- Dettagli
- Visite: 355
Iubește Românește - a II- ediție - Venaria Reale

Din mila lui Dumnezeu, cu Binecuvântarea Preasfințitului Părintelui nostru Episcop Siluan și cu purtarea de grijă a Preasfințitului Părintelui nostru Arhiereul Vicar Atanasie de Bogdania, data de 23 Septembrie 2022 a însemnat pentru zona Piemonte momentul desfășurării celei de a doua ediții a spectacolului caritabil, “ Iubește Românește” , spectacol organizat de către Parohia Ortodoxă Română “ Sf. Cuv. Ilarion cel Mare” din Venaria Reale. Evenimentul s-a bucurat de un real succes. La acesta au fost prezente aproximativ 600 de persoane, scopul participării fiind întrajutorarea copilașilor care cresc fără tată și care se află doar în grija mamelor văduve. Spectacolul a fost dedicat regretatului părinte Lucian Roșu, personalitate proeminentă a Italiei de nord și nu numai. Printre invitații de onoare au fost prezenți din partea Consulatul Român de la Torino, Domnul Manolescu Mihail, din partea primăriei din Venaria Reale, domnul primar Fabio Giulivi, domnul viceprimar Gianpaolo Cerrini, domnul assesore Di Bella. Doamna preoteasa Amalia Roșu ne-a bucurat seara, fiind de asemenea prezentă.
La acest minunat eveniment s-au adăugat delegațiile tuturor orașelor înfrățite cu orașul Venaria Reale dimpreună cu primarii acestora: Vizille- Franța ; Vohringen- Germania; Kribi- Republica Camerun; Castronovo di Sicilia.
Cei care au evoluat pe scena Teatrul Concordia din Venaria Reale au fost: Luiza Diculescu, Grupul “ Bucuria lui Hristos” , Natalia Petică, Marta Agape, Grupul Vatra. Invitatul serii a fost deosebitul artist Paula Seling. Întregul eveniment a fost prezentat de către Dna Luciana Enescu și Dna Naty Dănilă Popescu. Spectacolul trebuia să aibă o durată de 2 ore însă datorită cererii publicului, acesta s-a terminat la ora 23:30, având o durată de 3:30.
Suma strânsă ( după acoperirea tuturor cheltuielilor) care va merge către Fondul Solidaritatea al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei este de 4.000 de euro. Evenimentul caritabil a fost urmărit inclusiv din România, fiind promovat pe pagina de facebook a artistului Paula Seling, pagină care are 624.000 de urmăritori.
Cu mila lui Dumnezeu, evenimentul, potrivit spuselor domnului primar Fabio Giulivi, a fost și va rămâne o frumoasa carte de vizită a orașului Venaria Reale arătată de către poporul român tuturor delegaților și spectatorilor prezenți în sală.
Cea de a doua ediție a evenimentului a crescut în amploare față de anul trecut, suma strânsă anul acesta fiind de 4 ori mai mare, numărul de participanți crescând cu mai bine de 10% .
Să ne vedem cu bine la cea de a III- a ediție a evenimentului caritabil “ Iubește Românește” , care se va desfășura anul viitor cu invitați surpriză. Slavă lui Dumnezeu pentru toate!
- Dettagli
- Visite: 503
Sesiune de admitere pentru cea de-a șasea generație de studenți ai Extensiei de la Roma a Facultății de Teologie „Justinian Patriarhul” din București

Joi, 22 septembrie, și vineri, 23 septembrie 2022, a fost susținut, la Roma, examenul de admitere pentru cea de-a șasea generație de candidați la Extensia Facultății de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” a Universității din București. Au participat candidați din mai multe țări europene, mai ales de pe teritoriul Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale și Meridionale, dar nu numai. În acest an, s-au prezentat aspiranți din Marea Britanie, Spania, Italia, Belgia, Austria și Germania.
La deschiderea sesiunii de examinare, a luat cuvântul PC Pr. Lector Dr. Aurel Mihai, care și-a exprimat bucuria de a se afla, încă o dată, în mijlocul viitorilor studenți și, totodată, a subliniat importanța proiectului Extensiei pentru dezvoltarea Bisericii Ortodoxe Române din diaspora.Gazda evenimentului, în acest an, a fost Institutul Pontifical Oriental.
Slavă lui Dumnezeu pentru toate, cu nădejde de spor și ajutor de la Dumnezeu tuturor candidaților !
Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, al Bisericii Ortodoxe Române, prin decizia sinodală nr. 3432 din 6 iulie 2017, în luna septembrie a aceluiași an, la Roma, au debutat cursurile Extensiei Facultății de Teologie din București, având ca unică secțiune „Teologia Pastorală”.
Extensia de la Roma a Facultății de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” a Universității din București, aflată sub tutela Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, își propune să-și atingă obiectivul pentru care a luat ființă, acela de a împărtăși celor chemați cunoașterea lui Dumnezeu și de a asigura, astfel, slujitorii Bisericii din diaspora. Cei care își doreau să studieze Teologia Pastorală și, din pricina distanței față de țară, nu reușeau, astăzi au posibilitatea să-și împlinească acest deziderat. În cadrul Extensiei sunt înscriși, până acum, studenți din mai multe țări europene și chiar din Statele Unite ale Americii, fapt ce confirmă necesitatea acestui proiect.
Puteți descoperi mai multe detalii despre Extensia de la Roma a Facultății de Teologie „Justinian Patriarhul” din București accesând site-ul: http://episcopia-italiei.it/ftoub/
- Dettagli
- Visite: 555
Adunarea Protopopială și Conferința preoțească în Protopopiatul Piemonte I

Cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Episcop Siluan şi cu purtarea de grijă a Preasfinţitului Episcop Vicar Atanasie de Bogdania, joi 22 septembrie 2022, a avut loc Adunarea Protopopială și Conferința preoțească în Protopopiatul Piemonte I.
Gazda evenimentului a fost Parohia "Sfinții Mucenici Evlampie și Evlampia"- Collegno, păstorită de părintele Valeriu Andrei Grosu, care a susținut, în deschiderea Adunării, o conferință cu tema : „Chipuri de sfinți cuvioși practicanți ai rugăciunii isihaste: evidențierea sfinților contemporani sau apropiați epocii noastre care și-au asumat rugăciunea permanentă ca mod de viață.”
Încercând să prezinte o parte din pleada de sfinți contemporani care și-au asumat chemarea Sfântului Nume ca mod de viață, părintele a afirmat că „rugăciunea lui Iisus este rugăciunea prin excelență a epocii noastre care suferă atât de mult, pe toate planurile, de lipsa liniștirii” și că „ea poate ajuta enorm omul modern, atât de epuizat de tehnică și risipit în dulci nimicuri”.
Ca o concluzie la cele prezentate părintele Valeriu Andrei a afirmat că „experiența și învățătura acestor sfinți poate fi cu atât mai relevantă în găsirea unor răspunsuri pentru creștinii de astăzi, cu cât distanța temporală față de ei este atât de mică șimărturia aceasta recentă poate aveaun efect puternic, în sensul că,oricine se întreabă dacă e posibil să devi sfânt astăzi, are în acești oameni un răspuns clar : da , se poate.”
După conferință s-au discutat cele propuse pe ordinea de zi iar părintele protopop Marius Floricu a dat cuvântul noului paroh al Parohiei Sfântul Niceta de Remesiana din Susa, părintele Cristian Prentu, care s-a prezentat adunării.
După încheierea ședinței s-a săvârșit Taina Sfântului Maslu, la sfârșitul căreia părintele paroh a mulțumit tuturor celor prezenți pentru acest exercițiu de comuniune, îndemnând pe toți la a medita asupra cuvintelorpe care Avva Arsenie le-a primit de la Domnul : fugi, taci, liniștește-te.
- Dettagli
- Visite: 279
Început de an catehetic în Parohia San Bonifacio

Cu ajutorul lui Dumnezeu, marți, 20 septembrie, în Parohia Sfântul Mucenic Bonifatie din orașul San Bonifacio a avut loc prima întâlnire din cadrul anului catehetic 2022-2023. La eveniment au participat copiii și adolescenții, grupați în trei grupe de lucru, dimpreună cu părinții acestora care participă la cateheza săptămânală.
În deschidere s-au citit câteva rugăciuni, pentru ca Dumnezeu să lumineze pe toți cei implicați în această lucrare educativă și duhovnicească; preotul paroh a prezentat colectivul de profesori și toți copiii participanți au primit în dar o trusă intitulată Trusa micului creștin.
După aceea, copiii au continuat ora de catehism la clasă iar părinții dimpreună cu părintele paroh au început parcurgerea textelor Sfinților Varsanufie și Ioan din Filocalie (vol. 11).
A consemnat Pr. Daniel Stîngă.
- Dettagli
- Visite: 607
Adunarea protopopială a clericilor din Protopopiatul Lazio I

Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop SILUAN, al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, marți, 20 septembrie 2022, a avut loc întâlnirea protopopială a preoților din Protopopiatul Lazio I, găzduită de către Preacucernicul Părinte Paroh Ciprian Baltag, alături de Preacucernicul Părinte Slujitor Ioan Gherasimescu la parohia „Înălțarea Sfintei Cruci” din Roma (III).
Ședința protopopială a început prin cântarea troparului Sfintei Cruci amintind de perioada duhovnicească în care ne aflăm. Adunarea a fost prezidată de către Preacucernicul Părinte Protopop, Cristian Olteanu alături de Preacucernicul Părinte Vicar Eparhial, Gheorghe Militaru și de către Preacucernicul Părinte Secretar Eparhial, Daniel Bageac.
În prima parte a ședinței, Preacucernicul Părinte Secretar Eparhial, Daniel Bageac, a amintit tuturor clericilor prezenți de vigilența și acrivia completării actelor parohiale pentru săvârșirea serviciilor liturgice în conformitate cu canoanele bisericești și procedurile ierarhice din cadrul eparhiei.
În partea doua a întâlnirii, a urmat o conferință intitulată „Rugăciunea în viața familiei”, în tematica anului omagial dedicat rugăciunii și a sfinților isihaști, susținută de către Preacucernicul Părinte Ilie Ursachi. În ultima parte a întâlnirii, Preacucernicul Părinte Protopop a reamintit preoților îndatoririle legate de lucrurile administrative-financiare, respectiv pastoral-misionare pentru o bună chivernisire a parohiilor de către Preacucernicii Părinți. O altă discuție a fost legată și de organizarea întâlnirii tinerilor Nepsis din zona Lazio, eveniment aflat la a doua ediție, avându-l ca ocrotitor pe „Sfântul Voievod Neagoe Basarab”. Adunarea va fi găzduită sâmbătă, 24 septembrie în parohia „Intrarea Domnului în Ierusalim”, Roma (Ostia V), păstorită de către Preacucernicul Părinte Vicar Eparhial, Gheorghe Militaru. La acest eveniment festiv va participa Preasfințitul Părinte Atanasie de Bogdania, Arhiereul-Vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, care va săvârși Dumnezeiasca Liturghie, alături de un sobor de preoți.
După această întâlnire a urmat agapa pregătită de către Preacucernicii Părinți de la parohia gazdă a ședinței protopopiale.
Mântuiește, Doamne, poporul Tău și binecuvintează moștenirea Ta; biruință binecredincioșilor creștini asupra celui potrivnic dăruiește și cu Crucea Ta păzește pe poporul Tău !










