- Dettagli
- Visite: 527
Să devenim icoane după har!| PS Atanasie de Bogdania a slujit la Paraclisul Mănăstirii „Adormirea Maicii Domnului” de la Centrul Eparhial din Roma

În prima Duminică din Postul Mare, numită și Duminica Ortodoxiei, 13 martie 2022,Preasfințitul Părinte Atanasie de Bogdania, Arhiereu-Vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, a slujit la Paraclisul Mănăstirii „Adormirea Maicii Domnului” de la Centrul Eparhial din Roma.
În cuvântul de învățătură, Preasfinția Sa a vorbit despre importanța postului în viața creștinilor și a evidențiat că „astăzi am urcat prima treaptă a urcușului duhovnicesc din acest post și ne bucurăm de osteneala primei săptămâni, în care am pus gând de pocăință și am încercat să ne hrănim mai mult cu cele duhovnicești și cât mai puțin de cele trupești, am încercat să flămânzim de cele ale trupului ca să ne hrănim de cele ale duhului, pentru a înțelege mai bine că doar hrana cea duhovnicească este cea care deschide calea Împărăției Cerurilor și doar hrana sufletului este cea care deschide ușile Raiului, pe care l-am pierdut”.
În continuare, ierarhul a precizat care sunt duminicile Postului Pare și a afirmat că „primele trei duminici sunt foarte importante, deoarece ne amintesc care elemente stau la temelia credinței noastre, pentru a putea ajunge la asemănarea cu Dumnezeu. În această duminică prăznuim biruința asupra iconoclasmului și a tuturor ereziilor. Duminica aceasta deschide calea întâlnirii omului cu Dumnezeu prin credință, rugăciune și cruce. Credință fără icoane, credință fără rugăciune, credință fără cruce, nu poate să existe, pentru că ele sunt parte din viața Bisericii. Deci nu putem vorbi despre Biserică fără aceste elemente definitorii. Pentru aceea, omul este chemat să facă parte din viața Bisericii, care este locul în care omul se întâlnește cu Dumnezeu, la fel ca în Rai. Raiul este prima biserică. Omul a fost creat după chipul lui Dumnezeu dar prin greșeala lui Adam, chipul lui Dumnezeu a fost schimonosit în om, de aceea omul, prin pocăință, caută să dobândească harul lui Dumnezeu și să devină din nou Adamul cel întâi zidit, și mai mult decât aceasta, să devină Dumnezeu după har! Astăzi învățăm că atunci când harul atinge inima omului, avem posibilitatea să devenim icoane”.
La momentul rânduit din cadrul Sfintei Liturghii, Preasfințitul Părinte Atanasie a hirotonit întru preot pe diaconul Ioan Nechita, pe seama parohiei „Sf. M. Mc. Gheorghe” din Vetralla, Protopopiatul Lazio 4.
După Sfânta Liturghie, a fost citită Pastorala Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române la Duminica Ortodoxiei și a fost organizată colecta pentru Fondul Central Misionar, apoi Preasfinția Sa a mulțumit tuturor pentru eforturile deosebite de a ajuta refugiații din Ucraina și a adus la cunoștință tot ce s-a făcut la nivel de Episcopie până la momentul actual.
La final, a urmat o procesiune cu sfintele icoane și a fost săvârșită slujba de Te Deum.
Preacuratului Tău Chip ne închinăm, Bunule, cerând iertare greşelilor noastre, Hristoase Dumnezeule !
- Dettagli
- Visite: 750
Duminica Ortodoxiei la Parohia din Settimo Torinese

Fotografii - Duminica Ortodoxiei la Parohia Sf. Ioan de la Râșca și Secu din Settimo Torinese
- Dettagli
- Visite: 509
Duminica Ortodoxiei la Catania 2022
"Și tu închide-te în cămara sufletului tău..."

După o zi de lucru în care zarva, tulburarea, oboseala și înrădăcinarea în lumea aceasta ne-au găsit vulnerabili și ne-au fărâmițat, risipit și împărțit în toate cele din afară, ne întoarcem acasă. Am pășit în sfârșit Acasă.
Acasă înseamnă locul unde tăiem toate legăturile cu lumea exterioară și ne construim lumea nevăzută, prin rugăciunea în fața icoanei.
Sătui de răutate și de ură, deschidem fereastra spre cer pentru a primi aerul veșniciei.
Ne așezăm în genunchi și contemplăm frumusețea chipului zugrăvit.
Nu contează dacă e pe lemn sau carton, importantă e persoana atât de dragă din icoană căreia doar ei ne închinăm și nu .... materialelor cu care este realizată icoana.
Orice credincios are acasă icoane. Unele chiar foarte vechi primite la evenimente deosebite, la cununie sau botezul copiilor. Cu ajutorul lor credinciosul își circumscrie un loc neatins, osebit, pus deoparte, adică sfânt. Își construiește un mic altar în fața căruia se reculege, se reface și își adună toate forțele pentru a merge înainte.
Cu cât creștinii se roagă mai mult în fața sfintelor icoane, cu atât ei au un dor mai mare, dorul de a-L întâlni personal pe Cel din icoană, pe Mântuitorul Iisus Hristos, pe Maica Sa, sau pe sfântul ocrotitor.
Pentru aceasta credinciosul devine enoriaș, adică parte a unei parohii care este Casa Domnului.
Enoriașii merg Acasă la Doamne, Doamne în întâlnirea duminicală, pentru a mulțumi dragostei cu care Dumnezeu i-a miluit întreaga săptămână.
Sfânta Liturghie adună credincioșii de aproape sau de departe, uneori chiar de la o sută și mai bine de km, dacă se află în afara Romaniei.
Bucuria e atât de mare încât oboseala, banii pe benzină și drumul lung nu mai contează.
Întâlnirea cu Cel din icoană e maximă. Hristos se lasă răstignit pentru a fi gustat, pentru a dărui viața Sa, viața veșnică.
Astăzi la Duminica Ortodoxiei părintele paroh Mihai Gabriel Ichim a citit pastorala Sfântului Sinod, prin care credincioșilor li s-a reamintit importanța sfintelor icoane, a sfintei cruci, importanța sfintelor moaște.
Credincioșii s-au împodobit purtând icoanele ce înfățișau sfinții ce sunt zugrăviți pe pereții sfintelor biserici, unind cerul cu pământul.
Astăzi s-au adus la închinare moaștele sfintei Agata, ocrotitoarea parohiei.
Copiii au colorat icoanele din culorile sufletului lor și le-au prezentat Domnului, le-au dăruit sfinților...
Chiar dacă Duminica Ortodoxiei nu a mai avut soarele strălucitor și vremea a fost rece, chiar dacă enoriașii din Catania nu au mai purtat costumele românești ca altă dată, chiar dacă situația pandemică nu a mai permis procesiunea pe străzile cataneze cu minunatele icoane ortodoxe, această duminică ne-a adus mângâiere prin primirea Sfintei Împartășanii, prin predica părintelui și redescoperirea valorii sfintelor icoane, care ne ajută să ne ridicăm inimile și sufletele deasupra a tot ce e urât, greu, dureros, pentru a ne urca tocmai în brațele lui Dumnezeu.
A consemnat preoteasa Geta Ichim
- Dettagli
- Visite: 483
Nepsis Roma III în Pelerinaj

Sâmbătă, 12 martie 2022, tinerii Nepsis din parohia Înălțarea Sfintei Cruci din Roma au organizat un Pelerinaj la mănăstirea Bunavestire din Mirabella Eclano.
Întâmpinați cu mult drag de părintele protosinghel Nicodim, tinerii s-au închinat în biserica mănăstirii și au convorbit pentru câteva ore cu părintele, primind sfaturi folositoare, pilde de viețuire și, mai ales, multă dragoste.
În partea a doua a pelerinajului s-a vizitat centrul istoric al orașului Benevento, unde tinerii au putut vedea teatrul roman, catedrala și arcul împăratului Traian.
A fost o zi binecuvântată pe care o vom purta în suflet mult timp de acum înainte!
- Dettagli
- Visite: 781
PS Atanasie de Bogdania a slujit în Parohia “Sfântul Ierarh Grigorie cel Mare” din Roma – Torre Angela la prăznuirea ocrotitorului

În atmosferă de rugăciune specifică Postului Mare, credincioșii Parohiei “Sfântul Ierarh Grigorie cel Mare” din Roma – Torre Angela au început prăznuirea ocrotitorului în cadrul Sfintei Liturghii a Darurilor mai înainte sfințite, oficiată de un sobor de preoți în ziua premergătoare praznicului.
Punctul culminant a fost marcat de slujirea arhierească a Liturghiei Sfântului Ioan Gură de Aur, săvârșită de Preasfințitul Părinte Atanasie de Bogdania, Arhiereu-Vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei.
În cuvântul de învățătură, Preasfinția Sa a subliniat mai multe aspecte cu privire la perioada postului în care ne aflăm și a duminicilor care reprezintă adevărate popasuri duhovnicești pe calea spre Învierea Domnului. Luând aminte la cuvântul Preasfinției Sale, toți cei prezenți au înțeles mai bine rostul postului, prin a învăța renunțarea la sine în favoarea aproapelui, asemenea Sfinților, care prin aceasta s-au îmbogățit cu har și sfințenie, precum și învățând mai ales în încercările de astăzi ale lumii, solidaritatea și empatia. Asemănând această perioadă cu o călătorie prin pustia celor 40 de zile în care omul este chemat “să sărăcească de cele lumești, spre a se îmbogăți cu cele dumnezeiești”, Preasfinția Sa a amintit pe scurt minunea săvârșită de Sfântul Mucenic Teodor Tiron cu coliva, precum și exemplul de sfințenie al Sfântului Simeon Noul Teolog, de asemenea prăznuit astăzi, ca fiind unul dintre cei trei sfinți cărora Biserica a dedicat acest an omagial. Subliniind importanța poruncii “Luați, mâncați, Acesta este Trupul Meu… “, menită să întoarcă omul la starea cea dinainte de încălcarea poruncii de a nu mânca din pomul vieții, Preasfinția Sa a deschis perspectiva spre duminica ortodoxiei, despre biruința credinței dreptslăvitoare asupra ereziilor, “primul mare eretic care a folosit minciuna fiind șarpele în Rai.” Amintind mesajul primelor trei duminici ale Postului, au fost evidențiate cele trei valori care contribuie la plinătatea Bisericii – Icoana, Crucea și Rugăciunea, care “nu trebuie să lipsească nici din casele noastre”, în vederea întâlnirii omului cu Dumnezeu. Continuând cu cele două duminici ascetice, a Sfintei Maria Egipteanca și a Sfântului Ioan Scărarul, creștinul “răstignind toate gândurile și deprinderile rele, pecetluit cu har” se pregătește să întâmpine Învierea lui Lazăr, Intrarea Domnului în Ierusalim și Săptămâna Pătimirilor care “reprezintă reperul pentru toate săptămânile din an”, prin semnificația aparte a fiecărei zile.
La momentul potrivit, Preasfinția Sa a hirotesit un paraclisier pe seama parohiei gazdă și întru iconom-stavrofor pe Preacucernicul Părinte Paroh Gabriel Apopei, pentru activitatea desfășurată în cadrul Parohiei și a Departamentului pentru Familie al Episcopiei și în semn de apreciere pentru coordonarea proiectului eparhial “Brațele Părintești”. A urmat înmânarea unei Gramate Episcopale acordată, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Siluan, membrilor Consiliului și Comitetului Parohial, precum și tuturor ostenitorilor Parohiei. În numele credincioșilor, Preacucernicul Părinte Paroh Gabriel Apopei a mulțumit, printr-un dar simbolic, Preasfinției Sale pentru tot sprijinul și dragostea împărtășită comunității în cei patru ani de la înființarea parohiei.
Întâlnirea s-a încheiat în acorduri de poezie de primăvară, program susținut de copiii de la Școala parohială, urmat de bucuria darurilor aduse de Preasfințitul Părinte Atanasie de Bogdania.
Slavă lui Dumnezeu pentru toate!
- Rugăciune și credință - Oricine va chema Numele Domnului se va mântui | Prima cateheză din Postul Mare - susținută de PS Părinte Episcop Siluan
- Cumpărarea terenului pentru biserică – parohia Biella
- NEPSIS Settimo Torinese - Retrospectivă - Săptămâna a XXII-a On-Line a Școlii Parohiale "Sf. Ioan de la Râşca și Secu"
- PS Părinte Episcop Siluan | Catehezele Postului Mare – Oricine va chema Numele Domnului se va mântui (prima cateheză – vineri, 11 martie 2022, orele 18.00)










