- Dettagli
- Visite: 441
Duminica a treia a Postului Mare la Centrul Eparhial de la Roma | PS Atanasie de Bogdania a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie

În Duminica a treia a Postului Mare, 19 martie 2023, Preasfințitul Părinte Atanasie de Bogdania, Arhiereul-Vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie la Centrul Eparhial de la Roma. La momentul potrivit, ierarhul a hirotonit un diacon, absolvent al primei serii de studenți ai Extensiei de la Roma ai Facultății de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” a Universității din București, pe seama parohiei „Botezul Domnului” din Monterotondo (Roma VI). După Dumnezeiasca Liturghie a avut loc procesiunea tradițională din Duminica a treia a Postului Mare, închinată Sfintei Cruci.
În cuvântul de învățătură rostit la Evanghelia Duminicii, Preasfinția Sa a vorbit despre înjumătățirea perioadei din post și a drumului duhovnicesc spre Învierea Domnului, drum care este pecetluit cu semnul Sfintei Cruci. Dumnezeiasca și Sfânta Cruce este cheia cu care Hristos a deschis Raiul, pierdut de Adam și Eva prin păcatul neascultării.
Ierarhul a evidențiat faptul că mântuirea sufletului este legată de Cruce. Crucea este cea care înlesnește drumului omului spre Împărăția lui Dumnezeu. Ea se aseamănă cu un duhovnic iscusit, care binecuvintează cu două mâini: boala și necazul. Prezența încercărilor și neputințelor în viața omului arată prezența lui Dumnezeu. Momentul asumării acestor binecuvântări este momentul în care omul se leapădă de sine și urmează lui Hristos. Prin Sfânta Cruce omul se împacă cu Dumnezeu.
Preasfinția Sa e enumerat și cele trei sărbători, din timpul anului bisericesc, închinate Sfintei Cruci: Înălțarea Sfintei Cruci (14 septembrie), Duminica a treia a Postului Mare și Scoaterea
Sfintei Cruci (1 august) și a vorbit despre cele trei lucruri esențiale pentru viața omului, care se scot în procesiune: Cinstitele Daruri, cele care închipuiesc Trupul și Sângele Domnului, Sfânta Evanghelie, scoase în procesiunea la Dumnezeiasca Liturghie și Sfânta Cruce.
Predica ierarhului poate fi ascultă accesând link-ul: https://youtu.be/BL_etegpYRM
Departamentul de Comunicare și Imagine al EORI
- Dettagli
- Visite: 377
Prezentare in parohia Arzachena: Postul, recunoașterea dependențelor personale și întoarcerea la Dumnezeu.

Cu ajutorul Bunului Dumnezeu astăzi în Duminica Sfintei Cruci, la parohia Sfântul Ioanichie cel Mare din Arzachena a avut loc, după slujbele oficiate în parohie, o prezentare de folos duhovnicesc.
Titlul prezentării a fost "Postul, recunoașterea dependențelor personale si întoarcerea la Dumnezeu."
Prezentarea a fost structurata în 4 părți. Postul, ca metoda de luptă împotriva dependenței, stadiile dependenței, mărturii video ale dependenților de alcool droguri, jocuri de noroc și secțiune de întrebări și răspunsuri.
Părintele paroh Vasile Valesecanu, consilier în domeniul adictiilor, a punctat importanța lepădarii de sine propovăduită de Mântuitorul în cuvintele Sfintei Evanghelii rostite astăzi: "Oricine voiește să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea și să-Mi urmeze Mie."(Marcu 8.34)
Fără o cunoaștere a sinelui și fără impunerea anumitor limite, omul poate ajunge foarte ușor de la uz la abuz, apoi la dependente. Lăsate în afara controlului, devin poveri greu de dus mai ales pentru aparținători, numiți co-dependenti, care de obicei suferă mai mult decât dependenții în sine. Ascultătorii au fost informați despre stadiile dependenței dar și despre metodele utile prin care se pot face primii pași spre ieșirea din acest cerc vicios al suferinței creat de diferite patimi.
Mulțumim tuturor celor care au fost prezenți, motivând astfel apariția altor întâlniri de genul acesta.
Dăm Slavă Bunului Dumnezeu pentru toate darurile Sale!
- Dettagli
- Visite: 509
Pavecerniță în parohia Castelfranco

Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Siluan al Italiei, și cu mila Domnului în seara zilei de 16 martie, în parohia Castelfranco, Triveneto I, s-a săvârșit slujba Pavecerniței Mari în sobor de mai mulți preoți. de față la această slujbă au fost următorii preoți:
Pr. Protopop Avram Matei – Venezia I,
Pr. Paroh Valentin Petroșanu,
Pr. Hârțopanu Constantin – S. Maria di Salla,
Pr. Dumitru Crețan – Mirano,
Pr. Nicușor Pîrvu – Noale,
Pr. Iulian Munteanu – Asolo,
Pr. Ionuț Grigore – Oderzo,
Adrian Ene – Feltre,
Pr. Antonie Geană – Belluno,
Pr. Constantin Baltag – Venezia 2,
Pr. Damașcan Mihail – Conegliano
pr. Dumitru Negura - Dolo
Pr. Protopop Avram Matei a vorbit credincioșilor despre grija față de post și despre necesitatea împărtășirii cu Sfintele Taine. Sfinția sa a vorbit despre cât de important este să ne înfrânăm și a pune stavile păcatului, așa cum după o ploaie mare, cei care locuiesc în zonele de munte, fac din loc în loc bariere din pietre sau altceva asemănător, pentru a potoli șuvoiul de apă ce vine și face prăpăd. Posturile mari împreună cu miercurile și vinerile de peste an sunt aceste baraje care potolesc furia păcatelor și a diavolului care vrea să ne înghită. Desigur că postul ar trebui însoțit cu cât mai multe fapte bune, pentru că faptele bune se obțin cu sacrificiu, astfel că Domnul ne va ierta mulțime de păcate pentru puținul bine făcut cu jertfă mare. Mulțumim părintelui Valentin, doamnei preotese și credincioșilor pentru primirea călduroasă.
- Dettagli
- Visite: 347
O copie a icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Mănăstirea Hadâmbu va fi dăruită Parohiei Ortodoxe Române „Sfânta Muceniţă Pelaghia” - Montecatini Terme

Copia icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Mănăstirea Hadâmbu va fi dăruită vineri, 17 martie 2023, Parohiei Ortodoxe Române „Sfânta Muceniţă Pelaghia” - Montecatini Terme, Protopopiatul Toscana – Italia, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei şi a Preasfinţitului Părinte Siluan, Episcopul Ortodox Român al Italiei, prin dragostea arhimandritului Nicodim Gheorghiţă, stareţul Mănăstirii Hadâmbu.
PROGRAM
VINERI, 17 MARTIE 2023, ORA 19:00
● ÎNTÂMPINAREA SFINTEI ICOANE ADUSĂ DE CĂTRE O DELEGAŢIE A MĂNĂSTIRII HADÂMBU
● TAINA SFÂNTULUI MASLU
SÂMBĂTĂ, 18 MARTIE:
● ORA 8:00 – SLUJBA ACATISTULUI
● ORA 9:00 - SFÂNTA LITURGHIE ŞI PARASTASUL
● ORA 17:00 – VECERNIA UNITĂ CU LITIA ŞI SLUJBA ACATISTULUI
DUMINICĂ, 19 MARTIE:
● ORA 8:00 - UTRENIA
● ORA 9:30 – SFÂNTA LITURGHIE
● ORA 17:00 – TAINA SFÂNTULUI MASLU
În toate aceste zile biserica va fi deschisă între orele 07:30-20:30.
Credincioșii care doresc să se spovedească în aceste zile, vor găsi în biserică un preot rânduit cu ocazia acestui pelerinaj.
Adresă: Via Volturno 26, Montecatini Terme, Italia
Telefon: +39 329 008 4427 (Preot paroh: Matei Tulan).
- Dettagli
- Visite: 267
Seară duhovnicească dedicată tinerilor Nepsis

Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop SILUAN al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, joi, 16 martie 2023, a avut loc cea de-a IV-a întâlnire duhovnicească organizată de către Asociația Nepsis Italia, dedicată tinerilor, din seria intitulată: „Căci umblăm prin credință, nu prin vedere” (2 Cor. 5, 7), găzduită de parohia „Nașterea Maicii Domnului” din Roma (II).
În prima parte a întâlnirii, Preasfințitul Părinte Episcop Siluan a convorbit cu tinerii pe tema: Imne din Triod cu folos catehetic și duhovnicesc, descoperind împreună, prin lectură, însemnătatea și bogăția duhovnicească a imnelor liturgice din săptămâna a treia a Postului Mare.
Întâlnirea s-a desfășurat într-un raport de interacțiune, între tinerii citind imne, iar Preasfințitul Siluan deslușindu-le înțelesurile lor duhovnicesc-teologice. În cadrul acestor semnificații, Preasfinția Sa a vorbit despre relația veșnică, de iubire, ca dăruire și primire, în interiorul vieții Sfintei Treimi, ca Izvor pururea revărsat spre inimile tuturor celor care I se deschid; despre dobândirea conștiinței puterii invocării Numelui Domnului în rugăciunea zilnică, mijloc de biruință a patimilor și de manifestare a iubirii autentice față de aproapele (inclusiv față de cei care ne sunt ostili); despre semnificația postirii, alături de importanța bucuriei în actul ascetic de înfrânare și de nevoință.
Preasfințitul Părinte a vorbit și despre însemnătatea unor termeni liturgici folosiți în cult, de meditația la cuvintele de rugăciune pe care le rostim și, mai ales, atenția la modul cum le rostim și la filtrarea/discernerea lor personală. A evidențiat, de asemenea, rolul propovăduirii și al mărturiei creștine față de cei din jurul nostru.
O importanță deosebită s-a acordat și crizei de sens, frecventă în rândul tinerilor, și soluționării acesteia, prin racordarea inimii la Hristos – Sensul și Rațiunea după și prin care toate s-au alcătuit –, manifestată prin rugăciunea, adică iubirea și compătimirea pentru ceilalți, ca solidaritate și refacere armonioasă a relațiilor inter-umane separate de păcat.
Toate aceste teme imnologice dezvoltate și reîmprospătate tinerilor constituie o pregustare, prin Săptămâna Sfintei Cruci a Domnului Iisus Hristos - rânduită în mijlocul parcurgerii celor 40 de zile de postire, respectiv la înjumătățirea Postului Mare -, de roadele duhovnicești de la capătul Postului și de pregătire tot mai intensă pentru Pătimirile cele de viață făcătoare ale Domnului și pentru Liturghia pascală din noaptea Învierii Domnului.
În cea de-a doua parte a întâlnirii, tinerii – atât cei prezenți, cât și cei care au urmărit online, prin transmisia live – au adresat întrebări Preasfințitului Părinte, în scopul dobândirii unor călăuze și lămuriri, în viața lor duhovnicească, aflată la început de maturitate și responsabilitate, în parcursul rânduit atât pentru fiecare, cât și pentru toți împreună de Bunul Dumnezeu.
Lemnului pe care și-a întins preacuratele palme Fiul tău, Preacurată, răstignindu-Se pentru noi, acum cu credință ne închinăm; dăruiește-ne nouă pace, ca să ajungem și la preacinstitele Patimi, cele de mântuire lumii, și să ne închinăm zilei Paștilor celei luminoase și lumii de bucurie, celei numite cu Numele Domnului și purtătoare de lumină (fragment din slujba Utreniei din Duminica a treia a Postului Mare)
- Proiecte umanitare la BOLZANO
- Întâlnire cu copii de la "Școala dell'infanzia paritaria San Giuseppe" din Spinea.
- Ierarhii Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale și Meridionale s-au întâlnit în ședință de lucru în cadrul Sinodului Mitropolitan
- Împreună cu Sfântul Cuvios Benedict de Nursia la Abazia Sfânta Scolastica din Subiaco










