- Dettagli
- Visite: 529
Conferința Europeană de Medicină și Spiritualitate Creștină (CEMSC) va avea loc în perioada 20-30 mai 2022 | Comunicat de presă

Centrul de Cercetare în Medicină și Spiritualitate Creștină – Spitalul „Providența” Iași, din cadrul Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, în cooperare cu Episcopia Ortodoxă Română a Italiei și Centrul de Studii Teologice „Sfântul Dionisie Exiguul” din Italia, organizează, în perioada 20-30 mai 2022, Conferința Europeană de Medicină și Spiritualitate Creștină (CEMSC 2022).
Întâlnirea aflată la a doua ediție (după evenimentul inaugural desfășurat în 2019, la München) se va desfășura la Monza, în Italia, dar și online, și va avea două secțiuni de interes deosebit în contextul vremurilor actuale influențate atât de pandemia CoVid-19, cât şi de războiul de la graniţele ţării noastre:
1. Secțiunea principală: Abordarea integrativă a persoanei în îngrijirea medicală, în psihoterapie și în viața spirituală creștină. Principii și practici.
2. Secțiuni speciale:
a. Pandemia CoVid-19, abordări interdisciplinare.
b. Îngrijirea medicală și asistența spirituală în vremuri de război.
În cadrul programului, vor susține conferințe medici români și membri ai personalului medical din diaspora, specialiști interesați de valorificarea potențialului terapeutic al vieții spirituale creștine.
În acest sens, au fost adresate invitații pentru înscrierea de lucrări tematice având caracter științific-medical, cu deschideri către valențele terapeutice ale spiritualității creștine. Cei interesați sunt așteptați să trimită propuneri pentru înscrierea lucrărilor științifice, după următorul calendar:
- prima etapă (până pe 22 aprilie 2022, ora 23.59): se vor expedia (la adresele
- a doua etapă (până pe 3 mai 2022, ora 23.59): autorii ale căror lucrări au fost acceptate în prima etapă vor fi notificați prin email. Aceștia sunt rugați să trimită abstractul lucrării (250 de cuvinte) în limba română și în limba engleză, bibliografia lucrării și 5 slide-uri reprezentative din lucrare în limba română sau engleză (format power-point), pe adresele
Argumentul principal al organizării Conferinței Europene de Medicină și Spiritualitate Creștină (CEMSC 2022) constă în necesitatea dialogului dintre medicină și spiritualitate creștină. Cercetările medicale din ultimele trei decenii au scos la iveală tot mai multe conexiuni existente între diversele planuri ale existenţei personale și comunitare, pe de o parte, și starea de sănătate, de partea cealaltă. Mediul în care trăim, obișnuințele, condițiile de muncă, pattern-urile cognitive și emoționale, felul în care obișnuim să interpretăm situațiile de viață, relațiile noastre cu semenii, raporturile cu mediul înconjurător, toate contribuie în mod considerabil la calitatea vieții și a sănătății. Domenii precum psihoneuroimunologia, medicina comportamentală sau psihologia sănătății au determinat o deschidere tot mai mare și preocupări științifice tot mai concrete pentru evaluarea diverselor elemente prezente în câmpul vast al practicilor și activităților omenești cu relevanță medicală.
În același timp, cercetările medicale din ultimele decenii au furnizat numeroase rezultate care scot la iveală capacitățile regenerative și o remarcabilă plasticitate a ființei omenești, de la plasticitatea sinaptică auto-indusă, la modificarea expresiilor genetice, ori la plasticitatea telomerilor, elemente atât de strâns legate de diversele aspecte ale vieții, de dispoziția psiho-emoțională, de conectivitatea socială, de calitatea relației medic-pacient, dar și de credința sau preocupările spirituale ale pacientului. În același timp, aceste rezultate au scos la iveală și importanța conduitei pacientului, rolul decisiv al comportamentului acestuia și al implicării sale în acțiunile terapeutice.
În acest context, dialogul dintre medicină și spiritualitate creștină devine nu numai necesar, dar și inevitabil. Pentru spațiul european însă, viața Bisericii lui Hristos și cea a spiritualității creștine constituie un fundament pe care s-au constituit istoric inițiative cu caracter medical și filantropic. În plus, impresionantele resurse de semnificație și înțelesuri edificatoare de care dispune creștinismul, ca și practicile spirituale reprezintă conținuturi care trebuie puse în legătură nu numai cu dimensiunea personală / individuală, dar și cu cea de grup social al vieții.
Toate aceste descoperiri evidențiază o convergență strânsă între medicină și spiritualitate, justificând inițiativele de dialog și explorarea interdisciplinară, precum și abordările integrative, așa cum este cea pe care o propune Conferința Europeană de Medicină și Spiritualitate Creștină – CEMSC 2022 pe care o supunem atenției Dvs.
CEMSC 2022 se desfășoară cu binecuvântarea Preasfințitului Siluan, Episcopul Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, iar temele conferințelor și personalitățile care vor susține prelegerile, în cele 10 zile, sunt menționate în program.
- Dettagli
- Visite: 410
NEPSIS Settimo Torinese - Retrospectivă - Săptămâna a XXIV-a On-Line a Școlii Parohiale "Sf. Ioan de la Râşca și Secu"

Cu binecuvântarea Prea Sfințitului Părinte Episcop Siluan și cu purtarea de grijă a Părintelui Paul, în Parohia din Settimo Torinese, cursurile Școlii Parohiale, au continuat în variantă On-Line.
Tema centrală a săptămânii de studiu a fost dedicată Rugăciunii Sf. Efrem Sirul: "Doamne și Stăpânul vieții mele", iar Tinerii NEPSIS alături de coordonatorii, Valentin și Mădălina, au concentrat atenția asupra importanței rostirii acestei rugăciuni, care acoperă valențele esențiale spre dobândirea mântuirii creștinului. Au mai fost vizionate si dezbătute materiale video despre viețile sfinților Efrem Sirul și Grigorie Palama, precum și despre tematica centrală a Duminicii vindecării paraliticului din Capernaum.
Provocarea artistică a constat într-un exercițiu de caligrafie pe suport de lemn a textului Rugăciunii Sf. Efrem Sirul, ca astfel, să se îmbogățească dialogul duhovnicesc cu Dumnezeu.
Mulțumim tuturor participanților și dăm Slavă Sfintei Treimi pentru toate!
- Dettagli
- Visite: 1088
PS Părinte Episcop Siluan a sfințit noile antimise primite în dar din partea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, la finalul Anului omagial al pastorației românilor din afara țării

Cu ajutorul Domnului, în ziua de marți, 22 martie 2022, la Paraclisul „Adormirea Maicii Domnului” din incinta Centrului Eparhial de la Roma, Preasfințitul Părinte Episcop Siluan al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, asistat de Preasfințitul Părinte Arhiereu-Vicar Atanasie de Bogdania și de un grup de clerici din eparhie, a sfințit noile antimise, primite în dar din partea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel al Bisericii Ortodoxe Române. Cele 430 de Antimise au fost dăruite Episcopiei noastre pentru a marca finalul Anului omagial al pastorației românilor din afara țării, făcând parte din totalul celor 1.416 de antimise destinate tuturor altarelor românești din afara granițelor țării.
După săvârșirea rânduielii specifice din arhieraticon, Preasfințitul Părinte Episcop Siluan a dat slavă lui Dumnezeu pentru lucrarea sfințitoare săvârșită și exprimat un gând de mulțumire Preafericitului Părinte Patriarh Daniel pentru acest prețios dar oferit spre folosul altarelor din Episcopia Italiei, remarcând frumusețea reprezentării iconografice de pe antimise precum și calitatea materialelor utilizate în confecționarea acestora.
Preasfințitul Părinte Episcop Siluan va semna fiecare Sfânt Antimis, urmând ca acestea să fie personalizate cu hramurile Mănăstirilor, Parohiilor și Paracliselor din cuprinsul Episcopiei, cărora li se vor distribui în perioada următoare. Aceste Sfinte Antimise vor fi folosite, cu precădere, cu ocazia Praznicelor Împărătești și a ale Sfintelor Liturghii arhierești.
Cele 1.416 de antimise, oferite în dar de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel parohiilor și mănăstirilor românești din străinătate, au fost confecționate la atelierele de broderie şi croitorie bisericească din cadrul Serviciului colportaj al Arhiepiscopiei Bucureștilor.
- Dettagli
- Visite: 801
Preasfințitul Părinte Episcop Siluan a slujit în a doua duminică din Postul Mare la Paraclisul „Adormirea Maicii Domnului” din incinta Centrului Eparhial de la Roma

În duminica a doua a Postului Mare, 20 martie 2022, închinată Sfântului Ierarh Grigorie Palama, arhiepiscopul Tesalonicului, Preasfințitul Părinte Episcop Siluan al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Paraclisul „Adormirea Maicii Domnului” din incinta Centrului Eparhial de la Roma.
În cuvântul de învățătură, rostit cu acest prilej, Preasfinția Sa a vorbit despre faptul că, dacă în prima duminică din post am sărbătorit biruința dreptei credințe asupra tuturor rătăcirilor de la credință, asupra tuturor ereziilor, în această duminică, a doua a postului, ni se pune înainte un mare ierarh al Bisericii, care, în secolul al XIV-lea, reamintește elementele principale cele mai subțiri și mai înalte ale credinței: vederea lui Dumnezeu și a luminii necreate ce izvorăște din Dumnezeu. „Omul poate să cunoască pe Dumnezeu și să se unească cu El, prin lucrarea harului, pe temelia Botezului, a Mirungerii, a Sfintei Împărtășanii, a hrănirii cu cuvântul lui Dumnezeu și cu Trupul și Sângele lui Hristos și prin chemarea Numelui Domnului Iisus Hristos. Se poate uni cu Dumnezeu și poate să se împărtășească de lumina lui Dumnezeu și de harul Lui, încât ajunge să se îndumnezeiască. Numai în Biserica Ortodoxă se vorbește despre îndumnezeirea omului.”
Totodată, Preasfințitul Părinte Episcop Siluan a subliniat importanța sfințeniei în viața omului: „Cea mai mare moștenire pe care tu poți să o dai copiilor tăi este să îți sfințești propria viață. Copiii vor fi însoțiți de sfințenia vieții tale, de rugăciunea și de binecuvântările tale până în veșnicie. Binecuvântările și rugăciunea înaintașilor noștri ne însoțesc până astăzi, dacă ei au avut viață sfântă. Sfințenia străbate veacurile, nu străbate numai generațiile!”
La finalul cuvântului, Preasfinția Sa i-a îndemnat pe cei prezenți să sporească rugăciunea, care ține liniștea și pacea lumii, și a mulțumit tuturor celor care au ajutat la colecta pentru refugiații din Ucraina.
Departamentul de Comunicare și Imagine al EORI
- Dettagli
- Visite: 451
Tămăduirea rănilor sufletești în Biserică

Tămăduirea rănilor sufletești în Biserică - Trasfigurarea Omului
Marți, 22.03.2022 - ora 19.00 (ora Italiei)
Conferință susținută de către Dr. Rareș Ionașcu.
- PS Atanasie de Bogdania a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie în Parohia Ortodoxă Română „Învierea Domnului” din Massa
- Nepsis Roma III Mastercake sau postire cu bucurie
- Rugăciune și contemplație – Oricine va chema Numele Domnului se va mântui | A doua cateheză din Postul Mare - susținută de PS Părinte Episcop Siluan
- PS Atanasie de Bogdania a săvârșit slujba Vecerniei la Parohia Ortodoxă Română „Sfântul Ioan Gură de Aur” din Carrara










