- Detalii
- Accesări: 4496
Clericii din zona de centru a Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei s-au reunit în conferința semestrială de primăvară

Preoții din centrul Italiei (protopopiatele Lazio I, II, III, Toscana, Umbria-Marche, Abruzo, Campania-Molise și Puglia Basilicata) s-au întâlnit joi, 23 martie 2018, la conferința pastorală semestrială de primăvară. Evenimentul a avut loc la Parohia „Intrarea Domnului în Ierusalim” – Roma V (Ostia), fiind prezidată de Preacuviosul Părinte Vicar Atanasie, Arhiereu-vicar ales al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei.
Conferința a debutat în duh de rugăciune, fiind săvârșită Slujba Te Deum-ului de mulțumire și de comemorare a Făuritorilor Marii Uniri din 1918 (în cadrul proiectului Stindardele Unirii, când a fost arborat Drapelul Unirii), oficiată de Preacuviosul Părinte Arhim. Atanasie, Vicar Eparhial, însoțit de Părinții Protopopi.
A urmat un cuvânt de deschidere al Preacuviosului Părinte Arhim. Atanasie, care a transmis și binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Siluan, al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei.
Invitatul special al întâlnirii a fost Pr. Prof. David Pestroiu de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din cadrul Universității București, care a susținut conferința cu titlul „Mișcări schismatice și activități necanonice în spațiul românesc contemporan”.
Părintele Profesor David Pestroiu a atras atenția, în conferința sa, înscrisă în tematica Anului omagial al unității de credință și de neam, asupra fenomenului nedorit al proliferării mișcărilor schismatice și necanonice, propunând „intensificarea activităților pastoral-misionare, spre a întări unitatea de credință în jurul parohiilor noastre, în jurul eparhiilor care aparțin de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române”.
Conferința semestrială de primăvară a preoților din centrul Italiei s-a încheiat cu o serie de discuții de ordin administrativ-bisericesc, urmate de distribuirea de cărți, broșuri și alte materiale misionare, necesare clericilor în activitățile lor pastoral-misionare.
Următoarea conferință pastorală semestrială din Episcopia Ortodoxă Română a Italiei va avea loc în data de 29 martie 2018, la Mănăstirea „Sf. Ioan Secerătorul” – Bivongi, și va fi destinată preoților din zona de sud a Eparhiei.
- Detalii
- Accesări: 3160
Stindardul Unirii în protopopiatul Emilia Romagna I

Momente importante pentru Parohiile ,,Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” din Basa Modenese și ,,Sfânta Mare Muceniță Agripina” din Alta Modenese din protopopiatul Emilia Romagna I. Credincioșii din cele două parohii sau întâlnit în Duminica a patra din Sfântul și Marele Post, pentru a marca inițiativa Preasfințitului Părinte Episcop Siluan, în anul centenar de la Marea Unire din 1918. Astfel credincioșii parohiei Sfântul Mare Mucenic Dimitrie Izvorâtorul de mir au purtat stindardul Unirii din localitatea Finale Emilia către Parohia Sfânta Mare Muceniță Agripina din localitatea Pavullo. Evenimentul a fost trăit cu multă bucurie de toți participanții. Părintele Dumitru Solomon împreună cu preoteasa Lucia și parohienii au întâmpinat cu „pită” și sare – conform tradiției, pe părintele Lucian Podar, preoteasa Angelica și credincioșii care au sosit la Pavullo. Evenimentul a fost marcat prin slujba de tedeum urmat de un cuvânt de învățătură privind importanța evenimentului. S-au intonat cântece patriotice care au sensibilizat pe cei prezenți din toate regiunile istorice românești.
Urmează ca stindardul să își continue procesiunea în protopopiatul Emilia Romagna I și trezind la viață spiritul românesc în diaspora ortodoxă din Italia.
- Detalii
- Accesări: 1778
Întâlnire cu copiii de la Școala Elementară "A. Provolo" - Verona
La îndemnul Preasfințitului Părinte Episcop Siluan de a face cunoscută credința ortodoxă tinerilor, parohia ”Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul și Sfântul Ierarh Zenon” din Verona a organizat și în acest an o întâlnire cu copiii claselor a 5-a de la Școala Elementară Statală "Antonio Provolo".
În cadrul acesteia, doamna preoteasă Patricia Codrea a făcut o prezentare succintă a Bisericii Ortodoxe, insistând asupra câtorva aspecte ale spiritualității ortodoxe, în special cea iconografică, și a răspuns la multele întrebări adresate de către copii și cadre didactice. La sfârșit, tuturor, le-a fost dăruită câte o iconiță, iar copii au primit dulciuri.
- Detalii
- Accesări: 1080
Atelier dedicat încondeierii ouălor în Parohia Cirié

Parohia “Sfântul Apostol și Evanghelist Matei” – Cirié, organizează cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Siluan, al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, sâmbătă 24 și 31 martie, activitatea “Meșteșugul încondeierii ouălor în tradiția românească”. Sunt așteptați atât tinerii, cât și adulții comunității care doresc să deprindă tainele acestei frumoase tradiții românești.
- Detalii
- Accesări: 2291
Serbarea „Maniere alese pentru prinți și prințese” în parohia Roma III

În Duminica a IV-a a Postului Mare, copiii de la școala duminicală a parohiei, îndrumați de doamnele preotese Simona Baltag și Daniela Gherasimescu, au pregătit o serbare intitulată „Maniere alese pentru prinți și prințese”, inspirată de cartea cu același nume scrisă de Amalia Dragne.
Cei prezenți au ascultat cu emoție frumoasele poezii prezentate de copii, poezii ce s-au constituit într-o adevărată sărbătoare a virtuților creștine. Copii au pus în evidență în versuri importanța rugăciunii, bucuria de a descoperi natura creată de Dumnezeu, mila față de oameni și animale, mărinimia, recunoștința față de Dumnezeu și de părinți, bunătatea, iertarea, credința, nădejdea și dragostea.
La final, fiecare copil a fost încununat de către preoții parohiei cu cununa virtuților creștine, pe care cu bucurie fiecare a dus-o acasă. Dea Bunul Dumnezeu ca fiecare om să guste din bucuria de a fi încununat de Domnul la finalul alergării sale pe acest pământ!
- Detalii
- Accesări: 3478
Prima slujire în parohia "Nașterea Maicii Domnului" din Sesto San Giovanni

Cu ajutorul lui Dumnezeu și a Preacuratei Maicii Sale, ocrotitoarea Sfântului nostru locaș, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Siluan, în ziua de duminică 18 Martie am început slujirea în Parohia "Nașterea Maicii Domnului" din Sesto San Giovanni Protopopiatul Lombardia 2 Nord. Prin mijlocirea Preasfințitului Episcop Siluan și cu ajutorul dat de Curia din Milano, prin diaconul Roberto Pagani, am putut obține un locaș de cult. Aici se vor desfășura săptămânal sfintele slujbe, lecțiile catehetice și activitățile misionare pentru comunitatea de creștini ortodocși din aceasta zona. După Sfânta Liturghie, au fost aduse mulțumiri părintelui paroh Tarcisio, care a ținut să salute noua comunitate. La sfârșitul slujbei a fost organizata o agapa frățească la care au luat parte toți credincioșii. Slava lui Dumnezeu pentru toate!
Pr. Paroh Laurentiu Nacu
Parohia "Nașterea Maicii Domnului" din Sesto San Giovanni
- Detalii
- Accesări: 3021
Taina Sfântului Maslu la Parohia "Toți Sfinții Români" din Cuneo

Fotografii de la Taina Sfântului Maslu la Parohia "Toți Sfinții Români" din Cuneo
- Detalii
- Accesări: 1680
Conferință duhovnicească la Chianciano

Sfârșit de săptămnă cu mare bucurie în Biserica Ortodoxă Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan din Chianciano Terme , protopopiatul Toscana I. La invitația Părintelui Paroh Ioan Horbaniuc și cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Siluan, l-am avut în mijlocul nostru pe Părintele Profesor Lectot Universitar Doctor Ștefan Negreanu de la Facultatea de Teologie Ortodoxă Ilarion. V. Felea din Arad. Vineri seară ,16 Martie, a avut loc Sfântul Maslu în sobor de preoți urmat de conferința Părintelui profesor Ștefan Negreanau, care avut un titlu sugestiv “Postul- trepte către cer” făcând referire la treptele urcușului duhovnicesc ale Sfântului Ioan Scărarul. Bucuria duhovnicească a continuat și duminică unde a participat la Dumnezeiasca Liturghie în care a adresat un frumos cuvânt de învățătură despre scara către Rai.
A consemnat Psa Cristina Lisman Horbaniuc
- Detalii
- Accesări: 2312
Hramul Parohiei Sfântul Alexie Omul lui Dumnezeu-Roma XII (Torre Spaccata)

Cu ajutorul lui Dumnezeu, Parohia Sfântul Alexie Omul lui Dumnezeu-Roma XII (Torre Spaccata) si prăznuit Sfântul ocrotitor, sâmbăta 17 Martie 2018, pentru a șapte-lea an consecutiv. Duminica 18 Martie, comunitatea însoțită de pr Gabriel Popescu s-a rugat la Moaște Sfântului Alexie de la Basilica Santa Alessio din Roma, săvârșind Slujba Paraclisului.
- Detalii
- Accesări: 2014
Ortodoxia românească la “ Istituto delle Marcelline “ din BOLZANO

Unul dintre obiectivele principale ale parohiei noastre din BOLZANO este vestirea ortodoxiei noastre românești la persoanele care nu fac parte din Biserica Ortodoxă. În acest sens, am primit cu multă bucurie invitația Institutului Marcellinelor din localitate pentru vineri 16 martie, de a face un studiu comparat a celor 7 SFINTE TAINE şi modul de săvârșire a acestora atât în Biserica Ortodoxă cât şi în cea Catolică. Au participat doua clase de a 5-a alături de profesorii de religie.
Întâlnirea inițial a fost programată să dureze o ora şi jumătate însă interesul acut al copiilor şi a profesorilor prezenți, apoi întrebările adresate pe marginea acestei tematici ne-au făcut sã depășim, fără să ne dăm seama, 3 ore de prezentare.
Dăm slavă lui Dumnezeu pentru această zi minunată şi sperăm ca aceste învățături care fac parte integrantă din tezaurul ortodoxiei noastre să fie păstrate în sufletele celor care au fost prezenți, toată viața.
Preot LUCIAN Milăşan, BOLZANO
- Detalii
- Accesări: 2856
Duminica a 4-a din Sfântul și Marele Post la Centrul Eparhial de la Roma

Cea de-a 4-a Duminică din Postul Mare este dedicată Cuviosului Părintelui nostru Ioan, cel care a scris “Scara”.
La paraclisul mânăstirii ”Adormirea Maicii Domnului” de pe lângă Centrul Eparhial de la Roma, Preasfințitul Părinte Episcop Siluan a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie, înconjurat de către un sobor de preoți și diaconi.
După citirea pericopei evanghelice din Sf. Ap. si Evanghelist Marcu, Preasfinția Sa a adresat un cuvânt de învățătură, în care a explicat importanța rugăciunii și a postului ca mijloace de vindecare a surzeniei, amuțirii și orbirii duhovnicești, pe care omul contemporan o consideră, din nefericire, firească. Preasfinția Sa a subliniat, de asemenea, faptul că Mântuitorul vestește apostolilor pătimirea și învierea Sa; pe drumul postului, creștinii sunt chemați să lepede indiferența și să fie compătimitori și următori Domnului pe Golgota, dacă doresc să guste deplin din bucuria Învierii.
La momentul rânduit Preasfinția Sa a hirotesit întru ipodiacon pe seama parohiei din Albano-Genzano pe citețul Ioan Coforea, iar pe ipodiaconul Antonie Geană întru diacon pe seama parohiei “Sf. Mc. Lucia” din Veneția 1.
Dumnezeului nostru slavă în veci, Amin!
- Detalii
- Accesări: 1266
Sfântul Maslu în Torremaggiore, parohia Cerignola, FG

Fotografii de la Sfântul Maslu în Torremaggiore, parohia Cerignola, FG
- Detalii
- Accesări: 1020
Serile filocalice Nepsis

Conferențiar:
Preasfințitul Damaschin Dorneanul
Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților
- Detalii
- Accesări: 2340
Studenții teologi au săvârșit primele ore de practică liturgică

Vineri, 16 martie, pr. lector universitar dr. Zaharia Matei, de la Facultatea de Teologie “Justinian Patriarhul” din București, titularul cursului de Liturgică și Muzică psaltică a Facultății de Teologie de la Roma, a săvârșit Dumnezeiasca "Liturghie a Darurilor mai înainte sfințite" la Parohia "Nașterea Maicii Domnului" – Roma II, Paraclisul studenților teologi, slujind împreună cu părintele paroh Ioan Ivan și părintele diac. Gheorghe Zavate. Dumnezeiasca Liturghie a semnificat, pe de o parte, practica liturgică de care studenții anului I au mare nevoie, dar și încununarea cursului desfășurat timp de 5 zile în cadrul facultății, tinerii teologi participând activ prin urmărirea cu atenție a ritualului liturgic și răspunsurile la strană.
La sfârșitul Sfintei Liturghii, pr. Ioan, a ținut un cuvânt de învățătură despre rugăciunea Sf. Efrem Sirul, după care pr. profesor a adresat un cuvânt de salut celor prezenți și apoi i-a miruit. De asemenea, părintele a lăudat inițiativa inspirată și de mult folos pentru diaspora română, referitoare la înființarea Institutului Teologic din Cetatea Eternă.
Finalul evenimentului a fost marcat de o mică agapă, cu bucurie de post, binevenită după Sfântă Împărtășanie.
a consemnat Andrei Radu Sfredel, student anul I
- CURSUL DE FORMARE A RESPONSABILILOR DE TINERET
- Taina Sfântului Maslu la parohia Sfinții Ierarhi Atanasie și Chiril ai Alexandriei din localitatea L'Aquila
- Taina Sfântului Maslu în Parohia Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul Cagliari.
- Preoții din Nord-Vestul Italiei au participat la conferința de primăvară dedicată “Anului Omagial al unițății de credință și de neam”











