- Dettagli
- Visite: 409
Festivalul Bucuriei - Monza

În ziua de 3 iunie Parohia ”Toți Sfinții” din Milano Nord-Monza, a organizat cu binecuvântarea Prea Sfințitului Siluan, Episcopul Italiei, FESTIVALUL BUCURIEI dedicat copiilor, tinerilor, dar și părinților din parohie. Frumoasa serbare a fost organizată de doamna preoteasă Agnesa Nacu cu sprijinul părinților, dar mai ales cu colaborarea copiilor care s-au implicat exemplar. La sfârșitul serbării, din partea episcopiei au fost acordate diplomele pentru anul catehetic 2023, tuturor copiilor care au participat la orele de religie și la activitățile didactice. În final copii și părinții au dansat mai multe hore interpretate de tinerele din parohie, apoi au participat la o agapă frățească, la activități sportive, recreative și s-au îndulcit cu o cupă mare de înghețată oferită de doamna Florentina Sevcenco, patroana Gelateriei Fior di Latte din Lissone (MB). Mulțumim tuturor pentru participare!
A fost o zi de minunată!
Pr. Pompiliu Nacu
- Dettagli
- Visite: 333
Excursie cu tinerii de la Porretta Terme la final de an școlar și catehetic

Duminică 5 iunie 2023 după Sfânta Liturghie, un grup de tineri de la Școala Duminicală a Parohiei Sf. Mc. Varvava din Porretta Terme (BO), coordonat de preoteasa Florica Zavate au ieșit într-o excursie spre munte în minunatul peisaj oferit de munții Apenini. În ciuda vremii destul de instabile (încă), tinerii - alături de pr. Gheorghe și preoteasa Florica și însoțiți de unii dintre părinți – au avut ocazia să viziteze Castelul Manservisi din localitatea Castelluccio (BO) și mai apoi, după un drum destul de lung printr-o pădure verde de început de vară, au ajuns la Sanctuarul Madonna del Faggio unde don Filippo le-a povestit succint istoria și importanța locului de rugăciune și de reculegere. La finalul călătoriei au avut loc activități sportive în aer liber și discuții despre încheierea anului școlar și despre proiectele de vacanță.
- Dettagli
- Visite: 579
Încheierea anului catehetic la Mestrino

Cu ajutorul Domnului s-a încheiat anul catehetic 2022-2023 la Școala Parohială din Mestrino Padova Vest. A fost un an școlar plin de activități religioase, laboratoare de creație artistică și tradiționale. La sfârșit de an școlar s-a organizat o sărbătoare de două zile dedicată copiilor. La finalul ei, în ziua Cincizecimii, s-au premiat toți copiii cu Diplomă de apreciere pentru participarea la Școala Parohială. Tot în această zi, copiii au prezentat un program artistic de cântece și poezii.
Mulțumim Domnului pentru toate!
Preot Nicolae Secită
- Dettagli
- Visite: 600
Festivitatea de Încheiere a Anului Catehetic 2022-2023, la Parohia Înălțarea Sfintei Cruci, Torino 2

Cu ajutorul lui Dumnezeu, în ziua de 4 Iunie 2023, în Duminica Pogorârii Duhului Sfânt, la Parohia Înălțarea Sfintei Cruci, Torino 2, a avut loc Festivitatea de Încheiere a anului Catehetic 2022-2023.
Cu această ocazie, părintele Vasile Istina, i-a felicitat pe Coordonatorii Grupelor Catehetice, pe doamnele preotese Amalia Roșu, Adriana Burcescu și Nicoleta Istina, care împreună cu doamnele Alina Bîrsan, Cristina Gheorghiță și domnișoarele Mihaela Rus, Andrada Nistor și Bianca Lazăr, se îngrijesc de buna rânduială a activităților catehetice cu cei 112 copii și tineri de la cele trei grupe de Cateheză: Grupa Mică, Grupa Mare și Nepsis.
Copiilor și tinerilor le-au fost înmânate diplomele pentru participarea la Școala Parohială, părintele Vasile apreciindu-le râvna și dragostea prin prezența la orele de cateheză și la activitățile legate de acestea, îndemnând-i să devină mici Apostoli și să împărtășească și ei la rândul lor, din cele ce au văzut și învățat în sânul bisericii.
Slavă lui Dumnezeu pentru toate!
- Dettagli
- Visite: 573
Bucurie cu ocazia hramului în parohia românească din Ladispoli | PS Atanasie de Bogdania a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie

Duminică, 4 iunie 2023, în ziua Praznicul Pogorârii Sfântului Duh (Rusaliile sau Cincizecimea), Preasfințitul Părinte Atanasie de Bogdania, Arhiereul-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Italia, a slujit Dumnezeiasca Liturghie la Parohia Ortodoxă Română „Sfântul Apostol Andrei și Sfinții Mucenici de la Niculițel” din localitatea Ladispoli, păstorită de PC Părinte Lucian Bîrzu. Vizita Preasfinției Sale a adus bucurie în mijlocul comunității, întrucât parohia și-a cinstit ocrotitorii, pe Sfinții Mucenici Zotic, Atal, Camasie și Filip de la Niculițel, prăznuiți în fiecare an la data de 4 iunie. La momentul potrivit, ierarhul a citit rugăciunile de plecare a genunchilor de la Vecernie și a hirotesit întru protopop, pe seama Protopopiatului Lazio 4, pe părintele Lucian Bîrzu.
În cuvântul de învățătură, Preasfinția Sa a vorbit despre momentul pogorârii Sfântului Duh în lume, ca pecetluire a rostului lucrării mântuitoare a Domnului Hristos în lume și descoperire a tainei dumnezeirii. Dumnezeu, Care este dragoste, naște mai înainte de veci pe Fiul, Care este icoană a Tatălui, El descoperindu-se nouă, făcându-L cunoscut pe Tatăl, iar mărturia acestei dragoste nemăsurate a lui Dumnezeu-Tatăl, care strălucește în Fiul și se descoperă lumii, este Duhul Sfânt. Astfel, sărbătoarea de astăzi devine o sărbătoare a descoperii dragostei dumnezeiești în lume.
Ierarhul a vorbit și despre primirea Duhului Sfânt de către Sfinții Apostoli, ca moment al propriului lor botez și despre continuitatea acestui botez până în vremurile noastre, când primim Duhul Sfânt, imediat după Botez, prin Taina Mirungerii. Apa Botezului, sângele și Duhul Sfânt sunt cele care dau mărturie despre Dumnezeu: în apa Botezului, Dumnezeu ni se descoperă ca „apa cea vie”, (re)aducătoare de viață, care ne renaște „prin apă și prin Duh” spre viața cea veșnică, sângele reprezintă Euharistia, Sfânta Împărtășanie, prin care devenim părtași vieții veșnice și Duhul Sfânt este ușa prin care intrăm în Împărăția lui Dumnezeu.
Predica Ierarhului poate fi ascultată integral accesând link-ul: https://youtu.be/nIDlfoHrZjk
Parohia „Sfântul Apostol Andrei și Sfinții Mucenici de la Niculițel” din Ladispoli a fost înființată oficial la data de 15 iulie 2001 prin decizia nr. 264/2001 a Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop (pe atunci) Iosif al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Europei Occidentale și Meridionale. Primul preot slujitor al acestei parohii a fost părintele Bogdan Petre. În anul 2004 a fost hirotonit ca și preot părintele Lucian Bîrzu, care va fi numit ulterior în funcția de paroh.
De la înființare și până în anul 2003 parohia a fost găzduită într-o capelă a Bisericii catolice „Sacro Cuore di Gesù” din Ladispoli, iar din 2003 până în prezent parohia este găzduită în biserica intitulată „Santissima Annunciazione” din localitate, la adresa: Santissima Annunziata, via Aurelia km. 37,00.
Departamentul de Comunicare și Imagine al EORI
- Duminica Cincizecimii la Centrul Eparhial de la Roma | PS Siluan a slujit Dumnezeiasca Liturghie
- Cursul de formare “Fii animator în taberele Nepsis!” a ajuns la Venezia
- Festivalul Bucuriei în Protopopiatul Puglia Basilicata
- Sfântul Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava cinstit de credincioșii din Napoli | PS Atanasie de Bogdania a slujit Dumnezeiasca Liturghie










