- Detalii
- Accesări: 1221
Stindardul Unirii şi Ziua Mamei ȋn Parohia Feltre

Sâmbătă, 10 martie 2018, Parohia Sfântul Mare Mucenic Teodor Stratilat din Feltre, Protopopiatul Triveneto I, a primit Drapelul Unirii de la Parohia Asolo. În Duminica Sfintei Cruci, după Sfânta Liturghie am avut bucuria de a dedica mămicilor noastre cântece şi poezii, serbarea fiind urmată de slujba de Te Deum .
Pr. Adrian Ene
- Detalii
- Accesări: 741
Catehezele postului la Treviso

Fotografii de la catehezele postului în parohia din Treviso, protopopiatul Triveneto I, 10 martie 2018.
- Detalii
- Accesări: 2288
„De 100 de ori mai Uniți pentru NEPSIS!”
În perioada 2-5 martie, s-a desfășurat la Centrul Pastoral ”Sfântul Apostol Timotei”- Termoli, proiectul „De 100 de ori mai Uniți pentru NEPSIS!” adresat tinerilor și adolescenților cu vârsta între 16 și 20 de ani, care și-au manifestat dorința de a face parte din echipa Nepsis. Astfel au participat 16 tineri din Roma și Lazio, care timp de 2 zile au descoperit ce înseamnă o viziune, au vorbit despre obiectivele unui proiect, despre ce înseamnă a comunica cu mine, cu celălalt și cu Dumnezeu, au aflat care sunt nevoile relaționale și cum faci să ajungi de la ”idee la realizare”.
Vineri seară a avut loc sesiunea de cunoaștere, fiecare scoțând la iveală așteptările și temerile care îl încearcă. Fiind a doua zi de primăvară, am primit și am oferit mărțișoare ”tricolore”, care să ne unească și să ne amintească de cei 100 de ani ce se împlinesc de la Marea Unire.
Ziua de sâmbătă a fost o zi plină! Ateliere, discuții, teme interesante, păreri contrare, lucruri noi, bucurie și deschidere. Am aflat că a avea viziune înseamnă să știi unde vrei să ajungi, iar spre viziune te ghidează valorile. Am mai aflat că atunci când se naște o relație, pe acea relație apar și niște ”nevoi relaționale”, care se cer împlinite. Am văzut care e diferența între o dorință și o nevoie, și am descoperit că în spatele unei temeri, a unei frici, stă de fapt pitită o dorință. Diferența dintre a exprima și a comunica e faptul că cea de-a doua cere sau are nevoie de ascultare. Astfel pentru a comunica, am nevoie de două urechi care să mă asculte, altfel rămân doar la exprimare. În continuare comunicarea devine relaționare și interesant e că, într-o relație oricât de mult aș vrea să se schimbe lucrurile, să se schimbe celălalt, să-l controlez sau să-l schimb pe celălalt... eu pot să lucrez și să mă schimb doar pe mine. Sunt responsabil de „capătul meu de relație” iar asta înseamnă că sunt responsabil de ceea ce simt, gândesc, spun sau fac. Asta și alte lucruri interesante am aflat la Atelierul de comunicare. Am continuat seara de sâmbătă lucrând la relația cu Dumnezeu, încheind ziua cu Rugăciunile de seară și cuTaina Spovedaniei.
Duminică ne-am întâlnit din nou cu Dumnezeu, la dumnezeiasca Liturghie și am încercat să-i dăm cât mai multe ”din ale noastre” pentru a le preface El, în ale Lui. O parte dintre noi s-au și împărtășit, iar bucuria primită am purtat-o mult timp în inimi și parcă toate grijile au dispărut... Până când am aflat că avem ca sarcină organizarea unui viitor proiect Nepsis. Am fost împărțiți în 4 echipe, având patru proiecte diferite și un timp limitat la dispoziție, ca să gândim, să punem la cale și pe hartie, cea mai bună ”strategie”, cele mai concrete obiective, cele mai frumoase idei pentru a atrage tineri ca noi în proiecte cu noi. A fost greu și interesant, frumos și un pic stresant, mai ales că știam că aceste proiecte se vor desfășura în perioada următoare la Nepsis.
Ca sa ne descrețim frunțile înfierbântate, după așa muncă grea, ne-am plimbat la malul mării, iar când soarele a plecat ”acasă”, ne-am retras și noi „acasă” la sfântul Apostol Timotei, în catedrala din Termoli, unde se odihnesc sfintele sale moaște. Vocea caldă a părintelui Petru și cuvintele Epistolelor sfântului Apostol Pavel, au oprit parcă lumea în loc, și ne-am fi dorit să nu mai plecăm de acolo.
Luni dimineață am început tot cu rugăciune, iar după micul dejun, ne-am înviorat cu jocul „Ferma”. A urmat sesiunea de concluzii, la finalul căreia am aflat (în sfârșit) cine ne-a păzit pe toata perioada weekend-ului, fiindu-ne „Înger Păzitor” și oferindu-i o îmbrățișare drept răsplată. Ne-am îmbrățișat și înainte de a porni la drum, punând la rugăciune gândul ”să devenim de 100 de ori mai uniți! Pentru NEPSIS! ”. Mulțumim Doamne pentru toate !
O tânără Nepsis.
- Detalii
- Accesări: 1434
Curs de încondeiat ouă la Prata de Pordenone

Sâmbătă 10 martie a început la biserica Prata di Pordenone un curs de încondeiat ouă la care participa copiii de la şcoala parohială.
Oul reprezintă un simbol al vieţii, al creaţiei, al echilibrului şi al reînnoirii naturii iar încondeierea cu motive naturale înseamnă a fi în legătură cu Creatorul.
Copiii învață la acest curs că tradiția încondeierii oulelor roşii la poporul român este una străveche.
Sperăm că în cele patru săptămâni cei mici vor învăţa lucruri noi şi folositoare.
Preoteasa Monica Elena Pascariu
- Detalii
- Accesări: 1428
Citirea Scripturii ca rugăciune - o modalitate de postire, San Damiano d’Asti

Duminică, 11 martie, în cadrul seriilor de cateheze din perioada Triodului, organizate de parohia ,,Nașterea Maicii Domnului" din localitatea San Damiano d'Asti, Nicolae Coșofreț, absolvent al Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca și secretar al Protoieriei Piemonte II Sud a susținut cateheza ,,Citirea Scripturii ca rugăciune - o modalitate de postire". Tema se încadrează în perioada liturgică a anului bisericesc în care ne aflăm - Postul Mare. Scopul catehezei a fost acela de aduce o altă perspectivă pregătirii pentru trăirea Învierii Domnului.
- Detalii
- Accesări: 1602
Stindardul Unirii şi Serbarea mamei - Parohia Susa

Cu ajutorul lui Dumnezeu şi cu binecuvântarea Preasfințitului Siluan, în data de 11 martie, în duminica Sf. Cruci, la parohia "Sf. Niceta de Remesiana" - Susa, s-a desfăşurat Serbarea copiilor pentru ziua mamei
În continuare s-a săvârşit slujba de Te-Deum prilejuit de aducerea Stindardului Unirii de la Parohia "Sf. Teotim al Tomisului" din Giaveno, urmând ca duminica viitoare să poposească în parohia "Sf. Ap. şi Ev. Matei" din Ciriè.
Bucuria duhovnicească a fost exprimată în primul rând prin evocarea importanţei Sf Cruci în istoria mântuirii şi a poporului român, iar în al doilea rând prin emoţia copiilor parohiei care ne-au transmis fiorul dragostei de mama prin cântec şi poezie.
Sărbătoarea s-a încheiat cu agapa frăţească pregătită de comitetul parohial.
Mulţumim lui Dumnezeu pentru această bucurie duhovnicească!
A consemnat preoteasa Angelica Olenici
- Detalii
- Accesări: 1040
Taina Sfântului Maslu în parohia Sfântul Cuvios Teodor cel Sfințit, Cervignano del Friuli, Protopopiatul Triveneto I

Cu binecuvântarea și purtarea de grijă a Preasfințitului nostru Părinte Episcop Siluan, Întâistătătorul de Dumnezeu păzitei Episcopii Ortodoxe Române a Italiei, vineri 9 Martie de ziua praznicului Sfinților 40 de Mucenici din Sevastia, am săvârșit în sobor Sfânta Taină a Maslului la care am avut deosebita plăcere să avem în mijlocul nostru pe frații preoți Sorin Iustinian Deac, Parohia Sfântul Vasile cel Mare, Udine, Diaconul Ioan Juravle de la aceiași parohie și părintele Eusebiu Negrea de la parohia Învierea Domnului, Trieste.
Ne-am rugat împreună pentru sănătatea trupului și vindecarea sufletelor noastre și a credincioșilor prezenți.
Slavă Bunului Dumnezeu, Măicuței Domnului și tuturor sfinților ce ne-au ascultat ruga, pentru toate!
A consemnat pr. Leonid Constantin Plantos
- Detalii
- Accesări: 1921
Pe urmele sfinților la Roma

Grupul de adolescenți Nepsis al parohiei „Înălțarea Sfintei Cruci” din Roma a pornit Sâmbătă, 10 martie 2018, pe urmele sfinților care s-au desăvârșit în Cetatea Romei. Tinerii au vizitat biserica „Quo vadis”, Catacombele Sfântului Calist, Baptisteriul și Basilica San Giovanni in Laterano, aflând de la părintele paroh Ciprian Baltag lucruri noi despre aceste importante monumente ale Creștinătății.
- Detalii
- Accesări: 1420
Taina Sfântului Maslu la Saluzzo

Duminică 11 martie, la Saluzzo s-a săvârși Taina Sfântului Maslu la care au participat părinți din protopopiatul Piemonte 2. La final, PC părinte protopop Cătălin Zaharia de la parohia Alba a ținut un cuvânt de învățătură referitor la lucrarea Duhului Sfânta în viața fiecărui credincios prin Sfintele Taine.
Pr. Simota Codrin, Saluzzo
- Detalii
- Accesări: 1156
Împreună slujire la Enna

Cu binecuvântarea PS-ului Siluan, sâmbătă 10 Martie, toți preoții din Sicilia au împreună slujit Sf Liturghie în parohia Enna. Apoi s-a făcut slujba parastasului de 40 de zile a părintelui Radu-Marcel Călin.
Rugăm pe Atotmilostivul să-l ierte și cu Sfinții să-l odihnească.
Pr. protopop Nicolae Chilcos
- Detalii
- Accesări: 1679
Duminica a 3-a din Post la Centrul Eparhial de la Roma

Duminica a 3-a a Postului Mare este dedicată cinstirii Sfintei și de-viață făcătoarei Cruci a Domnului.
La paraclisul mănăstirii ”Adormirea Maicii Domnului” de pe lângă Centrului Eparhial de la Roma, Preasfințitul Părinte Episcop Siluan săvârșit Dumnezeiasca Liturghie, înconjurat de către un sobor de preoți și diaconi.
După citirea Sfintei Evanghelii, Preasfinția Sa a adresat un cuvânt de învățătură, în care a explicat de ce lemnul Crucii este așezat spre închinare și ca punct de reper în această duminică. Preasfinția Sa a subliniat, de asemenea, faptul că Sfânta Cruce este Pomul Vieții sub care ne odihnim la jumătatea urcușului Postului, pom din care suntem chemați să ne hrănim cu seva-i de-viață-dătătoare - Sfântul Trup și Scumpul Sânge al Mântuitorului Hristos.
După rugăciunea amvonului, copiii din grupul de cateheză, însoțiti de către o parte dintre slujitori și dintre părinți, au mers în procesiune până la troița din incinta parcului Centrului Eparhial, închinată tuturor Sfinților Mucenici care au mărturisit pe pământul Italiei, pe care au împodobit-o cu flori.
Doamne, mântuiește poporul Tău și binecuvintează moștenirea Ta.
- Detalii
- Accesări: 1961
Prima întâlnire cu comunitatea din Albenga în noul locaș
Cu ajutorul Bunului Dumnezeu și cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Siluan al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, în ziua de 10 martie 2018, prin mijlocirea Maicii Domnului și a Sfântului Evanghelist Luca, credincioșii din orașul Albenga au primit un nou locaș pentru slujire. La prima întâlnire a participat și Vicarul General al Episcopiei Catolice din Albenga, don Ivo Raimondo ce a fost întâmpinat de către credincioși cu tradiționalii mucenici. Cum nimic nu este întâmplător, Dumnezeu a binevoit ca și această mică turmă să fie în continuare păstorită și hrănită cu Darurile duhovnicești lăsate de Dumnezeu în Sfânta Biserică. Rugăm pe Dumnezeu să ne dăruiască înțelepciune, răbdare și dragoste spre a împlini această misiune mântuitoare.
Preot Gheorghe Andronic
- Detalii
- Accesări: 779
Taina Sfântului Maslu în parohia Prata di Pordenone

Vineri 09 martie s-a săvârșit Taina Sfântului Maslu în parohia Prata di Pordenone.
Ȋn cuvântul de învăţătură părintele Florin Cherecheş a vorbit despre dragoste, unitate și unire în credinţă şi faptă un model de urmat pentru fiecare creştin în urcuşul duhovnicesc spre - Înviere.
Mulţumim Lui Dumnezeu pentru aceste momente binecuvântate!
Preot Constantin Pascariu
- Detalii
- Accesări: 899
Întâlnirea preoților din Protopopiatul misionar Campania-Molise

Vineri, 9 martie, a avut loc la mănăstirea „Sfinții Cosma și Damian”, din localitatea Montecorvino Rovella (SA), întâlnirea preoților din Protopopiatul misionar Campania-Molise. La începutul ședinței au fost discutate probleme organizatorice, iar apoi au fost stabilite temele în cadrul Anului omagialal unității de credință și de neam și Anului comemorativ al făuritorilor Marii Uniri din 1918, precum și calendarul următoarelor întâlniri la nivel protopopial.











