- Dettagli
- Visite: 382
Sfârșit de an catehetic în parohia Pinerolo

Fotografii - Sfârșit de an catehetic în parohia Pinerolo
- Dettagli
- Visite: 761
Tabara Săptămâna bucuriei in Toscana

În perioada 11-16 iunie are loc Tabăra de copii “Săptămâna Bucuriei” in localitatea Massa Maritima, Toscana.
Evenimentul unește 42 de tineri și copii din Protopopiatul Toscana II, coordonați de părintele protopop Ciprian Calfa, împreuna cu doamna preoteasa Nicoleta, parintele Marian de la parohia Grosseto și parintele Andrei de la parohia Viareggio. Bucuria este deplină datorită implicării echipei de tineri animatori formați in perioada 8-10 iunie la Cursul “Fii animator in Taberele Nepsis!”, si care se dedică prin organizare, jocuri si ateliere.
Dam Slavă lui Dumnezeu pentru zilele frumoase!
- Dettagli
- Visite: 681
Încheierea anului catehetic în Parohia Roma III

Duminică, 11 iunie 2023, în Parohia Înălțarea Sfintei Cruci din Roma s-a organizat festivitatea de încheiere a anului școlar parohial. Au fost premiați copiii care în cursul anului au frecventat școala parohială în zilele de Sâmbătă și Duminică.
A marcat această festivitate o frumoasă serbare cu cântece ale copilăriei, organizată prin osteneala doamnei preotese Daniela Gherasimescu.
Felicitări tuturor copiilor!
Felicitări, de asemenea, părinților care au făcut efortul de a-și aduce copiii în cursul anului la lecțiile de religie! Este un efort care cu siguranță va da roade în educația copiilor noștri!
- Dettagli
- Visite: 420
Duminica "Tuturor Sfinților" - Hram la Parohia din Thiene

Fotografii - Duminica "Tuturor Sfinților" - Hram la Parohia din Thiene
- Dettagli
- Visite: 798
Liturghie arhierească în parohia românească din Aprilia, la aniversarea a 15 ani de existență

În Duminica întâi după Rusalii, numită Duminica Tuturor Sfinților, 11 iunie 2023, Preasfințitul Părinte Episcop Siluan al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie la Parohia Ortodoxă Română cu hramul „Sfântul Cuvios Vasile de la Poiana Mărului” din Aprilia (Protopopiatul Lazio III), păstorită de părintele Ștefănel Nanu.
În cuvântul de învățătură, Preasfinția Sa a vorbit despre cinstirea Tuturor Sfinților în prima Duminică după Rusalii, subliniind motivul acestei cinstiri, imediat după Pogorârea Sfântului Duh: „Duhul Sfânt, pe care noi îl numim Mângâietorul, este și Sfințitorul, Cel care Se revarsă peste tot trupul, peste tot omul care Îl primește pe Hristos, crede în El și se închină Lui, ca unui Împărat și Dumnezeu, și Care lucrează în om rostul pentru care Dumnezeu l-a creat pe om: asemănarea cu El, cu Creatorul!”
Ierarhul i-a îndemnat pe cei prezenți să sporească în credință, ca aceasta să devină lucrătoare, întrucât credința i-a făcut pe sfinți să-L urmeze pe Hristos, ca să dobândească făgăduința, după cum spune Apostolul: că, „El este începătura și plinirea credinței noastre” (Evr. 12, 2).
Predica integrală poate fi ascultată accesând link-ul: https://youtu.be/ZufReVKftbY
Parohia Ortodoxă Română „Sfântul Cuvios Vasile de la Poiana Mărului” a fost înființată, în anul 2008, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Siluan al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, fiind numit ca paroh Părintele Ștefănel Nanu. În perioada 2008-2012, parohia a funcționat în localitatea Lanuvio. Din anul 2012, parohia s-a mutat în localitatea Aprilia și se găsește la adresa: via Carroceto 163 B, provincia Latina.
Departamentul de Comunicare și Imagine al EORI










