- Detalii
- Accesări: 1424
Voluntari în Spitalul Tor Vergata din Roma

În perioada 13 noiembrie 2017 - 29 ianuarie 2018 un număr de 9 persoane voluntare din parohia „Înălțarea Sfintei Cruci ” și o voluntară din parohia „Zămislirea Maicii Domnului” din Roma au participat la un curs de formare pentru asistență spirituală în spitalul Tor Vergata din Roma.
De-a lungul cursurilor voluntarele au primit informații teoretice și practice în privința relaționării cu persoana bolnavă, subliniindu-se în mod deosebit aspectul de discreție și delicatețe pe care aceasta o presupune. „In punta di piedi ” („În vârful picioarelor”) este, de altfel, și numele asociației de voluntariat a spitalului.
Cursurile au fost susținute de o echipă de formatori coordonată de don Massimo Angelelli.
La finalul cursului, în perioada februarie - martie, voluntarele au început să se integreze în programul de asistență spirituală al spitalului Tor Vergata.
- Detalii
- Accesări: 1309
Expoziție de mărțișoare în scop caritabil la Salerno

La începutul lunii martie, a avut loc la Parohia „Sfântul Apostol și Evanghelist Matei” din Salerno o expoziție de mărțișoare. Acestea au fost realizate de către copiii parohiei în cadrul Școlii parohiale, sub îndrumarea doamnei preotese, toate fiind confecționate manual. Banii obținuți din donații au fost dăruiți unei familii nevoiașe, cu mulți copii, din parohie, bucuria copiilor fiind astfel deplină, mulțumiți că din jerfta și din roadele muncii lor au beneficiat și s-au bucurat alți copii cu posibilități materiale mai reduse.
- Detalii
- Accesări: 1752
Întâlnire protopopială Toscana I

Marți, 6 Martie 2018, la pomenirea Aflării Sfintei Cruci ȋn Biserica Ortodoxă cu hramul “Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan” din localitatea Chianciano Terme, Protopopiatul Toscana I, a avut loc ședința lunară protopopială, în cadrul căreia părintele paroh Ioan Horbaniuc a susținut conferința cu titlul “Mărturia Bisericii în fața persecuțiilor” care face parte din seria comunicărilor dedicate Anului Omagial al “Unității de credință și de neam”.
După săvârșirea Acatistului Sfintei Cruci, în expunerea sa Părintele Ioan a arătat că Biserica nu poate avea altă soarta în lumea aceasta decât pe cea care a avut-o întemeietorul ei Iisus Hristos “Dacă pe mine m-au prigonit, și pe voi vă vor prigoni”.
Mărturia pe care au dat-o martirii pentru Hristos de-a lungul veacurilor prin moartea lor sângeroasă, se continuă cu mărturia pe care toți creștinii sunt datori să o dea cu conștiința pe întreagă lor viață.
Biserica îi propune pe Martiri modele prin care creștinii trebuie sa le urmeze, stăruind până la moarte pentru împlinirea Evangheliei în viață lor.
A consemnat Psa Cristina Lișman Horbaniuc
- Detalii
- Accesări: 1099
Serbarea copiilor școlii parohiale ,,Iubirea mamei ortodoxe”, Parohia Ortodoxa Romană Verona Vest - Villafranca di Verona

Iubirea mamei ortodoxe
In curăție și- n răbdare
Învinge pururea păcatul
Și stăruința in pierzare.
Iubirea ei nevinovata
Și viața -n post și rugăciune,
Statornică și răbdătoare
Învinge orice rău din lume.
(N. Mirean)
- Detalii
- Accesări: 807
Duminica a II a din post la Verona II

În duminica a doua a Postului Mare, a Sf. Ier. Grigorie Palama, după oficierea Sfintei Liturghii, toți enoriașii parohiei noastre - "Sf. Muc. Sofia si fiicele sale Vera, Nadejda și Liubovi" (Verona II) - au primit în dar câte un Mărțișor - simbol al reînnoirii timpului şi renașterii naturii odată cu venirea primăverii, dar şi al speranţei, fiind dăruit celor dragi pentru a le aduce prosperitate, puritate şi belşug.
Un alt mărțișor este însă fericirea de a aduce un zâmbet pe fața unui suflet mai trist ca noi, iar în cazul dat vorbim despre ajutorul enoriașilor de a face o donație financiară pentru o domnișoară extraordinar de inteligentă pe nume Domnica (29 ani) din orașul Verona, loc. Bussolengo, enoriașă a parohiei noastre, care la vârsta de doar 13 ani, în urma unui accident, a rămas imobilizată pentru restul vieții într-un scaun cu rotile.
Din banii donați de creștinii parohiei, a fost cumpărat un alt scaun cu rotile, dat fiind faptul că precedentul deja nu-și mai realiza funcțiile necesare. Banii rămași din donație i-au fost oferiți Domnicăi și mamei sale, care în prezent doar ea are grijă de Domnica, asigurându-i cele necesare din câștiguri minime.
Nădăjduim in Bunul Dumnezeu sa ne ajute in continuare sa realizam cele plăcute Lui.
- Detalii
- Accesări: 1253
Ziua femeii serbată în Parohia Prata di Pordenone

Duminică 04 martie după terminarea Sfintei Liturghii copiii de la școala parohială sub îndrumarea doamnei preotese Monica Elena Pascariu au susținut un recital de poezii și cântece dedicat mamelor.
La sfârșit copiii au oferit mamelor mărțișoare şi felicitări confecționate de ei.
Au fost momente de bucurie şi emoţie dar şi de aducere aminte să nu uităm de cele care ne-au dat viaţă.
A consemnat preoteasa Monica Elena Pascariu
- Detalii
- Accesări: 2230
Schimbare de biserică şi prima Sf. Liturghie în noul lăcaș de cult la BOLZANO

Ziua de duminică 4 martie 2018 rămâne o zi istorică în sânul comunității ortodoxe române din Bolzano. După ani de negocieri am reușit prin binecuvântarea Mântuitorului Hristos să avem o nouă biserică pentru credincioşii noştri, o biserică pe care am dorit-o în primul rând prin poziția în care se află, în centrul istoric al orașului Bolzano, la mică distanță fată de gară dar şi pentru faptul că este una dintre cele mai cunoscute şi importante biserici din zonă.
Este vorba despre “ Chiesa dei Cappuccini “, monument istoric, o biserică construită in secolul XVI pe ruinele castelului Wendelstein care aparṭinea conṭilor din Tirol (azi Alto Adige), din acea perioadă. Cercetări arheologice au descoperit aici ruinele unei biserici care datează din secolele II-III d. Hristos dar şi numeroase monezi şi obiecte din perioada romană.
Prin valoarea ei istorică dar şi religioasă biserica este un punct de atracție şi pentru turiștii care vin în această zonă a Italiei.
La prima Sf. Liturghie săvârșită am avut bucuria de a-l avea în mijlocul nostru pe Consulul onorific din Trento, Maurizio Passerotti care şi-a exprimat satisfacția de a fi alături de noi, în aceste momente de sărbătoare.
Mulțumim Mântuitorului Hristos pentru această binecuvântare, autorităților care ne-au sprijinit în realizarea acestui important obiectiv şi nu în ultimul rând cotidianului german zonal “DOLOMITEN“ care prin articolele publicate a pus totdeauna într-o lumină favorabilă atât Biserica noastră Ortodoxă cât şi comunitatea română din Bolzano.
Preot Lucian Milăşan, BOLZANO
- Detalii
- Accesări: 1413
Stindardul Unirii a sosit la Asolo în prima duminică a lunii martie

În data de 4 martie, Stindardul Unirii, a ajuns în parohia „Sfântul Proroc Moise”, din Asolo. Fiind și prima duminică din luna martie copii au împărțit mărțișoare, simbol al sosirii primăverii la români. După Te-Deum, părintele Iulian Munteanu a menționat importanța Unirii de la 1918 în istoria noastră, intonând împreună cu toți cei prezenți cântece patriotice. Acest Steag ce a plecat de la Roma cu binecuvântarea Preasfințitului Siluan, urmând să ajungă în fiecare parohie din peninsulă, simbolizând unitatea comunităților românești din Italia și legătura acestora cu România.
Slavă lui Dumnezeu pentru toate!
- Detalii
- Accesări: 676
SĂRBĂTOAREA PRIMĂVERII ÎN PAROHIA CAMPOSAMPIERO

Sărbătoarea primăverii
din inimile noastre,
începe și se termină,
cu sărbătoarea celei care,
este în toată vremea,
o veșnică primăvară,
MAMA
- Detalii
- Accesări: 877
Serbarea Primăverii Padova Nord Limena

Fotografii de la Serbarea Primăverii în Parohia Ortodoxă Română - Padova Nord Limena
- Detalii
- Accesări: 980
Vestitorii primăverii

Copiii parohiei cu bucurie în suflet, la început de primăvară, după tradiţie împreună cu părinţii lor, în cadrul unui atelier parohial au muncit cu dăruire de sine la confecţionarea mărţişoarelor.
- Detalii
- Accesări: 1717
Biserica Sfântul Ierarh Antim Ivireanul - Foligno

În zilele de 1, 2, 3 martie am avut vizita elevilor de la Institutul Tehnic Economic ” F. Scarpellini” și Santa Caterina la biserica parohiei noastre Sfântul Ierarh Antim Ivireanul Foligno. Întâlnirea a fost foarte emoţionantă, elevii au fost animaţi de dorinţa de a cunoaşte religia şi Biserica Ortodoxă. Le-a trebuit foarte puţin timp să se familiarizeze cu cele întâlnite aici. Elevii și profesorii care i-au însoțit s-au arătat foarte interesați de tradiția ortodoxă și cultul liturgic, dar mai ales de icoanele din biserică.
Pentru data de 08 martie avem programată o altă întâlnire cu tinerii parohiei din Boroni care vor fi însoțiți de preotul paroh Giovanni Marco si domnul profesor de religie Anacleto Antonini.
Consemnat Preot Sebastian Lungu
- Detalii
- Accesări: 2215
Taina Sfântului Maslu în Parohia „Sfânta Cruce” –Torino II

Cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Episcop Siluan al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, vineri, 2 martie 2018, în biserica Parohiei „Sfânta Cruce” –Torino II a fost săvârşită Taina Sfântului Maslu de către un sobor de opt preoţi şi doi diaconi din parohii ale Protopopiatului Piemonte I – Valle d’Aosta, Centru – Nord.
În căutarea mijloacelor duhovniceşti de tratament, mulţime de credincioşi s-au adunat în biserică pentru a înălţa rugăciuni către Cel care S-a pogorât din cer ca să ne vindece rănile sufleteşti şi trupeşti.
La sfârşitul slujbei, părintele Livius Todiraşcu , de la Parohia „Sfântul Ierarh Tiotim al Tomisului ”, Giaveno, a ţinut, în cadrul „Anului omagial al unităţii de credinţă şi de neam şi a Anului comemorativ al făuritorilor Marii Uniri din 1918”, un cuvânt cu tema „Anul 1877 – între deziderat şi împlinire în Biserica Ortodoxă Română”. Părintele a prezentat succint desfăşurarea evenimentelor de după obţinerea Independenţei de Stat, subliniind faptul că „alături de Domnitorul Carol I, de oamenii politici ai timpului şi de armata ţării, Biserica Ortodoxă Română a îndeplinit un rol de seamă prin slujitorii sfintelor altare, prin vieţuitorii din mănăstiri şi prin credincioşii săi mireni”. Prin urmare „astăzi, toţi cetăţenii României, toate instituţiile statului şi toate cultele religioase avem datoria să păstrăm şi să cultivăm darul sfânt al independenţei naţionale ca fiind un act de dreptate şi un simbol al demnităţii poporului român, obţinut cu multe jertfe de vieţi omeneşti şi cu eforturi spirituale şi materiale, spre binele României şi bucuria românilor de pretutindeni”, a mai spus părintele.
Părintele Gabriel Burcescu a mulţumit, la final, tuturor celor prezenţi pentru participare şi a reînnoit îndemnul de a „ ne ruga unii pentru alţii pentru a arde spinii indiferenţei care ne pot cuprinde inima şi-i pot sufoca orice zvâcnire de dragoste pentru aproapele”.
Slavă Domnului pentru toate.
Diacon Valeriu Andrei Grosu
- Detalii
- Accesări: 1103
Sfântul Maslu în parohia Cerignola, FG

Fotografii de la Sfântul Maslu în parohia Cerignola, FG











