- Dettagli
- Visite: 600
Pelerinaj la Amalfi | PS Atanasie de Bogdania a fost însoțit de pelerini de la Roma și din Campania

Sâmbătă, 10 iunie 2023, Preasfințitul Părinte Atanasie de Bogdania, Arhiereul-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei a mers în tradiționalul pelerinaj de la Amalfi. Preasfinția Sa a fost însoțit de preoți din zona Romei și din Campania alături de un grup de peste 350 de pelerini.
Cu această ocazie, ierarhul a oficiat Slujba Acatistului Sfântului Apostol Andrei în Catedrala Sfântul Andrei din Amalfi, unde se găsește spre închinare o parte din capul Sfântul Apostol Andrei, precum și moaște ale altor sfinți: Sfântul Ierarh Vasile cel Mare, Sfântul Apostol Filip, Sfânta Maria Magdalena, Sf. Arhidiacon Ștefan, Sfântul Laurențiu și alte moaște de sfinți mucenici, cuvioși și mărturisitori.
În cuvântul de învățătură adresat pelerinilor, PS Atanasie a vorbit despre Duhul Sfânt care este Cel Care îi ține uniți pe creștini în Biserică, ei formând un singur trup, Biserica. Din Biserică, cei mai râvnitori, prin lucrarea Sfântului Duh, devin bineplăcuți Domnului, mărturisind pe Dumnezeu și propovăduind Cuvântul, asemenea sfinților Bisericii. Duhul lui Dumnezeu încununează pe cei drepți, îi întărește pe mucenici și pe sfinți și renaște pe on spre viață veșnică.
Sfântul Apostol Andrei (30 noiembrie) a fost fratele Sfântului Apostol Petru și ucenic al Sfântului Ioan Botezătorul. El a fost prima persoana chemată la slujirea apostolească și primul dintre Apostoli care a vestit că Hristos este Mesia. A fost răstignit în insula Patras, în jurul anului 60. În anul 357, trupul său a fost mutat, împreună cu cel al Sfântului Apostol Luca, la Constantinopol, de împăratul Constant al II-lea, capul său rămânând în insula Patras. În anul 1206, în timpul ocupației Constantinopolului (a patra cruciadă), legatul pontifical Pietro Capuano din Amalfi a luat sfintele moaște, aducându-le în Italia, unde, doi ani mai târziu, pe data de 8 mai 1208, erau primite cu alai la Amalfi fiind așezate în cripta catedralei, unde pot fi cinstite şi astăzi. După invazia turcă din Grecia, în anul 1460, capul Sfântului Apostol Andrei a fost adus la Roma de către Toma Paleologul, la cererea papei Pius al II-lea, şi a fost păstrat timp de cinci secole în biserica S. Pietro de la Vatican, în stâlpul zis al Sfântului Andrei. În anul 1964, papa Paul al VI-lea a înapoiat Bisericii din Patras o parte din capul Sfântului Andrei. Menționăm faptul că fruntea Sfântului Apostol Andrei este prezenta în Schitul Sfântul Andrei din Muntele Athos, de lângă Mănăstirea Vatoped.
Departamentul de Comunicare și Imagine al EORI
- Dettagli
- Visite: 396
09 iunie cinstirea ocrotitorului Parohiei Sf. Chiril al Alexandriei din La Spezia

Vineri 09 iunie 2023, Comunitatea Ortodoxă Română din La Spezia și-a cinstit ocrotitorul Parohiei, Sfântul Chiril al Alexandriei prin slujba Sfântă și Dumnezeiasca Liturghie, de dimineață începând cu orele10,00, iar spre seară începând cu orele 18,00 ne-am bucurat de Taina Sf. Maslu în sobor de preoți din protopopiatul Liguria.
Cuvântul de învățătură susținut de către Pr. Protopop Constantin Sorin Filip, a sădit în sufletul enoriașilor din parohie, viața Sfântului si lumina credinței ca stâlp al ortodoxiei prin lupta Sa împotriva ereziilor lui Nestorie și alăturaților lui.
Sfântul Chiril al Alexandriei a învățat că în Domnul Hristos sunt două firi, una Dumnezeiască și una omenească, unite într-o singură persoană, cea a Fiului Lui Dumnezeu. Și pentru ca aceiași persoană, născută din Tatăl, Se naște ca om din Fecioara Maria, Maica Domnului ”Theotkos”, ”Născătoare de Dumnezeu”.
Sinodul al III lea ecumenic de la Efes din anul 431, recunoaște in mod oficial titlul de ”Theotoks” Maicii Domnului.
Finalul zilei închinată ocrotitorului parohiei, s-a încheiat prin bucuria de a participa cu toții la agapa frățeasca.
Mulțumim și dam Slavă Lui Dumnezeu si Maicii Domnului pentru darurile revărsate pentru noi. Amin
A consemnat Pr. Daniel Codiță
- Dettagli
- Visite: 378
"Minunile Mântuitorului" - NEPSIS Settimo Torinese

Cu binecuvântarea Prea Sfințitului Părinte Episcop Siluan și cu purtarea de grijă a Părintelui paroh Paul Porcescu, alături de coordonatorii, Pr. diac. Valentin Petraru și Dna. diaconiță Mădălina, a avut loc o nouă întâlnire a școlii Parohiale "Sf. Ioan de la Râșca și Secu".
Adumbriți de Praznicul Pogorârii Duhului Sfânt, Tinerii NEPSIS, au adăugat cu inspirație noi tușe de culoare, conturând finalizarea proiectelor artistice din acest an catehetic. Pentru pregătirea vacanței, s-a pus un accent sporit asupra unor noțiuni de gramatică și limbă română, ce dau multe erori chiar și celor mai mari.
S-au făcut exerciții de comunicare și s-a urmărit o animație despre minunile Mântuitorului Iisus Hristos.
Dăm Slavă Sfintei Treimi pentru toate realizările frumoase, mulțumind tuturor participanților!
- Dettagli
- Visite: 962
Adunarea Protopopiatului Lombardia 3

Joi, 8 iunie, a avut loc o nouă adunare a preoților Protopopiatului Lombardia 3. Aceasta s-a desfășurat în Parohia “Sfântul Ioan Gură de Aur” din orașul Castiglione delle Stiviere, provincia Mantova, păstorită de către Părintele Ciprian Onuță. După săvârșirea slujbei Sfântului Maslu în sobor a luat cuvântul Părintele Ioan Cârlan de la Parohia Brescia 2, care a prezentat o temă a Anului omagial în curs, an dedicat pastorației persoanelor vârstnice, muzicii psaltice, psalților și compozitorilor de muzică bisericească. Părintele Ioan a făcut un detaliat istoric al muzicii cultice, trecând auditorul prin diferitele perioade ale Vechiului și Noului Testament, prin perioadele patristică, modernă și contemporană ale Sfintei Biserici Ortodoxe.
Îi mulțumim Bunului Dumnezeu pentru harul și pentru învățăturile primite în cadrul acestei sfinte adunări.
A consemnat Părintele Sorin Croitoru de la Mantova.
- Dettagli
- Visite: 467
Întâlnire protopopială - Protopopiatul Triveneto 3

Marți a avut loc, la parohia Sf. Mare Muceniță Hristina din Prata di Pordenone, întâlnirea protopopială a Protopopiatului Triveneto 3, la care au participat preoții din Protopopiat însoțiți de doamnele preotese și prezidată de PC Părinte Protopop Florin Cherecheș. S-au susținut conferințe sub egida Anului Omagial al pastorației persoanelor vârstnice, urmate de discutarea modului de organizare a Festivalului Bucuriei și a Taberei protopopiale de anul acesta, precum și a unor probleme administrative. La final, a fost oficiată o slujbă de pomenire a tatălui părintelui paroh Leonid Plantos, vrednicul de pomenire părinte Simion, la 40 de zile de la trecerea la cele veșnice. Seara s-a încheiat cu o agapă frățească, organizată de parohia gazdă.

- PS Atanasie de Bogdania s-a întâlnit cu preoții și preotesele din protopopiatele Piemonte I, II și III
- PS Atanasie de Bogdania: smerenia adevărată atrage harul vindecător al Duhului Sfânt
- MINITABĂRĂ pentru adolescenții familiilor de clerici
- Întâlnire pastoral-duhovnicească a PS Siluan cu preoții și preotesele din Protopopiatele Toscana I și II










