- Dettagli
- Visite: 669
Rugăciune și slavă – Oricine va chema Numele Domnului se va mântui | A șasea cateheză din Postul Mare - susținută de PS Părinte Episcop Siluan

Joi, 14aprilie 2022, pe platformele mediatice ale Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, s-a desfășurat a șasea cateheză din Postul Mare, cu titlul „Rugăciuneșislavă”. Tematica Catehezelor Postului Mare2022pornește de la un verset din cartea prorocului Ioil, capitolul 3, versetul 5, respectiv F. Ap. 2, 21 și Rom. 10, 13: „Oricine va chema Numele Domnului se va mântui”.
Aprofundând tema catehezei, Preasfinția Sa, a evidențiat contextul în care cuvântul slavă este folosit în viața omului: „cea mai simplă expresie în care noi folosim cuvântul slavă este «Slavă Ție, Dumnezeul nostru, slavă Ție». Noi spunem foarte des aceste cuvinte, la începutul rugăciunilor, dar este important să vedem ce conținut are acest cuvânt slavă și cum și dacă vibrează inima și sufletul la rostirea acestor cuvinte. Totodată, acest cuvânt este folosit și în rânduiala slujbelor bisericii, spunând că toată slava se cuvine lui Dumnezeu. Slavă i se cuvine și Maicii Domnului, «Cea mai slăvită, fără de asemănare, decât Serafimii», și căreia îi spunem în cântare în perioada pascală «Căslava Domnului peste tine a răsărit»”.
Pentru o mai bună înțelegere a cuvântului slavă și pentru a vedea originea lui, Preasfințitul Siluan și-a fundamentat învățătura pe Sfânta Scriptură: „Slava lui Dumnezeu nu trebuie înțeleasă ca pe gloria atribuită eroilor, ci este ceva mai mult. În același timp, Dumnezeu este și slava noastră, dar și a întregului univers, a creației. Slava Lui este și dorința noastră, locul unde dorim să ajungem. Calea spre slavă și spre (re)dobândirea slavei este Crucea, adică asumarea propriei cruci. Omul cei vechi nu era pregătit să vadă pe Dumnezeu în toată slava Lui,iar slava pe care o dobândește omul, nu are conținut.Omul caută slavă de la cei asemenea lui, iar slava lui Dumnezeu nu o caută (In. 5,44). Aici a adus omul rânduiala acestei lumi, el fiind iconomul, administratorul pus de Dumnezeu ca să aibă grija de lumea aceasta. Cei trei apostoli (Petru, Iacov și Ioan) vor fi cei care vor mărturisi despre slava Lui, ei fiind cei ce spun că «...am văzut slava Lui cu ochii noștri», în momentul în care ei au fost martori la Schimbarea la Față de pe muntele Tabor. Dar și dânșii nu au văzut toată slava Lui, ci doar cât au fost capabili să primească, să priceapă. Așadar vedem că Sfânta Scriptură ne oferă un înțeles bogat al cuvântului slavă atribuit lui Dumnezeu. Slava lui Dumnezeu este lucrarea de mântuire a lumii întregi și a noastră, este iubirea lui Dumnezeu arătată în multe feluri, este puterea sfințitoare și vindecătoare, este medicamentul împotriva păcatului, este Harul dumnezeiesc, așadar este întreaga Lui descoperire”.
În finalul catehezei, Preasfințitul Părinte Episcop Siluan a răspuns întrebărilor puse de ascultători.
„Oricine va chema Numele Domnului se va mântui”
Departamentul de Comunicare și Imagine al EORI
- Dettagli
- Visite: 757
Hramul Parohiei Roma Trullo

La numai câteva zile distanță de marele praznic "Intrarea Domnului în Ierusalim", credincioșii din parohia Roma Trullo, au sărbătorit hramul ocrotitorului lor, pe Sfântul Ierarh Martin Mărturisitorul, Episcop al Romei.
La dumnezeiasca Liturghie a Darurilor mai înainte sfințite, din seara zilei de 13 Aprilie, au participat alți trei preoți, în frunte cu Preacucernicul Părinte Protopop Alin Cristian Olteanu, din Protopopiatul Lazio I.
La sfârșitul Sfintei Liturghii, Părintele Protopop Cristian Olteanu, a ținut un cuvânt de învățătură credincioșilor prezenți, explicându-le acestora importanța pe care o au Sfintele Taine în viața noastră, cât de importantă este deasa împărtășanie, dar și istorisindu-le câteva întâmplări duhovnicești din frumoasa sa pastorație.
Răspunsurile la strană au fost oferite de o parte a Coralei Sfântul Roman Melodul a Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei.
Sfinte Ierarhe Martin Mărturisitorul, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!
- Dettagli
- Visite: 752
Adunare Protopopială și Conferință Preoțească în Protopopiatul Toscana I

Preoții din Protopopiatul Toscana I au participat marți, 12 aprilie 2022, la Adunarea Protopopială și Conferința Preoțească. Evenimentul a fost găzduit de Parohia Sfântul Sfințit Mucenic Teodosie de la Mănăstirea Brazi din San Giovanni Valdarno.
Programul a debutat prin rugăciune, iar apoi Părintele Iulian Nicolae Chiriță a susținut o prezentare cu titlul ”Învățătura Sfintei Scripturi despre smerenia și sinceritatea în rugăciune – Pilda Vameșului și a fariseului”. Tema conferinței este pusă în legătură cu “Proclamarea anului 2022 în Patriarhia Română ca Anul omagial al rugaciunii în viața Bisericii și a creștinului” și „Anul comemorativ al Sfinților isihaști Simeon Noul Teolog, Grigorie Palama și Paisie de la Neamț”
În cadrul adunării protopopești s-au discutat s-au dezbătut aspecte pentru buna organizare a protopopiatului.
Slavă lui Dumnezeu pentru toate!
- Dettagli
- Visite: 507
Liturghia darurilor mai înainte Sfințite la Cosenza - Calabria

Miercuri 13 aprilie 2022, a avut loc slujba Sfânta Liturghie a Darurilor mai Înainte Sfințite, în parohia ortodoxă română "Sfântul Prooroc Daniil și Sfinții Trei Tineri" din Cosenza, cu participarea clericilor din Protopopiatul Misionar Calabria.
Cuvântul de la finalul slujbei a fost rostit de către subsemnatul.
Slavă lui Dumnezeu pentru toate!
Pr. Constantin Ghimiși - mass-media.
- Dettagli
- Visite: 438
NEPSIS Settimo Torinese - Retrospectivă - Săptămâna a XXVI-a On-Line a Școlii Parohiale "Sf. Ioan de la Râşca și Secu"

Cu binecuvântarea Prea Sfințitului Părinte Episcop Siluan și cu purtarea de grijă a Părintelui Paul, în Parohia din Settimo Torinese, cursurile Școlii Parohiale, au continuat în variantă On-Line.
Tinerii NEPSIS, alături de coordonatorii, Valentin și Mădălina, au concentrat Atenția pe reperele de nezdruncinat ale Ortodoxiei, culegând crâmpeie din virtuțile Sfintei Maria Egipteanca, iar pentru a cugeta la drumul spre desăvârșirea acestei vieți de luptă cu întreita ispitire, au zugrăvit Icoana Sfântului Ioan Scăraru, care să amintească mereu efortul constant spre mântuirea sufletelor.
Astfel, proiectul "Altarul meu de rugăciune" s-a îmbogățit cu cea de-a zecea Icoană spre Slava Domnului și a Sfinților Săi.
Mulțumim tuturor participanților și dăm Slavă Sfintei Treimi pentru toate realizările frumoase!










