Daniel Stîngă.
- Detalii
- Accesări: 465
Tabăra de vară la Auronzo di Cadore în cadrul Parohiei Ortodoxe Române "Sfântă Muceniță Lucia" - Veneția 1

După cele trei săptămâni de școala de vară, petrecute împreună cu copiii din comunitatea noastră, vacanța continuă cu o nouă aventură la răcoarea Dolomiților și la umbra pinilor seculari din împrejurimi.
Astfel, sâmbătă, 1 iulie 2023, a început cea de-a 19-cea ediție a Taberei de Creație Artistică și de Educație Religioasă - " Nu uita că ești român", care anul acesta se desfășoară la Auronzo di Cadore, la Villa Gregoriana.
Cu purtarea de grijă a Părintelui Avram și a doamnei preotese Mioara, cei 100 de copii se pot bucura de prospețimea aerului, de parfumul florilor și de frumusețea peisajelor care ne uimesc prin simplitatea și naturalețea lor. În prima zi am mers cu copiii la funbob, apoi la lacul Misurina și am făcut o plimbare în jurul lacului.
Duminică, 2 iulie, dimineața a început cu rugăciune și o slujbă de binecuvântare la bisericuța din incinta Villei Gregoriana.
După aceea tinerii noștri au organizat cu copiii jocuri sportive în aer liber, volei, fotbal și badminton, iar cei mici au participat la atelierul de brățări. În după-amiaza zilei am pornit într-o lungă drumeție în codrii din împrejurimi și am vizitat muzeul faunistic din zonă.
Ce bine și ce frumos este să petreci timpul cu folos, cu voie bună și cu oameni frumoși și inimă mare.
Iar mai întâi de toate mulțumim Domnului pentru toate binecuvântările și grija ce ne-o poartă zi de zi.
- Detalii
- Accesări: 745
Duminică, 2 iulie 2023, românii din Modena au adus cuvenită cinstire Sfântului Domnitor Ștefan cel Mare

Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Siluan al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, la Sfânta Liturghie din duminica a IV-a după Rusalii, în Parohia Sfintele Femei Mironosițe din Modena, alături de P. C. Preot Protoiereu Dr. Constantin Totolici a slujit P. C. Pr. Andrei Costin Mancaș din Arhiepiscopia Iașilor, care, în cadrul cuvântului de învățătură, le-a vorbit credincioșilor despre virtuțile ce-l împodobesc pe sutașul din pericopa evanghelică a zilei.
Dl. Edmond Neagoe, Consul General al României la Bologna, alături de soția domniei sale, au fost oaspeți de onoare ai Parohiei în această zi de mare prăznuire!
Atât Excelența Sa, dl. Consul General, cât și P. C. Preot Paroh Constantin Totolici, au vorbit despre darul făcut de Dumnezeu neamului românesc: neobositul luptător pentru neatârnare Voievodul Moldovei Ștefan cel Mare și Sfânt, cel care întreaga viață a vegheat, apărând Moldova, poarta de intrare a Creștinătății Europene, motiv pentru care Papa Sixt al IV-lea îl elogia, numindu-l „Atlet al lui Hristos”!
Sfântul Domnitor Ștefan a fost în același timp și un mare ctitor de lăcașuri sfinte. Amintim aici doar câteva: Putna, Neamţ, Voroneţ, Tazlău, Dobrovăţ, Războieni, biserica din Feleac şi cea de la Vad, din Transilvania, unde a întemeiat și o Episcopie, sau biserica din Râmnicu Sărat din Ţara Românească. Tot aici pot fi încadrate și daniile făcute Mănăstirii Zografu de la Muntele Athos...
Ziua s-a încheiat cu îndemnul de a urma cu vrednicie înaintașilor noștri!
Slavă lui Dumnezeu pentru toate!
A consemnat Teodora Totolici
- Detalii
- Accesări: 356
Sfântul Voievod Ștefan cel Mare cinstit de românii din Pinerolo | PS Atanasie de Bogdania a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie

În Duminica a patra după Rusalii (Vindecarea slugii sutașului), 2 iulie 2023, Preasfințitul Părinte Atanasie de Bogdania, Arhiereul-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie, cu ocazia împlinirii a 18 ani de la înființare și a hramului, la Parohia Ortodoxă Română „Sfântul Voievod Ștefan cel Mare” din Pinerolo, păstorită de PC Părinte Consilier Ciprian Ghizilă. La momentul potrivit, ierarhul a hirotesit întru citeț pe tânărul Mihai Drâncianu
În cuvântul de învățătură, Preasfințitul Atanasie de Bogdania a vorbit despre iubirea de aproapele și despre părtășia la suferința acestuia, care se vindecă prin iubire. Cel care își iubește aproapele și se roagă pentru el, devine, cu adevărat, făcător de minuni, după cum sutașul roman a devenit pentru sluga sa aflată în suferință. Libertatea omului se desăvârșește prin dragoste, iar dragostea nu se poate cuantifica, putând face ca Dumnezeu să rămână uimit de iubirea noastră manifestată față de aproapele.
Ierarhul a subliniat că omul de astăzi este deranjat de prezența suferinței aproapelui, a durerii și morții, căutând soluții prin care acestea să fie camuflate, mascate cu „un tablou frumos al vieții”. Soluția nu este ascunderea în spatele unui paravan fals a realității, ci acceptarea stării ca venind de la Dumnezeu, spre întărirea credinței și manifestarea iubirii față de aproapele.
Pentru merite deosebite în activitatea pastoral-misionară și administrativ-gospodărească, părintele paroh, alături de membrii Consiliului Parohial, au primit Gramate de apreciere.
Predica PS Atanasie de Bogdania poate fi ascultată integral accesând link-ul: https://youtu.be/NO9uZzLoUf8
Parohia Ortodoxă Română „Sfântul Voievod Ștefan cel Mare” din Pinerolo își are începuturile în primăvara anului 2004, când vrednicul de pomenire părinte Lucian Roșu (Torino 2) a început slujirea periodică pentru românii din zonă. În toamna anului 2004, Preasfințitul Părinte Episcop Siluan al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, la acea vreme Episcop vicar al Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale și Meridionale, propune înființarea unei parohii la Pinerolo, care se va concretiza în iarna aceluiași an, fiind numit ca și paroh, părintele Sorin Petre. În anul 2011, parohia primește spre folosire biserica intitulată San Bernardino, din localitate, unde se slujește și în prezent. În anul 2012, în urma transferului părintelui Sorin Petre ca preot slujitor la parohia românească din Pino Torinese, ca preot paroh este numit părintele Ciprian Ghizilă. În perioada 2012-2013, biserica parohială a trecut printr-un amplu proces de restructurare și amenajare, fiind amenajată pentru a se putea sluji cultul ortodox. Adresa bisericii este: strada Archibugieri di San Giorgio, nr. 23, Pinerolo.
Departamentul de Comunicare și Imagine al EORI
- Detalii
- Accesări: 417
Încheiere de tabăra, parohiile Camposampiero și Mestrino

Perioada 25 iunie -1 iulie 2023 s-a desfășurat tabăra de vară a parohiilor Camposampiero și Mestrino, Protopopiatul Padova. Sub îndrumarea Părinților parohi, Preotul Neculai Postolache și Preotul Nicolae Secită, a Doamnelor Preotese Maria Postolache și Alina-Mihaela Secită, a animatorilor, s-a desfășurat un program de activăți artistice și sportive cu un grup de 47 de copii.
În seara zilei de 30 iunie a avut loc premierea pentru toate activitățile desfășurate.
Slavă Domnului pentru toate!
- Detalii
- Accesări: 626
A treia generație de studenți ai Extensiei de la Roma a Facultății de Teologie Ortodoxă din București a depus jurământul la Centrul Eparhial de la Roma

Sâmbătă, 1 iulie2023, în Paraclisul „Adormirea Maicii Domnului” din incinta Centrului Eparhial de la Roma, a avut loc depunereajurământului de către cea de-a treiagenerație de studenți ai Extensiei de la Roma a Facultății de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București. Alături de aceștia, au depus jurământul și șase absolvenți de master ai aceleiași facultăți.
Evenimentul a început cu Slujba de Te Deum, oficiată de Preasfințitul Părinte Atanasie de Bogdania, Arhiereul-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, înconjurat de un sobor de clerici. Delegația, din partea Facultății de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul”, a fost formată PC Pr. Conf. Dr. Marian Vild, ca delegat oficial, PC Pr. Prof. Univ. Dr. Ștefan Buchiu, PC Pr. Lect. Dr. Zaharia Matei și PC Diacon George Șerban, ca secretar. Din partea Ambasadei României în Republica Italiană a participat doamna Corina Lefter, prim secretar al ambasadei.
Ierarhul a adresat un cuvânt de felicitare absolvenților promoției 2023, subliniind importanța acestui moment atât pentru absolvenți, cât și pentru întreaga Biserică, îndemnându-i să devină slujitori bineplăcuți Domnului în comunitățile în care vor trăi și activa.
Părinții profesori și invitații au rostit alocuțiuni, felicitând absolvenții șievidențiinddeosebita importanță a demersului academicteologic ortodox pe tărâm italianși necesitatea asigurării continuității acestuia, după care s-au acordat diplomele de absolvire.
Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, al Bisericii Ortodoxe Române, prin decizia sinodală nr. 3432 din 6 iulie 2017, în luna septembrie a aceluiași an, la Roma, au debutat cursurile Extensiei Facultății de Teologie din București, având ca unică secțiune „Teologia Pastorală”.
Extensia de la Roma a Facultății de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” a Universității din București, aflată sub tutela Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, își propune să-și atingă obiectivul pentru care a luat ființă, acela de a împărtăși celor chemați cunoașterea lui Dumnezeu și de a asigura, astfel, slujitorii Bisericii din diaspora. Astfel, cei care își doreau să studieze Teologia Pastorală și, din pricina distanței față de țară, nu reușeau, astăzi au posibilitatea să-și împlinească acest deziderat.
În perioada 3-5 iulieva avea loc sesiuneade admitere la Extensia de la Roma a Facultățiide Teologie Ortodoxă Justinian Patriarhul”din București. Pentru mai multe detalii, vă invităm să vizitați site-ul dedicat Extensiei:https://episcopia-italiei.it/ftoub/
Departamentul de Comunicare și Imagine al EORI
- Detalii
- Accesări: 526
Parohia românească din Rimini și-a sărbătorit ocrotitorul | PS Atanasie de Bogdania a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie

Vineri, 30 iunie 2023, Preasfințitul Părinte Atanasie de Bogdania, Arhiereul-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie înconjurat de un sobor de clerici, cu ocazia hramului, la Parohia Ortodoxă Română „Sfântul Ierarh Ghelasie de la Râmeț” din Rimini, păstorită de PC Părinte Marcian Claudiu Bucurenciu.
În cuvântul de învățătură adresat celor prezenți, ierarhul a vorbit despre faptul că, Biserica urmează întru totul învățăturii Întemeietorului ei, Mântuitorul Iisus Hristos, și poartă pecetea învățăturii Sfinților Apostoli, a căror sobor se cinstește pe data de 30 iunie a fiecărui an. Sfinții Apostoli, deși aleși și apropiați ai Mântuitorului, au fost arătați lumii ca ultimii dintre oameni: mereu în primejdii, în suferințe, închiși în temnițe și supuși la grele chinuri și încercări. Din aceste dureri, suferințe și încercări, a răsărit, ca mărgăritarele, harul lui Dumnezeu, care va încreștina lumea.
Preasfinția Sa a subliniat că, în această lume care schimonosește toate valorile autentice, toți suntem chemați să devenim Apostoli ai Mântuitorului, arătând că dragostea lui Hristos pentru lume s-a manifestat prin Jertfa Sa de pe Cruce. Cel care iubește este mereu gata să se jertfească pentru cel iubit.
La finalul slujbei, Preasfinția Sa a binecuvântat lucrările ce s-au săvârșit la lăcașul de cult și a oferit gramate de apreciere, pentru toată activitatea depusă, părintelui paroh, doamnei preotese Simona Elena, Consiliului Parohial și ctitorilor bisericii.
Predica ierarhului poate fi ascultată accesând link-ul: https://youtu.be/eKqpcu0s80E
Parohia românească cu hramul „Sfântul Ierarh Ghelasie de Râmeț” din Rimini a fost înființată în anul 2008 de către Preasfințitul Părinte Episcop Siluan al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, numind ca preot paroh pe părintele Marcian Claudiu Bucurenciu. După numeroase peregrinări prin diferite locații, în anul 2018 parohia a cumpărat o fostă biserică catolică, chiesa di Sant’Agnese, care a fost amenajată spre a se putea sluji cultul ortodox. Această biserică, închinată Sfintei Mucenițe Agnia din Roma, datează din secolul al X-lea și făcea partea dintr-un complex monastic. Până la jumătatea secolului al XV-lea a avut statut de catedrală, după care devine biserică parohială. În anul 1823 au loc lucrări de mărire a spațiului bisericii, iar în anul 1916 au avut loc lucrări de restaurare din cauza unui cutremur. În timpul celui de al Doilea Război Mondial, biserica a suferit numeroase danii. Între anii 1952-1953 biserica a trecut printr-un amplu proces de restaurare, iar din vechea structură s-a păstrat doar clopotnița. Biserica parohială se află la adresa: strada Garibaldi, numărul 84 din Rimini.
Departamentul de Comunicare și Imagine al EORI
- Detalii
- Accesări: 427
Zi cu multă lumină, căldură, dragoste și emoții... parohia Bologna II

O zi de duminică pentru suflet. Astăzi atât parohia "Sfântul Ioan Botezătorul" din Bologna, cât și Asociația Tinerilor, l-au avut oaspete pe președintele Asociației "Cuviosul Anatolie Tihai" domnul Bogdan Cazacu din Chișinău.
- Detalii
- Accesări: 478
Sfinții Apostoli Petru și Pavel cinstiți la Centrul Eparhial de la Roma

Joi, 29 iunie 2023, Sfinții Apostoli Petru și Pavel au fost cinstiți la Centrul Eparhial de la Roma prin săvârșirea Dumnezeieștii Liturghii de către Preasfințitul Părinte Atanasie de Bogdania, Arhiereul-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, înconjurat de un sobor de clerici.
În cuvântul de învățătură, Preasfinția Sa a subliniat că Sfinții Apostoli Petru și Pavel pecetluiesc temelia credinței noastre, vădesc adevărul în ceea ce noi credem și aduc în față prin epistolele, mărturiile și propovăduirea făcută cu timp și fără timp, ceea ce stă în inima creștinismului: Hristos, Mântuitorul nostru. Mesajul evanghelic propovăduit constă într-o întoarcere de valori, după cum spune Sfântul Apostol Pavel: când sunt slab, sunt tare, în neputințe se desăvârșește puterea harului, în durere răsare biruința, în necaz răsare bucurie, în suferință răsar lacrimile care deschid calea spre împărăție (II Corinteni 12).
Preasfințitul Atanasie a vorbit și despre faptul că în viața și activitatea celor doi apostoli vedem un paradox, ceva care pare de neînțeles: își dau viața pentru Hristos prin grele suferințe. Învățăm, așadar, că orice facem în această viață, fără ca să-L punem pe Hristos înainte, este nebunie: Crucea, fără Hristos este nebunie, suferința, fără Hristos este nebunie, întrucât fără Hristos nu găsim rost la ceea ce facem.
Predica ierarhului poate fi ascultată integral accesând link-ul: https://youtu.be/quIZHucdrt0
Departamentul de Comunicare și Imagine al EORI
- Detalii
- Accesări: 666
Întâlnire între reprezentanții Ambasadei României în Republica Italiana și ai Consulatului General al României la Roma cu reprezentanții Asociației „San Lorenzo dei Romeni Onlus”

Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Siluan al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, miercuri, 28 iunie 2023, a avut loc la Centrul Eparhial de la Roma, întâlnirea oficială de prezentare a Asociației caritative „San Lorenzo dei Romeni Onlus” a Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei cu reprezentanții Ambasadei României în Republica Italiană și ai Consulatului General al României la Roma.
La această întâlnire au participat domnul Cosmin Mitrea – gerant interimar al Consulatului General al României la Roma, doamna Corina Lefter, responsabil de relația cu comunitatea de români din cadrul Ambasadei României la Roma, doamna Roxana Iliescu, atașat pentru probleme de muncă și sociale, precum și toți membri Consiliului Director al Asociației „San Lorenzo dei Romeni Onlus”, conduși de domnișoara Ana-Maria Obreja, președinta asociației.
În cadrul întâlnirii, au fost prezentate activitățile, prioritățile și obiectivele Asociației și s-au discutat oportunitățile de colaborare instituțională, luând în considerare proiectele Asociației „San Lorenzo dei Romeni Onlus” aflate în desfășurare, dar și noile inițiative ce urmează a fi implementate, pentru a veni în sprijinul comunității românești.
Întâlnirea s-a încheiat cu dorința și hotărârea din partea instituțiilor participante de a pune în aplicare acțiuni care să ducă la creșterea spiritului de solidaritate și de slujire a aproapelui.
A consemnat,
Ana-Maria Obreja
- Detalii
- Accesări: 650
S-A ÎNCHEIAT TABĂRA CREȘTINĂ ”VACANȚA BUCURIEI 2023”
iunie 2023 - Altipiani di Arcinazzo / Lazio

”Unde sunt doi sau trei adunați în numele Meu, acolo sunt și Eu în mijlocul lor”
(Matei 18, 20)
Duminică, 18 iunie 2023, în localitatea Altipiani di Arcinazzo din Regiunea Lazio, a început cea de-a X-a ediție a taberei de credință și identitate ”Vacanța Bucuriei”, la care au participat 8 rândul lor au avut bucuria de a participa la aceste tabere, toți animați de dorința de a oferi copiilor și tinerilor participanți cât mai multă dragoste și bucurie, cunoștințe noi și amintiri frumoase, împreună cu și în numele lui Hristos.
- Detalii
- Accesări: 569
Tabăra de vară Camposampiero și Mestrino, primele două zile

Cu binecuvântarea, Preasfințitului Părinte Episcop Siluan al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, parohiile Camposampiero păstorită de Părintele Neculai Postolache și Mestrino păstorită de Părintele Nicolae Secită au organizat o tabăra de vară cu un grup de 47 copii în perioada 25 iunie-1 iulie în Penia di Canazei, Trentino.
În primele două zile, luni și marți s-au desfășurat activități sportive și artistice.
Slavă Domnului pentru toate!
- Detalii
- Accesări: 417
Colaborare între strana parohiei Verona 1 și cântăreți din Protopopiatul Dorohoi.

Cu ocazia anului comemorativ al imnografilor și cântăreților bisericești, parohia “Sfântul Ilie Tesviteanul și Sfântul Ierarh Zenon” din Verona a organizat în perioada 23-26 Iunie un schimb de experiență între tinerii cântăreți ai parohiei și un grup de cântăreți din Protopopiatul Dorohoi, conduși de profesorul Răzvan Gabriel Sarafim, de la Seminarul Teologic din Dorohoi.
Coordonați de părintele protopop Gabor Codrea, pe parcursul celor patru zile s-a discutat despre rolul cântărețului bisericesc în misiunea Bisericii, s-au exersat cântări psaltice și corale și s-au împărtășit experiențe de slujire în Biserică.
Domnul profesor Sarafim a evidențiat necesitatea cântăreților de a prelua inițiativa în a-i aduna pe tineri împrejurul stranei.
Pe de altă parte, referindu-se la cântarea omofonă, care rămâne predominantă în parohiile Bisericii Ortodoxe Române, domnul profesor a considerat că aceasta nu poate să descopere duhul Ortodoxiei pe cât o poate revela cântul bizantin, îndeosebi prin acele compoziții care necesită o pregătire și o experiență deosebită în cântul psaltic (ex. heruvice mari, chinonice, irmoase praznicale și calofonice, etc.)
Ar fi, așadar, un lucru de dorit ca, acolo unde este posibil, să se înceapă un proces de redescoperire a tezaurului muzicii bizantine prin învățarea tuturor celor opt glasuri specifice cântului bizantin.
La Praznicul Nașterii Sfântului Proroc Ioan Botezătorul și în Duminica a treia după Rusalii, toți cei implicați în proiect au cântat la utrenie și la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie și, bucuroși de experiența trăită, au promis continuarea colaborării.
- Detalii
- Accesări: 721
,,Sărbătoarea IEI" în Parohia Sf. Mc. Anisia din Empoli/San Miniato

Portul popular românesc reprezintă forma noastră esențială de cultură, este ca un “templu la purtător”, o istorisire în culori a trecutului, martor tăcut, dar mărturisitor al credinței și pietății poporului nostru, dar și al dragostei lui pentru tot ce este frumos, pur și înălțător. Dacă ne referim la a noastră identitate, la valorile noastre naționale, fără doar și poate luăm costumul popular ca un punct de reper.
Din punct de vedere istoric, în spaţiul mioritic, costumul popular românesc îşi găseşte rădăcinile în portul strămoşilor noştri traci, geţi şi daci. El reprezintă o recapitulare simbolică a întregii mitologii şi cosmogonii de început. Tainele meşteşugului de a confecţiona îmbrăcămintea – nu se învăţau din cărţi – ci de la femeile satului. Se transmiteau din generaţie în generaţie – de la mamă la fiică. În timpul lucrului, femeile spuneau o rugăciune ortodoxă pentru comunicare cu divinitatea: „Cămara Ta Mântuitorule, o văd împodobită. Şi îmbrăcăminte nu am ca să intru într-însa. Luminează-mi haina – taina sufletului meu! Și mă mântuieşte, Mântuitorul meu”.
S-a ajuns astăzi până la statornicirea unei zile dedicate iei românești și implicit a costumului nostru popular – 24 iunie, de Sânziene. O inițiativă temeluită în urmă cu doar câțiva ani, a devenit chiar un eveniment internațional, căci ia este sărbătorită peste tot în lume, acolo unde trăiesc români.
Se obișnuiește ca, în aceasta zi, ținuta confraților noștri, oriunde s-ar găsi, să conţină măcar elementul de bază al costumului popular, ia sau cămașa. Oameni iubitori de tradiții și obiceiuri din Parohia Sfânta Muceniță Anisia din Empoli-San Miniato, s-au înveșmântat în portul strămoșilor la slujba religioasă a Sfintei Liturghii, din Duminica a treia după Rusalii, nutrind respect pentru trecut și speranța ca viitorimea, deși pe pământ străin, nu-și va uita ori renega istoria si cultura.
Biserica noastră, astăzi, între pereții unui edificiu de cult construit in 1955, a surprins chintesența istorică și culturală în efervescenta momentului sărbătoresc religios, iar fiecare dintre cei prezenți erau metafora zonei etno-geografice de proveniență, un lung basm scris în culorile (roşu, negru, brun închis, albastru, anumite tonuri de verde şi violet) și ornamentica pe pânză ( simbolul crucii ornat și stilizat în foarte multe forme și alte alegorii religioase), într-un limbaj simbolic străvechi cusut cu fire de viață, frumusețe, natură, cosmos și multă credință.
A consemnat, Prof. Monica Ghiga











