- Dettagli
- Visite: 626
A apărut ghidul în limba română: Cel mai bun exercițiu este prevenirea, editat de Liga italiană pentru lupta împotriva cancerului (LILT)

Lega per la Lotta contro i Tumori (Liga Italiană pentru lupta împotriva cancerului) este una dintre cele mai vechi și cunoscute fundații italiene, cu o sută de ani de activitate în teritoriu, singurul organism public aflat sub tutela Ministerului Sănătății Italiene, privind educația sanitară și prevenția ca mod de viață, fundație care acordă o importată atenție și relației cu comunitățile de străini din Italia, oferind numeroase programe de prevenire gratuită, rod al colaborării cu diferite instituții și asociații de profil.
Recent fundația LILT prin programul Salute senza frontiere [Sănătate fără frontiere], având patronajul Regiunii Lombardia, Primăriei din Milano, și colaborarea mai multor instituții, între care și Episcopia Ortodoxă Română a Italiei, a publicat un important ghid în limba română, care conține informații pentru prevenirea corectă și diagnosticarea precoce a tumorilor. De aproape doi ani, prin intermediul ambasadorilor sănătății, mai multe parohii ortodoxe românești, au găzduit întâlniri cu medici sau campanii de screening mamar, îndeosebi, întâlniri informative cu medici români despre prevenirea cancerului la sân, care la femei reprezintă 27% dintre toate cazurile de cancer dar și legate de cancerul de piele sau alimentația sănătoasă.
În cele peste 30 de pagini ale ghidului, cititorul și toți cei interesați vor găsi importante informații despre ce înseamnă procesul de prevenire, care include inițative și activități care permit eliminarea sau, în orice caz, îndepărtarea cauzelor care pot conduce la apariția bolii. În această sferă se încadrează acțiunile întreprinse pentru sensibilizarea, responsabilizarea și educarea diferitelor componente ale societății. S-a demonstrat deja - așa cum se menționează în prefața acestui ghid - că persoanele care se hrănesc în mod corespunzător, care nu fumează și care merg în mod regulat la controale medicale pentru diagonisticarea precoce, investesc în calitatea vieții lor, reducând la jumătate posibilitățile și riscurile de îmbolnăvire.
Ghidul este structurat pe mai multe capitole, cu rezumate scurte privind descrierea fiecărui tip de cancer cu rată de răspândire mai ridicată (cancerul mamar, cancerul pulmonar, cancerul de piele și melanomul, cancerul de col uterin, cancerul de corp uterin sau de endometru, cancerul colorectal, cancerul de prostată, etc.) cauzele posibile ale acestuia, factorii de risc, modul de prevenire, și cu precădere ce tip de examene se pot face pentru diagonosticarea precoce a unei posibile boli.
Se pare că - așa cum subliniază autorii acestui ghid - tumorile apar, de obicei, din cauza acumulării unei serii de deteriorări la nivelul genelor dintr-o singură celulă. Modificările genetice care transformă o celulă normală într-o celulă neoplazică apar în cursul vieții, prin interacțiuni complexe între efectele agenților cancerigeni și susceptibilitatea individuală la aceste substanțe (p. 5).
Ghidul este o lectură accesibilă pentru publicul larg și răspunde la întrebări precum: Ce este cancerul? Care sunt cauzele acestuia? Cât de importantă este alimentația, activitatea fizică cotidiană, atenția la creșterea în greutate, ce controale se pot face? unde se pot adresa cei interesați? Prevenirea înseamnă o formă de educație importantă, care implică nu numai stilul de viață individual (fumat, alcool, alimentație) și mediul în care trăim, invitând părțile interesate să aprofundeze acest subiect, care face subiectul discuției la diferite niveluri.
Societatea se schimbă și odată cu ea se schimbă și modul nostru de viață și problemele acesteia. Prin prisma acestei schimbări, trebuie căutate toate mijloacele care să prevină această boală.
Ultima pagină a ghidului este dedicată infromațiilor privind vizitele pe care le oferă LILT în spațiile din Milano și din Provincia Monza Brianza (Monza, Abbiategrasso, Albiate Brianza, Brugherio, Desio, Legnano, Novate Milanese, etc.).
Este de menționat și Proiectul Donna ovunque [Femeia pretutindeni], care se adresează femeilor imigrante care oferă anumite examene gratuite în timpul anului în cadrul cabintelelor LILT.
Lega Italiana per la Lotta contro i tumori, LILT își are sediul central în Via Venezian, 1, Milano (tel: 02 49521,
Violeta Popescu
- Dettagli
- Visite: 639
Nepsis Roma III - Concertul de final de an catehetic

Tinerii Nepsis ai parohiei Înălțarea Sfintei Cruci din Roma au încheiat anul catehetic 2022-2023 prin tradiționalul lor concert de cântece religioase și tinerești.
Desfășurat în ziua de Duminică, 18 iunie 2023, la finalul Dumnezeieștii Liturghii, concertul a cuprins șapte piese: Troparul Înălțării Domnului, Așa grăiește Domnul slavei, N-ai nevoie de foarte multe, Limbile să salte, Punctul pe i, Când la Rai și, în final, Nu visa la multe lucruri.
Cântarea „Așa grăiește Domnul slavei" ne vorbește despre importanța Sfintei Împărtășanii pentru fiecare dintre noi și importanța reunirii noastre la Dumnezeiasca Liturghie în fiecare Duminică. Mântuitorul a spus: „Unde sunt doi sau trei adunați în numele Meu, acolo sunt și Eu în mijlocul lor."
Cântecul „N-ai nevoie de foarte multe" vrea să ne transmită faptul că fericirea nu ține de acumularea de lucruri, ci de prietenie și de valorile interioare. Cu alte cuvinte fericirea ține de „a fi", nu de „a avea".
„Limbile să salte” este o cântare de slavă înălțată lui Dumnezeu, iar următorul, pe versurile lui Adrian Păunescu, vorbește despre esența vieții, care este iubirea primită și oferită.
Versurile cântecului „Când la Rai" îi aparțin Mitropolitului Bartolomeu Anania, iar muzica lui Anton Pann. Este un cântec de dragoste și nuntă, dar cum la români - mai ales în balada Miorița - nunta și moartea sunt îngemănate, el ne trimite și la o realitate de dincolo de lume și anume la a doua venire a „tânărului crai", numele Domnului Iisus Hristos în colinde.
În final, melodia „Nu visa la multe lucruri", cuprinde o serie de sfaturi importante: despre valoarea duhovnicească a răbdării, iertare, sinceritate și iubire.
- Dettagli
- Visite: 1016
20 de ani de slujire la Cuneo | PS Siluan a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie

În Duminica a doua după Rusalii (a Sfinților Români), 18 iunie 2023, Preasfințitul Părinte Episcop Siluan al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei a slujit Dumnezeiasca Liturghie la Parohia Ortodoxă Română „Sfinții Români” din Cuneo (Protopopiatul Piemonte 2), păstorită de părintele Claudiu Savin, cu ocazia aniversării a 20 ani de la înființarea parohiei și a hramului. Au împreună slujit PC Părinte protopop Marius Floricu (Piemonte 1), PC Părinte Codrin Simota (parohia Saluzzo), PC Părinte paroh Claudiu Savin, precum și diaconul Valentin Petraru (parohia Settimo Torinese).
În cuvântul de învățătură la evanghelia zilei, Preasfinția Sa a vorbit despre faptul că Dumnezeu îl vede pe om asemenea Lui, Dumnezeu este Lumină (Ioan 8,12), iar nouă ne spune: voi sunteți lumina lumii (Matei 5, 14). Prin Botez, primim „sfânta luminare”, iar Hristos, Cel care este Lumină, ne îmbracă în Lumina Lui. Prin îndepărtarea de Dumnezeu, am pierdut lumina, atât a cunoașterii, cât și a înțelegerii, dar prin întruparea Fiului în lume, redobândim lumina. În momentul dobândirii luminii, cei din jurul nostru, care nu cunosc lumina lui Dumnezeu, încep și ei să se lumineze, după cuvântul Domnului: „Aşa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, aşa încât să vadă faptele voastre cele bune şi să slăvească pe Tatăl vostru Cel din ceruri” (Matei 5, 16).
La vremea potrivită, au fost hirotesiți întru ipodiaconi citețul Andrei Costan, de la parohia gazdă, și citețul Andrei Bălan, de la parohia „Sfânta Mare Muceniță Ecaterina” din Bra.
Întreaga predică poate fi ascultată accesând link-ul: https://youtu.be/dvVwwpIi-Wc
Parohia Ortodoxă Română „Sfinții Români” din Cuneo a fost înființată, în anul 2003, ci binecuvântarea Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Iosif al Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale și Meridionale, responsabil cu formarea parohiei fiind desemnat părintele Marius Floricu care, în anul 2005, a fost numit ca paroh. În anul 2012, biserica parohiei a fost împodobită cu iconostas, iar altarul ei a fost târnosit de către Preasfințitul Părinte Siluan. După transferul părintelui Marius Floricu la Moncaglieri, în anul 2014, preot paroh a fost numit părintele Savin Claudiu. Slujbele se desfășoară în Santuario Sant'Antonio, de pe Corso Nizza, numărul 89, din Cuneo.
Departamentul de Comunicare și Imagine al EORI
- Dettagli
- Visite: 692
Tabăra "Nu uita ca ești Român" parohia Asolo, Triveneto 1.

Cu binecuvântarea Preasfințitului Siluan, Episcopul Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, al șaptelea an consecutiv, Parohia Sf. Proroc Moise din Asolo păstorită de Părintele Iulian Munteanu, organizează, pentru elevii școlii parohiale prima săptămână de vacanță - Tabăra la Mare "Nu uita că ești Român". Anul acesta, proiectul a fost susținut și de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni.
Prima zi de tabără a fost foarte încărcată. După Sfânta Liturghie de duminică am mers cu toții la Festivalul Bucuriei unde copiii s-au prezentat cu o suită de cântec, poezie și joc tradițional, iar la final un moment de gimnastică artistică. Menționăm că avem în parohie mai mulți copiii campioni regionali la gimnastică.
De la spectacol am plecat cu toții în tabără unde am făcut lăsatul secului. Fiind prima săptămână de post, mărturisim cu necrezută bucurie că am reușit să postim cu toții, acesta fiind un exercițiu de voință și caracter. Am avut consilierea unei mame, inginer alimentar, d-na Andrea Padurariu și suportul mamelor din biserică ce sunt obișnuite cu rânduielile calendarului bisericesc.
Prezent în tabără cu noi a fost bucătarul-Chef Paolo Bortolotto și foarte cunoscuta noastră brutăreasă din Bucovina, născută în satul Ciprian Porumbescu - bunica Aurica ce după o experiență de 40 de ani, ne alintă duminică de duminică cu produse de panificație frumos lucrate.
Casa Maria Assunta de la Cavallino, Veneția, ce ne găzduiește al doilea an, s-a dovedit a fi un loc minunat pentru grupul nostru, cu ample spații adecvate necesităților educative și ludico motorii.
Fabrica della Scienza ne umple ca de fiecare dată de curiozitatea de a descoperi tainele Pământului, Cosmosului și ale Științei. Acolo avem ocazia de a pune în practică și experimentele cunoscutului om de știință Nicolae Tesla, despre care se spune că avea origini românești.
Fiecare dimineață și seară au fost însoțite de rugăciune, jocuri de înviorare și de cunoaștere. Peste zi, când soarele ardea puternic, copiii participau la ateliere de gramatică sub formă de joc. Preparatul și strânsul mesei după modelul mănăstirii Buciumeni din Galați funcționează minunat, copiii împărțiți pe echipe prepară masa spală vasele și le pun la loc. În fiecare an, băieții merg la cules scoici "cozze", înainte de răsăritul soarelui când se retrage apa. Faptul că ei procură și pregătesc mâncarea le dă un sentiment extraordinar de frumos.
Sfânta Liturghie în biserica mare, de fiecare dată este moment de înaltă trăire duhovnicească. Copiii dau răspunsul la Sfânta Liturghie participând activ, iar la sfârșit cu post și pregătire ne împărtășim cu toții.
Una din zilele mult așteptată este ieșirea la Caribe Bay parcul acvatic de distracții, acolo trăiesc intense emoții de curaj pe care le povestesc cu entuziasm.
Una din regulile taberei este vorbitul în limba română, copiii descoperă surprinși că de fapt cunosc foarte bine limba bunicilor, doar că nu o vorbesc.
Am povesti numai la superlativ despre experiențele acumulate, despre dăruirea mamelor voluntare: Maria, Sabina, Veronica, despre bunicuțele iubitoare Vasilica și Aurica, despre părintele răbdător și jucăuș, despre preoteasa severă, înarmată cu trusă medicală, gramatică și multă rugăciune.
Despărțirea s-a lăsat cu lacrimi dar și promisiunea revederii: "A domani la Biserică! "
Slavă lui Dumnezeu pentru toate!
- Dettagli
- Visite: 456
Sfârșit an catehetic și școală parohială-Ferrara

Duminică 18 Iunie , a marcat încheierea anului catehetic a Școlii Parohiale din Ferrara .
La sfârșitul Sfintei Liturghii, a avut loc festivitatea de premiere ,a copiilor care au participat de-a lungul anului școlar, la toate activitățile desfășurate .
Un an bogat în activitate , școlii parohiale fiindu-i dedicate două zile la sfârșit de săptămână.
Sâmbetele au fost pline de zâmbete de bucurie, încercări și provocări , studiu și descoperire pentru doritorii de a cunoaște cât mai multe lucruri despre țara noastră, România, prin cursuri de Limba Română, Istorie și Geografie, toate abordate printr-o metodă bazată pe jocuri educative , care le-a cucerit interesul și implicarea.
Duminica a fost dedicată catehezei, pe diverse categorii de vârstă , sub atenta îndrumare a tinerilor cateheți ai parohiei noastre.










