- Dettagli
- Visite: 601
Sărbătorirea Sfântului Nicolae Grecul de la Guardiagrele

În fiecare a treia Duminică din luna mai, în localitatea Guardiagrele (Provincia di Chieti) au loc sărbătorile de primăvară închinate Sfântului Nicolae Grecul.
Sfântul Nicolae Grecul, Taumaturgul, era originar din părțile Calabriei, din Pietrafitta (astăzi, provincia Cosenza). În timpul invaziilor saracene din jurul anului 975, câțiva monahi care viețuiau după regulile Sfântului Vasile cel Mare, sub îndrumarea Arhimandritului Ilarion, părăsesc Calabria și se stabilesc în actuala Provincie Chieti, în "Castellum de Prata", primit spre folosință din partea contelui di Chieti Trasmondo. Cel mai tânăr dintre aceștia era Nicolae, numit mai apoi Grecul, așa cum erau numiți aproape toți monahii care proveneau din Calabria.
În urma trecerii la Domnul a Arhimandritului Ilarion, niciunul dintre frați nu se considera vrednic să fie stareț, din care motiv hotărăsc o tragere la sorți mai puțin obișnuită. Fiecare dintre ei ține câte un coș din nuiele deasupra râului și cel în al cărui coș va sări un pește, va fi stareț. Un pește sare în coșul lui Nicolae și așa, cel mai tânăr dintre frați devine stareț.
Trăiește în rugăciune, plângând pentru cei care cădeau în păcat și rugând continuu pe Multmilostivul Dumnezeu să dăruiască sănătate tuturor. Deja din timpul vieții începe să săvârșească tămăduiri.
După trecerea sa la cele veșnice, (în ziua de 13 ianuarie 1010-1012; se cunoaște ziua, dar încă nu a fost stabilit cu exactitate anul), biserica în care a fost înmormântat devine loc de pelerinaj pentru cei din împrejurimi, întrucât mulți erau tămăduiți, în special suferinzi de probleme motorii sau psihice.
În 09 august 1343 sfintele moaște sunt transferate laGuardiagrele, unde se află și în prezent.
Cu ocazia sărbătorilor închinate Sfântului Nicolae Grecul din luna mai a anului 2019, s-a săvârșit Liturghie Arhierească la Guardiagrele, la care au slujit Preasfințitul Părinte Atanasie de Bogdania, Arhiereu Vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei și Înaltpreasfințitul Părinte Gheorghe, Mitropolit de Michalovce și Košice, din Slovacia, împreună cu un sobor de preoți din Protopopiatul Abruzzo-Molise. În luna iunie a aceluiași an, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Siluan al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei și sub îndrumarea preacucernicului părinte protopop Alin Iarca al Protopopiatului Abruzzo-Molise, în ziua de 03 iunie, s-a săvârșit completarea înveșmântării Sfântului Nicolae Grecul, cu camilafca, schima mare și metania monahală, donate din partea Episcopiei noastre.
Începând din anul 2019, părticele cu moaște ale Sfântului Nicolae Grecul se află pentru închinare la sediul Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei și în biserica Parohiei Sfinții Mari Mucenici Serghie și Vah din Lanciano.
Sfinte Nicolae Grecul, roagă pe Milostivul Dumnezeu să ne dăruiască și nouă, nevrednicilor, sănătate sufletească și trupească.
Hristos a înviat!
Consemnează preot Constantin Bolohan, Lanciano
- Dettagli
- Visite: 1157
Parohia Ortodoxă Română din Republica San Marino, începând cu Duminica Mironositelor, anul mântuirii 2021, are un nou lăcaș de slujire în regim propriu .

S-a inaugurat cu mare bucurie noua Biserica a Parohiei Ortodoxe Române din San Marino, in regim propriu de slujire, dupa 11 ani de când este înființată Parohia Ortodoxă Română din Republica San Marino și după un an jumătate de stăruințe ale Părintelui Paroh Ștefan Răzvan Damaschin.
Pana in acest moment s-a slujit cu multă dificultate intr-un alt lăcaș, in care se slujea si cultul catolic.
Cu multa truda si jertfa depusa, dimpreună cu consilierii, credincioșii si credincioasele noastre, cu donațiile unor oameni inimoși, am reusit sa organizăm si sa deschidem noua biserica a comunității ortodoxe române din Republica San Marino.
Mulțumiri alese si Părintelui Consilier Florin Hanis de la Parohia Ortodoxă Română Forli, pentru donația Iconostasului .
Noul lăcaș de cult se află în Comodat gratuit de folosință, cu autorizația Statului San Marino si acordul Episcopiei Romano-Catolice.
Dumnezeu să răsplătească tuturor jertfa si dragostea asa cum ii este de folos fiecaruia!
Slava si mulțumire lui Dumnezeu pentru toate!
Mare esti Doamne și minunate sunt lucrurile Tale, si nici un cuvant nu este de ajuns spre lauda minunilor Tale!
Preot Paroh Ștefan Răzvan Damaschin
- Dettagli
- Visite: 791
Ziua Familiei Creștine în Parohia “Sfinții Mucenici Evlampie și Evlampia”, Collegno

Ziua Familiei Creștine a fost, și anul acesta, un prilej de bucurie și binecuvântare în Parohia Sfinții Mucenici Evlampie și Evlampia, din Collegno. Programul pentru această sărbătoare a cuprins mai multe activități cu părinții și copiii din parohie, care au scos în evidență faptul că între familia creștină și Biserică este o legătură indisolubilă.
Cu gândul că cea dintâi familie s-a întemeiat în rai, având ca preot şi martor pe însuşi Dumnezeu, sâmbătă, 15 mai, s-a ales ca loc în care să ne desfășurăm activitățile un colțișor de rai, pus la dispoziție cu multă dragoste de familia Nicoară.
Părintele Valeriu Andrei Grosu a plantat împreună cu tinerii câte un pom pentru fiecare familie, prilej cu care, le-a vorbit despre Marea Familie sau Arborele genealogic al mântuirii noastre, care este Biserica și despre importanța de a trăi cu rădăcinile ființei noastre bine înfipte în pământul credinței, un pământ udat cu multe lacrimi de pocăință de-a lungul timpului, și cu ochii sufletului căutând mereu către Soarele-Hristos, ca să rodim fructele dulci ale virtuților.
După ce una dintre tinere a citit psalmul 103, poate cel mai frumos imn de slavă închinat lui Dumnezeu – Creatorul, a urmat un dialog foarte interesant, pe tema creației , tinerii gasind peste tot în natură semnele iubirii lui Dumnezeu și rămânând foarte plăcut impresionați, de faptul, că iubirea o putem învăța și de la o frunză care cade din copac toamna pentru a lăsa locul unei alte frunze în primăvară.
Duminică dimineață au participat cu toții la Sfânta Liturghie împărtășindu-se cu Trupul și Sângele lui Hristos, ca“Cei ce sunt răsădiți în casa Domnului” și care„ în curțile Dumnezeului nostru vor înflori”(Ps. 91). După Sfânta Liturghie , tinerii de la catehism au împărțit, ca semn de mulțumire, câte o floare tuturor celor care, precum femeile mironosițe, îl iubesc pe Dumnezeu şi îl au în centrul vieţii lor.
Dumnezeu să ne lumineze pe toți să înțelegem că, cu cît familia va fi mai temeinic consolidată duhovnicește și legătura dintre părinţi-copii şi Biserică se va adînci, cu atît familia creştină va dăinui, lărgind mereu hotarele Împărăției lui Dumnezeu.
Pr. Paroh Valeriu Andrei Grosu
- Dettagli
- Visite: 850
Premierea participanților la proiectul “O taină într-o mână de copil” Lodi-Slimnic 2021

Duminică, 16/05/2021, în biserica “Sfinții Trei Ierarhi” din Lodi s-au acordat diplomele de participare la proiectul catehetic “ O taina într-o mână de copil”, un proiect realizat prin înfrățirea cu parohia de la Slimnic (Sibiu), realizându-se o serie de cruci de lemn pictate după modelul Crucii-Potir de la Slimnic. Acest proiect a “construit” o punte a prieteniei între copiii parohiilor noastre și a întrajutorarii și “purtării” crucii celuilalt uneori mai încercat de greutățile vieții.
S-au realizat peste 200 de Cruci-potir care au plecat spre casele creștinilor și care mărturisesc jertfelnicia celor care le-au realizat dar și a celor care le-au achiziționat, suma realizată fiind destinată susținerii câtorva familii cu nevoi speciale din Slimnic și provincia de Lodi. Proiectul continua iar alipirea celor doua parohii va rămâne pentru veșnicie ca mărturie a bucuriei de a lucra împreună, sfidând distantele teritoriale.
Slavă Domnului pentru inspirație și ajutor!
- Dettagli
- Visite: 697
Parohia Lucca - „Miruri ale femeii creștine de astăzi”

În Duminica a treia după Paști - a MIRONOSIȚELOR - tinerii și copiii parohiei „Sfântul Antonie cel Mare” din Lucca au pregătit un eveniment intitulat: "Miruri ale femeii creștine de astăzi".
Astfel, după terminarea Sfintei Liturghii, s-a organizat în Casa Praznicală a Parohiei o expoziție cu vânzare, cuprinzând medalioane, cruci și candele pictate de copii.
Fondurile strânse în urma organizării acestei expoziții vor fi donate pentru ajutorarea bătrânilor aflați în Centrul Social "Sfântul Pantelimon" din cadrul Mănăstirii Bic, județul Sălaj.










