- Dettagli
- Visite: 1084
Hram la Parohia „Înălțarea Sfintei Cruci” din Torino. PS Atanasie de Bogdania: Crucea lui Hristos - izvor de viață veșnică

În ziua praznicului Înălțării Sfintei Cruci, miercuri 14 septembrie 2022, Preasfințitul Părinte Atanasie de Bogdania a slujit Dumnezeiasca Liturghie la Parohia Ortodoxă Română „Înălțarea Sfintei Cruci” din Torino, care și-a sărbătorit cu această ocazie hramul pentru a 21-a oară. La momentul potrivit, Preasfinția Sa a hirotonit un nou diacon spre a sluji Biserica lui Hristos.
În cuvântul de învățătură adresat credincioșilor participanți la slujba, ierarhul a vorbit despre semnificația Crucii în cadrul sărbătorii de astăzi: „Crucea este izvor de har dumnezeiesc și cheie care ne deschide nouă ușa Raiului. În sărbătoarea de astăzi vedem cum Hristos rezidește interior pe om, prin taina pocăinței. Dacă nimeni dintre oameni nu a cerut lui Dumnezeu-Tatăl iertarea pentru greșeala lui Adam, atunci Dumnezeu-Fiul a venit în lume ca să răscumpere această greșeală.”
Sfânta Cruce – început al pocăinței
„Omul care dorește să se pocăiască trebuie să învețe să îmbrățișeze propria cruce, să accepte viața cu bune și rele, cu neîmpliniri, cu supărări, cu necazuri, cu suferințe și încercări. Doar prin Cruce vom putea să gustăm harul pocăinței. Cel care fuge de Cruce, fuge de binecuvântare, cel care o primește, devine el la rândul lui izvor de har.”
Prin pocăință Domnul scoate tot ce este bun din noi
„Prin taina pocăinței Domnul scoate ce este mai bun în noi, ca sa înflorească Raiul în inima noastră. Din iadul, pe care suntem foarte talentați a-l face în lumea aceasta, nu doar nouă, dar și unii altora, ne scoate Domnul care ne schimbă ideea și conceptul despre lume și mântuire. Cel care dorește să devină Rai cuvântător, trebuie să învețe să stea la poalele Crucii.”
Smerenia – maica tuturor virtuților
„Viața noastră este o continuă luptă pentru a dobândi chipul Celui care ne-a creat și smerenia de care a dat El dovadă pe Cruce. Smerenia îmbodolește sufletul nostru care este readus în Împărăția lui Dumnezeu. Aceasta se deschide prin cheia care are forma Crucii. Prin smerenie acceptăm crucea noastră, prin smerenie o purtăm și prin smerenie ne arătăm dragostea pentru Hristos.”
Parohia Ortodoxă Română „Înălțarea Sfintei Cruci” din Torino a fost înființată în anul 2001 și a fost numit ca preot paroh părintele Lucian Roșu. Parohia a primit spre folosință un locaș de cult de la Biserica Catolică. Acesta a trecut printr-un amplu proces de restructurare, fiind pictat și amenajat după rânduiala Bisericii Ortodoxe. Locașul de cult a fost binecuvântat în anul 2001 de către Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Iosif, al Mitropoliei Ortodoxe Române Occidentale și Meridionale. Parohia desfășoară programe social-filantropice și promovează valorile religioase și culturale românești. În anul 2019 Preasfințitul Atanasie de Bogdania a binecuvântat lucrările și a pus piatra de temelie la Capela primului cimitir ortodox român din Italia. Proiectul a fost inițiat de vrednicul de pomenire părinte Lucian Roșu, care s-a mutat la Domnul în anul 2020. Din anul 2020 ca preot paroh a fost numit Gabriel Burcescu. Alături de părintele Gabriel slujesc părintele Iustin Androne și părintele Vasile Istina.
Departamentul de Comunicare și Imagine al EORI
- Dettagli
- Visite: 1503
Centrul Cultural și Etnografic al românilor din Torino a fost binecuvântat de PS Atanasie de Bogdania.

Marți, 13 septembrie 2022, Preasfințitul Părinte Atanasie de Bogdania, Arhiereul-Vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, a binecuvântat Centrul Cultural și Etnografic al românilor din orașul Torino. La eveniment au participat autoritățile civile din România în prezența doamnei Ioana Gheorghiaș, Consulul general al României la Torino, precum și autoritățile civile și religioase din orașul Torino.
Centrul Cultural și Etnografic al românilor este o inițiativă a parohiei „Înălțarea Sfintei Cruci” din Torino. Spațiul este amenajat pentru a scoate în evidență tradițiile populare românești și se dorește ca acesta să devină un punct de referință a spiritualității creștin-ortodoxe din orașul italian.
Vizitatorul va fi purtat într-un spațiu al memoriei tradițiilor, care se vor descoperi în cele patru „odăi” amenajate după o tematică anume:
1. „odaia Berlovan” este o cameră amenajată în memoria familiei Stella Ciufecu și Achim Berlovan, care au donat actualul spațiu al centrului;
2. „odaia bunicilor” s-a născut din dorința și efortul tenace al părintelui Lucian Roșu de a crea un „cuib al satului” românilor din diaspora. Sunt expuse obiecte și costume populare românești din diferite zone ale României;
3. „odaia dorurilor” este o cameră dedicată femeilor care lucrează ca îngrijitoare în familiile italienilor și care simt nevoie de un spațiu intim al lor în care să se poate întâlni, reculege și petrece clipe de liniște;
4. „odaia Nepsis” este spațiul dedicat activităților tinerilor membri Nepsis din parohie și împrejurimi. Aici tinerii vor putea petrece timp de calitate, se vor putea întâlni și discuta între ei sau vor putea pregăti momente literare, muzicale și artistice dedicate unor evenimente culturale ale comunității.
În noul centru vor fi continuate programele social-filantropice ale parohiei, precum și activitățile catehetice și educative dedicate elevilor și tinerilor.
Prin efortul și implicarea părintelui Gabriel Burcescu, alături de voluntarii bisericii, s-au făcut lucrări importante de restructurare, întrucât spațiile erau grav deteriorate și nu puteau fi folosite. Centrul Cultural și Etnografic al romanilor din Torino a prins viațăși-și deschide larg porțile tuturor celor care vor să-l viziteze! Acesta se găsește la adresa: via Saccarelli 25/27, -2 subteran, Torino.
Departamentul de Comunicare și Imagine al EORI
- Dettagli
- Visite: 407
Parohia Sfântul Antonie cel Mare din Lucca a participat la LUMINARA 2022

Ajunul praznicului Înălțării Sfintei Cruci a reprezentat pentru parohia ortodoxă română Sfântul Antonie cel Mare din Lucca o nouă participare la procesiunea (LUMINARA) organizată cu ocazia sărbătoririi hramului catedralei arhiepiscopale din „urbea celor 100 de biserici”.
După săvârșirea Acatistului Sfintei Cruci, un grup de enoriași ai parohiei, majoritatea îmbrăcați în port tradițional românesc, a ieșit în procesiune purtând în mâini lumânări de ceară îmbrăcate în veșminte brodate cu icoane.
Emoția participării la cinstirea Praznicului Înălțării Sfintei Cruci s-a resimțit cu atât mai mult cu cât pentru prima dată după 2019 procesiunea nu a mai avut un caracter limitat, revenind la splendoarea cu care ea se desfășoară neîntrerupt de 1240 de ani.
Dăm slavă lui Dumnezeu pentru bucuria duhovnicească trăită și pentru mărturisirea ortodoxă dată cu ocazia participării la LUMINARA din acest an!
- Dettagli
- Visite: 668
ZILE DE BUCURIE ȘI COMUNIUNE LA PAROHIA DIN TIVOLI

Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Siluan al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei și cu purtarea de grijă a Preasfințitului Părinte Arhiereu Vicar Atanasie de Bogdania, începând de joi 8 septembrie 2022, parohia noastră și-a sărbătorit al 22-lea hram. Sărbătoarea parohiei a început cu ziua de prăznuire a Nașterii Maicii Domnului prin slujirea Sfintei Liturghii, iar seara împreună cu alți părinți slujitori din Protopopiatul Lazio II , s-a săvârșit Vecernia unită cu Litia .
Vineri 9 septembrie în ziua de prăznuire a Sfinților și Dumnezeiești Părinți Ioachim si Ana, am săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, având în mijlocul nostru pe Preacucernicul Părinte Vicar Eparhial Gheorghe Militaru, împreună cu alți părinți slujitori din Protopopiatele Lazio II și Lazio III. Atmosfera de sărbătoare și bucurie duhovnicească a culminat Duminică 11 septembrie cu Sfântă Liturghie , în cadrul căreia am invocat marea milostivire a lui Dumnezeu prin rugăciuni speciale cu ocazia începerii noului an școlar pentru elevii și studenții noștri.
"Sufletul care a fost atins de iubirea de Dumnezeu mereu se bucură, este vesel, saltă și dansează fiindcă se odihnește în iubirea lui Domnului, precum se odihnește călătorul lângă izvor. Nimic din necazurile lumii nu poate tulbura liniștea și pacea lui și nici nu-i poate lua bucuria și fericirea în cate se află. ", zicea Sfântul Nectarie din Eghina.
După terminarea slujbei, enoriașii au continuat cu un alt moment de comuniune, participând la agapa frățească, organizată cu prilejul prăznuirii bunicilor după trup ai Domnului nostru Iisus Hristos.
Slavă lui Dumnezeu pentru toate!
- Dettagli
- Visite: 865
Vizită la capela din cimitirul ortodox român din Torino. PS Atanasie de Bogdania a săvârșit slujba de parastas pentru părintele Lucian Roșu.

În după-amiaza zilei de marți, 13 septembrie 2022, Preasfințitul Părinte Atanasie de Bogdania, Arhiereul-Vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, a vizitat capela din cimitirul ortodox român din Torino, primul cimitir al comunității românești din Italia.
Piatra de temelie a capelei din incinta cimitirului a fost aşezată la 29 iulie 2019 de Preasfințitul Părinte Atanasie de Bogdania. Locaşul de cult are hramurile „Sâmbăta lui Lazăr” și „Sfântul Mucenic Efrem cel Nou”. Construcția capelei a fost finalizată, urmând a se începe pictarea acesteia. Cimitirul a fost amenajat prin eforturile vrednicului de pomenire părinte Lucian Roșu, care a trecut la cele veşnice în 2 ianuarie 2020.
După vizitarea capelei, ierarhul a săvârșit slujba de parastas pentru părintele Lucian Roșu, inițiatorul proiectului primului cimitir ortodox din Italia. Părintele a ocupat funcția de paroh la biserica „Înălțarea Sfintei Cruci” din Torino, din anul 2001 până în anul 2020, când s-a mutat la Domnul. Trupul părintelui Lucian se odihnește alături de alți români înmormântați în cimitirul a cărui ctitor a fost. Pentru meritele social – filantropice deosebite părintele Lucian Roșu se găsește în clasamentul final al Campaniei 10 mari filantropiortodocși români, alături de nume prestigioase ca mitropoliții Iosif Naniescu, Andrei Șaguna, Antim Ivireanul, Bartolomeu Anania și Veniamin Costachi.
Departamentul de Comunicare și Imagine al EORI
- Adunarea protopopială – Triveneto II
- Slujba de binecuvântare a copiilor, elevilor și studenților la început de an școlar în cadrul Parohiei "Sfântă Muceniță Lucia", Veneția 1
- Zeci de români care dorm pe stradă în Italia sunt ajutați de o biserică românească: „Masa de la Podul Gării”
- Slujire arhierească la parohia românească din Pisa










