- Dettagli
- Visite: 702
Examen de capacitate preoțească în Episcopia Ortodoxă Română a Italiei

Episcopia Ortodoxă Română a Italiei a organizat în ziua de marți, 4 aprilie 2023, Examenul de capacitate preoțească, sesiunea de primăvară, pentru absolvenții în teologie, secția Teologie Pastorală, fii duhovnicești ai Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, care îndeplinesc condiţiile canonice, statutare şi regulamentare bisericeşti în vederea hirotoniei.
Examenul, care se organizează de două ori pe an, primăvara și toamna, s-a susținut la Centrul Eparhial de la Roma în prezența celor doi ierarhi ai Eparhiei, Preasfințitul Părinte Episcop Siluan și Preasfințitul Părinte Arhiereu-Vicar Atanasie de Bogdania.
La probele susținute în cadrul examenului de capacitate, candidații au fost examinați din toate disciplinele teologice, scopul fiind cunoașterea și evaluarea candidaților în perspectiva slujirii în cadrul parohiilor românești din Italia.
Departamentul de Comunicare și Imagine al EORI
- Dettagli
- Visite: 542
Taina Sfântului Maslu în Parohia Ortodoxă Română de la Chioggia

În seara zilei de 3 aprilie 2023 cu ajutorul Domnului, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Siluan și cu binecuvântarea părintelui protopop Avram Matei, s-a săvârșit Taina Sfântului Maslu la Chioggia cu o împreună slujire a Pr. Mihai Anton, Pr. Dumitru Negură, Pr. Vasile Apostol și a diaconului Iulian Iacobuțe.
În cuvântul său de învățătură, Sfinția sa, Părintele Protopop Avram Matei a ținut să se ia aminte la cuvintele Domnului nostru Iisus Hristos și la Noul Legământ pe care L-a încheiat El cu Apostolii: ca mergând în lume să învețe toate neamurile, botezându-le în numele Sfintei Treimi, făcându-se astfel "fii ai lui Dumnezeu prin credință" ( Gal. 3, 26) , învătându-le să păzească toate câte le-a poruncit lor. Prin Taina înfierii omului prin har, omul primește binecuvantare cerească, și fiecare dintre noi este chemat să lucreze cu râvnă și multă osteneala în via Domnului, propovăduind prin viu grai și prin faptă, kerygma apostolică și urmașilor noștri.
Să alergăm cu credință și cu dragoste la Domnul Puterilor Care este luminarea și sfințirea și mântuirea sufletelor noastre și să cerem să milostivească de noi.
Mulțumim Părintelui Mihai, doamnei preotese și întregii parohii pentru primirea frumoasă.
- Dettagli
- Visite: 590
Adunare Protopopială în Protopopiatul Toscana II

Preoții din Protopopiatul Ortodox Român Toscana II au participat luni, 03 aprilie, la a treia Adunare Protopopială din anul 2023. Evenimentul a fost găzduit de Parohia Ortodoxă Română „Sfântul Ioan Gură de Aur” din Carrara.
După săvârșirea Sfintei Liturghii a darurilor mai înainte sfințite în sobor de preoți, Preotul Paroh Armand Bratu a susținut o conferință cu titlul “Regulamente bisericești și hotărâri sinodale cu privire la muzica bisericească”, după care au urmat lucrările Adunării Protopopiale unde s-au discutat și dezbătut aspecte pentru buna organizare a protopopiatului.
Următoarea întâlnire va avea loc pe data de 9 mai și va fi găzduită de parohia „Sfântul Proroc Isaia”din Viareggio.
- Dettagli
- Visite: 633
ÎMPREUNĂ-SLUJIRE ÎN PROTOPOPIATUL LOMBARDIA 3

Luni seară, 3 aprilie, a avut loc o nouă întrunire în sobor a preoților Protopopiatului Lombardia 3, de data aceasta în Parohia “Sfântul Apostol Toma” din Bergamo, păstorită de Părintele Gheorghe Veleșcu. Ca de obicei s-a oficiat Taina Sfântului Maslu, protosul slujbei fiind Părintele Protopop Gabriel Pandrea. Cuvântul de învățătură de la sfârșit a fost rostit de către Părintele Gheorghe Manole din Parohia Tripoli di San Giorgio aparținând Provinciei Mantova. Acesta s-a referit în discursul său la unele repere din Sfânta Tradiție a Bisericii cu privire la pastorația persoanelor vârstnice. Un cunoscut exemplu al grijii Bisericii primare față de bătrâni a fost constituit de către “vasiliadele”, adică așezămintele sociale instituite în vremea sa de către Sfântul Vasile Cel Mare în Eparhia Cezareei Capadociei pe care o păstorea. Credincioșii din biserică s-au “adăpat” cu drag din frumusețea unor texte ale marilor ierarhi din perioada de înflorire a teologiei patristice, dintre care cel mai prolific și mai iscusit în arta cuvântului rămâne până azi Sfântul Ioan Gură de Aur.
Îi mulțumim Bunului Dumnezeu pentru astfel de serate duhovnicești, adevărate popasuri de îmbogățire în har, în cunoștințe teologice și în iubire fraternă a tuturor participanților la ele.
A consemnat Preotul Sorin Croitoru de la Mantova.
- Dettagli
- Visite: 671
PS Siluan a slujit Dumnezeiasca Liturghie la Centrul Eparhial de la Roma

Preasfințitul Părinte Episcop Siluan al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei a slujit Dumnezeiasca Liturghie, în Duminica a cincea din Postul Mare, a Sfintei Cuvioase Maria Egipteanca, 2 aprilie 2023, la Centrul Eparhial de la Roma, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. La momentul potrivit, ierarhul a hirotonit întru preot pe diaconul Ioan Bîrsan, pe seama Parohiei Ortodoxe Române „Botezul Domnului” (Roma VI).
În cuvântul de învățătură rostit cu această ocazie, Preasfinția Sa a subliniat că, în această duminică, prin pomenirea Cuvioasei Maria Egipteanca, ni se pune înainte un chip al pocăinței, al lepădării de sine, al urmării lui Hristos, prin luarea Crucii. Viața celui care urmează lui Hristos trece prin aceleași etape ca și viața Mântuitorului, dar, de multe ori, noi încercăm vă ajungem la bucuria Învierii folosindu-ne de scurtături, fără să luăm Crucea și să-i urmăm Domnului, deși noi toți, prin Botez, am subscris să moară în noi Adam cel vechi, cu toate năravurile, tendințele, moștenirile și schimonoselile lui și să învieze Adam cel nou în cele lăuntrice ale noastre, transfigurându-ne și așezându-ne pe o temelie nouă. Viața creștinească de dăruire către Dumnezeu nu este o cale ușoară, presărată cu petale de flori frumos mirositoare, dar slava pe care Dumnezeu vrea să ne-o dea nu are asemănare pe lumea aceasta.
Ierarhul a vorbit și despre cererea fiilor lui Zevedeu, din Evanghelie, subliniind că cele două locuri cerute de dânșii, de-a dreapta și de-a stânga Domnului, au revenit celor doi tâlhari, pentru că Domnul avea de câștigat un suflet, făcând tâlharului celui credincios o făgăduință minunată: „Adevărat grăiesc ţie, astăzi vei fi cu Mine în rai” (Luca 23, 43).
Preasfinția Sa i-a îndemnat pe cei prezenți să caute căi de reconsiderare a relației lor personale cu Hristos, cerând Domnului ca Botezul primit să devină lucrător spre mântuire, pentru a se face părtași bunătăților celor cerești, iar sfârșitul vieții să devină Paști, împlinindu-se chemarea dintru neființă în ființă adresată personal de Dumnezeu fiecăruia dintre noi.
Predica Preasfințitului Părinte Episcop Siluan poate fi ascultată accesând link-ul: https://youtu.be/Zgy3ULvZ4fQ
Departamentul de Comunicare și Imagine al EORI
- Serbarea Triodului în parohia Roma III
- “Voi vedea în mâinile Lui semnul cuielor…”
- PS Atanasie de Bogdania: Învățăm să slujim aproapelui prin iubire
- PS Părinte Episcop Siluan | A șasea cateheză din seria Catehezele Postului Mare 2023 - „Degustări de suflet folositoare din imnele Triodului” – Sâmbătă– 1 aprilie 2023










